Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

100 de şoferi și 27 de bicicliști, amendaţi în ultimele zile în zona centrală

Publicat

pe

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră continuă patrulările în zona centrală a orașului pentru a monitoriza modul în care conducătorii auto, dar și cei de vehicule pe două roți respectă prevederile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În primul rând se acționează pentru depistarea șoferilor care pătrund cu autovehiculele în zona pietonală ori opresc sau staționează în zonele în care este amplasat indicatorul care restricționează aceste aspecte, dar și pentru depistarea bicicliștilor care circulă în perimetrul delimitat de indicatoarele care interzic accesul acestora în zona pietonală.

 Astfel, în ultima săptămână, polițiștii locali au sancționat un număr de 100 de conducători auto care nu au respectat legislația în zona istorică a Timișoarei.

Alți 27 de bicicliști s-au ales și ei cu sancțiuni contravenționale pentru că au circulat cu bicicletele în zona centrală în care nu este permis acest lucru.

Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția persoanelor care se deplasează în zona centrală în care sunt montate indicatoare care interzic circulația bicicletelor să respecte legislația în vigoare și să nu pătrundă în aceste zone deoarece riscă sancțiuni foarte mari de până la 1.160 de lei.

Același lucru este valabil și pentru conducătorii auto cărora le este interzis să pătrundă cu autovehiculele în zona pietonală, dar și să oprească sau să staționeze pe străzi pe care sunt amplasate indicatoare cu oprire sau staționare interzisă.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

„Atelierul de Folk“, la Giroc

Publicat

pe

„Atelierul de Folk“ va avea loc vineri, 12 septembrie, la ora 19:00, pe platoul Căminului Cultural din Giroc.

Evenimentul este organizat cu scopul de a încheia parteneriate în comunitate și de a cânta împreună.

În cadrul evenimentului va avea loc un atelier de chitară, recitaluri acustice, street food dar și multe surprise.

„Atelierul de Folk“ este parte a Comunității #PuneMânaPeChitară, dar și a mișcării culturale „Întoarcerea la Folk“, care a inițiat, alături de Primăria Comunei Giroc, Consiliul Local Giroc, Casa de Cultură „Ionel Lucian Șipoș“ și Liceul Teoretic „David Voniga“, Festivalul de Folk cu același nume.

Cele două acțiuni complementare au scopul de a promova muzica de bună calitate și de a cultiva dragostea pentru chitară în rândul copiilor și tinerilor.

Citeste mai mult

Locale

La inițiativa cetățenilor, vor fi amenajate trei parcuri noi în cartierele Blașcovici, Kuncz și Dâmbovița din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Timișoara extinde zona verde a orașului cu 20.000 mp, în cartierele Blașcovici, Kuncz și Dâmbovița, prin trei proiecte inițiate și votate de timișoreni în cadrul programului de bugetare participativă.

Astfel, trei terenuri în stare avansată de degradare, de pe străzile Taborului, Zefirului și Paul Constantinescu, vor fi transformate în parcuri cu zone verzi, locuri de joacă, alei, echipamente sportive și spații pentru socializare, contribuind la îmbunătățirea calității vieții în cartiere.

Municipalitatea a lansat licitația pentru servicii de proiectare (SF+PT) pentru cele trei investiții.

„Aceste trei parcuri noi nu sunt doar investiții ale Primăriei, ci rezultatul implicării directe a timișorenilor prin bugetarea participativă. Le mulțumesc tuturor celor care au venit cu idei, care au mobilizat comunitatea și care au votat. Împreună transformăm terenuri abandonate în spații verzi, locuri de joacă, zone pentru sport și socializare, adică în spații care aduc viață și bucurie în cartierele Timișoarei. Un oraș modern se construiește împreună cu oamenii săi”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Fiecare parc va include suprafețe verzi, locuri de joacă pentru copii, echipamente sportive (coșuri de baschet, mese de ping-pong, aparate pentru exerciții calisthenics), o canisită, toalete publice, sisteme de irigare, iluminat modern și supraveghere video. Parcurile vor fi complet accesibile pentru persoane cu dizabilități și pentru timișoreni de toate vârstele.

Documentația pentru cele trei parcuri poate fi consultată la adresa https://www.primariatm.ro/anunturi/cumparari-directe.

În primăvara anului 2024, Primăria Timișoara a finalizat Parcul Lunei, o inițiativă pentru care, de asemenea, s-a mobilizat comunitatea în cadrul mecanismului de bugetare participativă.

O suprafață neîngrijită și folosită vreme de 30 de ani pe post de parcare sau rampă ilegală de deșeuri a fost transformată de municipalitate în parc pentru întregul cartier.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Locale

Zi liberă în instituțiile de învățământ din județul Timiș în 15 septembrie, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel nou de la Partoș

Publicat

pe

Ziua de  15 septembrie este închinată Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului și al întregii regiuni.

Cu acest prilej, Catedrala Mitropolitană din Timișoara, unde se află, din 1956, moaștele sfântului aduse de la Mănăstirea Partoș, sărbătorește cel de-al doilea hram al său.

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în această zi de sărbătoare elevii și cadrele didactice din județul Timiș nu vor merge la școală.

Inspectoratul Școlar Județean a decis suspendarea cursurilor, în baza contractului colectiv de muncă unic la nivel județean, înregistrat la Ministerul Muncii sub nr. 739/05.05.2025. Documentul prevede ca 15 septembrie să fie zi liberă pentru toate unitățile de învățământ din județ.

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean a subliniat că această măsură se aliniază unor modele similare din alte zone ale țării. Un exemplu este județul Iași, unde, în baza contractului colectiv local, 14 octombrie – ziua Sfintei Cuvioase Paraschiva– este declarată zi nelucrătoare.

Sărbătoarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș rămâne un moment de referință pentru comunitatea timișoreană și pentru întreg Banatul, reunind în rugăciune mii de credincioși care îi aduc prinos de recunoștință apărătorului și mijlocitorului nostru în fața tronului Preasfintei Treimi.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite