Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Autorul cărților din seria Ikigai, Francesc Miralles, la Timișoara

Publicat

pe

La invitația Asociației „Inițiativă în Educație”, Francesc Miralles, autorul cărților din seria Ikigai, va fi prezent în premieră la Timișoara în perioada 21 – 23 noiembrie 2023.

Autorul se va întâlni cu peste 300 de elevi și 50 de cadre didactice în cadrul activităților organizate special pentru elevi, profesori și întreaga comunitate din Timișoara.

Despre autor: scriitor, jurnalist și muzician catalan, născut în 1968 la Barcelona, Francesc Miralles a publicat de-a lungul timpului o mare varietate de lucrări de ficțiune și non-ficțiune – romane, cărți de dezvoltare personală, cărți pentru copii și tineret, thrillere –, singur sau în colaborare, unele fiind recompensate cu premii de notorietate și traduse în 50 de țări.

Împreună cu Héctor García (Kirai), Miralles a publicat numeroase bestselleruri, între care „Ikigai: Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită” (Humanitas, 2017), „Metoda ikigai: Secrete japoneze pentru a-ți descoperi adevărata pasiune și a-ți atinge țelurile în viață” (Humanitas, 2019, tradus în peste 60 de limbi, bestseller în SUA, Anglia, India, Olanda, Turcia etc.) și „Ichigo-ichie: Arta japoneză de a te bucura de fiecare clipă” (Humanitas, 2020).

În plus, autorul susține ateliere de dezvoltare personală în toată lumea. Ne bucurăm să îl întâmpinăm pentru prima oară în interacțiune directă cu publicul din Timișoara!

Calendarul evenimentelor în care veți avea ocazia să îl cunoașteți personal pe autor:

Vernisaj expoziție „Inner Cosmos”- Livia Mateiaș

Dată: 21 noiembrie, de la ora 18:00;

Locație: Parter Centrul de Proiecte Timișoara, str. Vasile Alecsandri, nr.1;

Detalii eveniment: Link eveniment

„Întâlnire cu scriitorul. De vorba cu Francesc Miralles” – Activitate pentru elevi

Dată: 22 noiembrie, de la ora 10:00 – 11:00;

Locație: Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, Bulevardul Revoluției din 1989, nr. 17, Timișoara.

Detalii eveniment: Link eveniment

Înscriere clase de elevi pe e-mailul: evenimente@inedu.ro

Locuri limitate!

„Cultură și Educație AZI” – Activitate pentru cadrele didactice

Dată: 22 noiembrie, de la ora 17:00 – 18:00;

Locație: Parter Centrul de Proiecte, str. Vasile Alecsandri, nr.1

Detalii eveniment: Link eveniment

Înscrieri: Formular de înscriere

„Dialog cu Francesc Miralles. Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită” – Activitate pentru publicul larg

Dată: 22 noiembrie, de la ora 19:00 – 20:00;

Locație: Parter Centrul de Proiecte, str. Vasile Alecsandri, nr.1

Detalii eveniment: Link eveniment

Înscrieri: Formular de înscriere

**Locuri limitate!

De asemenea, scriitorul Francesc Miralles va susține și o activitate în limba spaniolă pentru elevii la Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon” din Timișoara.

Toate activitățile sunt organizate în parteneriat cu Asociația Via Rumania Cultura și fac parte din proiectele „Spațiul de cultură” și „Timișoara e culoare” (ediția a II-a).

Vă așteptăm cu entuziasm să participați la această oportunitate unică în Timișoara, creată special pentru întreaga comunitate!

Persoană de contact: Andrada Mazilu

Coordonator proiect „Spațiul de cultură”

0755 539 613

contact@inedu.ro

Proiectul „Spațiul de cultură” creează contexte educaționale interdisciplinare cu conținut cultural, artistic și științific pentru activarea, dezvoltarea și implicarea comunității locale, valorificarea patrimoniului cultural local și european și întărirea relațiilor culturale europene și face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.

Proiectul „Timișoara e culoare” (ediția a II-a) își propune să valorifice bogăția și multiculturalitatea orașului nostru prin crearea de contexte educaționale cu conținut cultural și artistic în perioada august – noiembrie 2023 în diferite cartiere ale Timișoarei.

Proiectul face parte din „Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″ și este finanțat prin programul OverBorder Culture+, derulat de Centrul de Cultură și Artă Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Despre Asociația Inițiativă în Educație:

Asociația Inițiativă în Educație susține si contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural prin crearea de contexte de învățare și dezvoltare pentru elevi, profesori și părinți din județul Timiș.

Cultură

Festivalul Internațional „George Enescu” la Timișoara

Publicat

pe

Filarmonica Banatul Timișoara, în parteneriat cu Artexim, anunță cu entuziasm organizarea unui eveniment de înaltă ținută – Festivalului Internațional „George Enescu” la Timișoara. Acest eveniment de referință în calendarul cultural al orașului nostru și nu numai va aduce pe scena Sălii Capitol artiști de mare valoare, în șapte concerte, desfășurate în perioada 29 august – 17 septembrie 2025.

Începem toamna la Timișoara cu o serie de spectacole excepționale, dar și cu mândria că Filarmonica Banatul va urca pe scena Festivalului Internațional George Enescu, la început de septembrie, la București. Va concerta alături de nume mari ale muzicii clasice europene. Este o recunoaștere a valorii artiștilor noștri și a locului pe care orașul nostru și-l consolidează pe harta culturală europeană. În ultimii ani, Timișoara a devenit un oraș care își pune în valoare propriii artiști, dar și intră în colaborări cu artiști din întreaga lume”, spune primarul Dominic Fritz.

WDR și Cristian Măcelaru revin la Timișoara

„În anul în care celebrăm 70 de ani de la dispariția lui George Enescu, ne-am propus să onorăm grandioasa moștenire pe care marele nostru violonist și compozitor ne-a lăsat-o, organizând împreună cu partenerii noștri de la Artexim Festivalul Internațional George Enescu la Timișoara. Astfel, între 29 august și 17 septembrie 2025, prin intermediul a șapte evenimente de înaltă clasă, ne vom bucura de prezența unor ansambluri și dirijori de elită ai muzicii clasice internaționale. Ne vor onora, din nou, cu prezența membrii Orchestrei Radiodifuziunii din Köln (WDR) și maestrul Cristian Măcelaru – prezenți pe scena Sălii Capitol în 2023, anul în care Timișoara a deținut titlul de Capitală Europeană a Culturii. În plus, vom avea ocazia să îi ascultăm interpretând pe artiștii din Orquestra de la Comunitat Valenciana, Mahler Chamber Orchestra, Ensemble Intercontemporain, Belcea Quartet & Leonkoro Quartet, Romanian Chamber Orchestra și Orchestra Filarmonicii Banatul Timișoara, condusă de maestrul Sascha Goetzel”, spune Ovidiu Andriș, managerul Filarmonicii Banatul Timișoara.

De la românesc la internațional, de la clasic la contemporan

Timp de aproape trei săptămâni, scena Sălii Capitol va deveni locul unde creații muzicale excepționale semnate de Enescu, Beethoven, Brahms, Schumann, Strauss, Mendelssohn, Prokofiev, și artiști de mare valoare precum Patricia Kopatchinskaja (vioară), Tatiana Dorokhova (pian), Augustin Hadelich (vioară) și Benjamin Bernheim (tenor) se întâlnesc pentru a oferi publicului o experiență unică, emoționantă și memorabilă.

De la programul exclusiv românesc al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Banatul la concertul aniversar al Ensemble Intercontemporain, dedicat celor 100 de ani de la nașterea lui Pierre Boulez, festivalul celebrează tradiția, diversitatea și inovația în muzică, propunând spectatorilor și o lucrare în primă audiție absolută.

Detalii despre program și bilete găsiți pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, la casierie și pe myticket.ro: https://shorturl.at/N6W62.

Rezervați-vă din timp biletele și fiți parte a Festivalul Internațional „George Enescu” la Timișoara pentru o experiență plină de culoare, rafinament și sensibilitate artistică.

Organizatori: Artexim și Filarmonica Banatul Timișoara

Program finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii și din Bugetul Local al Municipiului Timișoara

Eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României

Partener oficial: Linde Gaz România

Partener de tradiție: Rotary Timișoara Cetate

Citeste mai mult

Cultură

Zilele Județului Timiș – maraton de evenimente. Programul complet

Publicat

pe

În perioada 24 – 28 iulie, Consiliul Județean Timiș marchează 106 ani de administrație românească în județ, printr-o serie de evenimente speciale dedicate publicului timișean.

Programul aniversar cuprinde folclor autentic, un recital Fuego, spectacole în aer liber, concerte cu artiști de top, tururi ghidate în muzeele din Timișoara și o lansare de carte.

Punctul culminant al seriei de evenimente dedicate Zilei Județului Timiș este Forza ZU, cel mai așteptat show al verii. Sâmbătă, 26 iulie, Forza ZU ajunge la Timișoara și aduce pe pista Aeroportului Internațional „Traian Vuia” un spectacol-maraton cu cei mai iubiți artiști ai momentului.

Programul complet al evenimentelor:

24 iulie 2025 – concert extraordinar de folclor autentic organizat de CECART

Ora 19:00 | Timișoara Convention Center

Susținut de: Paul Surugiu Fuego. Invitați în recital, vor fi Nicoleta Voica, Liliana Laichici, Ciprian Pop, Florin Boita, Dorinel Gavriluț, Andreea Chisăliță, Oana Stanca și Luminița Safta.

Acompaniază orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca, coregrafia Grigore și Floarea Munteanu.

Invitațiile sunt disponibile pe site-ul www.eventim.ro, începând cu 14 iulie.

25 iulie – Hora timișeană și Gala „Lada cu zestre”

18:00 | Piața Victoriei

Horă populară cu 10 ansambluri laureate ale Festivalului-concurs „Lada cu Zestre”, ediția a XVIII-a.

18:30 | Bastionul Theresia

Spectacolul de Gală al Festivalului – formațiile câștigătoare în recital, alături de invitați surpriză.

26 iulie – Forza ZU și începutul tururilor muzeale

16:00 | Aeroportul Internațional „Traian Vuia”

Forza ZU – mega-show cu cei mai iubiți artiști ai momentului.

19:00 | Palatul Baroc (MNArT)

Tur ghidat în expoziția „Cerul, Pământul și Cuvântul. O retrospectivă Virginia Baz Baroiu”

Participarea este gratuită, dar se face pe baza biletului de intrare în muzeu și înscriere online (max. 25 de persoane).

27 iulie – Zi dedicată artei

19:00 | Palatul Baroc (MNArT)

Tur ghidat în expoziția retrospectivă Virginia Baz Baroiu, cu dr. Andreea Foanene. Accesul se face la fel, pe bază de înscriere și bilet.

28 iulie – Ziua județului

10:00 – 18:00 | Muzeul Național al Banatului (Bastionul Maria Theresia)

Acces la expozițiile:

„Spațiile Oravitzan”

„Mănăstirea Cisterciană de la Igriș (1179–1500)” – mansarda B1

„Istoria Militară a Banatului” – parter

„Picnic în labirint” – mansarda B2

13:00 – 21:00 | Palatul Baroc (MNArT)

Acces gratuit la expoziția Virginia Baz Baroiu + tur ghidat la ora 19:00

18:00 | str. E. Ungureanu nr. 1 (CECART)

Eveniment special „Visăm la fel” – lansarea volumului „20 de trăiri, 20 de visuri”, semnat de Alexandru Murgoi, în parteneriat cu Fundația de Abilitare „Speranța”

Concert extraordinar Paul Surugiu – Fuego: „Drag de Timiș, Drag de România noastră”

Citeste mai mult

Cultură

Concert extraordinar Paul Surugiu – Fuego: „Drag de Timiș, Drag de România noastră”

Publicat

pe

Evenimentul propune o seară de celebrare a folclorului autentic, aducând în prim-plan artiști de marcă ai scenei românești, într-un program artistic de înaltă ținută, ce îmbină emoția, tradiția și apartenența culturală.

Invitați speciali

Concertul îl are ca invitat principal pe îndrăgitul artist Paul Surugiu – Fuego, cunoscut pentru interpretările sale pline de sensibilitate și pentru devotamentul față de valorile naționale.

Alături de el vor urca pe scenă nume sonore ale folclorului bănățean și național:

Nicoleta Voica

Liliana Laichici

Ciprian Pop

Florin Boita

Dorinel Gavriluț

Andreea Chisăliță

Oana Stanca

Luminița Safta

În cadrul spectacolului vor participa cu momente artistice deosebite trei ansambluri reprezentative pentru diversitatea culturală a județului: Ansamblul sârbesc „Sveti Nikola” din Deta, sub îndrumarea coordonatorului artistic Božić Diana, Ansamblul german „Edelweiss” din Deta, coordonat de Gerhart și Elena Șămanțu, precum și Formația de dansuri maghiare „Kékibolya” din Sânnicolau Mare, condusă de Bela Bartok.

Întregul spectacol este susținut de Orchestra Ansamblului Profesionist „Banatul” din Timișoara, sub conducerea dirijorului Sebastian Roșca, oferind publicului o acompaniere muzicală de înaltă calitate.

Componenta coregrafică a spectacolului este realizată de Grigore și Floarea Munteanu, care semnează regia și coregrafia momentelor scenice.

Evenimentul va fi prezentat de Felicia Stoian, una dintre cele mai apreciate voci din mass-media culturală din regiune.

Accesul publicului

Accesul la spectacol se face pe bază de invitație. Invitațiile gratuite pot fi obținute începând cu 14 iulie 2025, exclusiv prin platforma online www.eventim.ro. Vă recomandăm să vă rezervați locurile din timp, numărul acestora fiind limitat.

Un eveniment cu suflet românesc, pentru o comunitate care prețuiește tradiția

„Drag de Timiș, Drag de România noastră” este mai mult decât un simplu concert: este o declarație de apartenență, un omagiu adus identității culturale a județului Timiș și un prilej de a celebra împreună valorile care ne unesc.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite