Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

„Conferințele de la Timișoara“. Adrian Cioroianu și Mihail Neamțu vorbesc despre marile iubiri

Publicat

pe

Joi, 19 octombrie, de la ora 18:30, Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș va găzdui prima Conferință de la Timișoara, eveniment în cadrul căruia prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, unul dintre cei mai străluciți istorici ai noștri, și scriitorul Mihail Neamțu, o voce autentică a cetății, vor explora “marile iubiri” alături de public și colegi din mediul universitar. Moderatorul serii va fi conf. univ. dr. Claudiu T. Arieșan, renumit clasicist și om de televiziune.

De-a lungul vremii, marile iubiri au fost subiectul nenumăratelor romane, poezii și opere de artă, toate încercând să dezvăluie profunzimile și nuanțele acestui sentiment extraordinar care marchează și transformă destine.

Intrarea este liberă. Pentru a-și asigura un loc, persoanele interesate sunt rugate să se înregistreze pe https://timisoaramea.ro

„Conferințele de la Timișoara” sunt finanțate de Consiliul Județean Timiș și organizate de Biblioteca Județeană „Sorin Titel” în parteneriat cu Lider. AI, Clubul Marile Cărți și Eximtur. Aceste evenimente se doresc a fi o pledoarie pentru lectură și un mesaj de susținere a proiectului Timișoara Capitală Europeană a Culturii.

Fiecare dintre cele trei conferințe promite să fie o călătorie intelectuală memorabilă, iar întâlnirea cu invitații de excepție să ofere o oportunitate unică de a dobândi noi perspective și cunoștințe.

Cultură

Sărbători pe rit vechi. Bilja Krstić & Bistrik Orchestra, pe scena Târgului de Crăciun de la Timișoara

Publicat

pe

Sâmbătă, 4 ianuarie, la ora 18:00, vor urca pe scena din Piața Victoriei Bilja Krstić și orchestra sa, Bistrik, într-un concert ce promite să cucerească inimile tuturor celor prezenți, anunță Casa de Cultură a municipiului Timișoara.

Bilja Krstić este o artistă emblematică a muzicii tradiționale sârbești și balcanice, cu o carieră de peste 40 de ani, în care a reinterpretat folclorul, printr-o fuziune originală de armonii vocale, elemente etno și influențe contemporane.

Cu un repertoriu impresionant, ce include cântece din Serbia, Macedonia, România, Bulgaria și alte țări din Balcani, Bilja & Bistrik aduc în prim-plan esența tradițiilor din regiune. De-a lungul carierei, Bilja a lansat șapte albume, dintre care cel mai recent, „Biljur” (2023), reflectă pasiunea sa pentru păstrarea moștenirii muzicale.

Vor răsuna pe scenă, așadar, pe 4 ianuarie, melodii premiate și recunoscute internațional, cum ar fi „Niska Banja”.

Experiența lor live este caracterizată de o atmosferă caldă, sinceră și plină de emoție, care conectează publicul la rădăcinile muzicii tradiționale.

Partener: Radio Banat Link 93,3 FM Timisoara

Citeste mai mult

Cultură

Spectacolele „Ierbar“ și „Absurdinia“ încheie FEST-FDR 2024

Publicat

pe

Joi, 19 decembrie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara are loc  așteptatul spectacol „Ierbar“ de Simona Popescu și Radu Afrim, un spectacol al Teatrului Național din Târgu-Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”.

O meditație poetică despre viață, având ca sursă de inspirație poezia însăși, dar și natura, spectacolul „Ierbar“ prezintă o perspectivă inedită – filtrată prin sensibilitatea artistică inconfundabilă a lui Radu Afrim – asupra trecerii timpului. După cum precizează producătorii spectacolului, Ierbar este o experiență teatrală multisenzorială, dar şi una interioară, o călătorie în care magicul însoțește concretul așa cum, atunci când respirăm în ger, nu putem opri șuvoaiele de aburi să ne încadreze volatil chipurile.

Nu întâmplător, ultimul spectacol al FEST-FDR 2024 este o premieră.

Vineri, 20 decembrie, de la ora 19, în Studio UȚU, Teatrul Național din Timișoara prezintă cel mai nou spectacol al său, „Absurdinia“, pe un scenariu de Gavriil Pinte după I.L. Caragiale, Urmuz, Tudor Arghezi și Matei Vișniec.

Aducând laolaltă rânduri uimitor de contemporane ale unor autori care acoperă mai bine de un secol de literatură, scenariul lui Gavriil Pinte construiește un real parcurs al teatrului românesc al absurdului prin patru marcanți exponenți ai săi. Gavriil Pinte inventează o lume năstrușnică și neprevăzută care funcționează ca un fel de scut, amendând absurdul unui prezent năucitor printr-o „privire burlescă asupra unei lumi în care legea o face principiul aberației, al nonsensului, iar logica este ieșită din făgașul rațiunii”, după cum declară el însuși. Cu umor și cu enorm de multă imaginație, „Absurdinia“ își transformă spectatorii în exploratori care întorc spatele, pe deplin conștient, unei lumi guvernate cu intransigența nesiguranței de sine, descoperind că dincolo de lipsa de comunicare, de privarea limbajului de bogăția sensurilor multiple, de însingurare, mai există rost și sens, mai există râs, bucurie și speranță, pentru că, în cuvintele regizorului Gavriil Pinte, „lumea se vindecă, lumea rezistă, și rezistă fiindcă ea, lumea, e o alcătuire uluitoare”.

Echipa de creație a spectacolului este completată de scenografa Roxana Ionescu și de talentații actori ai Teatrului Național din Timișoara – Laura Avarvari, Oana Iovița, Andrei Chifu, Bogdan Spiridon, Cristian Szekeres și Darius Zet.

A doua reprezentație a spectacolului este programată sâmbătă, 21 decembrie.

Biletele pot fi achiziționate on-line, pe www.tntm.ro sau fizic, la Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, deschisă între orele 11.00 și 19.00.

Citeste mai mult

Cultură

Actorul Mircea Diaconu a murit din cauza unui cancer de colon

Publicat

pe

Actorul Mircea Diaconu a murit, sâmbătă, la vârsta de 74 de ani, după ce în ultima perioadă a suferit de cancer de colon.

Anunțul a fost făcut de soția sa, actrița Diana Lupescu.

Trupul neînsuflețit al lui Mircea Diaconu va fi depus luni, între orele 12:00 și 16:00, la Teatrul Nottara, acolo unde apropiații vor putea veni să-și aducă un ultim omagiu. Înmormântarea va avea loc marți, la cimitirul din Săftica.

Mircea Diaconu ar fi împlinit 75 de ani în ajunul Crăciunului.

Actorul Mircea Diaconu s-a născut la 24 decembrie 1949 în comuna Vlădeşti, judeţul Argeş. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti în anul 1971, notează Agerpres.

În 1972, a fost angajat la Teatrul Bulandra, de Liviu Ciulei, unde a rămas până în 1982, după care a fost angajat la Teatrul Nottara. S-a implicat şi în activitatea didactică: în perioada 1977 – 1978, a fost asistent la Actorie, IATC Bucureşti (clasa Olga Tudorache), iar între 1991-1998 a predat cursuri de actorie de film, la Academia de Teatru şi Film Bucureşti, în sistem atelier. În 1995, a devenit profesor la UNATC.

A debutat pe scena Teatrului Bulandra, în 1970, cu piesa „Harfa de iarbă” după Truman Capote. Pe scena acestui teatru a mai jucat în „Revizorul” de Gogol (r. Lucian Pintilie, 1972), „A 12-a noapte” de Shakespeare (r. Liviu Ciulei, 1973), „Răceala” de Marin Sorescu (r. Dan Micu, 1977), „Furtuna” de Shakespeare (r. Liviu Ciulei, 1978) ş.a. La Teatrul Nottara şi-a reconfirmat calităţile de actor complex, atât în comedie, cât şi în dramă: „Cum vă place” de Shakespeare (r. Lucian Pintilie, 1982), „Pădurea” de Ostrovski (r. Constantin Marinescu, 1983), „Ultimul bal” după Liviu Rebreanu (r. Dan Micu, 1984), „Burghezul gentilom” după Moliere (r. Dan Micu, 1988) ş.a. A colaborat şi cu alte teatre: Theatrum Mundi („Teatrul descompus” de Matei Vişniec), Teatrul Naţional Bucureşti („Ghetou” de Joshua Sobol, regia Victor Ioan Frunză) etc.

A fost primul actor din România care şi-a dat demisia, devenind liber profesionist, în anul 1990.

Ca actor de film se impune, ca şi în teatru, atât în registrul dramatic, cât şi în cel comic.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite