Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

”Jocul Regilor”, o bizară comedie neagră cu Maia Morgenstern pe scena Operei

Publicat

pe

Maia Morgenstern revine la Timișoara cu o piesă de colecție, scrisă de unul dintre purtătorii de cuvânt ai Primăverii de la Praga, pe care o joacă împreună cu doi actori de calibru mare, profesioniști autentici și vedete pline de farmec: Mircea Rusu și Andrei Finti. Regizat de Felix Alexa la Teatrul Evreiesc din București, în limba română, cu o scenografie de Ruxandra Ion, spectacolul  cu piesa ”Jocul Regilor”, de Pavel Kohout, va avea unica reprezentație la Timișoara în această stagiune luni, 18 aprilie 2016, de la ora 19, pe scena Operei Naționale.

Ce ar trebui să facă o femeie când este asaltată de doi nebuni? Primul îi salvează trupul, cel de-al doilea îi deschide sufletul. Primul este generos, bogat, mărinimos, iar al doilea este spiritual și plin de farmec. Primul este isteric; în schimb, cel de-al doilea este coleric. Primul te amenință că se va sinucide, cel de-al doilea că se va lăsa ucis de naziști. Ce poate face o femeie care ține, în egală masură, la amândoi? Piesa lui Kohout este scrisă cu ironie, subtilitate și umor negru. Există o anumită nebunie tragi-comică în reacţiile tuturor personajelor din acest spectacol. Dramele reale se amestecă cu ridicolul situațiilor, minciunile cu adevărul, şi numai astfel jocul vieții devine complet, se dezvăluie în sinopsis.

O bizară comedie neagră cu un subiect delicat, relaţiile dintre un evreu şi cuplul care îl ascunde în timpul persecuţiilor naziste, dar și mult după aceea,  tustrei personaje enigmatice, un triunghi pasional, tensionat, o piesă captivantă cu uluitoare derulare a intrigii, unde firul poveştii e în permanenţă înnodat,. Scrisă în 1978, piesa a fost excepțional tradusă de Alexandru Al. Şahighian.

Născut la Praga în 1928, Pavel Kohout a fost, în prima parte a vieţii sale, un susţinător fervent al comunismului (inclusiv în chip de aparatcik), pentru a deveni, după mijlocul anilor 1950, un la fel de aprig militant împotriva lui, redactând, împreună cu Václav Havel, celebra Charta 77, un moment cheie în mişcarea de rezistenţă faţă de regimul comunist totalitar. În 1979, după ce i s-a decernat Premiul Austriac de Stat pentru Literatură Europeană şi după ce a devenit consilier literar al faimosului Burgtheater din Viena, autorităţile cehoslovace l-au ostracizat. Autor de piese şi de scenarii de film, dar şi de romane şi eseuri, Kohout a ales exilul în Austria,  de unde întoarcerea în patrie nu i-a mai fost permisă decât după 1990.

Biletele pentru ”Jocul Regilor” la Timișoara costă, în funcție de loc, 60 sau 80 de lei și s-au pus în vânzare la Agenția Operei.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Festivalul Internațional „George Enescu” la Timișoara

Publicat

pe

Filarmonica Banatul Timișoara, în parteneriat cu Artexim, anunță cu entuziasm organizarea unui eveniment de înaltă ținută – Festivalului Internațional „George Enescu” la Timișoara. Acest eveniment de referință în calendarul cultural al orașului nostru și nu numai va aduce pe scena Sălii Capitol artiști de mare valoare, în șapte concerte, desfășurate în perioada 29 august – 17 septembrie 2025.

Începem toamna la Timișoara cu o serie de spectacole excepționale, dar și cu mândria că Filarmonica Banatul va urca pe scena Festivalului Internațional George Enescu, la început de septembrie, la București. Va concerta alături de nume mari ale muzicii clasice europene. Este o recunoaștere a valorii artiștilor noștri și a locului pe care orașul nostru și-l consolidează pe harta culturală europeană. În ultimii ani, Timișoara a devenit un oraș care își pune în valoare propriii artiști, dar și intră în colaborări cu artiști din întreaga lume”, spune primarul Dominic Fritz.

WDR și Cristian Măcelaru revin la Timișoara

„În anul în care celebrăm 70 de ani de la dispariția lui George Enescu, ne-am propus să onorăm grandioasa moștenire pe care marele nostru violonist și compozitor ne-a lăsat-o, organizând împreună cu partenerii noștri de la Artexim Festivalul Internațional George Enescu la Timișoara. Astfel, între 29 august și 17 septembrie 2025, prin intermediul a șapte evenimente de înaltă clasă, ne vom bucura de prezența unor ansambluri și dirijori de elită ai muzicii clasice internaționale. Ne vor onora, din nou, cu prezența membrii Orchestrei Radiodifuziunii din Köln (WDR) și maestrul Cristian Măcelaru – prezenți pe scena Sălii Capitol în 2023, anul în care Timișoara a deținut titlul de Capitală Europeană a Culturii. În plus, vom avea ocazia să îi ascultăm interpretând pe artiștii din Orquestra de la Comunitat Valenciana, Mahler Chamber Orchestra, Ensemble Intercontemporain, Belcea Quartet & Leonkoro Quartet, Romanian Chamber Orchestra și Orchestra Filarmonicii Banatul Timișoara, condusă de maestrul Sascha Goetzel”, spune Ovidiu Andriș, managerul Filarmonicii Banatul Timișoara.

De la românesc la internațional, de la clasic la contemporan

Timp de aproape trei săptămâni, scena Sălii Capitol va deveni locul unde creații muzicale excepționale semnate de Enescu, Beethoven, Brahms, Schumann, Strauss, Mendelssohn, Prokofiev, și artiști de mare valoare precum Patricia Kopatchinskaja (vioară), Tatiana Dorokhova (pian), Augustin Hadelich (vioară) și Benjamin Bernheim (tenor) se întâlnesc pentru a oferi publicului o experiență unică, emoționantă și memorabilă.

De la programul exclusiv românesc al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Banatul la concertul aniversar al Ensemble Intercontemporain, dedicat celor 100 de ani de la nașterea lui Pierre Boulez, festivalul celebrează tradiția, diversitatea și inovația în muzică, propunând spectatorilor și o lucrare în primă audiție absolută.

Detalii despre program și bilete găsiți pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, la casierie și pe myticket.ro: https://shorturl.at/N6W62.

Rezervați-vă din timp biletele și fiți parte a Festivalul Internațional „George Enescu” la Timișoara pentru o experiență plină de culoare, rafinament și sensibilitate artistică.

Organizatori: Artexim și Filarmonica Banatul Timișoara

Program finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii și din Bugetul Local al Municipiului Timișoara

Eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României

Partener oficial: Linde Gaz România

Partener de tradiție: Rotary Timișoara Cetate

Citeste mai mult

Cultură

Zilele Județului Timiș – maraton de evenimente. Programul complet

Publicat

pe

În perioada 24 – 28 iulie, Consiliul Județean Timiș marchează 106 ani de administrație românească în județ, printr-o serie de evenimente speciale dedicate publicului timișean.

Programul aniversar cuprinde folclor autentic, un recital Fuego, spectacole în aer liber, concerte cu artiști de top, tururi ghidate în muzeele din Timișoara și o lansare de carte.

Punctul culminant al seriei de evenimente dedicate Zilei Județului Timiș este Forza ZU, cel mai așteptat show al verii. Sâmbătă, 26 iulie, Forza ZU ajunge la Timișoara și aduce pe pista Aeroportului Internațional „Traian Vuia” un spectacol-maraton cu cei mai iubiți artiști ai momentului.

Programul complet al evenimentelor:

24 iulie 2025 – concert extraordinar de folclor autentic organizat de CECART

Ora 19:00 | Timișoara Convention Center

Susținut de: Paul Surugiu Fuego. Invitați în recital, vor fi Nicoleta Voica, Liliana Laichici, Ciprian Pop, Florin Boita, Dorinel Gavriluț, Andreea Chisăliță, Oana Stanca și Luminița Safta.

Acompaniază orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca, coregrafia Grigore și Floarea Munteanu.

Invitațiile sunt disponibile pe site-ul www.eventim.ro, începând cu 14 iulie.

25 iulie – Hora timișeană și Gala „Lada cu zestre”

18:00 | Piața Victoriei

Horă populară cu 10 ansambluri laureate ale Festivalului-concurs „Lada cu Zestre”, ediția a XVIII-a.

18:30 | Bastionul Theresia

Spectacolul de Gală al Festivalului – formațiile câștigătoare în recital, alături de invitați surpriză.

26 iulie – Forza ZU și începutul tururilor muzeale

16:00 | Aeroportul Internațional „Traian Vuia”

Forza ZU – mega-show cu cei mai iubiți artiști ai momentului.

19:00 | Palatul Baroc (MNArT)

Tur ghidat în expoziția „Cerul, Pământul și Cuvântul. O retrospectivă Virginia Baz Baroiu”

Participarea este gratuită, dar se face pe baza biletului de intrare în muzeu și înscriere online (max. 25 de persoane).

27 iulie – Zi dedicată artei

19:00 | Palatul Baroc (MNArT)

Tur ghidat în expoziția retrospectivă Virginia Baz Baroiu, cu dr. Andreea Foanene. Accesul se face la fel, pe bază de înscriere și bilet.

28 iulie – Ziua județului

10:00 – 18:00 | Muzeul Național al Banatului (Bastionul Maria Theresia)

Acces la expozițiile:

„Spațiile Oravitzan”

„Mănăstirea Cisterciană de la Igriș (1179–1500)” – mansarda B1

„Istoria Militară a Banatului” – parter

„Picnic în labirint” – mansarda B2

13:00 – 21:00 | Palatul Baroc (MNArT)

Acces gratuit la expoziția Virginia Baz Baroiu + tur ghidat la ora 19:00

18:00 | str. E. Ungureanu nr. 1 (CECART)

Eveniment special „Visăm la fel” – lansarea volumului „20 de trăiri, 20 de visuri”, semnat de Alexandru Murgoi, în parteneriat cu Fundația de Abilitare „Speranța”

Concert extraordinar Paul Surugiu – Fuego: „Drag de Timiș, Drag de România noastră”

Citeste mai mult

Cultură

Concert extraordinar Paul Surugiu – Fuego: „Drag de Timiș, Drag de România noastră”

Publicat

pe

Evenimentul propune o seară de celebrare a folclorului autentic, aducând în prim-plan artiști de marcă ai scenei românești, într-un program artistic de înaltă ținută, ce îmbină emoția, tradiția și apartenența culturală.

Invitați speciali

Concertul îl are ca invitat principal pe îndrăgitul artist Paul Surugiu – Fuego, cunoscut pentru interpretările sale pline de sensibilitate și pentru devotamentul față de valorile naționale.

Alături de el vor urca pe scenă nume sonore ale folclorului bănățean și național:

Nicoleta Voica

Liliana Laichici

Ciprian Pop

Florin Boita

Dorinel Gavriluț

Andreea Chisăliță

Oana Stanca

Luminița Safta

În cadrul spectacolului vor participa cu momente artistice deosebite trei ansambluri reprezentative pentru diversitatea culturală a județului: Ansamblul sârbesc „Sveti Nikola” din Deta, sub îndrumarea coordonatorului artistic Božić Diana, Ansamblul german „Edelweiss” din Deta, coordonat de Gerhart și Elena Șămanțu, precum și Formația de dansuri maghiare „Kékibolya” din Sânnicolau Mare, condusă de Bela Bartok.

Întregul spectacol este susținut de Orchestra Ansamblului Profesionist „Banatul” din Timișoara, sub conducerea dirijorului Sebastian Roșca, oferind publicului o acompaniere muzicală de înaltă calitate.

Componenta coregrafică a spectacolului este realizată de Grigore și Floarea Munteanu, care semnează regia și coregrafia momentelor scenice.

Evenimentul va fi prezentat de Felicia Stoian, una dintre cele mai apreciate voci din mass-media culturală din regiune.

Accesul publicului

Accesul la spectacol se face pe bază de invitație. Invitațiile gratuite pot fi obținute începând cu 14 iulie 2025, exclusiv prin platforma online www.eventim.ro. Vă recomandăm să vă rezervați locurile din timp, numărul acestora fiind limitat.

Un eveniment cu suflet românesc, pentru o comunitate care prețuiește tradiția

„Drag de Timiș, Drag de România noastră” este mai mult decât un simplu concert: este o declarație de apartenență, un omagiu adus identității culturale a județului Timiș și un prilej de a celebra împreună valorile care ne unesc.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite