Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Programul de lucru cu publicul în perioada sărbătorilor de iarnă la Primăria Timișoara

Publicat

pe

În perioada sărbătorilor de iarnă, Primăria Municipiului Timişoara îşi suspendă programul de lucru cu publicul, în general, între 20 decembrie 2021 şi 3 ianuarie 2022. În această perioadă, se vor desfășura, în cadrul departamentelor de specialitate, activităţile specifice la final de an (arhivarea documentelor, întocmirea de rapoarte, revizii ale sistemelor informatice, inventarieri etc.).

Astfel, la SERVICIUL RELAŢIONARE DIRECTĂ CU CETĂŢENII (camera 12), precum şi la celelalte departamente, ultima zi de program cu publicul va fi  vineri, 17 decembrie 2021, iar prima zi lucrătoare este 3 ianuarie 2022.

Înregistrările pentru Direcția Generală de Urbanism și Planificare Teritorială se sistează în perioada 13 decembrie 2021-10 ianuarie 2022

DIRECȚIA PATRIMONIU își suspendă programul cu publicul în perioada 20 decembrie 2021-10 ianuarie 2022, perioadă în care se va face arhivarea documentelor și operațiunea de inventariere a bunurilor unității administrativ- teritoriale.

Programul de lucru al casieriei din  bd. 3 August 1919 nr.17  pentru prelungirea concesionării locurilor de veci şi încasarea taxelor de concesionare a locurilor de veci în vederea înhumării  din cimitirele aparţinând Primăriei Municipiului Timişoara va fi următorul:

– În perioada 20.12.2021- 23.12.2021- orele 08.30-12.00

– În data de  24.12.2021- orele 08.30-10.00

– În perioada 27.12.2021- 30.12.2021- orele 08.30-12.00

– În data de 31.12.2021- orele 8.30-10.00

– În perioada 03.01.2022- 07.01.2022- orele 08.30-12.00

Casieria este închisă în zilele de sămbătă și duminică.

În această perioadă, cu excepţia zilelor nelucrătoare, pentru programarea curăţării coşurilor de fum, pentru persoanele care au încheiată convenţie de coşerit, se va face solicitare telefonică la numărul de telefon 0256-433211, în intervalul orar 08.30-16.00.

Programul casieriei din str. Oituz nr. 1  se suspendă în perioada 20.12.2021 – 10.01.2022, iar în această perioadă plata chiriei  pentru locuințele din fondul locativ de stat, locuințe A.N.L., garaje și anexe gospodărești, precum și chiria pentru terenurile închiriate conform Legii nr.112/1995 și Legii nr.79/1997 se va putea achita în următorul cont:

RO17TREZ621502205X020362

DESCHIS LA TREZORERIA TIMIȘOARA

BENEFICIAR MUNICIPIUL TIMIȘOARA

COD FISCAL 32937000

Pentru informații, sugestii și reclamații poate fi apelat  Serviciul Call Center, la numărul de telefon 0256-969, care va funcționa în zilele lucrătoare, de luni până joi, între orele 08.00-16.00, respectiv vineri, între orele 08.00-14.00. Solicitările, cererile și petițiile pot fi depuse online pe adresa: primariatm@primariatm.ro. Programul cu publicul se va relua după orarul normal de funcţionare începând cu data de 10  ianuarie 2022.

DIRECŢIA GENERALĂ DE URBANISM ȘI PLANIFICARE TERITORIALĂ îşi va întrerupe programul cu publicul începând cu data de 13.12.2021, urmând ca acesta să fie reluat în data de 10.01.2021. În această perioadă, angajații vor proceda la arhivarea documentelor în cadrul direcției și predarea în arhivele primăriei. Menționăm că nu vor fi preluate noi dosare sau solicitări în această perioadă nici fizic, nici în format electronic.

DIRECŢIA DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR

La Direcţia de Evidenţă a Persoanelor, în perioada 20 decembrie 2021 – 7 ianuarie 2022, la Compartimentul Preluare – Eliberare Acte de Identitate și Biroul Verificări Furnizări Date a fost aprobat următorul program de lucru cu publicul:

Primiri cereri, conform programărilor online/telefonice:

20 – 23 decembrie 2021  8:30 – 18:30

24 decembrie 2021        8:30 – 12:00

27 – 30 decembrie 2021 8:30 – 18:30

31 decembrie 2021        8:30 – 12:00

3 – 6 ianuarie 2022         8:30 – 18:30

7  ianuarie 2022             8:30 – 12:00

Eliberări acte de identitate

20 – 23 decembrie 2021  8:30 – 16:30

24 decembrie 2021        8:30 – 12:00

27 – 30 decembrie 2021  8:30 – 16:30

31 decembrie 2021        8:30 – 12:00

3 – 6 ianuarie 2022         8:30 – 16:30

7  ianuarie 2022             8:30 – 12:00

În perioada 20 decembrie 2021 – 7 ianuarie 2022, la Compartimentul Înregistrări Acte Stare Civilă şi Biroul Proceduri Speciale de Stare Civilă:

Înregistrări naşteri – primiri cereri şi eliberări certificate 

20 – 23 decembrie 2021  8:30 – 16:30

24 decembrie 2021        8:30 – 12:00

27 – 30 decembrie 2021  8:30 – 16:30

31 decembrie 2021        8:30 – 12:00

3 – 6 ianuarie 2022         8:30 – 16:30

7  ianuarie 2022             8:30 – 12:00

Înregistrări căsătorii

20 – 31 decembrie 2021

Prima zi de oficiere a căsătoriilor din anul 2022 este 13 ianuarie 2022, iar actele se vor depune în data de 4 ianuarie 2022, cu programare online. Programul de lucru pentru depunerea documentelor:

4 ianuarie 2022  8:30 – 13:00.

5 – 6  ianuarie 2022        8:30 – 13:00

Înregistrări divorţuri pe cale administrativă – primiri cereri etapa I

20 decembrie 2021        9:00 – 13:00

21 decembrie 2021        9:00 – 16:30

22 – 31 decembrie 2021 –––––

3 – 7 ianuarie 2022         –––––

Înregistrări divorţuri pe cale administrativăprimiri declaraţii etapa a -II-a (la termenul de 30 de zile):

-23, 24 decembrie 2021  8:30 – 11:00

Înregistrări decese

20 – 23 decembrie 2021  8:30 – 16:30

24 decembrie 2021        8:30 – 12:00

25 decembrie 2021        –––––

26 decembrie 2021        9:00 – 12:00

27 – 30 decembrie 2021  8:30 – 16:30

31 decembrie 2021        8:30 – 12:00

1 ianuarie 2022  –––––

2 ianuarie 2022  9:00 – 12:00

3 – 6 ianuarie 2022         8:30 – 16:30

7  ianuarie 2022             8:30 – 12:00

Eliberări certificate de stare civilă la cerere:

20 decembrie 2021          8:30 – 13:00

21 decembrie 2021        14:00 – 16:30

22 – 31 decembrie 2021 –––––

3 – 7 ianuarie 2022           8:30 – 13:00

7 ianuarie                    8:30 – 12:00

La departamentele: Transcrieri certificate de naştere / căsătorie / deces emise de autorităţile din străinătate, Înregistrări naşteri tardive, Schimbări de nume, rectificări, menţiuni din străinătate:

20 decembrie 2021          8:30 – 13:00

21 decembrie 2021        14:00 – 16:30

Din 22 decembrie 2021 până în 7 ianuarie 2022   nu se lucrează cu publicul.

DIRECȚIA FISCALĂ a Municipiului Timișoara Programul de lucru în perioada sărbătorilor de iarnă se regăsește pe site-ul Direcției Fiscale https://www.dfmt.ro/

CENTRUL DE INFORMARE TURISTICĂ – Programul de lucru, în perioada 20.12.2021- 02.01.2022, este următorul: luni- vineri, între orele 8-16. În zilele de sâmbătă, duminică, respectiv în 25-26.12.2021 și în 1-2.01.2022 Centrul de Informare Turistică este închis.

Administrație

Se modernizează drumul Șag – Sânmihaiu Român

Publicat

pe

Președintele Consiliului Județean Timiș Alin Nica a semnat, luni, contractul de finanțare pentru „Modernizarea DJ 593C Șag (DJ 593) – Sânmihaiu Român (DJ 591A)”. Valoarea aprobată în urma licitației este de 15,5 milioane de lei cu TVA. Finanțarea este asigurată din Programul național de investiții „Anghel Saligny”.

Este vorba despre un tronson cu pornire de pe DJ 593, raza localității Șag, până la intersecția cu DJ 591 A în Sânmihaiu Român, lungime acestuia fiind de 6,53 km. Drumul existent în prezent nu are structură rutieră, nici sistem de colectare a apelor pluviale și poate deveni impracticabil în perioadele cu precipitații abundente.

Proiectul de modernizare va duce la îmbunătățirea condițiilor de circulație, dar și la scurtarea timpului de parcurs între cele două localități. De asemenea, se vor îmbunătăți considerabil viabilitatea și starea tehnică a drumului și, implicit, confortul și siguranța tuturor participanților la trafic.

În prealabil, a fost aprobat și contractul de lucrări, firma desemnată fiind SC Super Construct. Ordinul de începere pentru partea de proiectare a fost dat la sfârșitul lunii iulie 2023, iar durata totală pentru cele două etape (proiectare și execuție) este de zece luni.

Tronsonul face parte din „Centura mică” a Timișoarei, care unește localități din proximitatea orașului.

„Pentru tronsonul Șag-Sânmihaiu Român avem constructor și proiectarea este aproape gata. Pentru această investiție am reușit să facem o economie de aproape 6 milioane din cele 21 de milioane de lei primite din programul Anghel Saligny. Vom folosi acești bani pentru alte patru proiecte, podul peste Timiș de la Parța, drumul județean dintre Voislova și Luncanii de Jos, la limita cu Carașul, drumul care leagă Timișul de Caras-Severin de la Vișag și lărgirea la patru benzi a drumului de la Sânandrei. Astfel, pe lângă tronsonul deja gata între Dudeștii Noi și Săcălaz, vom închide Centura mică pe toată această zonă”, a declarat președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Citeste mai mult

Administrație

Vila istorică de pe strada C. D. Loga a ajuns în patrimoniul municipiului Timișoara. Va fi transformată în grădiniță

Publicat

pe

Primarul Dominic Fritz a anunțat că vila istorică de pe C.D. Loga 52 a fost recâștigată de Primăria Municipiului Timișoara și a fost întabulată în patrimoniul statului.

Ca multe vile de pe B-dul Loga, și clădirea de la numărul 52 a avut un istoric dubios al schimbului de proprietari în anii 90. Clădirea a reintrat acum în proprietatea statului și administrarea Primăriei Timișoarei după un lung șir de procese penale, iar acum Municipalitatea urmează să evacueze persoanele care o ocupă ilegal.

„În sfârșit, am ajuns și în ziua în care una din vilele furate de pe Loga se întoarce în proprietatea orașului. Este un moment așteptat de timișoreni de decenii. Loga 52 a fost obținută prin acte false, vândută în mod repetat de către clanuri pentru a se pierde urma proprietarului adevărat. Azi, am pus punct acestei fraude istorice. Casa s-a întors în posesia noastră. Este o victorie care schimbă regulile jocului de acum înainte”, a spus primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Clădirea de pe Bulevardul C. D. Loga, nr. 52 se află pe un teren de 1.202 mp și are regim de parter plus etaj. Primăria Timișoara a întabulat-o și acum este din nou în proprietatea statului român.

„S-o zicem pe șleau: până acum, nimeni nu a avut curaj să se ia de această mafie de pe Loga. Așa cum nimeni nu a avut curaj să se ia de mafia de pe malul Begăi. Fostul consilier personal al primarului Robu a fost pus printr-un concurs fraudat director pe patrimoniul orașului. Acolo l-am găsit. Miza din ultimii 10 ani nu a fost să fure mai mult, ci să acopere urmele furtului din anii 90.

Cu o echipă curajoasă luăm dosar cu dosar, teren cu teren, vilă cu vilă, și mergem pănă în pânzele albe să redăm Timișoarei ce este al ei. E o muncă a naibii de grea, dar nu mă mai sperie nimeni și nimic.

Din clădire îi evacuăm acum pe cei care stau ilegal în proprietatea noastră. Și apoi facem din ea grădiniță. Doar curajul și educația ne vor salva”, a mai adăugat primarul Dominic Fritz.

Administrația locală va apela la un executor judecătoresc pentru a obține accesul complet la imobil și teren. Astfel, pentru un parcurs rapid, va utiliza procedura de ordonanță președințială. Această acțiune face parte dintr-o operațiune mai largă a Administrației Fritz pentru a recâștiga terenuri și imobile publice, care au fost dobândite de diverși indivizi sau firme în mod ilegal. Pe listă se regăsesc deja construcțiile ilegale ridicate pe terenurile primăriei de pe malul Begăi.

Citeste mai mult

Administrație

Începe amenajarea pistei de biciclete pe strada Transilvania din Timișoara. Când și unde vor fi restricții de circulație

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara anunță începerea lucrărilor de amenajare a pistei de biciclete și a trotuarelor pe strada Transilvania.

Proiectul prevede repararea carosabilului, ridicarea intersecției Transilvania – Pogonici și a intersecției Transilvania – Vulturilor, înălțarea trecerilor de pietoni, amenajarea trotuarelor și a bordurilor și amenajarea pistei duble pe carosabil cu delimitatoare pentru siguranță.

Pista dublă este parte a unui culoar de mobilitate care va ajunge până la pasarela pietonală și velo Gelu – Crizantemelor, conectată cu pistele de pe malurile Begăi.

„Tot mai mulți timișoreni vor să evite traficul aglomerat și să ajungă mai repede la serviciu sau la grădinițele și școlile copiilor, pe bicicletă, iar dorința noastră este de a avea piste pentru bicicliști mai lungi și mai sigure. Obiectivul nostru este de a avea o rețea de piste de biciclete pe relația Spitalul Județean, strada Eneas, zona Iosefin – Dâmbovița, malurile Begăi. Avem deja în lucru amenajarea unei noi piste de 1,2 km, de-a lungul a patru străzi – Traian Lalescu, Dr. Aurelian Cândea, Martir Sorinel Leia și Cosminului, cu intervenții avansate pe strada Leia. Este un culoar de mobilitate care va lega Bd. Pârvan de Str. Eneas și care, în viitor, va fi conectat cu rețeaua Transilvania – Vulturilor – Crizantemelor – pasarela Gelu-Crizantemelor, din zona Iosefin – Dâmbovița, care va avea piste de biciclete, după reabilitare. Începem cu strada Transilvania, unde reabilităm și trotuarele pentru ca pietonii să beneficieze de condiții bune și vor urma celelalte străzi de pe traseu”, transmite viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.

Pentru executarea lucrărilor, începând din data de 19 septembrie 2023, ora 07:00, până în data de 23 octombrie 2023, circulația rutieră va fi închisă pe tronsonul strada Vulturilor – strada Pogonici.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite