La 24 ianuarie 1859, deputaţii din Adunarea electivă de la Bucureşti l-au ales domn al Ţării Româneşti pe noul domnitor al Moldovei, unionistul Alexandru Ioan Cuza. Prin această tactică a faptului împlinit, hotărârea politicienilor români sfida decizia Marilor Puteri. Acestea ceruseră ca Unirea Principatelor să fie numai una administrativă, adică cele două ţări să aibă instituţii similare, dar în dublu exemplar: doi domnitori, două guverne, două parlamente, cu o singură Curte de Casaţie, comună, la Focşani. Prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, Moldova şi Ţara Românească au devenit un singur stat. Peste doi ani, administraţia lui Cuza unifica instituţiile, iar Unirea devenea una reală.

În Moldova, Adunarea rezultată din alegerile din decembrie 1858 era dominată de Partida Naţională. 33 din cei 55 de de deputaţi erau unionişti. În ciuda majorităţii unioniste, alegerea noului Domn s-a dovedit dificilă. În cursă se înscriseseră 38 de candidaţi. Au avut loc dezbateri îndelungate.

„Separatiştii considerau că prin Unire se vor crea situaţii dezavantajoase pentru principatul de la nord de Milcov. Muntenia era mai mare, Moldova pierduse Bucovina la 1775 şi Basarabia la 1812. Deşi Moldova era ceva mai bine administrată, moşiile erau mai bine administrate şi lucrate, în general, exista o superioritate inclusiv în ochii unor moldoveni; percepţia publică acum este total răsturnată pentru că realităţile de acum au indus ideea că aşa a fost tot timpul în România”, spune spune Dorin Dobrincu, istoric la Institutul A. D. Xenopol din Iași.

Adversarii Unirii nu erau însă lipsiţi de patriotism. După lungi deliberări, la 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales Domn cu 48 de voturi, deci cu 15 mai multe decât numărul unioniştilor declaraţi.

În Muntenia, numai 24 din cei 72 de deputaţi ai Adunării elective erau unionişti. Din fericire pentru Unire, nici unul dintre candidaţii conservatori Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei, şi cu atât mai puţin unionistul Nicolae Golescu nu au reuşit să obţină numărul necesar de voturi.

Soluţia a apărut în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1859, în discuţiile purtate la celebrul Hotel Concordia, pe atunci cel mai occidental şi cel mai sofisticat hotel din Bucureşti, locul de întâlnire al preferat de unionişti.

Se pare că Dimitrie Ghica, fiul domnitorului Grigore Ghica, a fost cel care a făcut propunerea ca domnitorul Moldovei să fie ales domn şi în Ţara Românească. A doua zi, în sala din Dealul Mitropoliei, Vasile Boerescu a prezentat conservatorilor propunerea. Alexandru Ioan Cuza a fost ales la Bucureşti în unanimitate.

Prima grijă a domnitorului Cuza şi a colaboratorilor lui după dubla alegere din ianuarie 1859 a fost să se asigure că Unirea este recunoscută.

Ofensate că fuseseră puse în faţa faptului împlinit, Turcia şi Austria ameninţau să ocupe militar Principatele sub motiv că se încălcase Convenţia de la Paris.

Dar cinci din cele şapte puteri au recunoscut rapid Unirea personală a lui Cuza, cu instituţii separate şi numai pe parcursul vieţii lui. În vară, Austria a pierdut războiul cu Franţa, aşa că a fost nevoită să renunţe la presiuni, Iar Înalta Poartă, rămasă singură, a cedat la rândul ei.

Ca să forţeze însă recunoaşterea Unirii depline, Cuza a făcut în septembrie 1860 călătoria de învestitură la Istanbul. Conştienţi că Unirea era de fapt o pavăză utilă contra expansiunii Rusiei, mai-marii otomani l-au scutit pe noul domnitor român de sărutatul papucului sultanului Abdul-Aziz atunci când a fost primit la Palatul Dolmabahce.

În locul acestui gest de subordonare totală, Cuza a primit ca semn de învestitură o sabie împodobită cu nestemate. Iar firmanul primit de Cuza la sfârşitul lui 1861 de la sultanul Abdul Aziz a însemnat recunoaşterea implicită a Unirii.

Sursa: DIGI24.ro