Ne găsiți și pe:

Administrație

Ce-i lipsește Primăriei Timișoara în prag de iarnă? Răspuns corect: o centrală telefonică modernă

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara își îmbunătățește serviciile de relații cu cetățenii prin achiziționarea unei centrale de telefonie moderne.

Scopul acestei achiziții este de a îmbunătăți comunicarea dintre administrație și cetățean, de a introduce un sistem ușor de urmărit, digitalizat și cu un nivel ridicat de control al calității. În plus, cetățenii care nu au deprinderi digitale, vor putea să interacționeze cu serviciile primăriei.

Noua centrala va putea prelua un număr nelimitat de utilizatori și va avea un recepționer digital sau robot (dotat cu tehnologie IVR – ce permite interacțiunea cu centrala digitală prin intermediul comenzilor vocale și tastaturii de pe telefon), care să repartizeze apelurile după nevoile apelantului. Implementarea noii centrale va permite și urmărirea mult mai exactă a sesizărilor și cererilor venite din partea cetățenilor, astfel încât fiecare apelant să primească răspunsurile de care are nevoie.

În acest moment, Primăria Municipiului Timișoara dispune de o centrală analogică a cărei mentenanță costă aproape 50.000 de lei, fără TVA, pe an. Întrucât tehnologia acestei centrale este una învechită, numeroși timișoreni au sesizat faptul că nu au reușit să intre în legătură cu un operator sau cu un anumit departament al primăriei.

Angajații Primăriei Timișoara care vor prelua apelurile vor putea, de asemenea, să fie monitorizați, cu scopul de a îmbunătăți calitatea serviciului, iar datele colectate vor fi folosite pentru a crește performanța și pentru a scădea timpii de răspuns la sesizările venite din partea timișorenilor.

Noul serviciu va fi implementat cu ajutorul companiei Orange România și va costa 120.000 de lei, cu TVA, incluzând serviciile de suport și mentenanță pentru următorii doi ani de contract. Noua centrală va fi funcțională la începutul anului viitor.

Administrație

ATENȚIE șoferi! Restricții de circulație pe Bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara

Publicat

pe

La solicitarea Societății Drumuri Municipale (SDM), comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea etapizată a traficului rutier pe bulevardul Revoluției  1989, începând din 23 iulie 2026, pe sensul de mers Pod Decebal – strada Hector.

Restricțiile sunt necesare pentru lucrările de înlocuire a covorului asfaltic și de aducere la cotă a capacelor de cămine, intervenții care urmăresc îmbunătățirea condițiilor de circulație și creșterea durabilității infrastructurii rutiere.

Astfel,  într-o primă etapă, în perioada 23 iulie 2026 – 27 iulie 2026, atât parcările, cât și circulația rutieră de pe banda 1, vor fi închise pe bulevardul Revoluției 1989, pe tronsonul cuprins între strada Andrei Mocioni și strada Hector.

De asemenea, în perioada 25 iulie 2026 – 26 iulie 2026 se va închide traficul rutier și la intersecția dintre bulevardul Revoluției 1989 și strada Nicolae Filipescu.

În etapa a doua, în perioada 28 iulie 2026 – 1 august 2026, se va închide circulația rutieră pe banda 2 de pe bulevardul Revoluției 1989, pe tronsonul cuprins între strada Andrei Mocioni și strada Hector, fără închiderea intersecției cu strada Nicolae Filipescu.

Citeste mai mult

Administrație

Piste de biciclete între Timișoara și localitatea Ghiroda

Publicat

pe

Municipiul Timișoara amenajează o nouă conexiune velo între Podul Andrei Șaguna și localitatea Ghiroda. Municipalitatea a lansat licitația pentru serviciile de proiectare, faza DALI, necesare continuării rețelei de pe malul Begăi.

Proiectul facilitează deplasarea locuitorilor din Timișoara până în zona naturală a râului și oferă locuitorilor din Ghiroda o rută sigură și directă pentru a ajunge în oraș cu bicicleta, fie pentru serviciu, fie pentru recreere. Investiția include și măsuri de creștere a siguranței în intersecția cu Strada Colonia Slavic, precum și amenajarea trotuarelor pe Strada Canalul Bega.

„Extindem rețeaua de piste sigure pentru bicicliști în oraș și creăm noi conexiuni metropolitane. În Timișoara, toate noile investiții majore – de la Inelul II și Magistrala Verde până la Podul Muncii sau Pasajul Polonă – au prevăzute piste velo. Pe malul Begăi construim o rută sigură și directă spre Ghiroda atât pentru timișorenii care vor să ajungă ușor spre zona naturală a râului, cât și pentru locuitorii din Ghiroda care vin în oraș cu bicicleta”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Primăria Municipiului Timișoara va amenaja pista pe digul de pe malul stâng al Begăi, între Podul Andrei Șaguna și Ghiroda. Traseul va avea aproape 3 km lungime, sens dublu, și va trece pe lângă hidrocentrală. În paralel, municipalitatea va introduce trotuare și va moderniza carosabilul, rețelele edilitare și iluminatul public de pe întreaga Stradă Canalul Bega, pentru a oferi locuitorilor condiții moderne și sigure de deplasare.

Investiția va reconfigura intersecția Canalul Bega – Colonia Slavic – Vânătorilor, pentru a elimina conflictele de trafic și a asigura siguranță pentru pietoni, bicicliști și șoferi. Prin aceste intervenții, municipalitatea îmbunătățește accesul între Timișoara și Ghiroda și face legătura mai sigură și mai fluentă pentru toți participanții la trafic.

Valoarea estimată a contractului pentru serviciile DALI este de 248.000 lei (fără TVA). Anunțul de licitație este disponibil la următorul link: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/simplified-notice/v2/view/100242535

Citeste mai mult

Administrație

Regenerare urbană în Piața Traian din Timișoara. Circulația tramvaielor va fi modificată

Publicat

pe

Din 3 august 2026, încep lucrările la cel mai important tronson de infrastructură pentru tramvaie din oraș, respectiv la Bulevardul 3 August 1919 și în intersecția de la colțul Pieței Traian.

Intervențiile fac parte din investiția de regenerare urbană a zonei și presupun modernizarea liniilor și a rețelei de catenară. Astfel, circulația tramvaielor va fi întreruptă până la finalizarea lucrărilor pe tronsonul Piața 700 – Piața Traian – Stația Meteo și va fi înlocuită cu linia de autobuz 5A.

Cele mai complexe lucrări vor fi executate în intersecția Piața Traian – Ștefan cel Mare – 3 August – Dacilor. Totodată, linia de tramvai de pe Bulevardul 3 August, puternic degradată după aproape 30 de ani fără reparații capitale, necesită refacere de la fundație până la șine.

În plus, schimbătoarele de cale și sistemul de drenaj vor fi modernizate, iar stațiile de lângă Parcul Regina Maria (fost Poporului) și din Piața Traian vor fi reamenajate pentru a fi accesibile tuturor. Noile șine, sudate continuu, vor asigura o circulație mai sigură, mai stabilă și mai silențioasă, iar noua structură va rezista mai bine în timp. Estimările constructorului sunt că lucrările vor fi încheiate până la finalul iernii, în funcție de livrarea schimbătoarelor de cale și de alte situații neprevăzute ce pot apărea în teren.

Astfel, din data de 3 august 2026, circulația tramvaielor va fi modificată astfel:

  • Linia 1 – tramvaiul va circula de la Gara de Nord pe traseul normal până la Piața Sf. Maria și va fi deviat apoi pe traseul Piața N. Bălcescu – Str. Drubeta – Bdul. Liviu Rebreanu – AEM;
  • Linia 2 – tramvaiul va circula de la Shopping City pe traseul normal până pe Str. Nemoianu și va fi deviat apoi pe traseul Balta Verde – Calea Torontalului;
  • Linia 5 – tramvaiul va fi înlocuit temporar cu linia 5A de autobuz cu următorul traseu (dus-întors): Ronaț (Str. Dunărea) – Piața 700 – Piața Libertății – Prefectură – Spl. Nistrului – Str. J.H. Pestalozzi – Str. Baba Dochia – Prințul Turcesc – Piața V. Economu – Stația Meteo – Gara de Est;
  • Liniile 4, 7, 8 și 9 nu vor fi modificate.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite