Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

A fost suplimentat numărul poliţiştilor din punctele de frontieră, în mini-vacanţa de 1 Decembrie

Publicat

pe

Având în vedere faptul că în perioada următoare, 30.11- 04.12.2016, va fi mini-vacanţa de 1 Decembrie, perioadă care va readuce în ţară cetăţenii români stabiliţi în străinătate, pentru a-şi petrece aceste zile împreună cu familia şi prietenii, precum și cetăţeni români care vor alege să-şi petreacă vacanţa în străinătate, polițiștii de frontieră se pregătesc pentru eventualele creşteri ale traficului de persoane şi mijloace de transport prin punctele de control.

Pentru a evita aglomerările şi a realiza un control operativ şi fluent, conducerea Poliţiei de Frontieră Române a dispus măsuri de suplimentare a personalului care desfăşoară activităţi în punctele de trecere, la controlul documentelor de călătorie.

De asemenea, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate, în funcţie de trafic și infrastructură, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare/ieşire şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.

 

Recomandări:

•       Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintrea cestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

•       Reamintim că pentru a veni în sprijinul participanților la trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

•       De asemenea, aplicaţia foloseşte modulul de navigaţie furnizat de Google Maps şi accesând tab-ul „navigare” se pot configura trasee spre un anumit punct de trecere a frontierei. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

 

Condiţii călătorie minori:

În perioada minivacanţei, mulţi copii călătoresc în afara graniţelor ţării, fapt pentru carere amintim condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate. Legea 248/2005 actualizată prevede faptul ca aceştia pot ieşi din ţară în aceleaşi condiţii ca şi persoanele adulte, în baza unui document de călătorie valabil – paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani) – numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinţilor.

Poliţiştii de frontieră vor permite ieşirea din ţară a cetăţenilor români minori numai în următoarele cazuri:

–  în situaţia în care călătoresc în străinătate însoţiţi de ambii părinţi;

– în situaţia în care călătoresc împreună cu unul dintre părinţi, numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte;

          În cazul părinţilor divorţaţi,chiar dacă părintele însoţitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă însă cei doi părinţi exercită în comun autoritatea părintească, acesta trebuie să prezinte acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieşirea din ţară.

– în situaţia în care sunt însoţiţi de o altă persoană fizică majoră numai dacă persoana însoţitoare prezintă o declaraţie:

       a ambilor părinţi,

       a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă,

       a părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului său legal.

Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, trebuie să prezinte la controlul de frontieră şi extrasul de cazier judiciar. Poate avea calitatea de însoţitor şi o persoană anume desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane.

 

Acordul părintelui/părinţilor/reprezentantului legal pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către un minor este materializat într-o declaraţie notarială care are forma șiconținutul stabilite de lege, modelele fiind postate pe site-ul instituţiei.

 

În urma modificărilor şi completărilor la Legea 248/2005, începând cu data de 06.10.2016, valabilitatea declarației date de către părinte/părinți/reprezentantul legal pentru ieșirea din România a unui cetățean român minor poate fi de maximum 3 ani, iar din conţinutul ei se elimină obligativitatea menționării scopului deplasării și a rutei.

De asemenea, în cazul minorilor, cetăţeni români cu domiciliul/reședința în străinătate, care se deplasează însoţiţi în statul în care au domiciliul/reședința, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor la ieşirea din România.

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

„Cea mai frumoasă poveste din junglă” – 300 de elevi din Timișoara, față în față cu Alexandru Stermin

Publicat

pe

Asociația „Inițiativă în Educație”, în parteneriat cu Editura Humanitas Junior și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, a organizat în data de 20 martie 2026, la sediul Consiliului Județean Timiș, activitatea educațională „Cea mai frumoasă poveste din junglă. De vorbă cu scriitorul Alexandru Stermin”.

Evenimentul, dedicat elevilor din învățământul primar, a reunit peste 300 de copii, oferindu-le oportunitatea de a intra în dialog direct cu autorul și de a descoperi, dintr-o perspectivă autentică, fascinația pentru natură, explorare și cunoaștere.

Invitatul special, Alexandru Stermin, este biolog, explorator și autor cunoscut pentru modul său captivant de a aduce mai aproape de cititori lumea animalelor și a ecosistemelor îndepărtate. Prin cărțile sale, el reușește să îmbine aventura cu informația științifică, transformând lectura într-o experiență de descoperire și reflecție asupra relației dintre om și natură.

Un punct central al întâlnirii l-a reprezentat prezentarea noii sale cărți, „Cea mai frumoasă poveste din junglă”, apărută în 2025 la Editura Humanitas Junior. Volumul, ilustrat de Oana Gîrneț, spune o poveste plină de aventuri și învățăminte despre oameni trăitori în armonie cu natura și despre curajul a patru copii care pornesc într-o călătorie plină de peripeții pentru a-și salva comunitatea. Pe parcursul narațiunii, cititorii sunt invitați să reflecteze asupra legăturii dintre om și mediu, învățând cât de importantă este grija pentru natură. Cartea este potrivită pentru copiii de peste 8 ani și combină elemente de ficțiune ilustrată cu teme educative despre biodiversitate și responsabilitate față de natură.

„Ne bucurăm că volumul ,,Cea mai frumoasă poveste din junglă” a ajuns și la juniorii timișoreni. Întâlnirea cu autorul a fost mai mult decât un simplu dialog, a fost o invitație la descoperire, la visare și la o conexiune mai profundă cu frumusețea mediului înconjurător. Credem că astfel de experiențe aprind în copii nu doar dragostea pentru lectură, ci și respectul sincer pentru natură.

De asemenea, colaborarea cu Asociația Inițiativă în educație reprezintă un exemplu de bune practici și implicare în educația tinerelor generații.” Otilia Solomon, PR Coordonator Humanitas Junior

Întâlnirea a reprezentat o premieră pentru elevii participanți, care au avut ocazia să asculte o prezentare susținută de autor, să descopere povești din expedițiile sale și să adreseze întrebări, într-un dialog deschis și interactiv. Activitatea a creat un cadru autentic de învățare, în care lectura s-a îmbinat cu experiența directă și cu explorarea lumii dincolo de paginile cărților.

Evenimentul a avut ca scop stimularea interesului pentru lectură și dezvoltarea curiozității față de diversitatea culturală și științifică, prin întâlnirea directă cu un autor contemporan.

„Dialogul direct cu Alexandru Stermin a fost o oportunitate valoroasă de a conecta lectura cu realitatea, cu știința și cu dorința de a descoperi. Ne-am dorit să oferim copiilor nu doar o întâlnire cu un scriitor, ci o experiență care să le deschidă curiozitatea față de lume. Entuziasmul copiilor ne arată că astfel de întâlniri au un impact real și pot transforma lectura într-o aventură personală. Suntem recunoscători și de sprijinul oferit de Gaz Vest, reușind să le oferim copiilor din mediul rural această carte cadou” Andrada Mazilu, coordonator proiecte Asociația inEDU

Asociația Inițiativă în Educație contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural din județul Timiș prin crearea de contexte de învățare pentru elevi, profesori și părinți.

Citeste mai mult

Administrație

Locurile de parcare din zona Cetate se vor putea rezerva în sistem drop-off

Publicat

pe

Primăria Timișoara lansează platforma online dedicate rezervării locurilor în sistemul de tip drop-off din Zona Cetate, un instrument digital care simplifică procesul de aprovizionare pentru antreprenori și contribuie la reducerea traficului din zona centrală.

Sistemul de tip drop-off, implementat în 13 locații din Zona Cetate, permite descărcarea mărfurilor în puncte logistice dedicate, amplasate la periferia zonei, în intervalul orar 6:00 – 22:00, cu autovehicule având masa maximă autorizată de până la 3,5 tone. Platforma online oferă posibilitatea rezervării rapide a unui interval orar disponibil, în limita locurilor existente, asigurând astfel un flux organizat și predictibil pentru aprovizionare.

Societățile comerciale care doresc rezervarea unui loc în sistemul drop-off trebuie să fi obținut în prealabil avizul de acces auto în Zona Cetate pentru aprovizionare spații comerciale, aprovizionare sediu/punct de lucru sau curierat. În contextul lansării platformei, avizele emise anterior datei de 23 ianuarie trebuie actualizate prin redepunerea cererii, pentru a permite utilizarea sistemului de rezervare.

Utilizarea punctelor drop-off este condiționată de rezervarea prealabilă prin platformă. Avizele pentru utilizarea acestora se emit automat, în ordinea înregistrării cererilor și în limita locurilor disponibile. Fiecare rezervare include un interval orar clar stabilit, iar staționarea este permisă pentru maximum o oră per vehicul, revenirea în aceeași zonă fiind permisă după minimum 2 ore.

Prin digitalizarea acestui serviciu, Primăria Municipiului Timișoara își propune să reducă timpii de așteptare, să elimine blocajele generate de opriri necontrolate și să îmbunătățească accesul pentru aprovizionare în zona centrală.

Platforma este disponibilă online, la adresa: https://servicii.primariatm.ro/aviz-acces-drop-off.

Citeste mai mult

Din țară

ECHINOCȚIU. Se instalează primăvara astronomică

Publicat

pe

Momentul echinocțiului de primăvară, ce marchează începutul primăverii astronomice se va produce în 20 martie 2026, la ora 16,46, când longitudinea astronomică a acestuia revine la valoarea de zero grade.

Reprezentanții Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“ informează că, la momentul echinocțiului de primăvara Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mișcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine. La latitudinile țării noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă ți valoarea medie a înălțimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii. Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est și apune în punctul cardinal vest.

Începând de la aceasta dată, durata zilei (față de cea a nopții) va fi în continuă creștere, iar cea a nopții (față de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstițiului de vară.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite