Ne găsiți și pe:

Actualitate

Ai o mică fermă? Uite cum poți primi 15.000 de euro fără să-i mai dai înapoi

Publicat

pe

Fonduri europene nerambursabile, în valoare de 15.000 de euro pe proiect, sunt disponibile pentru dezvoltarea fermelor mici, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. Oportunitatea este la dispoziţia agricultorilor prin submăsura 6.3 – „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, care îşi propune creşterea competitivităţii exploataţilor, prin dotarea cu utilaje şi echipamente performante în raport cu structura lor actuală, precum şi îmbunătăţirea calităţii activelor fixe.

De menţionat este faptul că printre criteriile de acordare a finanţării se numără şi nivelul de calificare în domeniul agricol al solicitantului.

Un alt principiu în baza căruia sunt selecţionate proiectele este şi cel al sectorului prioritar care vizează sectorul zootehnic (bovine, apicultură, ovine şi caprine) şi vegetal (legumicultură, incluzând producţia de material săditor, pomicultură şi producţia de seminţe).

Sprijinul nerambursabil este de sută la sută din valoarea proiectului şi se acordă pentru o perioadă de cel mult cinci ani, sub formă de primă, în două tranşe, astfel: 75 de procente din cuantum, la semnarea deciziei de finanţare; 25 la sută în termen de trei până la cinci ani (în funcţie de tipul exploataţiei) de la dată semnării contractului de finanţare.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Aleea Cutezătorilor din Timișoara, reconfigurată. Se vor amenaja locuri de parcare în locul garajelor

Publicat

pe

Primăria Timișoara propune amenajarea de noi locuri de parcare și reconfigurarea spațiului dintre blocuri în zona Aleea Cutezătorilor, din cartierul Dâmbovița.

Terenurile vizate sunt ocupate în prezent de garaje, care vor fi desființate pentru a face loc unor zone verzi, locuri de parcare, alei și trotuare. Un proiect de hotărâre privind declararea de utilitate publică a lucrărilor va fi supus aprobării Consiliului Local.

Amenajarea face parte din programul municipalității de modernizare a zonelor dintre blocuri, prin care terenurile ocupate de garaje vechi sunt transformate în spații mai bine utilizate de comunitate. Lucrările prevăd amenajarea de locuri de parcare, realizarea de alei și trotuare, racordarea la rețeaua stradală existentă, plantarea de arbori și amenajarea de spații verzi, precum și lucrări pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale și pentru creșterea siguranței circulației.

Municipalitatea are în prezent în execuție și alte amenajări de parcări, respectiv 71 de locuri în zona străzii Holdelor și 38 de locuri în zona străzilor Dr. Ioan Mureșan – Intrarea Sepia.

Proiectul de hotărâre poate fi consultat la adresa: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/1d7da5b3-54cf-4202-a949-c899bc6fd324

Citeste mai mult

Locale

Puncte de prim ajutor pe timp de caniculă, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Timiș, Crucea Roșie și Școala Postliceală „Henri Coandă”, deschide și în acest an puncte de prim ajutor unde cetățenii pot primi apă și asistență medicală de bază în perioadele cu temperaturi ridicate.

Aceste puncte vor funcționa în zilele în care temperaturile depășesc 35°C, în intervalul orar 10:00–18:00, și sunt destinate persoanelor afectate de temperaturile ridicate, în special vârstnicilor, copiilor și celor cu probleme de sănătate.

Punctele de prim ajutor vor fi amenajate în următoarele locații:

  • Oficiul Poștal nr. 1 Timișoara, Bd. Revoluției din 1989 nr. 2
  • Opera Română Timișoara, Piața Victoriei
  • Oficiul Poștal nr. 5 (ghișeul nr. 1), str. 1 Decembrie 1918 nr. 90
  • Piața Iosefin
  • Piața Badea Cârțan

Municipalitatea va asigura aprovizionarea cu apă potabilă în toate punctele de prim ajutor și va desemna personal medical care va oferi asistență pe durata avertizărilor de cod portocaliu și cod roșu de caniculă.

De asemenea, autoritățile amintesc că în mai multe zone ale orașului, există fântâni forate, iar în Parcul Copiilor, Parcul Civic, Parcul Central, Parcul Alpinet, Parcul Catedralei și Parcul Adolescenței cetățenii au la dispoziție cișmele, accesibile și animalelor de companie.

Pe timp de caniculă, medicii recomandă evitarea deplasărilor între orele 11:00–18:00 și a expunerii prelungite la soare. Este important consumul a cel puțin doi litri de lichide, evitarea alcoolului și a băuturilor cu cofeină sau zahăr și alegerea unor alimente ușoare, precum fructe și legume. Se recomandă haine lejere, deschise la culoare, precum și folosirea pălăriei și a ochelarilor de soare.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Din țară

EUROBAROMETRU. Cum îi afectează folosirea excesivă a telefoanelor mobile pe adolescenți

Publicat

pe

Datele unui Eurobarometru privind impactul ecranelor şi reţelelor sociale asupra sănătăţii mintale a tinerilor arată că 44% dintre adolescenţii din România consideră că petrec prea multe ore în faţa ecranelor, iar 38% susţin că utilizarea reţelelor sociale este excesivă.

La nivelul UE, 41% dintre adolescenţi declară că petrec prea mult timp în faţa ecranelor, iar 39% pe reţelele sociale.

Totodată, 28% dintre respondenţi consideră că impactul reţelelor sociale asupra vieţii lor este pozitiv, 34% negativ, iar 37% neutru.

În privinţa stării de bine, 41% afirmă că reţelele sociale au un impact pozitiv asupra sănătăţii lor mintale, iar 21% unul negativ.

Sondajul relevă şi o serie de probleme cu care s-au confruntat adolescenţii în ultima lună: 33% au acuzat oboseala ochilor, 33% că au avut o alimentaţie mai puţin sănătoasă, 31% s-au simţit obosiţi sau copleşiţi, 31% au avut probleme cu somnul, 28% au întâmpinat dificultăţi de concentrare, 27% au avut dureri de cap, iar 25% nu au avut suficient timp pentru hobby-uri şi alte activităţi recreative.

Întrebaţi care ar fi cele mai eficiente măsuri pentru îmbunătăţirea sănătăţii mintale a tinerilor în mediul digital, 51% au indicat mai multă educaţie în şcoli, 47% o aplicare mai bună a regulilor de către platformele de socializare, 46% introducerea unor limite sau restricţii suplimentare.

Citeste mai mult

Articole recente

Cele mai citite