Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Școlile de arhitectură se întâlnesc la FAST – Festival of Arhitecture Schools of Tomorrow, la Timișoara

Publicat

pe

Timișoara găzduiește prima ediție a festivalului dedicat mișcării arhitecturale de mâine FAST – Festival of Arhitecture Schools of Tomorrow.

Festivalul abordează aspecte legate de dezvoltarea durabilă și incluziunea socială în arhitectură, preluând problematicile discutate în cadrul Congresului Uniunii Internaționale a Arhitecților din acest an.

În perioada 1-5 noiembrie, FAST Festival aduce împreună cele 5 școli de arhitectură din România: Timișoara, Cluj, Oradea, Iași și București. Festivalul extinde rețeaua de cooperare la nivel regional și internațional prin zeci de invitați din întreaga lume și o varietate de activități: expoziții, dezbateri, prelegeri pe tema: „Sustainable Futures, Leave No One Behind“.

FAST Festival Festival of Architecture Schools of Tomorrow este dedicat atât studenților și tinerilor arhitecți aflați la început de drum, cât și întregii comunități din domeniul arhitecturii. Scopul principal este facilitarea tranziției de la educația academică la exercitarea profesiei.

Evenimentul se bucură de patronajul Parlamentului European, de susținerea Congresului Mondial UIA2023 și aduce în prim-plan dezvoltarea durabilă și incluziunea socială în arhitectură, teme esențiale pentru viitor.

În fiecare an, FAST merge mai departe într-un alt oraș centru academic din România și abordează noi teme relevante local și regional pentru viitorul profesiei de arhitect. Primul pas este făcut în acest an, la Timișoara.

Cultură

Yvonne și Eduard Argalas vor susține un concert electrizant la D’arc, în Timișoara

Publicat

pe

Artista pop-rock Yvonne și trupa ei, proaspăt întorși după un mini-turneu de promovare al celui mai recent album „I’m Not Naïve“, revin pe scena din Timișoara, de data aceasta alături de Eduard Argalas, vineri, pe data de 2 mai, cu începere de la ora 20.00, la D’arc (Piața Unirii, nr. 5, Timișoara), acolo unde se anunță o seară electrizantă.

Yvonne, una dintre cele mai fresh și îndrăznețe voci din noul val pop-rock, propune un show care te poartă de la synthwave la alternative, de la emoție la explozie, într-un carusel care te încarcă de energie și la care dorești să revii cu fiecare ocazie, prins ca într-o vrajă ce nu îți dă pace. Alături de trupa ei formată din Vlad Rădoi (chitară și clape) și Sergiu Luțai (tobe), artista reușește să transforme fiecare live într-un moment intens, plin de energie și culoare.

Desigur, nu vor lipsi din playlist-ul artistei piese deja cunoscute de pe albumul „I’m Not Naive”, momente ce vor fi presărate cu o serie de surprize sonore care vor încinge și mai mult atmosfera și vor antrena publicul la dans și la bună dispoziție pe un 2 mai „sărbătoresc” de toată frumusețea.

Eduard Argalas și trupa lui formată din Sergiu Nădăban (tobe), Eduard Chelm (chitară) și Dedu Silviu (bas), instrumentiști cu o vastă experiență în scena muzicală locală, și nu numai, vor aduce un setlist plin de cover-uri românești reinterpretate cu stil, suflet și un sound bine sudat care va adăuga sarea și piperul peste un eveniment de la care nu ai voie să lipsești. Patru muzicieni, un vibe intens și o conexiune care se simte din primele acorduri, sunt doar câteva elemente care definesc modul în care a fost gândit acest proiect.

Prețul unui bilet la acest eveniment este de 40 RON și poate fi achiziționat doar la intrare. Mai multe detalii puteți afla de pe pagina oficială a evenimentului, la acest link: https://fb.me/e/HJDrBDW75

Un eveniment susținut de CVLTARTES și BeNow.

Mai multe despre Yvonne găsiți pe:

Facebook: https://www.facebook.com/yvoonne23
Instagram: https://www.instagram.com/_yvooo/
Mai multe despre Eduard Argalas găsiți pe:

Facebook: https://www.facebook.com/eduard.argalas
Instagram: https://www.instagram.com/eduard_argalas/

AICI puteți asculta versiunea live a piesei „Second With You“, videoclip extras din concertul de lansare al albumului „I’m Not Naïve“ susținut de Yvonne în Club Pixel din Timișoara:

Citeste mai mult

Cultură

Teatrul Național din Timișoara își modifică programul în ziua de doliu național

Publicat

pe

În conformitate cu hotărârea de guvern nr. 403/2025, care instituie zi de doliu național sâmbătă, 26 aprilie 2025, în semn de respect pentru trecerea în neființă a unui mare spirit al secolului, Papa Francisc, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara va arbora drapelul României în bernă și își va adapta programul în mod corespunzător.

Astfel, spectacolul Exod, programat inițial pentru această dată, se reprogramează duminică, 27 aprilie, de la ora 11. De asemenea, spectatorii pot opta pentru a doua reprezentație, care va avea loc în aceeași zi, de la ora 19, în limita locurilor disponibile, la numărul de telefon 0256 201 117, respectiv pe adresa de e-mail office@tntm.ro.

De asemenea, spectatorii care au cumpărat bilete pentru reprezentația de sâmbătă, 26 aprilie și care nu pot participa la nici una dintre cele două reprezentații programate duminică, 27 aprilie, au posibilitatea de a utiliza biletele pentru următoarele spectacole ale Teatrului Național, prin anunțare pe adresa office@tntm.ro, în limita locurilor disponibile, sau de a solicita returnarea prețului biletelor. Informații suplimentare pe office@tntm.ro.

Citeste mai mult

Cultură

Prima expoziție în România a artistului slovac Martin Piaček, la Kunsthalle Bega

Publicat

pe

Work as a Trace as a Place – Martin Piaček

  1. 04 – 14. 06. 2025

Vernisaj: 29. 04. 2025 ora 19:00

Tur în expoziție cu Martin Piaček și Anetta Mona Chișa: 29. 04. 2025 ora 19:00

Expoziție orchestrată de Anetta Mona Chișa

Eseu de Jan Zálešák

Kunsthalle Bega are plăcerea de a prezenta prima expoziție în România a artistului slovac Martin Piaček, deschiderea urmând să aibă loc marți 29 aprilie la ora 19:00, cu un tur interactiv susținut de artist și de Anetta Mona Chișa, care și-a asumat rolul de orchestrator.

Expoziția intitulată „Work as a Trace as a Placeׅ reunește câțiva ani de explorare ai artistului, ani în care Martin Piaček s-a aplecat asupra contrastului dintre moale și solid, urmărind călătorii materiale cartografiate în piatră: de la sedimente la calcar și la forma cristalină, de la munte la atelier și apoi în spațiul galeriei, de la blocul brut la obiectul sculptat. Totodată, sunt reflectate istoriile de mediu încorporate în fiecare piesă — golul lăsat în urmă în carieră, praful inhalat de artist, viitorul incert al acestor forme pe măsură ce își continuă evoluția materială.

Materialitatea marmurei vorbește despre contradicții: este sugestia naturii a vieții oprite în loc. Opacitatea sa cristalină, răceala sa cărnoasă, duritatea sa moale reprezintă performanța materialității prin excelență. Cu greu te poți abține de la tentația tactilă generată de aceste calități senzoriale conflictuale. Privind mai larg, fiecare bucată de marmură întruchipează ideea timpului comprimat și a spațiului asamblat. Fiecare moleculă a sa construiește un arhiv temporal, format de-a lungul mileniilor prin căldură, presiune și schimbări geologice. Este un model pietrificat la scară mică al unei reacții în lanț la scară mare, care continuă să erodeze.

Procesul deliberat al lui Martin Piaček, de expunere lentă, schimb subtil și epuizare reciprocă, restabilește simțul timpului în care transformarea nu este grăbită, ci se desfășoară printr-un angajament răbdător. Artistul își împarte trupul cu marmura prin ore, zile, ani de muncă fizică, în timp ce respiră praful ei. Mâinile lui gândesc prin material; piatra rezistă și colaborează, modelând artistul la fel de mult cum este ea modelată de el.

Marmura — deopotrivă durabilă și fragilă — rezistă și cedează în egală măsură. Înregistrează fiecare gest: fiecare lovitură de daltă devine o inscripție ireversibilă a timpului și muncii. Procesul de sculptare al lui Martin Piaček reflectă relația în continuă evoluție a umanității cu munca — o luptă marcată de perseverență, oboseală, eșec și rare momente tăcute de reușită. Sculpturile sale poartă urmele nu doar ale intemperiilor și eroziunii, ci și ale extracției, ale violenței carierei și ale mâinilor care le-au modelat. Ele evocă descompunerea lentă a ruinelor antice și trecerea intimă a timpului personal.

Pentru Martin Piaček, munca este atât imperativ, cât și datorie — o chemare și o compulsie. Ea cere prezență fizică, apelând la forță corporală și reziliență emoțională. Practica sa îmbrățișează lentoarea, repetiția și vulnerabilitatea, opunându-se deliberat vitezei și detașării tehnologiilor de fabricație digitală. Corpul sculptorului devine o extensie a uneltelor sale, unde gândul și atingerea se unesc într-un act singular și continuu. În acest spațiu, mintea și materialul se modelează reciproc, dincolo de limitele intenției sau ale controlului.

Există o onestitate brută în abordarea lui Martin Piaček: nu idealizează munca și nici nu romantizează rezultatele ei. Lucrările sale stau ca niște ruine contemporane — monumente ale efortului, rezistenței și imperfecțiunii.

Într-o eră a creației instantanee, această expoziție oferă o reamintire: despre necesitatea lentoarei, a atingerii, a timpului. Ea vorbește despre o luptă — nu împotriva pietrei, ci alături de ea. O devenire comună. Un angajament față de creație ca mod de a fi – Anetta Mona Chişa.

Proiect susținut de Academia de Arte Vizuale și Design din Bratislava și BEGA.

Martin Piaček (Slovacia) este artist, educator și coordonator al studioului VVV (Vizual–Verbal–Public) în cadrul Departamentului de Intermedia de la Academia de Arte Vizuale din Bratislava. Format ca sculptor, activează într-o varietate de medii pentru a reexamina critic tehnicile tradiționale de sculptură, materialele și politicile monumentelor. Practica sa explorează teme precum memoria, miturile naționale și, mai recent, istoriile de mediu. Dincolo de activitatea artistică și pedagogică, Piaček este implicat în proiecte curatoriale, intervenții în spațiul public și inițiative civice precum Public Pedestal, DiStO și KU.BA. În prezent, este implicat în proiectul Freedom Monument din Veľká Mača și coordonează platforma discursivă Liquid Dogmas.

Anetta Mona Chişa este o artistă a cărei practică se extinde asupra instalației, video-ului, performance-ului și sculpturii, angajându-se profund în explorarea materialității și interdisciplinarității. Născută în România și stabilită la Praga, ea privește lumea printr-un filtru al atenției, căutând să experimenteze realitatea ca un flux continuu, mai degrabă decât ca un ansamblu de obiecte discrete guvernate de legi fizice.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite