Cultură
Concert Subcarpați, în cadrul FEST-FDR 2017. Accesul este liber
Publicat
acum 9 anipe
de
Adina Pop

FEST-FDR2017 propune spectatorilor un week-end plin de evenimente, două zile pline, două zile care demonstrează, dacă mai era nevoie, extrema diversitate a festivalului și marea sa deschidere înspre toate aspectele care conturează profilul individual și social al omului contemporan.
Astfel, sâmbătă, 20 mai, de la ora 21, la Sala 2, compania clujeană Váróterem Projekt prezintă Marți – spectacol choirtemporan, performance care îmbină drama și comedia neagră, ironic, la limita teatrului absurd, vorbind, de fapt, despre viață. Ideea pe care o subliniază realizatorii spectacolului – Csepei Zsolt, Sipos Krisztina și echipa – este că singurul lucru pe care ne putem baza este imaginația. În rest, totul este relativ.
Spectacolul este precedat, de la ora 20,30, în foaierul Sălii 2, de o foarte interesantă lansare de carte despre unul dintre regizorii care au marcat regia de teatru românească – Alexandru Tocilescu, volumul, apărut sub egida Fundației Culturale „Camil Petrescu”, fiind prezentat de teatrologul Oana Borș.
De asemenea, în aceeași idee a multitudinii de perspective ale conceptului identitate, Teatrul Național din Timișoara prezintă, în afara festivalului, în aceeași zi, de la ora 18, în Sala Mare, O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, comedia românească prin excelență, spectacol semnat de Ada Lupu Hausvater.
Duminică, 21 mai, de la ora 17, la Studio „Uțu Strugari” publicul are șansa reîntâlnirii cu Gheorghe Visu, Mihaela Teleoacă și Lucian Pavel într-un spectacol marca Matei Vișniec – Nina sau Despre fragilitatea pescărușilor împăiați, o posibilă urmare a celebrei piese cehoviene Pescărușul. Spectacolul Teatrului de Comedie, în regia lui Alexandru Maftei, recreează universul cehovian în întreaga sa duioșie: „Cortine se ridică și cad în fața personajelor pe care A .P. Cehov le-a lăsat în seama scenei de mai bine de 100 de ani. Pentru Matei Vișniec, catifeaua grea nu le întrerupe existența, cortina cade imperfect și dramaturgul vede, fără surprindere, cât de prost trage Konstantin Gavrilovici Treplev. Atât de prost, încât și a doua lui tentativă de sinucidere eșuează răsunător și face posibilă reîntâlnirea, după douăzeci de ani, cu Nina și cu tot ce a atins amorul bolnav pentru ea…”, notează regizorul Alexandru Maftei.
Tot duminică, de la ora 19,00, la Sala 2, Centrul de Proiecte Culturale București – ARCUB prezintă spectacolul Obsesii de Claudiu Sfirschi–Lăudat, în regia lui Yannis Paraskevopoulos, o fascinantă întâlnire cu un univers feminin fracturat, cu o identitate în criză, o partitură de forță pentru o actriță pe măsură – Cerasela Iosifescu.
Prima săptămână de festival se încheie cu un eveniment special. Teatrul Național extinde spațiul de spectacol al Sălii 2 în parc – Parcul Civic, transformându-l într-o fabuloasă scenă de concert pe care va urca una dintre cele mai vizionare trupe din România: Subcarpați. Duminică, de la ora 21,30, împreună în parcul din jurul Sălii 2, vom putea spune din nou că „oamenii sunt încă frumoși”. Concertul, unul dintre evenimentele outdoor ale festivalului, se înscrie, în egală măsură, în „Open Air Hall” – program de interacțiune culturală prin care Teatrul Național oferă spectacole în aer liber – atât publicului său, cât și unui public întâmplător, încă necunoscut. Accesul la concertul Subcarpați este liber.
FEST-FDR2017, eveniment organizat de Teatrul Național „Mihai Eminescu” și susținut de Primăria și Consiliul Local Timișoara, continuă și săptămâna viitoare cu spectacole de teatru, de dans, în aer liber, itinerante etc., transformând orașul într-o destinație culturală excepțională.
Biletele la toate spectacolele din cadrul FEST-FDR2017 pot fi achiziționate, în limita locurilor disponibile, de la Agențiile Teatrului Național (agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și agenția „Sala 2”, Parcul Civic), în fiecare zi între orele 11 – 19 sau online, pe www.tntimisoara.com.
Poate te-ar interesa si:
Cultură
Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației
Publicat
acum 7 zilepe
29 iulie 2026de
TimisPress
Domnule Călin Pop, sărbătoriți în aceste zile 45 de activitate muzicală neîntreruptă. Vă felicităm și vă dorim succes în continuare. Este o cifră impresionantă. Cum ați reușit să să păstrați numele și, de ce nu, renumele în muzica românească. Pentru că trebuie să recunoaștem este un domeniu care a evoluat dar a și involuat…
Involuția, dacă se poate numi așa, ține de fiecare în parte dar și de noile vremuri în care trăim, dezvoltarea foarte rapidă a tehnologiei digitale, explozia informațională și tot ce presupun acestea ca și efecte. Pasiunea pentru muzică, respectul și bucuria de a cânta ne-au ținut împreună purtând mai departe prin timp tot ce e frumos și din suflet păstrat alături de fanii și publicul nostru care are o caracteristică specială- calitate, rafinament neidentificându-se cu criteriul cantitativ…
Sunteți una dintre cele mai longevive și respectate trupe din rock-ul românesc. Cum vedeți evoluția acestui stil muzical în viitor și cum vă pregătiți să rămâneți în preferințele publicului.
Mereu am obișnuit publicul și fanii să vină ei după noi și să le oferim cu drag ce avem. Titulatura trupei in sine, muzica și versurile prin mesajele transmise au dus la formarea in timp a unui public care urmeaza necondiționat trupa în termenii respectului și afecțiunii reciproce. Așa că în concluzie câtă vreme există public și fani tot atâta vreme este și muzică rock. Muzica rock nu dispare, doar poate îmbraca diverse straie mai actuale eventual, mai noi, mai tehnice dar sufletul rămâne acelasi. Depinde de fiecare în parte cum dorește să păstreze si sa ducă mai departe valorile dobândite sau nu. Muzica rock după mine și orice gen muzical cult au menirea de a înfrumuseța viața spirituală a oamenilor, a celor ce sunt dispuși să le primească în casa sufletului. Nu mulți sunt cei care se pot considera câștigători din acest punct de vedere în aceste vremuri orientate spre consum și entertainment .
Una dintre marile provocări ale zilelor noastre putem spune că este apariția și promovarea inteligenței artificiale. Am dori și știm care este părere dumneavoastră privind această nouă modă și cum credeți că ar influența domeniile muzicale în viitor.
Inteligența artificială nu este o modă, este o realitate. Ea după părerea mea nu va putea înlocui emoția umană, dacă vorbim chiar și despre muzică. Poate sa reproducă, să inventeze, poate sa sune bine dar nu poate cânta live, in public. Este bună, poate rezolva lucruri repede și bine ducând la economisire de timp, poate ajuta omul, indiscutabil dar nu-l va putea întru totul sa-l înlocuiască. Sa nu uităm că această inteligență artificială tot de om este creată și funcționează pe baza cunoștințelor umane acumulate, nu a apărut singură.
Vă rugăm să ne spuneți o amintire frumoasă din timpul turneelor prin țară…
O frumoasă amintire a fost cea din studenție când l-am cunoscut pe actorul Florian Pittiș zis și „Moțu” la festivalul Tim Rock numărul 3 din 1984 ținut în Parcul Rozelor din Timișoara. Atunci el a vazut după cum spunea și la TV „ceva ce nu mai văzuse de pe vremea formației Phoenix-o grădină-ntreagă, șase mii de oameni ținându-se de mâini, legându-se și cântând-Iarbă prin păr, pe obrajii ei și pe ochii căprui ce plângeau la zei…”
Vă mulțumim și vă dorim mult succes în continuare. Vă așteptăm la Arad, la Festivalul Rock Maris, ediția 2026, unde cu siguranță fanii vă vor aplauda călduros.
Aradul rămâne un oraș aparte cu multe amintiri frumoase. Vă mulțumesc și eu în numele întregii trupe și nu uitați: întotdeauna un sfârșit e un început!
***
Înființată în 1981, trupa „Celelalte Cuvinte“ este una dintre cele mai longevive și respectate trupe din rockul românesc. Trupa este în al 45-lea an de activitate neîntreruptă.
De-a lungul timpului, „Celelalte Cuvinte“ s-a remarcat printr-un stil distinct, aflat la confluența dintre rock progresiv, metal-alternativ și influențe clasice, dar mai ales prin profunzimea și forța mesajului artistic. Cu o discografie relevantă și considerabile prezențe live, „Celelalte Cuvinte“ a devenit un reper pentru mai multe generații de public.
Albume precum „Celelalte Cuvinte I“, „Se lasă rău“, „Ispita“ sau „Armaghedon“ au devenit referințe pentru fanii rockului românesc, iar piese ca „Dacă vrei”, „Iarbă prin păr” sau „Un sfârșit e un început” continuă să emoționeze publicul și astăzi.
Cei 45 de ani reprezintă nu doar o bornă aniversară, ci confirmarea unei identități artistice solide și a unei relații autentice cu publicul.
Trupa „Celelalte cuvinte“ va susține un recital la Arad, sâmbătă, 1 august 2026, în cadrul Festivalului Rock Maris.
Cultură
Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“
Publicat
acum 2 săptămânipe
23 iulie 2026de
TimisPress
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, vaq organiza celebrarea județului Timiș printr-o horă timișeană și un spectacolul de gală al Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre” în 28 iulie 2026 în centrul Timișoarei.
Programul începe cu o horă timișeană în Piața Victoriei la ora 18:30, la care vor participa localitățile câștigătoare ale Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre”, ediția a XIX-a, 2026. 11 localități din județul Timiș: Sânnicolu Mare, Deta, Checea, Voiteg, Victor Vlad Delamarina, Remetea Mare, Făget, Parța, Comloșu Mare, Ghilad, Ghiroda și Ansamblul Profesionist Banatul vor aduce la Timișoara cei mai de seamă reprezentanți într-un spectacol folcloric desfășurat în Piața Sf. Gheorghe la ora 19:00.
Spectacolul va fi prezentat de Maria Borțun Popescu. Accesul este liber.
Sărbătorită anual pe 28 iulie, Ziua Județuluji Timiș marchează un moment de reflecție și recunoștință față de trecutul istoric al regiunii și față de contribuția sa la construcția identității naționale, dar și o panoramă culturală a momentului actual. Data se referă la anul 1919, când administrația românească a fost instaurată oficial în Banat, reprezentând un pas esențial în unificarea teritorială a României.
Foto: Arhivă
Cultură
Eufonia Festival 2026. Au început înscrierile pentru Masterclass și Brass Academy
Publicat
acum 2 săptămânipe
22 iulie 2026de
TimisPress
În perioada 7 – 27 septembrie 2026, Eufonia Festival revine la Timișoara și în regiune cu cea de-a IX-a ediție, intitulată Colours of Sound. Making the Invisible Visible.
Organizat de Filarmonica Banatul Timișoara, festivalul se va desfășura în trei secțiuni: Masterclass (7–13 septembrie), On the Road (15–18 septembrie) și Brass Academy (21–27 septembrie).
Sunetul nu are culoare și, totuși, muzica naște în fiecare dintre noi imagini, nuanțe și asocieri diferite. Colours of Sound vorbește despre această dimensiune profund personală a ascultării, iar Making the Invisible Visible devine invitația de a o aduce la lumină prin interpretare, dialog artistic și întâlnirea directă dintre muzicieni și public.
Primul capitol al festivalului, Eufonia Masterclass, propune o săptămână intensivă de studiu alături de artiști ai scenei internaționale: Baiba Skride și Vlad Popescu – vioară, Sào Soulez Larivière – violă, Alexey Stadler – violoncel, Aliya Vodovozova – flaut, Tommaso Lonquich – clarinet, Claire Bagot – oboi, Bence Bogányi – fagot și Andrei Gologan – pian. Programul este completat de sesiunile de pregătire mentală susținute de Angelica Postu.
Participanții selectați vor beneficia de lecții individuale și/ sau pe ansambluri și pregătire pentru scenă, având totodată posibilitatea de a evolua în concertele organizate în cadrul festivalului. Sesiunile pot fi urmărite și de participanți pasivi, pe baza înscrierii prealabile.
Cea de-a doua ediție Brass Academy, programată între 21 și 27 septembrie, se adresează tinerilor muzicieni care doresc să își dezvolte tehnica și expresivitatea în interpretarea pe instrumente de alamă. Participanții vor lua parte la masterclass-uri, repetiții și concerte alături de artiștii invitați.
Înscrierile pentru Eufonia Masterclass și Brass Academy sunt deschise până în data de 3 august 2026.
Formularele de înscriere, regulamentele și toate informațiile privind condițiile de participare sunt disponibile pe paginile de socializare ale Filarmonicii Banatul Timișoara și Eufonia Festival sau pot fi accesate direct la link-urile:
Formular de înscriere: https://forms.gle/phE3WMdtdmtkgioQ7
Regulament: https://shorturl.at/b5QMi
Secțiunea On the Road va continua să deseneze harta Eufonia în vestul țării. Dincolo de Timișoara, muzica de cameră va ajunge atât în locuri pe care festivalul le descoperă pentru prima dată, cât și în comunități în care revenirea este, de fiecare dată o mare bucurie. Fiecare oprire din călătoaria noastră muzicală continuă o relație sau începe una nouă, extinzând firesc comunitatea iubitorilor muzicii de clasice.
La fel ca în cadrul secțiunii Masterclass, și această parte a festivalului cuprinde concerte sociale, una dintre dimensiunile definitorii ale festivalului, dedicate categoriilor de public pentru care întâlnirea directă cu muzica clasică este mai greu accesibilă. Concertele organizate în școli își propun, la rândul lor, să îi familiarizeze pe elevi cu actul artistic. Miza lor depășește formarea viitorului public al Filarmonicii: ele pot cultiva o relație durabilă cu muzica și, pentru unii dintre copii, pot deschide perspectiva unei viitoare cariere artistice.
Programul complet al concertelor, spațiile în care vor avea loc evenimentele și detaliile de acces vor fi anunțate în curând.
Prin intermediul Festivalului Eufonia, muzica este mai mult decât un act artistic. Este o experiență împărtășită între maeștri și tineri interpreți, între scenă și comunitate, între ceea ce se aude și tot ceea ce sunetul face vizibil.
Organizator: Filarmonica Banatul Timișoara
Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara.
Foto: Arhivă


Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce rugăciuni se citesc zilnic

INFORMARE. Privind depunerea solicitarii de emitere a Avizului de Gospodărire a Apelor

Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației

DEZINSECȚIE terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce rugăciuni se citesc zilnic 30 iulie 2026
- INFORMARE. Privind depunerea solicitarii de emitere a Avizului de Gospodărire a Apelor 29 iulie 2026
- Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației 29 iulie 2026
- DEZINSECȚIE terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara 28 iulie 2026
- IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice 24 iulie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 2 aniRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 11 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară

