Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Nu staționați în locurile amenajate pentru staționarea autocarelor pentru turiști, altfel vă alegeți cu amenzi

Publicat

pe

Ca urmare a desemnării orașului Timișoara drept Capitală Culturală Europeană în anul 2021, reprezentanții municipalității caută soluții pentru facilitarea accesului turiștilor în oraș, motiv pentru care au fost amenajate locuri de staționare pentru autocarele cu turiști în trei zone, mai exact lângă Parcul Central, pe Bd. I.C. Brătianu și la Punctele Cardinale.

Locațiile respective sunt prevăzute cu indicatoare și marcaje, astfel încât ceilalți participanți la trafic să cunoască destinația acestora. Din acest motiv, Poliția Locală Timișoara face apel la conducătorii auto să înțeleagă și să nu oprească sau să staționeze în zonele prevăzute cu astfel de indicatoare, deoarece în caz contrar riscă amenzi cuprinse între 290 lei și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, respectiv oprire sau staționare.

În același context, polițiștii locali atenționează că sunt în atenție în continuare și locurile special destinate parcării persoanelor cu dizabilități, marcate și semnalizate corespunzător, fiind aplicate, numai de la începutul acestei luni, pe această linie, un număr de 213 sancțiuni contravenționale conducătorilor auto care nu au respectat semnificația indicatoarelor amplasate în locațiile destinate persoanelor cu handicap.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

PROGRAMUL Direcției de Evidență a Persoanelor din Timișoara, în perioada Sărbătorilor Pascale

Publicat

pe

În perioada 18 – 21 aprilie 2025, programul de lucru cu publicul la Direcția de Evidență a Persoanelor va fi modificat.

În această perioadă, va funcționa doar Biroul pentru înregistrarea deceselor, conform următorului program:

Vineri, 18 aprilie 2025: închis

Sâmbătă, 19 aprilie 2025: 9:00 – 13:00

Duminică, 20 aprilie 2025: închis

Luni, 21 aprilie 2025: 9:00 – 13:00

Reamintim că pentru înregistrarea unui deces, documentele necesare pot fi depuse la orice primărie, care va transmite dosarul electronic ofițerului de stare civilă competent să înregistreze decesul.

După înregistrarea decesului, certificatul de deces va fi înmânat de către ofițerul de stare civilă de la primăria la care au fost depuse documentele.

Citeste mai mult

Administrație

Primăria Timișoara atrage atenția privind respectarea regulilor pe șantiere

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara transmite un mesaj ferm către toți cei implicați în lucrări de construcții și demolări: șantierele bine gestionate încep cu documentații complete și respect față de mediu și comunitate.

Potrivit Regulamentului local privind gestionarea deșeurilor din construcții și demolări (HCL nr. 320/2022, completat cu HCL nr. 104/2025), toți generatorii de deșeuri din construcții au obligația de a depune anual Planul de gestionare a deșeurilor pentru activitățile din anul anterior. Termenul limită este 1 martie.

În 2025, numărul planurilor depuse a crescut față de anul anterior (26 de planuri până în aprilie 2025, față de 17 în 2024).

Primăria și Poliția Locală efectuează în mod constant verificări pe teren. Acțiunile nu vizează doar sancționarea, ci și prevenirea practicilor care afectează sănătatea, mediul și calitatea vieții tuturor timișorenilor.

În 2024, Direcția Generală a Poliției Locale a aplicat 375 sancțiuni (în baza HCL 320/2022 și HCL 333/2022) pentru fapte precum murdărirea carosabilului la ieșirea din șantiere, neamenajarea de rampe pentru spălarea roților, depozitare amestecată a deșeurilor pe amplasamentele de șantier, incendiere deșeuri pe organizările de șantier, predare deșeuri la persoane neautorizate, colectarea de deșeuri fără autorizație și nerespectarea autorizației de mediu.

Valoarea totală a amenzilor aplicate de Poliția Locală în 2024 a fost de 3.670.000 lei. În 2025, până în prezent, au fost aplicate 119 sancțiuni în valoare de 396.500 lei.

Cele mai grave abateri au fost sancționate cu sume considerabile: o amendă de 100.000 lei pentru nerespectarea autorizației de mediu (2024), respectiv 60.000 lei pentru gestionarea defectuoasă a deșeurilor pe șantier (2025).

Pentru persoanele fizice, Primăria a pus la dispoziție, gratuit, patru puncte de colectare prin aport voluntar – ușor de accesat și amplasate strategic în oraș. Acestea oferă o alternativă legală, sigură și responsabilă pentru eliminarea molozului rezultat din lucrări de renovare.

Calea Torontalului nr. 94

Calea Moșniței nr. 2-4

Str. A. Imbroane nr. 70

Str. Ovidiu Cotruș nr. 201

Program: Luni – vineri: 09:00 – 19:00

Sâmbăta: 08:00 – 16:00 (cu excepția Str. Ovidiu Cotruș: L–V 09:00–17:00)

Citeste mai mult

Administrație

Podul Turcului, monument istoric de pe drumul Parța – Petroman, intră în reabilitare

Publicat

pe

CJ Timiș anunță reabilitarea Podului Turcului, o construcție emblematică situată pe drumul județean dintre Parța și Petroman, clasată drept monument istoric.

Datând încă din perioada ocupației otomane, podul reprezintă nu doar o legătură rutieră importantă pentru sudul județului, ci și un reper cultural pentru întreaga zonă. Potrivit autorităților județene, lucrările vor începe în vara acestui an și vor viza atât consolidarea structurii, cât și păstrarea elementelor originale, cu sprijinul experților în patrimoniu.

„Este o intervenție necesară, dar și una delicată. Ne dorim ca acest pod să rămână funcțional și în același timp să-și păstreze farmecul istoric. Este un simbol al zonei și trebuie tratat ca atare”, a transmis un reprezentant al Consiliului Județean Timiș.

Lucrările propuse includ:

– consolidarea structurii de rezistență modernizarea suprafeței de rulare recondiționarea balustradelor și a elementelor arhitecturale originale – – posibila amenajare a unui culoar pietonal pentru siguranță sporită

Finanțarea va fi asigurată din bugetul Consiliului Județean Timiș, iar autoritățile explorează și surse de cofinanțare, inclusiv fonduri europene.

Podul Turcului continuă să fie traversat zilnic de localnici, navetiști și agricultori, dar în curând va oferi nu doar funcționalitate, ci și un exemplu de respect față de trecut.

Podul Turcului este situat între localitățile Parța şi Petroman şi traversează brațul Găvojdia a râului Timiș. Acest pod istoric a fost închis oficial circulației în anul 2022 din cauza degradărilor semnificative ale structurii de rezistență.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite