Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Conducerea CJ Timiș reia audiențele cu publicul

Publicat

pe

Transparența și contactul direct cu timișenii sunt importante pentru conducerea Consiliului Județean.

Astfel, în condițiile în care contextul epidemiologic, deși încă îngrijorător, este relativ stabil în prezent, s-a luat decizia reluării audiențelor cu publicul.

„Cu grijă, respectând câteva reguli clare, precum portul măștii, dezinfectarea mâinilor și păstrarea distanței, ne putem revedea față în față cu timișenii care ne solicită sprijinul. Criza sanitară este încă la un nivel îngrijorător, dar ne aflăm pe un platou care ne permite să reluăm interacțiunea directă cu cetățenii. Suntem aici pentru ei și facem tot posibilul să le rezolvăm problemele. Interacțiunea directă, la Consiliu, vizitele pe teren, în mijlocul oamenilor, sunt o prioritate pentru noi și le vom pune pe toate în practică, pe măsură ce condițiile sanitare ne permit”, spune președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Audiențele vor avea loc la sediul Consiliului Județean Timiș, după următorul program:

Președinte – Alin Adrian Nica: Joi, 08.00 – 12.00. Înscrierile se fac cu două zile înainte de ziua desfășurării audienței, la adresa cjt@cjtimis.ro.

Vicepreședinte – Alexandru Constantin Proteasa: Marți, 10.00 – 12.00 și 16.00 – 18.00. Persoanele interesate se pot înscrie în săptămâna anterioară desfășurării audienței, la adresa beatrice.carebia@cjtimis.ro sau tel: 0256.406.333.

Vicepreședinte – Cristian Alin Moș: Miercuri, 08.00 – 10.00 și 17.00 – 19.00. Înscrierile se fac la adresa audientacristianmos@cjtimis.ro.

Secretar – Ioan Dănuț Ardelean: Vineri, 09.00 – 11.00. Timișenii interesați se pot înscrie cu două zile înainte de ziua desfășurării audienței, la Registratura CJ, la adresa ana.bihoi@cjtimis.ro sau la tel: 0256.406.324.

Toți solicitanții vor fi informați cu privire la obligativitatea respectării măsurilor implementate pentru prevenirea răspândirii cu noul coronavirus în rândul membrilor instituției.

Administrație

Primăria Timișoara a semnat acordul cu Romsilva pentru transformarea Pădurii Verzi în pădure-parc

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara face încă un pas esențial pentru transformarea Pădurii Verzi într-o pădure-parc, prin încheierea acordului de asociere cu Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Acest parteneriat creează cadrul legal pentru începerea proiectului de amenajare, care a obținut ultimul aviz necesar pentru următoarea etapă. Astfel, pădurea va deveni un loc accesibil și plăcut pentru plimbări, relaxare și activități în aer liber. Acordul va fi supus aprobării Consiliului Local.

„Am găsit, prin acest acord, soluția legală care ne permite să intervenim pe tot amplasamentul proiectului nostru pentru Pădurea Verde. Legea fondului forestier nu permite ca anumite zone și linii parcelare să fie transferate către primărie, dar acordul ne dă cadrul pentru a transforma pădurea într-un loc sigur și plăcut pentru plimbări și recreere. Am făcut pașii necesari prin proiectul de hotărâre și așteptăm, totodată, ca Romsilva să semneze acordul. Investiția de amenajare a pădurii-parc va intra curând în comisia tehnică, pentru a avansa la aprobarea indicatorilor și la etapa de autorizare a lucrărilor”, anunță viceprimarul Ruben Lațcău.

Acordul de asociere dintre Primăria Timișoara și Regia Națională a Pădurilor stabilește modul de colaborare pentru amenajarea Pădurii Verzi ca pădure-parc. Municipalitatea se va ocupa de realizarea investițiilor și a amenajărilor necesare pentru ca pădurea să devină un spațiu plăcut și sigur pentru recreere, iar Romsilva, prin Direcția Silvică Timiș va asigura expertiza tehnică și va interveni asupra arborilor, conform regulilor silvice.

Proiectul prevede transformarea Pădurii Verzi într-un loc plăcut pentru plimbări și relaxare, cu trasee marcate, locuri de odihnă cu bănci și mese, leagăne, refugii și panouri informative. Vor fi amplasate și căsuțe pentru păsări, pentru a sprijini protecția și observarea faunei locale. Toate lucrările vor fi realizate cu materiale prietenoase cu mediul, iar traseele vor fi monitorizate pentru siguranța vizitatorilor.

Studiul de fezabilitate a fost finalizat și urmează să fie avizat de Comisia Tehnico-Economică a Primăriei Timișoara. Ulterior, proiectul va fi supus aprobării Consiliului Local, vor fi parcurși pașii pentru autorizare, iar municipalitatea va lansa procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor.

Foto: Primăria Timișoara

PROIECT. Pădurea Verde va fi amenajată ca pădure-parc

Citeste mai mult

Administrație

Primăria Peciu și realizările primarului Gabriel Drăgan în ultimele șase luni

Publicat

pe

În ultimele șase luni, primarul comunei Peciu, Gabriel Drăgan, a reușit să implementeze o serie de realizări remarcabile, în ciuda unui context financiar dificil. Cu bugetele reduse de la nivel guvernamental, primarul Drăgan a reușit să se folosească eficient de fondurile europene și de cele locale, aducând un suflu nou în comunitate.

Printre realizări, se numără modernizarea infrastructurii rutiere, cu reabilitarea a două străzi principale, precum și extinderea rețelei de iluminat public în zonele rurale.

De asemenea, un proiect important a fost renovarea grădiniței din centrul comunei, aducând un spațiu modern și sigur pentru copii. Totodată, primăria a lansat un program de sprijin pentru fermierii locali, oferind subvenții și consultanță pentru dezvoltarea afacerilor.

Cu toate acestea, primarul se confruntă și cu provocări. Printre acestea, se numără întârzierile în aprobarea unor proiecte de mare anvergură din cauza birocrației, dar și necesitatea unei mai bune coordonări cu instituțiile județene.

Pe de altă parte, Drăgan reușește să maximizeze impactul fondurilor europene, atrăgând investiții esențiale în digitalizarea serviciilor publice și în dezvoltarea turismului local.

Astfel, printr-o administrație dedicată și o gestionare atentă a resurselor, primarul Gabriel Drăgan dovedește că, chiar și în vremuri dificile, se pot face pași importanți pentru viitorul comunei Peciu.

Citeste mai mult

Administrație

Peste 50 de milioane de lei pentru înființarea rețelei de distribuție a gazelor naturale în 13 localități din estul județului Timiș

Publicat

pe

Veste importantă pentru locuitorii din estul județului Timiș.

Sâmbătă, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a primarilor din zonă s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru introducerea gazului. Este vorba despre un proiect amplu cu o valoare de 52 de milioane de lei plus TVA, parte din această sumă, aproximativ 7 milioane, reprezentând cofinanțare din partea Consiliului Județean Timiș, alte trei milioane provin din bugetele a doisprezece comune, membre ale Asociației de Dezvoltare Intracomunitară Distribuție Gaz Timiș Est.

Cele 13 unități administrativ teritoriale care vor beneficia de acest program sunt: Făget, Margina, Curtea, Fârdea, Bara, Bârna, Ohaba Lungă, Mănăștiur, Dumbrava, Traian Vuia, Coșteiu, Balinț și Bethausen, rețeaua are o lungime de 116 kilometri, iar în primă fază vor fi racordate 1800 de gospodării. Termenul de finalizare este de 20 de luni de la data începerii lucrărilor.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite