Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Alegerile locale vor avea loc pe 5 iunie

Publicat

pe

„Guvernul a aprobat 6 hotărâri de Guvern care vizează desfăşurarea alegerilor locale. A fost confirmată data de 5 iunie, data alegerilor locale”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Potrivit calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale, pus în dezbatere de AEP, startul campaniei electorale ar urma să fie dat în data de 6 mai 2016, iar o zi mai târziu, pe 7 mai, ar urma să se stabilească prin tragere la sorţi numărul de ordine de pe buletinele de vot.

Comunicarea către toate birourile electorale de circumscripţie a listei cuprinzând denumirile şi semnele electorale ale partidelor politice, ale alianţelor politice, ale alianţelor electorale, precum şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, legal constituite, care au dreptul să participe la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale trebuie să fie făcută cel târziu în data de 12 aprilie 2016. Cu 30 de zile înaintea datei votării – cel târziu în ziua de 6 mai 2016 – vor trebui aduse la cunoştinţă publică numărul circumscripţiilor electorale, delimitarea şi numerotarea fiecărei secţii de votare, precum şi sediile acestora.

Cetăţenii vor putea merge la vot pentru a-şi desemna aleşii locali în data de 5 iunie 2016, în intervalul 7:00-21:00.

AGERPRES

 

Cultură

Ziua Națională a Tineretului – 25 de evenimente, la Timișoara

Publicat

pe

,,Timișoara pentru TINEri” aduce evenimente care mai de care, pentru toate preferințele, pentru a marca Ziua Națională a Tineretului.

Între 21 aprilie – 1 mai, Primăria Municipiului Timișoara, alături de mai multe instituții și organizații partenere, pregătește filme, piese de teatru, concerte, competiție cu bărci dragon, picnicuri, proiecții de film și dezbateri, în diverse zone din oraș.

Cursa pe Bega cu bărci dragon, pentru care vă puteți înscrie până în 22 aprilie, va avea loc în 24 aprilie, va fi o întrecere pe echipe și promite să fie experiență de neuitat.

Înscrierile se pot face la acest link: https://forms.gle/nizpkRt6p3t4XyCT9

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a pregătit două reprezentații ale piesei Harap-Alb, un recital Dragoș Moldovan și Andreea Vlas, musicalul „Come into the Light!”, un picnic și o proiecție de film și spectacolul folcloric „Azi, la noi, cântă tot natul”.

Nici Teatrul Maghiar nu se lasă mai prejos, jucând atât ,,Pericles” cât și ,,Doctorul”. Liceul Waldorf își prezintă musical-ul ,,Aladdin”, iar în cartierul Dacia, în parc, de la ora 11:00 se va organiza un Picnic Atipic.

Proiectul ”Timișoara pentru TINEri” este realizat de Consiliului Consultativ al Tinerilor Municipiului Timișoara, structură din care fac parte peste 20 de organizații de și pentru tineret, împreună cu Asociația Timișoara 2023, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș,, Teatrul Maghiar ”Csiky Gergely”, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Centrul de Proiecte, Cinema Victoria, Cinema Timiș, Filarmonica Banatul, Harababura, Liceul Waldorf Timișoara, Club Sportiv Nautic Banat Timișoara și Visit Timișoara.

Citeste mai mult

Internațional

iPhone 16 ar putea veni cu mai mult RAM și spațiu de stocare

Publicat

pe

Tot mai multe informații încep să apară despre seria Apple iPhone 16 chiar dacă mai avem destul timp până la lansarea preconizată în luna septembrie. Cel mai recent zvon sugerează că modelul mai mic iPhone 16 va veni cu mai multă memorie RAM și capacitate de stocare.

Informația vine din Coreea de Sud, prin intermediul cunoscutului tipster @Tech_Reve. Potrivit site-ului britanic TechRadar, tipsterul afirmă că iPhone 16 la nivel de bază ar putea veni cu 8GB de memorie RAM și 256GB de stocare, pentru a oferi AI-ului integrat spațiu suplimentar pentru gândi, stoca și procesa comenzile date telefonului.

Pentru comparație, cel mai ieftin Apple iPhone 15, modelul de bază, are 6GB RAM și 128GB spațiu de stocare. 8GB sunt rezervați pentru modelul Apple iPhone 15 Pro. Trebuie să menționăm că sunt disponibile și versiuni cu 256 și 512GB capacitate de stocare pentru iPhone 15. Cum am menționat mai sus, acest supliment de RAM și stocare este necesar pentru munca suplimentară de care au nevoie instrumentele AI generative. Apple nu vrea să rămână în urmă față de Samsung care a lansat pe Galaxy S24, Galaxy S24+ și Galaxy S24 Ultra cu Galaxy AI sub aripa acestuia fiind multe funcții cu inteligență artificială.

Apple vrea să desfășoare cât mai multă muncă de calcul pe plan local, fără a transfera fluxuri de date către și de la servere de pe web. Înseamnă că mai multe informații sunt stocate exclusiv pe telefon sau laptop, unde sunt sigure și private. Acest lucru se potrivrște cu filozofia de confidențialitate Apple și, prin urmare, cu cât este nevoie de mai puțină procesare în cloud, cu atât mai bine.

Dacă acest lucru se va întâmpla cu funcțiile AI pe care Apple le-a promis, atunci iPhone 16 ar putea avea nevoie de memorie suplimentară. Totuși, așa cum recunoaște acest tipster, nimic nu este confirmat încă, iar planurile Apple s-ar putea schimba în continuare. De asemenea, automat se ridică întrebarea cât de mult din această funcționalitate AI ar putea trece la telefoane Apple mai vechi, mai puțin puternice.

Nu știm exact care vor fi aceste funcții AI de la Apple, dar toate semnele sunt că sistemul de operare iOS 18 va include o grămadă de instrumente AI generative similare cu cele pe care le-am văzut pe alte telefoane, de exemplu la Samsung.

Foto: Future

Citeste mai mult

Administrație

Parcarea multietajată din zona Gării de Nord va avea 200 de locuri

Publicat

pe

Conceptul de arhitectură pentru parcarea multietajată pe care Primăria Timișoara o va construi în zona Gării de Nord a fost finalizat.

Conform documentației, viitoarea parcare, cu demisol, două etaje și terasă circulabilă, va avea 197 de locuri de parcare, zone pentru încărcarea vehiculelor electrice și rastele de biciclete.

„Zona Gării de Nord este extrem de aglomerată, iar numărul locurilor de parcare este limitat, astfel că vom demola garajele dintr-un cvartal de blocuri, pentru a construi o parcare cu aproape 200 de locuri. Conceptul de arhitectură este gata și urmează obținerea avizelor necesare pentru etapa de proiectare. Această parcare multietajată rezolvă aglomerația de mașini parcate peste tot vis-a-vis de gară, iar un alt proiect este gândit pentru a schimba fața acestei zone care a fost neglijată ani de zile. Vom amenaja piațeta, vom repara trotuarele și vom amenaja locuri de parcare la nivel în spatele blocurilor, astfel încât să nu mai avem mașini pe trotuare”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Viitoarea parcare va fi construită în spatele blocurilor de pe bulevardul General Ion Dragalina și de pe strada Splaiul Nicolae Titulescu, unde se află mai multe garaje dezafectate.

Investiția include și amenajări care să permită accesul la parcare, locuri de joacă pentru copii, spații verzi, accese facile către blocuri, rastele pentru biciclete și iluminat public.

Valoarea contractului de proiectare a parcării multietajate este de 192.547,95 lei (TVA inclus), iar finanțarea este asigurată din banii obținuți de Timpark din taxa de parcare. Serviciile de proiectare sunt realizate de ARCADIA AEN ARCHITECTURE & PM SRL.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite