Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Cel mai de succes autor de literatură pentru copii, întâlnire cu publicul la Timișoara

Publicat

pe

Școala Babel, în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, îi invită, miercuri, 19 octombrie, ora 18:30, în Sala Multifuncțională, pe cei mari și cei mici deopotrivă, la o întâlnire cu autorul de cărți pentru copii Alec Blenche.

Acesta, împreună cu fetița sa, Emma Blenche, va susține un recital având drept scop promovarea lecturii, dar și a valorilor morale precum răbdarea, generozitatea sau iubirea în rândul celor mici.

Alec Blenche este considerat unul dintre cei mai de succes scriitori de cărți pentru copii. Lucrările sale merg direct la sufletul celor mici, care îndrăgesc eroii din povestirile pline de farmec: Emma, unicornul Lily, pisoiul Jup, Erus, prințul Păpădie, Pac și Mac, precum și multe alte personaje care aduc bucurie copiilor. Totodată, Alec Blenche este și un cunoscut consilier în nutriție și fondatorul portalului web Viața în verde viu.

În cadrul evenimentului de la Consiliul Județean Timiș, va avea loc și lansarea cărții „Aventuri în Țara Emoțiilor”, care, la fel ca și alte trei lucrări din aceeași serie, are o trăsătură extrem de importantă: pe lângă tonul copilăresc, pe lângă firul narațiunilor, se desprind foarte multe învățăminte care, o dată asimilate de copii, îi vor ajuta să dobândească cele mai importante virtuți.

Intrarea la eveniment este gratuită.

Cultură

„Flavours of Banat and Crișana”, documentarul realizat de Charlie Ottley, proiectat la CJ Timiș

Publicat

pe

Timișenii sunt invitați la proiecția documentarului „Flavours of Banat and Crișana”, vizionare urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri susținută de Charlie Ottley și echipa sa.

Miercuri, 29 noiembrie, începând cu ora 18.00, în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, Banatul poate fi redescoperit prin intermediul călătoriilor, bucătăriei, culturii, meșteșugurilor, istoriei, precum și prin intermediul unor peisaje naturale uluitoare.

Cunoscutul prezentator și producător britanic a realizat al doilea sezon din show-ul de succes Flavours of Romania care include frumusețea regiunii noastre, dar și provocările celor care încearcă să conserve tradiții și patrimoniul cultural al Banatului.

„Sunt foarte fericit să mă întorc în capitala Banatului, acum Capitală Europeană a Culturii. A fost o reală plăcere să includem Timișoara și județul Timiș în noul nostru sezon Flavours of Romania. Așteptăm cu nerăbdare să împărtășim călătoria fabuloasă prin Banat cu toți prietenii și susținătorii noștri” a declarat Charlie Ottley.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Cultură

Centrul Multifuncțional Bastion, gata pentru organizarea de evenimente culturale

Publicat

pe

Operatorii culturali interesați de organizarea unor evenimente pe parcursul anului 2024 la Centrul Multifuncțional Bastion au posibilitatea de a transmite un formular de înscriere până în data de 21 decembrie 2023, aplicațiile urmând a fi evaluate la începutul anului viitor de către o comisie mixtă din cadrul instituției.

Formularele de înscriere completate conform cerințelor vor fi trimise la adresa de e-mail dezvoltare.turism@cjtimis.ro. Informații suplimentare se pot obține atât prin e-mail cât și la numărul de telefon 0730 062 085.

Consiliul Județean Timiș încurajează desfășurarea unor activități menite să creeze un ansamblu de evenimente pe măsura potențialului cultural al orașului.

În cadrul Centrului se pot desfășura activități din arii tematice precum: arte vizuale (film, pictură, sculptură, arte decorative, foto/video, multimedia etc.), artele spectacolului (teatru, dans, muzică etc.), patrimoniu cultural și turism (tradiții, obiceiuri, muzică și dans popular, meșteșuguri tradiționale, artă culinară tradițională etc.), educație și mediere culturală (manifestată prin activități de tip expozițional, festival, lansare de carte, conferințe etc.).

Evenimentele desfășurate în incinta Centrului Multifuncțional Bastion urmăresc creșterea numărului de vizitatori, atât din rândul locuitorilor din Timișoara, cât și din cel al turiștilor români sau din străinătate. Totodată se are în vedere diversificarea ofertei culturale la nivelul județului Timiș și transformarea Complexului Bastion Theresia într-un punct de reper cultural și turistic.

Aflat în Bastionul Theresia, traveele C.1.17 – C.1.20, spațiu cunoscut anterior ca Zambara, acest centru a beneficiat de ample lucrări de amenajare și dotare, care l-au transformat într-unul dintre cele mai atrăgătoare și ofertante spații de evenimente din oraș.

 

Citeste mai mult

Cultură

FLM. Lugoj, „Florența Banatului”, episodul al doilea, va avea premiera la teatrul din oraș

Publicat

pe

Premiera în Sala Teatrului „Traian Grozavescu“, duminică, 26 noiembrie 2023, ora 17.00

Durata filmului 1h.30″ 

Proiecție pentru elevi 27 noiembrie, ora 12.00, Cinematograful „Bela Lugosi“

La premieră vor fi prezenti: Regizorul VASILE BOGDAN și MARIUS DABA (cameraman și editor al filmului)

****

Filmul Lugoj – Florența Banatului, episodul al doilea (partea 1 – 2) este o continuare a episodului realizat anul trecut, care definea identitatea Lugojului ca oraș mutietnic, european și cu o certă vocație ecumenică.

Acest episod reprezintă o aventură în spiritualitatea Lugojului din ultimul secol. Vocația culturală locală a Lugojului face ca traseele să ajungă departe de hotarele urbei, exact acolo unde fii cei mai talentați au ajuns șă trăiască si să creeze.

De asemenea, orașul a adoptat personalități creatoare care și-au găsit un loc pentru manifestare și dezvoltare culturală și artistică.

Multe personalități dialoghează și se poate observa că au o legătură organică în a construi o spiritualitate cu o amprentă aparte.

Spectatorii acestui documentar extrem de dinamic și colocvial vor vedea și auzi pe Mihai Brediceanu, Olga Fruma Brediceanu, Gelu Barbu, Dorli Blaga, surorile Dobrin (permanentele gazde ale unor alese întâlniri) dar și muzicieni contemporani precum Florin Paul și Aura Twarovska și plasticieni precum Silviu Oravițzan, Ingo Glass.

Multe alte nume al căror destin s-a legat și de istoria recentă a municipiului vor fi descoperite de spectatori pe parcursul periplului, care cuprinde și o descindere în atmosfera efevescentă a liceenilor actuali ai Liceului „Iulia Hasdeu“ – scoală ce  împlinește anul acesta 120 de ani de la înființare.

Parte a evenimentului organizat în cadrul proiectului „Lugoj – Valori în inima Europei“, proiect finanțat din bugetul local al Municipiului Lugoj, filmul nostru, care va fi proiectat în trei episoade, își propune să reliefeze particularitățile urbei de pe Timiș, urmărind istoria, construcțiile spirituale și materiale, dar și atmosfera și perspectivele oamenilor de aici.

Primul episod a fost realizat și proiectat anul trecut, cel de-al doilea episod este pregătit pentru lansare iar cel de-al treilea episod va fi realizat anul viitor.

Scopul principal al proiectului este promovarea municipiului Lugoj, străvechea așezare de pe malurile Timișului, care a rămas în timp o oază de liniște, lumină și demnitate.

Numită de savantul Nicolae Iorga „Florența Banatului”, tocmai pentru armonia și strălucirea sa, orașul a devenit în timp pilda unei conviețuiri pline de înțelegere și frățești apropieri între oameni de diverse naționalități și confesiuni.

Astfel, cunoscut ca o adevărată capitală spirituală românească din Banat, Lugojul s-a afirmat și prin largi deschideri europene, datorate personalităților care, prin activitatea lor deosebită au promovat imaginea orașului atât în țară cât și în străinătate. Aceste personalități vor fi onorate, prin acest proiect, fiind prezentate în filmul care a fost realizat cu professionalism, emoție și dăruire de doi profesioniști în domeniu, Vasile Bogdan și Marius Daba.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite