Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

STUDIU. Berea, băutura preferată a românilor

Publicat

pe

Aproximativ o treime dintre români preferă berea, bărbaţii fiind principalii consumatori, iar pe locul doi se situează vinul liniştit, ales de unul din cinci români, urmat îndeaproape de cidru (15,4%), care este preferat mai mult de către femei, conform unui studiu realizat de Reveal Marketing Research.

Românii ocupă în ultimii ani locuri de top atât la producţia cât şi la consumul de alcool. Cele 510 milioane de litri de vin produse în 2018 clasează România pe poziţia 6 în Europa şi 13 în lume, iar cele 1,8 miliarde de litri de bere pun ţara noastră pe locul 9 în UE, se arată în comunicatul transmis de compania de cercetare de piaţă.

„La consum, România ocupă locul 5 în topul ţărilor cu un model de consum excesiv (cel puţin 60 de grame de alcool pur la bărbaţi/40 grame la femei, cel puţin odată la 30 de zile), după locuitorii ţărilor nordice. Din păcate, peste 25% din alcoolul consumat în ţara noastră este nefiscalizat, produs în gospodării, în afara unui regim de control”, menţionează sursa citată.

Studiul mai arată că aproximativ o treime dintre români preferă berea, în general cea produsă în unităţi industriale (28%), dar există un interes în creştere şi pentru cea artizanală (2,7%), bărbaţii fiind principalii consumatori (37,8% dintre respondenţi). Pe locul doi se situează vinul liniştit, ales de unul din cinci români, urmat îndeaproape de cidru (15,4%), care este preferat mai mult de către femei (21,2% dintre doamnele intervievate), probabil datorită conţinutului mai mare de zahăr şi prin diversitatea aromelor.

Spirtoasele, atât cele autohtone cât şi cele de import trezesc interesul a doar 3-7% din populaţia urbană. Acest rezultat este destul de surprinzător pentru o ţară în care pălinca face parte din ospitalitatea caracteristică şi în care mulţi locuitori din mediul urban consumă cocktailuri. Aproape un sfert dintre respondenţi au declarat că nu beau.

Potrivit studiului, berea este cea mai populară alegere: 40% dintre bărbaţii români beau o bere cel puţin o dată pe săptămână, în diverse ipostaze: după serviciu (35,9%), la sărbători (35,7%) sau ca socializare în oraş (30,7%). Asocierile din mintea consumatorilor de bere sunt în zona de mâncare – snacksuri (8,4%), mici (6,6%), grătar, friptură sau răcoritoare/potrivită pentru vară/ potoleşte setea.

De asemenea, unul din zece români alege să bea vin aproximativ o dată pe săptămână, cei tineri şi femeile fiind mai activi în acest sens. În percepţia generală, consumul de vin este asociat cel mai des cu sărbătorile (58%), zilele de naştere (35,2%), degustările (24,3%) şi socializarea în oraş (17,7%).

Deşi majoritatea respondenţilor (62,6%) îşi iau băuturile din comerţ, ce este surprinzător pentru locuitorii mediului urban este procentul relativ mare, de 19 %, care declară că băuturile alcoolice pe care le consumă provin din producţie proprie. Un procent similar există şi în cazul celor care îşi achiziţionează băuturile alcoolice de la rude, prieteni sau producători individuali.

În ceea ce priveşte frecvenţa de consum, cei mai mulţi români (39,2%) consumă o băutură alcoolică o dată pe săptămână, cel mai probabil în weekend, acest procente fiind chiar mai mari în rândul celor sub 35 de ani. În jur de 20% beau de 2-4 ori pe săptămână.

Corelat cu răspunsul de la întrebarea anterioară, peste o treime din respondenţi (34%) beau foarte rar sau deloc, acest comportament precaut fiind întâlnit mai mult de femei (40,7% dintre participante). De remarcat faptul că 44,6% dintre tinerii sub 25 de ani beau mai rar de o dată pe săptămână.

Studiul s-a desfăşurat la finalul anului 2019, pe un eşantion reprezentativ de 1002 persoane, 523 femei şi 479 de bărbaţi, intervievaţi online (CAWI).

Reveal Marketing Research este o companie cu capital românesc înfiinţată în 2007 ce oferă soluţii de cercetare de piaţă complete (tradiţionale şi digitale), strategie şi consultanţă în crearea mărcii şi abordarea clienţilor în România şi Europa Centrală şi de Est.

Din țară

Clădiri și monumente istorice de milioane de euro din Timișoara, restaurate, scoase la vânzare 

Publicat

pe

Piața imobiliară din Timișoara atrage atenția asupra unor proprietăți istorice excepționale, disponibile pentru achiziție. De la emblematicul Palat Szana, monument istoric de clasă A și cea mai recentă listare în portofoliul internațional Romania Sothebys International Realty, până la Casa cu Atlanți sculptați – un motiv arhitectural rar întâlnit în România –, continuând cu Vilele Urbana și Doja sau cu monumentalele: Casa cu Ax de Fier și Palatul Marschall, fiecare clădire oferă o combinație de patrimoniu arhitectural, rafinament și oportunități de dezvoltare modernă. Astfel de proprietăți reprezintă ocazii importante pentru investitori și colecționari care caută spații cu identitate, valoare culturală și prestigiu.

Palatul Szana – Eleganță interbelică în centrul orașului (1.250.000 EURO)

Construit între 1921–1922 după planurile arhitectului Josef Kremer Jr., Palatul Szana este un monument istoric de clasă A. Clădirea a fost sediul Băncii Szana, instituție care a contribuit la dezvoltarea economică a Timișoarei interbelice. Banca a sprijinit unele dintre cele mai importante întreprinderi ale orașului, de la fabrica de ciocolată Kandia și berăria Timișoreana, până la moara Bega și uzinele de textile. Cu o suprafață utilă de 345 mp, restaurat complet, Palatul Szana combină elemente neoclasice, detalii secession și subtilități Art-Deco, păstrând farmecul aristocratic și eleganța originală. Proprietatea este restaurată și pregătită pentru funcțiuni culturale, birouri sau spațiu rezidențial de prestigiu.

Casa cu Atlanți – Legendă urbană în centrul istoric (Preț la cerere) – (foto)

Ridicată în 1812 de comerciantul Toma Naum Makri și restaurată în 1900 de arhitectul Lipót Baumhorn, Casa cu Atlanți impresionează prin fațada sculptată cu motive unice în România și portalul de piatră cu coloane ionice, ce include elemente istorice din tunuri otomane capturate în 1716. Un element distinctiv al fațadei îl reprezintă atlanții sculptați, un motiv arhitectural rar întâlnit în România, cu rădăcini în stilul neoclasic european. În plus, clădirea adăpostește un detaliu istoric remarcabil: portalul de piatră cu coloane ionice de la intrare, care include două elemente ce, conform legendei urbane, ar fi fost inițial tunuri otomane capturate în 1716 de armata habsburgică. Recent restaurată, proprietatea este pregătită pentru transformare în boutique hotel, birouri sau funcțiuni mixte, oferind un spațiu versatil și cu valoare simbolică puternică.

Villa Urbana – O bijuterie renăscută (1.090.000 EURO)

Construită în 1932 și restaurată atent, Villa Urbana oferă 26 de camere și un spațiu cu identitate puternică. Fațada sa impunătoare, împodobită cu sculpturi delicate în stuc și cu ferestre înalte, mărturisește despre o epocă în care detaliul era o formă de respect – față de frumos, față de oraș, față de viață. A cunoscut epoci și oameni și le-a păstrat poveștile între pereții groși de cărămidă, cu arcadele sale elegante și ornamentele florale ce încadrează ferestrele ca niște bijuterii arhitecturale.

Vila Doja – Clădire istorică cu extensie modernă (800.000 EURO)

Vila Doja, amplasată pe un teren de 466 mp, combină clădirea originală (cu ale sale proporții clasice și detalii decorative atent păstrate) cu o extensie modernă: corpul nou, cu linii cubice, fațade ventilate și accente industriale. Cele 18 camere și patru locuri de parcare oferă un spațiu versatil, potrivit pentru birouri, clinici sau locuință privată. Fațada clasică, ritmată de ancadramente sculptate, de balcoane cu fier forjat și coloane decorative, dezvăluie un imobil cu rădăcini solide într-o arhitectură academică, sobră și nobilă. Poziționată în apropiere de Parcul Carmen Sylva și Piața Bălcescu, într-o zonă cu prestigiu cultural și istoric.

Casa cu Ax de Fier – Monument istoric de clasa B, prestigios prin vechime, poveste, adresă și restaurare (4.450.000 EURO)

Casa cu Ax de Fier, cu o istorie de două secole și, la rândul ei, purtătoare de legendă, are astăzi corpurile minuțios reabilitate, restaurate și transformate, din locuințe, în spații de birouri. Au fost realizate căi noi de acces, mansardate zone și recompartimentari adecvate utilizării moderne – hub de birouri cu funcțiuni mixte: cabinete de avocatură, firme de asigurări, marketing, clinici dentare și firme de IT, fiind închiriată în proporție de 80%. Aflată pe spațiul ocupat cândva de Turnul Rotund al bastionului, folosit ca pulberărie până în 1756 când a fost demolat, casa avea în 1836-1836 deja construit corpul de est, cel ce dă înspre Piața Dr. I.C. Brătianu (arhitect Anton Schmidt) cât și pe cel de vest, care are două etaje cu fațadă spre partea Pieței Țepeș Vodă. Casa cu Ax de Fier își trage numele de la un element simbolic încorporat în colțul său: axul unui afet de artilerie grea, despre care legenda locală sugerează că ar fi fost un ax al carului de luptă al lui Eugeniu de Savoia în bătălia din 1716, când Timișoara a fost eliberată de sub ocupația otomană.

Palatul Marschall – Fațadele bogat decorate, recurente în creația arhitectului Martin Gemeinhardt  (2.800.000 EURO)

Proiectat de arhitectul Martin Gemeinhardt și construit pe Bulevardul 16 Decembrie, Palatul Marschall se remarcă prin fațade bogat decorate și turnuri elegante, parte a esplanadei Cetății. Generos cu motivele vegetale, zoomorfe și figurative, de pe planșele arhitectului Martin Gemeinhardt, au ieșit palatele Jakab Csendes,  Ferencz Marshall, Johann Harlauer (Casa cu păuni și bufnițe), Casa Romulus Nicolin, Palatul Casei de Economii Timișorene, Palatul Károly (Karl) Weisz (fostul Hotel Royal) și Palatul Salamon Schnürer și Adolf Hanecker. Fațadele acestora, elaborate, elegante și cu viața pulsând în ele, au captat atenția concetățenilor săi, care le-au primit cu bucurie și cu inaugurări menționate și de ziarele vremii. Cum sfârșitul de secol XIX și începutul lui XX aduc definitivarea bulevardului 16 Decembrie, zona are o unitate și o simetrie care adaugă la monumentalitatea clădirilor. Fațadele sunt bogat decorate, acoperișurile sunt înalte, iar la colțuri arhitecții au mers pe turnuri sau edicule. Astfel, Palatul Franz Marschall este încadrat în fronturi stradale continue formate din clădiri cu același stil și regim de înălțime, dispuse pe parter și două etaje; de regulă, proprietarul locuia în partea din față, restul apartamentelor fiind închiriate doritorilor.

 

Citeste mai mult

Din țară

RABLA 2025. Bugetul pentru autovehicule termice și hibride, suplimentat

Publicat

pe

Bugetul pentru autovehiculele termice şi hibride din programul Rabla 2025, destinat persoanelor fizice, a fost suplimentat cu 45 de milioane de lei, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Conform AFM, persoanele interesate se vor putea înscrie în aplicaţia informatică începând de joi, 6 noiembrie, ora 10:00, până la 15 decembrie, ora 23:59, sau până la epuizarea fondurilor disponibile.

„Dorim să oferim o nouă şansă celor care nu au reuşit să se înscrie în prima etapă”, a declarat preşedintele AFM, Florin Bănică.

La lansarea programului, în 30 septembrie, bugetul de 200 de milioane de lei s-a epuizat în doar 13 minute.

Citeste mai mult

Din țară

City Index: Timișoara, în topul municipiilor prospere

Publicat

pe

O cercetare care analizează cele 41 de municipii reședință de județ pe baza unor indicatori privind calitatea, nivelul de trai, recreerea etc. arată că primele trei cele mai performante orașe sunt Cluj-Napoca, Bucureşti şi Sibiu, urmate în clasamentul general de Braşov, Timişoara, Oradea, Iaşi, Alba Iulia, Constanţa şi Târgu Mureş. Față de anul trecut, oraşele medii au înregistrat progrese, mai ales în educaţie, cultură, sport, conform celei de-a doua ediţii a City Index.

Radiografia municipiilor reședință de județ s-a făcut pe baza a 51 indicatori care reflectă diverse aspecte ale performanței urbane, grupate în trei componente principale: calitate, prosperitate și vibrație, arată Institutul pentru Oraşe Vizionare (IOV), inițiator al studiului City Index.

Componenta „calitate” vizează atractivitatea unui oraș legată de mediu (aer curat, parcuri și trafic), servicii esențiale (școli și spitale performante, bună conectivitate). Componenta „prosperitate” se referă la bunăstare și oportunități economice, iar „vibra­ția” încorporează experi­ențe re­creaționale și de divertisment (restaurante, muzee, cluburi sportive etc.).

La capitolul „calitatea locului”, primele cinci orașe sunt Cluj-Napoca, Sibiu, Bucureşti, Braşov şi Iaşi. Oraşele medii care performează foarte bine şi se situează în top 10 la „calitate” sunt Alba Iulia, Târgu Jiu, Râmnicu-Vâlcea. Reşiţa (locul 11 la „calitate”) rămâne şi anul acesta oraşul cu cel mai curat aer şi cea mai mare amprentă verde, Sibiul a punctat la patrimoniul istoric şi turistic, Râmnicu Vâlcea este oraşul cu cea mai mare speranţă de viaţă, iar Târgu Mureş se situează pe primul loc la indicatorul Spitale&Medici, se menţionează în document.

Pe de altă parte, pe componenta „prosperitate”, care indică putere economică şi dinamică socială, Bucureştiul ocupă prima poziţie, urmat de Cluj-Napoca şi Timişoara. Capitala domină la Cifra de afaceri şi Indicele de inovare, dar are scorul cel mai slab la Infracţionalitate. Cluj-Napoca este lider la Densitate antreprenorială şi Competitivitate urbană, dar ocupă ultimul loc la Accesibilitatea locuinţei.

„Remarcăm în această componentă creşterile în Top 10 ale oraşelor medii şi mici – Alba Iulia (locul 6 per total la componenta Prosperitate, locul 2 la indicatorul Migraţie Internă şi 6 la Efortul de investiţii publice), Bistriţa (locul 8 la Prosperitate, cu puncte forte: locul 2 la Dinamica populaţiei şi locul 3 la Fonduri Europene atrase). La indicatorul Fonduri Europene atrase, anul acesta lider este Focşaniul (vs. Reşiţa în ediţia precedentă), urmat de Zalău şi Bistriţa”, notează realizatorii City Index 2025.

În 2025, pe componenta „vibraţie”, Cluj-Napoca trece în poziţie de lider (ocupată anul trecut de Sibiu), urmat de Bucureşti și Sibiu. Topul orașelor „vibrante” este completat de Brașov, Constanța, Târgu Mureș, Timișoara, Iași, Oradea și Suceava.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite