Administrație
Primăria Timișoara vrea să recupereze 11 milioane de lei de la Societatea Bega Turism
Publicat
acum 3 anipe
de
timispressPrimăria Municipiului Timișoara a depus cererea de chemare în judecată a societății Bega Turism, prin care cere despăgubiri de aproape 11 milioane de lei. Cererea are ca obiect recuperarea sumelor cuvenite pentru o perioadă de 3 ani, în care societatea a folosit fără drept terenul cu o suprafață de peste 3.271 metri pătrați, înscris în CF 438518/Timișoara.
Terenul situat pe strada Carol Telbisz a fost folosit ca spațiu pentru parcare plătită, fără acordul Primăriei Municipiului Timișoara, în perioada 31 ianuarie 2020 – 31 ianuarie 2023. Societatea chemată în judecată a folosit abuziv acest teren, montând bariere la căile de acces și încasând taxe pentru locurile de parcare.
„Recuperăm banii pe care orașul i-a pierdut pentru că nu am putut folosi terenul de 3.271 mp aflat în zona zero a Timișoarei. Suma cerută este de 11 milioane de lei. Pe acest teren am lansat deja licitația pentru proiectarea unei parcări multinivel, faza de elaborare a studiului de fezabilitate. Este un proiect pe care l-am bugetat în acest an și ne așteptăm să vină cu oferte cât mai multe firme serioase, cu experiență în gestionarea unor astfel de proiecte”, transmite primarul Dominic Fritz.
Prin sentința Curții de Apel Timișoara, rămasă definitivă prin Decizia 5499/16 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost restabilit dreptul de proprietate al Municipiului Timișoara asupra terenului.
Dreptul de administrare și exploatare a terenului pe care se află 96 de locuri de parcare, a fost transmis către SPAPP Timpark, pentru utilizare în regim de parcare publică.
Primăria Timișoara solicită instanței obligarea Societății Bega Turism SA la plata contravalorii pentru lipsa de folosință a terenului, în sumă de 10.764.861 lei.
Se cere ca suma să fie actualizată cu indicele de inflație, de la data rămânerii definitive a Sentinței Civile nr.344/26 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, până la data achitării efective a datoriei.
Poate te-ar interesa si:

Magistrala Verde pe Calea Șagului din Timișora. Cea mai aglomerară arteră din oraș, modernizată cu bani europeni

COMUNICAT DE PRESĂ. Privind FINALIZAREA proiectului cu titlul „DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU”,cod F-PNRR-Dotari-2023-0760,

Tren metropolitan la Timișoara cu scopul dezvoltării mobilității urbane

Sterilizare gratuită a animalelor de companie, la Timișoara

Școala înaintea spectacolului: decizia curajoasă a primarului Gabriel Drăgan pentru viitorul comunei Peciu Nou

ANUNȚ. Comuna Peciu Nou a finalizat proiectul „Modernizare sistem comunal integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd“
Administrație
Magistrala Verde pe Calea Șagului din Timișora. Cea mai aglomerară arteră din oraș, modernizată cu bani europeni
Publicat
acum 4 orepe
7 iulie 2026de
timispress
Primăria Municipiului Timișoara a lansat licitația pentru lucrările la Magistrala Verde, investiție ce va transforma Calea Șagului într-un coridor modern de mobilitate. Proiectul, co-finanțat cu fonduri europene, va face transportul public mai rapid și mai predictibil prin benzi dedicate pentru autobuze și va păstra, pe aproximativ 80% din traseu, câte două benzi de circulație pe sens pentru traficul auto. Totodată, cei care aleg să meargă pe jos sau cu bicicleta vor beneficia de trotuare noi, piste moderne și conexiuni mai bune la rețeaua velo, iar spațiul public va deveni mai atractiv pentru locuitori și activitățile comerciale de la parterul clădirilor.
„E unul din proiectele strategice ale Timișoarei pentru care am atras aproape 20 milioane de euro bani europeni. Vom transforma una dintre cele mai aglomerate și poluate artere de circulație ale Timișoarei într-un coridor verde, în care transportul public devine prioritar, cu trotuare late și piste sigure. Magistrala Verde se conectează la proiectul de regenerare urbană a zonei Sinaia/Mocioni care e deja în licitație pentru constructor. Practic, de la Shopping City până în centru vom avea o zonă modernizată, cu spații publice de calitate și sigure pentru oameni și cu o zonă verde mult extinsă și îmbunătățită”, spune primarul Dominic Fritz.
Prin această investiție, Primăria Timișoara reconfigurează peste 114.000 de metri pătrați de spațiu urban, dintre care aproape jumătate reprezintă carosabil. Pentru a reduce poluarea și a crește calitatea transportului public, Magistrala Verde va avea benzi dedicate pentru autobuze de la pasajul de ieșire din oraș până la Piața Mocioni. Excepție face tronsonul dintre strada Dr. Pavel V. Ungureanu și strada Eneas, unde lățimea bulevardului nu permite amenajarea acestora. Din Piața Mocioni până la Podul Maria, benzile dedicate vor fi realizate prin proiectul de regenerare urbană zona Piața Mocioni.
Configurarea benzilor auto va fi adaptată fiecărui tronson, în funcție de spațiul disponibil: două benzi auto pe sens de la Shopping City până la intersecția cu Bulevardul Dragalina, respectiv o bandă pe sens de la Bulevardul Dragalina până la podul Maria. Totodată, aproape 20.000 de metri pătrați de trotuare vor fi reamenajați cu finisaje de calitate – piatră naturală și pavaj modern. Proiectul municipalității prevede și creșterea zonei verzi de la circa 14.000 de metri pătrați la peste 16.000 metri pătrați.
Investiția totală se ridică la 158,3 milioane de lei, din care 97,3 milioane de lei reprezintă finanțare europeană prin Programul Regional Vest 2021–2027, Intervenția Regională 5.1.B – Decongestionare trafic, iar 61 de milioane de lei sunt asigurați din bugetul local. Valoarea estimată a contractului de lucrări este de aproximativ 95,3 milioane de lei (fără TVA), iar durata de execuție este de 30 de luni.
Administrație
Pasajul Slavici-Polonă va fi reconstruit. Se vor amenaja și piste de biciclete
Publicat
acum o lunăpe
2 iunie 2026de
timispress
Primarul Dominic Fritz a semnat ordinul de începere a lucrărilor de reconstrucție a Pasajului Slavici – Polonă, unul dintre cele mai degradate puncte de infrastructură din oraș. După zeci de ani de uzură și fără lucrări majore, pasajul intră într-un amplu proces de refacere a celor trei deschideri, consolidare și reabilitare structurală. Mobilizarea pentru organizarea de șantier începe de săptămâna viitoare, fără afectarea circulației în prima etapă. Primele intervenții vor include defrișările necesare amenajării șantierului.
“Pasajul Slavici – Polonă este una dintre verigile slabe ale infrastructurii din Timișoara și, după mai bine de 40 de ani fără lucrări serioase, are nevoie de investiții. S-a degradat atât de tare, încât a devenit un calvar pentru șoferi, pietoni și bicicliști, dar acum intrăm serios în reconstrucție cu o investiție de aproape 12 milioane de euro din bugetul local. Vom avea și o extindere a pasajelor în punctele unde traficul se blochează astăzi din cauza îngustării benzilor dinspre străzile Ovidiu Cotruș și Polonă”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
Investiția municipalității include reconstrucția completă a pasajului de la fosta Fabrică de Zahăr, construit în 1982, precum și modernizarea unor tronsoane din străzile Polonă, Wilhelm Tell și Ovidiu Cotruș. Infrastructura va păstra funcțiunile dedicate traficului auto, transportului public și circulației pietonale, iar în plus va include piste pentru biciclete și conexiuni mai sigure și mai accesibile pentru toate categoriile de participanți la trafic.
Astfel, vor fi reconstruite pasajul peste linia CF 926 de pe strada Ovidiu Cotruș; pasajul peste încrucișarea spre Utvin; pasajul peste linia CF dezafectată de pe strada Wilhelm Tell și vor fi reabilitați aproximativ 1,5 km de drum. De asemenea, este prevăzută menținerea și reabilitarea liniilor de tramvai pentru o potențială legătură de mobilitate. În plus, vor fi executate lucrări de amenajare a pistelor de biciclete, de modernizare a rețelei de canalizare pluvială și a iluminatului public, precum și de refacere a trotuarelor și bordurilor. Totodată, vor fi montate parapete pentru creșterea siguranței rutiere și pietonale.
Investiția, în valoare de peste 49 de milioane de lei (fără TVA), este suportată integral din bugetul local. Lucrările sunt executate de asocierea formată din Freyrom S.A., Procons Group S.R.L., Inginerie Drumuri și Poduri S.R.L. și Integrated Road Solutions S.R.L.
Foto: Primăria Timișoara
Administrație
COMUNICAT DE PRESĂ. Privind FINALIZAREA proiectului cu titlul „DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU”,cod F-PNRR-Dotari-2023-0760,
Publicat
acum o lunăpe
28 mai 2026de
timispress
- Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – Pilonul VI. Politici pentru noua generație – Componenta C15: Educație
- Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU
- Obiectivele proiectului
„DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU” va contribui la atingerea obiectivelor priorității de investiție PNRR prin dotarea:
Liceului Teoretic PECIU NOU cu echipamente TIC a 1 laborator de informatica (nou creat la nivel gimnazial), a 33 Sali de clasa (7 grădinița, 18 scoală 0-VIII si 8 liceu) si a 1 laborator de științe (chimie) (nou creat la nivel gimnazial) si dotarea cu mobilier si materiale didactice a 1 laborator de informatica (nou creat la nivel gimnazial), a 33 Sali de clasa (7 grădinița, 18 scoală 0-VIII si 8 liceu), a 1 laborator de științe (chimie) (nou creat la nivel gimnazial), a 1 cabinet școlar (nou creat la nivel gimnazial), a 1 cabinet psihopedagogic (nou creat la nivel gimnazial) si a 1 sala de sport (nou creata la nivel gimnazial).
- Valoarea totala a proiectului este 083.257,45 lei, din care finanțarea nerambursabila este 2.083.257,45 lei
- Data începerii proiectului este 08.2023
- Data finalizării proiectului este 05.2026
- Codul proiectului F-PNRR-Dotari-2023-0760
Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro


Magistrala Verde pe Calea Șagului din Timișora. Cea mai aglomerară arteră din oraș, modernizată cu bani europeni

Tren urban la Timișoara. Ministerul Transporturilor a dat acordul de principiu

Program de training pentru tinerii jurnaliști din România. Cine poate să aplice

Containere permanente și puncte mobile pentru colectarea deșeurilor textile, la Timișoara

ACTUALIZARE. Radu Mărginean, unul dintre cei mai buni fotbaliști de la UTA, a murit după un accident stupid
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- Magistrala Verde pe Calea Șagului din Timișora. Cea mai aglomerară arteră din oraș, modernizată cu bani europeni 7 iulie 2026
- Tren urban la Timișoara. Ministerul Transporturilor a dat acordul de principiu 7 iulie 2026
- Program de training pentru tinerii jurnaliști din România. Cine poate să aplice 6 iulie 2026
- Containere permanente și puncte mobile pentru colectarea deșeurilor textile, la Timișoara 3 iulie 2026
- ACTUALIZARE. Radu Mărginean, unul dintre cei mai buni fotbaliști de la UTA, a murit după un accident stupid 1 iulie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară





