Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Primăria Timișoara face un prim pas pentru finalizarea rețelei de apă-canal din zona Plopi Sud

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara face demersurile necesare pentru finalizarea obiectivului de investiții „Extindere rețea apă-canal – zona Plopi Sud, str. II-V”. Acest obiectiv a fost demarat în 2008. Deși a fost realizat un procent de 90% din lucrările contractate, acestea au rămas neîncheiate.

Pentru restul lucrărilor a fost lansată licitația prin procedură simplificată pentru achiziționarea serviciilor de expertiză tehnică a construcției. Firma care va realiza aceste servicii va analiza și stabili starea tehnică și funcțională a rețelei. În urma analizei, expertul va propune soluții de remediere, modificare și îmbunătățire a rețelelor executate. Va urma apoi achiziționarea lucrărilor de execuție pentru a închide acest obiectiv.

Până la termenul limită de depunere a ofertelor, care a fost marți, 28 iunie, la ora 15:00, la licitație s-a prezentat o firmă. Urmează evaluarea ofertei și desemnarea câștigătorului.

Conform caietului de sarcini publicat pe site-ul de achiziții publice, expertiza va avea în vedere următoarele:

  • Verificarea stării tehnice a conductelor;
  • Verificarea adâncimii de pozare;
  • Verificări privind starea tehnică a îmbinărilor conductelor;
  • Verificarea privind starea tehnică a căminelor de vane;
  • Verificări privind starea tehnică a căminelor de vizitare;
  • Verificarea privind starea tehnică a hidranților de incendiu;
  • Măsurători/verificări care să permită evaluarea corectă a bunei funcționări a rețelelor executate;
  • Diagnoză imagistică a conductelor de canalizare folosind tehnica de inspecție CCTV (closed circuit television);
  • Constatarea calității materialelor puse în operă pentru realizarea rețelelor de apă și canalizare;
  • Lucrări necesare pentru readucerea la parametrii optimi, lucrări ce vor constitui caietul de sarcini pentru proiectare și execuție a lucrărilor nefinalizate ce fac obiectul expertizei.
  • Expertiza tehnică va cuprinde, dacă este cazul, o prioritizare a lucrărilor de reparații, funcție de urgența executării acestora și posibilitațile tehnologice.
  • Concluzii, recomandări privind exploatarea în siguranță a rețelelor executate.

Valoarea estimată a contractului este de 150.000,00 lei (fără TVA) și întreaga documentație trebuie realizată în 60 de zile.

Administrație

Certificatele fiscale se pot obține online, la Timișoara

Publicat

pe

Municipalitatea, prin Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, pune la dispoziția contribuabililor – persoane fizice și juridice – o nouă facilitate: certificate fiscale generate automat.

Documentele sunt eliberate rapid, online, prin aplicația informatică a DFMT https://plata.dfmt.ro/Plata2/auth/login, în cazurile care nu necesită verificări suplimentare.

Astfel, timișorenii pot obține certificat fiscal instant pentru situații precum: credit ipotecar, bancă, chirie, bursă școlară, ajutor social, informare, instanță, ambasade, cetățenie, licitații, obținere avize, cesiune părți sociale, radiere societate și dizolvare societate. De asemenea, contribuabilii primesc certificat fiscal automat pentru ANAF, Administrația Fondului de Mediu – panouri fotovoltaice, Institutul Național al Patrimoniului – Programul Național de Restaurare, Programul Rabla – achiziție autoturism, pentru schema de minimis sau pentru fonduri europene.

În schimb, pentru operațiuni care necesită verificări din partea Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara – cum ar fi vânzarea bunurilor sau cedarea unui contract de leasing – certificatul fiscal este eliberat în continuare pe baza verificărilor interne.

Pentru a folosi serviciul online, contribuabilii trebuie să dețină un cont de acces (user și parolă), care poate fi obținut simplu pe baza unei cereri. Modelul cererii este disponibil pe site-ul www.dfmt.ro sau direct la sediul DFMT din str. A. Demetriade nr. 1.

Citeste mai mult

Administrație

OPORTUNITATE. Spații comerciale de închiriat la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara organizează licitație publică, cu strigare, pentru închirierea a 14 spații în clădiri de patrimoniu din zonele istorice ale orașului: Cetate, Fabric, Iosefin și Elisabetin.

Aceste spații, care nu au destinația de locuință, vor putea fi închiriate pe o perioadă de cinci ani.

Obiectivul acestei licitații este folosirea eficientă a spațiilor publice și stimularea unor activități economice. Astfel, sunt permise activități comerciale, administrative, de prestări servicii nepoluante sau de alimentație publică. Orice activități precum jocuri de noroc, vânzarea de produse second-hand, case de amanet sau schimburi valutare sunt strict interzise.

La ultima licitație cu strigare, organizată de Primaria Municipiului Timisoara, două spații au fost contractate pentru o suma de cinci ori mai mare decat prețul de pornire.

Pe de alta parte, Primăria Municipiului Timișoara încurajează o competiție onestă și va sancționa, prin toate mijloacele legale, acele situații în care se participă doar pentru a bloca licitația – măsură deja aplicată în cazul spațiului fostei florării din centrul orașului.

Licitația va avea loc în data de 15 octombrie 2025, la ora 11:00, în Sala de ședințe a Consiliului Local, situată la etajul I al sediului Primăriei Municipiului Timișoara din Bulevardul C.D. Loga nr. 1.

Spațiile disponibile, împreună cu suprafața utilă, regimul juridic și destinația propusă, sunt următoarele:

str. A. Pacha nr. 1, suprafață utilă de 44 mp, destinație sediu administrativ și birouri – 12,47 euro/mp/lună

str. A. Pacha nr. 5, suprafață utilă de 44,5 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică – 16,35 euro/mp/lună

str. A. Pacha nr. 1, suprafață utilă de 145,1 mp, destinație sediu, comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică – 9,63 euro/mp/lună

Piața Unirii nr. 8, suprafață utilă de 49,6 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică – 13,91 euro/mp/lună

Bulevardul Regele Carol I nr. 22, suprafață utilă de 111,55 mp, destinație sediu, comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică – 10,04 euro/mp/lună

str. Iuliu Maniu nr. 38, suprafață utilă de 104,48 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică – 7,9 euro/mp/lună

str. Remus nr. 12, suprafață utilă de 28,74 mp, destinație sediu administrativ, birouri, comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică – 6,05 euro/mp/lună

str. Remus nr. 12, suprafață utilă de 55,65 mp, destinație sediu administrativ, birouri, comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică – 5,3 euro/mp/lună

str. Matei Corvin nr. 1, suprafață utilă de 125,1 mp, având ca destinație sediu administrativ și birouri – 9,24 euro/mp/lună

str. Pavel Vasici Ungureanu nr. 23, suprafață utilă de 59,15 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică – 7,89 euro/mp/lună

str. Iuliu Grozescu nr. 2, suprafață utilă de 73,38 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică –  6,6 euro/mp/lună

str. Virgil Onițiu nr. 19, suprafață utilă de 29,8 mp, destinație comerț, sediu administrativ și birouri – 9,13 euro/mp/lună

str. 16 Decembrie 1989 nr. 15, suprafață utilă de 65,5 mp,  destinație comerț, sediu administrativ și birouri – 11 euro/mp/lună

Piața Traian nr. 3, suprafață utilă de 70,1 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică –  8,76 euro/mp/lună

Documentația pentru înscrierea la licitație poate fi obținută gratuit prin descărcarea de pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Timișoara – www.primariatm.ro/noutati (https://www.primariatm.ro/2025/09/09/licitatie-cu-strigare-patrimoniul-istoric) iar la licitație pot participa agenți economici – persoane juridice, persoane fizice autorizate, asociații familiale și întreprinderi individuale.

Documentele de participare, însoțite de dovada achitării taxei și a garanției, vor fi depuse în format fizic, în plic închis, la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, camera 12, până cel târziu la data de 10 octombrie 2025, ora 16:00. Pe plic se va menționa denumirea ofertantului și adresa spațiului pentru care se depune oferta.

Citeste mai mult

Administrație

Primul pod construit la Timișoara după Revoluție va lega Bulevardul Dâmbovița de Calea Bogdăneștilor. Primăria a lansat licitația pentru constructor

Publicat

pe

Primăria Timișoara a accestat fonduri europene pentru construirea primului pod nou din oraș după Revoluție care va conecta Bulevardul Dâmbovița direct de Calea Bogdăneștilor.

Cu linie dublă de tramvai, piste de bicicletă, trotuare largi, patru benzi pentru mașini și spații verzi, proiectul Primăriei va conecta cartierele Dâmbovița și Ronaț. Podul și Pasajul Solventul fac parte din Inelul IV Vest, o legătură nouă între nordul și sudul Timișoarei, și vor prelua parte din traficul care trece astăzi prin zona centrală.

Proiectul municipalității include legături cu pistele de bicicletă de pe malul Begăi, dar și reconfigurarea a două intersecții mari, respectiv cu str. Gării și Blvd. Dâmbovița, lângă depoul de tramvaie.

„Noul pod de la Solventul este un proiect așteptat de generații întregi de timișoreni. Împreună cu pasajul aflat acum aproape de finalizare, această legătură va schimba radical felul în care ne deplasăm prin oraș și va deschide noi oportunități de dezvoltare pentru cartierele din vestul Timișoarei. Prin astfel de investiții, facem din Timișoara un oraș mai conectat, mai accesibil și mai atractiv – atât pentru oameni, cât și pentru economie. Este primul pod pe care în construim la Timișoara după Revoluție, și pe care vor circula mașini, bicicliști, pietoni și tramvaie”, a spus primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Valoarea estimată a lucrărilor de execuție este de 101.981.174 lei (fără TVA). Totodată, Municipiul Timișoara a contractat o finanțare europeană de 93 de milioane de lei pentru această investiție, prin Programului Regional Vest 2021–2027, Intervenția Regională 4.1 – Mobilitate urbană sustenabilă.

Firmele interesate se pot înscrie la următorul link: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100199835

 

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite