Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Bani mai mulți pentru investiții, în județul Timiș. Spitalul Județean, printre beneficiari

Publicat

pe

Cresc sumele alocate pentru investiții în acest an la nivelul Consiliului Județean. O nouă rectificare a fost votată și aprobată astăzi.

Bugetul CJ Timiș a crescut cu 32 de milioane de lei, în urma unei realocări din bugetul național. Cea mai mare sumă, de aproximativ 30 de milioane lei, merge către investiții în Spitalul Județean, centrul de legume și fructe de la Tomnatic, bazinul de la Jimbolia și alte obiective importante din județul nostru.

Mai exact, proiectul centrului de colectare legume – fructe de la Tomnatic primește patru milioane lei în plus, alocarea în acest an urcând astfel la cinci milioane. Bugetul pentru bazinul de înot pe care Consiliul Județean îl construiește în Jimbolia crește cu două milioane lei, ajungând în acest an la un total de trei milioane. O sumă importantă, 2.5 milioane, este alocată și Centrului de recuperare Speranța pentru copiii cu dizabilități. De asemenea, 4.5 milioane merg către CSEI Alexandru Roșca din Lugoj, unde CJ Timiș ridică un internat pentru copiii cu diverse deficiențe, investiție pentru care suma alocată urcă în acest an la un total de 6 milioane lei.

„Am virat către investiții cât de mult s-a putut. Avem 24 de milioane la dezvoltare, iar opt la funcționare. Chiar și în cazul celor opt milioane destinate capitolului funcționare, cea mai mare parte este direcționată către lucrări importante desfășurate în județ. De exemplu, am alocat peste trei milioane pentru reparații la drumurile județene și alte 2.6 milioane pentru reparații la Spitalul Județean. Asta, doar pe capitolul funcționare, dincolo de ceea ce am alocat pe dezvoltare. Am fost și voi fi mereu de părere că doar prin investiții masive Timișul poate progresa și poate fi un exemplu pentru ieșirea din criza generată de noul coronavirus”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

De o creștere a bugetului, pe capitolul dezvoltare, beneficiază și Spitalul Județean, unde se vor efectua reabilitări și reparații capitale în valoare suplimentară de peste 1.1 milioane lei. De această dată, CJ Timiș alocă bani pentru modernizarea rețelei electrice. De asemenea, s-a alocat suma suplimentară de 500.000 lei pentru documentația necesară realizării unui centru medical în localitatea timișeană Lovrin.

În urma rectificării, Muzeul Satului Bănățean primește 500.000 lei pentru construcția unui han, inițial pentru contractarea serviciilor de proiectare. Lucrările de construire a patru case de tip familial și a trei locuințe protejate la Găvojdia, Lugoj și Periam beneficiază de 1.5 milioane lei în plus, suma totală alocată în acest an ridicându-se la 7.6 milioane. În cazul infrastructurii rutiere, bani suplimentari, pe capitolul dezvoltare, 2.5 milioane, au fost alocați pentru realizarea unei intersecții în Birda, DJ 595C cu DN 59B.

Administrație

OPORTUNITATE. Spații de închiriat în diverse zone din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara organizează o nouă licitație publică cu strigare pentru închirierea a 7 spații aflate în clădiri din cartiere precum Tipografilor, Calea Șagului, Iosefin, Circumvalațiunii și Ronaț. Inițiativa face parte din strategia municipalității de a valorifica eficient patrimoniul și de a stimula dezvoltarea unor activități economice.

Spațiile vor putea fi închiriate pe o perioadă de cinci ani, cu destinații diferite: activități comerciale, administrative, prestări servicii nepoluante sau alimentație publică, respectiv cabinete medicale, în funcție de specificul fiecărui spațiu. Nu sunt acceptate activități precum jocuri de noroc, vânzarea de produse second-hand, farmacie, amanet sau schimb valutar.

Licitația va avea loc în data de 20 mai 2026, ora 10:00, în Sala de ședințe a Consiliului Local, Bd. C. D. Loga nr. 1, etaj I. Prețurile de pornire variază între 2,5 euro/mp și 11,11 euro/mp.

Spațiile disponibile sunt următoarele:

  • str. Gh. Lazăr, nr. 33, suprafață utilă de 44 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante, alimentatie publică
  • str. I. Văcărescu, nr. 25, suprafață utilă de 52 mp, destinație sediu administrativ, birouri, comerț, prestări servicii nepoluante
  • str. C. Porumbescu, nr. 104, suprafață utilă de 34,03 mp, destinație sediu administrativ, birouri, comerț sau prestări servicii nepoluante
  • Aleea Inului, nr. 2, suprafață utilă de 55,763 mp, destinație cabinet medical
  • str. București, nr. 15, suprafață utilă de 45,80 mp, destinație cabinet medical
  • str. Cireșului nr. 1/A, suprafață utilă de 81.34 mp + 31.18 mp, destinație cabinet medical
  • str. Splaiul Tudor Valdimirescu (Parc), suprafață utilă de 12 mp, destinație activități de comerț, prestări servicii nepoluante sau alimentație publică

La licitație poate participa orice agent comercial (persoană juridică, persoană fizică autorizată, asociație familială sau întreprindere individuală) interesat să desfășoare activități comerciale în aceste zone. Documentația și alte informații sunt disponibile la adresa: https://www.primariatm.ro/anunturi/licitatii/2026/04/28/anunt-de-licitatie-publica–20-05-2026

Documentele de participare, însoțite de dovada achitării taxei de participare și a garanției, vor fi depuse în format fizic, în plic închis, la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, camera 12, ghișeul nr. 10 sau 11, până la data de 18 mai 2026, ora 12:00. Pe plic se va menționa denumirea ofertantului și adresa spațiului pentru care se depune oferta.

Citeste mai mult

Administrație

Continuă acțiunile de dezinsecție terestră împotriva căpușelor și țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna mai acțiunile de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora pe domeniul public al orașului.

Intervențiile sunt programate în perioada 4 – 12 mai 2026.

Operațiunile vor avea loc pe timpul nopții, între orele 21:00 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Autoritățile recomandă evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, autoritățile fac apel la crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv scoaterea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Administrație

REFORMA ADMINISTRATIVĂ 2026. Reduceri de personal la Primăria Timișoara

Publicat

pe

Municipiul Timișoara continuă reforma administrativă în contextul prevederilor OUG nr. 7/2026 privind reducerea numărului maxim de posturi cu 30%. Primarul Dominic Fritz propune Consiliului Local desființarea a 138 de posturi în cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului, la Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar și la Sport Club Municipal. De asemenea, în urma modificărilor legislative care impun un post de agent local pentru fiecare 1.200 de locuitori, față de 1.000 anterior, sunt propuse ajustări și la nivelul Poliției Locale, cu reducerea de 86 de posturi. În total, administrația locală va reduce 102 posturi ocupate, măsură ce va aduce o economie anuală la bugetul local este de aproximativ 13 milioane de lei.

La nivelul Aparatului de Specialitate al Primarului, reorganizarea are la bază procesul de digitalizare a fluxurilor interne care a generat o redimensionare a structurilor în funcție de volumul real de muncă. Spre exemplu, este propusă desființarea a două servicii din cadrul Direcției de Autorizare și Control, precum și desființarea a patru posturi la Serviciul Achiziții Publice, acolo unde analiza activității arată că performanța poate fi menținută cu o mai bună utilizare a resurselor. Totodată, pentru a întări capacitatea financiară și a susține mai eficient orientarea municipalității către finanțări externe, este propusă comasarea Direcției Incubator Proiecte cu Direcția Economică, într-o structură unitară Direcția Generală Economică și Finanțări Proiecte.

Per ansamblu, pentru Aparatul de Specialitate, care în prezent însumează 494 de posturi, este propusă desființarea a 72 de posturi (8 funcții de conducere, din care 4 ocupate; 62 funcții de execuție, din care 27 ocupate; 2 funcții contractuale, din care 2 ocupate), precum și înființarea unui post de director general.

La nivelul structurilor vizate de reformă este propusă reducerea numărului de posturi astfel:

  • Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara – 32 de posturi (18 ocupate și 17 vacante);
  • Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar – 24 de posturi și desființarea structurii (8 ocupate și 16 vacante);
  • Sport Club Municipal – 10 posturi (1 ocupat și 9 vacante);
  • Direcția Generală Poliția Locală Timișoara – 86 de posturi (42 ocupate și 44 vacante).

Primarul Dominic Fritz a inițiat procesul de eficientizare al Aparatului de Specialitate încă din anul 2021, când organigrama număra 644 de posturi. Numărul a fost redus succesiv la 535, apoi la 494, ajungând la 423 de posturi, conform propunerii curente.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite