Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Lucrări pe șantierul DJ 592 Timișoara – Moșnița Nouă. Pot apărea dificultăți în trafic

Publicat

pe

Șantierul de extindere la patru benzi a DJ 592 Timișoara – Moșnița Nouă a ajuns la ultima lucrare majoră. În următoarea lună, până pe 1 octombrie, se va interveni la unul dintre podețe, pe benzile de interior.

În acest context, instituția atenționează conducătorii auto că restricțiile din zonă ar putea genera dificultăți în trafic, circulația desfășurându-se doar pe benzile exterioare. De asemenea, participanții la trafic sunt rugați să acorde o atenție sporită semnalizării și să respecte restricțiile impuse.

Diversele actualizări care au trebuit aduse proiectului tehnic, simultan cu desfășurarea lucrărilor, au întârziat planurile Consiliului Județean de a închide șantierul în această vară. Vorbim, de exemplu, de racordarea cu străzi apărute în plus, după realizarea proiectului tehnic, corelarea cu noile lucrări efectuate de Primăria Timișoara în zona racordului cu drumul județean, necesitatea relocării utilităților E-distribuție Banat sau ridicarea la cotă a unor cămine de vizitare pentru diverse utilități descoperite în timpul execuției. Termenul de finalizare a investiției este acum 15 octombrie. Trebuie menționat că în primele două săptămâni ale lui octombrie este programată doar realizarea de marcaje rutiere și alte finisaje specifice.

Consiliul Județean atrage atenția asupra unei potențiale situații problematice pe traseul drumului extins la patru benzi, mai exact, lipsa sensului giratoriu la intersecția șoselei cu viitoarea centură de sud a Timișoarei. Realizarea acestuia se află în sarcina constructorului care se ocupă de varianta de ocolire a municipiului.

Consiliul Județean a transmis o informare către acesta, pentru a urgenta amenajarea intersecției, altfel, traficul riscă să fie îngreunat, pe două benzi, pe suprafața viitorului sens giratoriu, chiar și după ce Consiliul Județean își va finaliza investiția. De menționat este că în intersecția respectivă, pe traseul Centurii, se va construi și un pasaj peste DJ 592 și sensul giratoriu în cauză, cu bretele de acces, însă doar eventuala lipsă a girației poate crea dificultăți în traficul de pe drumul județean.

Administrație

ATENȚIE șoferi! Restricții de trafic în mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

La solicitarea Aquatim și Asociației Club Sportiv Yolo, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, începând de luni, 2 martie 2025, în vederea realizării lucrărilor la rețelele de canalizare și a desfășurării unui eveniment sportiv de alergare.

Astfel, în perioada 02.03.2026 – 14.03.2026 traficul rutier va fi restricționat pe strada Amzei, pe un sector de 50 m, în dreptul imobilului cu nr. 9, în vederea executării lucrărilor de execuție a branșamentelor de apă și racordului la canalizare. 

De asemenea, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Treboniu Laurian în perioada 2 martie 2026 – 9 aprilie 2026, în vederea execuției rețelei de alimentare cu apă și pe strada Liviu Rebreanu, în perioada 2 martie 2026 – 20 martie 2026, pentru execuția lucrărilor de reabilitare a căminelor de monitorizare.

Totodată, traficul rutier va fi restricționat pe strada Aleea Pădurea Verde, în perioada 02.03.2026 – 31.05.2026, în intervalul orar 08:00 – 17:00, în vederea executării lucrărilor de extindere a rețelei de canalizare menajeră.

În data de 8.03.2026, atât traficul rutier, cât și cel pietonal vor fi închise, în intervalul orar  07:00-15:00, în vederea desfășurării curselor din cadrul evenimentului de alergare „Timișoara 21K 2026”. Cursele de semi maraton (21 km), cros (10 km), cursa populară (2,5 km) și cursa copiilor se vor desfășura pe următorul traseu: Piața Libertății – strada Mărășești – Piaţa Victoriei – bulevardul Mihai Eminescu – strada 20 decembrie 1989 – bulevardul Ferdinand I – Splaiul Tudor Vladimirescu – întoarcere la intersecție cu bulevardul 16 decembrie 1989 – Splaiul Tudor Vladimirescu – Mihai Viteazu – întoarcere înainte de Piața Nicolae Bălcescu – Mihai Viteazu – strada Vasile Pârvan – Pasaj Michelangelo – bulevardul Corneliu Coposu – strada Johann Heinrich Pestalozzi – Întoarcerere la intersecție cu strada Stefan cel Mare – strada Johann Heinrich Pestalozzi – Splaiul Nistrului – Întoarcere înainte de Podul Decebal – strada Splaiul Nistrului – bulevardul Corneliu Coposu – Pasaj Michelangelo – bulevardul Vasile Pârvan – Podul Mitropolit Andrei Șaguna – strada 20 decembrie 1989 – bulevardul C. D. Loga – strada Academician Al. Borza – strada Patriarh Miron Cristea – bulevardul Mihai Eminescu – strada 20 decembrie 1989 – bulevardul Ion C. Brătianu – strada Carol Telbisz – strada Dimitrie Cantemir – Piața Libertății – strada Mărășești – strada Gheorghe Lazăr – Piaţa Unirii – strada Eremia Grigorescu – strada Mărășești – Piața Libertății. 

Totodată, în perioada 9 martie 2026 – 10 aprilie 2026, circulația pe strada Hebe va fi restricționată, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Iris și intersecția cu strada Intrarea Munților, pe o lungime de aproximativ 60 m. Lucrările sunt necesare pentru execuția rețelei de canalizare menajeră.

Citeste mai mult

Administrație

Regenerare urbană în Piața Traian din Timișoara. Când începe execuția lucrărilor

Publicat

pe

Primarul Dominic Fritz a semnat digital, chiar în Piața Traian, contractul pentru execuția lucrărilor de regenerare urbană a zonei. Investiția municipalității va contribui la revitalizarea cartierului Fabric și transformarea acestuia în al doilea centru al Timișoarei. Lucrările efective vor începe în cursul lunii martie, iar Primăria Timișoara va organiza o întâlnire cu comunitatea locală pentru a prezenta etapele șantierului.

„După mai multe contestații, avem în sfârșit contract semnat și ne putem apuca de șantier. Regenerarea zonei Traian e un proiect foarte așteptat de timișoreni. Este cel mai ambițios proiect de regenerare urbană al Timișoarei. Intervenim pe o suprafață de 6 hectare de spațiu public: străzi, piețe, unde păstrăm identitatea istorică a zonei, dar o aducem prin calitatea intervențiilor în secolul XXI. Sunt încrezător că la finalul proiectului, Timișoara va avea în zona Traian un al doilea centru al orașului, cu spațiu public de calitate, viu și modern, care pune în valoare frumusețea istorică a cartierului”, spune primarul Dominic Fritz.

Lucrările se vor desfășura etapizat, pentru a minimiza impactul asupra locuitorilor și afacerilor din cartier, și vizează reabilitarea unui spațiu public de aproximativ 60.000 mp. Proiectul municipalității include refacerea străzilor degradate, înlocuirea liniilor de tramvai și a rețelelor edilitare vechi, dar și extinderea suprafețelor verzi prin plantarea a 355 de arbori noi.

Lucrările de regenerare urbană se vor desfășura pe următoarele artere: Bulevardul 3 August 1919 (parțial), Strada Ion Luca Caragiale, Strada Dr. Gheorghe Marinescu, Episcop Joseph Lonovici, Strada Rabin Dr. Ernest Neumann (fostă Str. Episcop Joseph Nischbach), Strada Dacilor, Strada Ștefan cel Mare (parțial), Strada Anton Pann, Strada Titel Petrescu, Strada Costache Negruzzi (parțial), Strada Petre Ispirescu, Strada Ecaterina Teodoroiu (parțial), Strada Zăvoi și Strada Ion Mihalache.

Lucrările, estimate la 24 de luni, vor fi executate de asocierea PORR Construct SRL și Electroechipament Industrial SRL, iar valoarea contractului de execuție se ridică la 109,5 milioane lei (fără TVA). Valoarea totală a investiției este de 34 de milioane de euro, iar Primăria Timișoara a atras o finanțare europeană nerambursabilă în valoare de peste 14 milioane de euro prin Programul Regional Vest 2021-2027, Intervenția Regională 7.1.A – Revitalizare și Regenerare Urbană.

Al doilea centru istoric al Timișoarei, Piața Traian și 15 străzi adiacente, reabilitat complet

Citeste mai mult

Administrație

Primăria Timișoara a semnat acordul cu Romsilva pentru transformarea Pădurii Verzi în pădure-parc

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara face încă un pas esențial pentru transformarea Pădurii Verzi într-o pădure-parc, prin încheierea acordului de asociere cu Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Acest parteneriat creează cadrul legal pentru începerea proiectului de amenajare, care a obținut ultimul aviz necesar pentru următoarea etapă. Astfel, pădurea va deveni un loc accesibil și plăcut pentru plimbări, relaxare și activități în aer liber. Acordul va fi supus aprobării Consiliului Local.

„Am găsit, prin acest acord, soluția legală care ne permite să intervenim pe tot amplasamentul proiectului nostru pentru Pădurea Verde. Legea fondului forestier nu permite ca anumite zone și linii parcelare să fie transferate către primărie, dar acordul ne dă cadrul pentru a transforma pădurea într-un loc sigur și plăcut pentru plimbări și recreere. Am făcut pașii necesari prin proiectul de hotărâre și așteptăm, totodată, ca Romsilva să semneze acordul. Investiția de amenajare a pădurii-parc va intra curând în comisia tehnică, pentru a avansa la aprobarea indicatorilor și la etapa de autorizare a lucrărilor”, anunță viceprimarul Ruben Lațcău.

Acordul de asociere dintre Primăria Timișoara și Regia Națională a Pădurilor stabilește modul de colaborare pentru amenajarea Pădurii Verzi ca pădure-parc. Municipalitatea se va ocupa de realizarea investițiilor și a amenajărilor necesare pentru ca pădurea să devină un spațiu plăcut și sigur pentru recreere, iar Romsilva, prin Direcția Silvică Timiș va asigura expertiza tehnică și va interveni asupra arborilor, conform regulilor silvice.

Proiectul prevede transformarea Pădurii Verzi într-un loc plăcut pentru plimbări și relaxare, cu trasee marcate, locuri de odihnă cu bănci și mese, leagăne, refugii și panouri informative. Vor fi amplasate și căsuțe pentru păsări, pentru a sprijini protecția și observarea faunei locale. Toate lucrările vor fi realizate cu materiale prietenoase cu mediul, iar traseele vor fi monitorizate pentru siguranța vizitatorilor.

Studiul de fezabilitate a fost finalizat și urmează să fie avizat de Comisia Tehnico-Economică a Primăriei Timișoara. Ulterior, proiectul va fi supus aprobării Consiliului Local, vor fi parcurși pașii pentru autorizare, iar municipalitatea va lansa procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor.

Foto: Primăria Timișoara

PROIECT. Pădurea Verde va fi amenajată ca pădure-parc

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite