Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Spectacolul „Eminescu“, de Ziua Culturii Naționale, la Teatrul Național din Timișoara

Publicat

pe

Cu ocazia ZILEI CULTURII NAȚIONALE, Teatrul Național din Timișoara programează spectacolul EMINESCU, scenariu de Mihaela Lichiardopol pe texte din poezia, proza și publicistica lui Mihai Eminescu. Spectacolul va avea loc duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 19, în Sala Mare.

„Pentru că toate acestea / Trebuiau să poarte un nume”, România a dat Culturii sale naționale chipul și numele lui Mihai Eminescu. Incandescent, pătimaș, Poetul răzbate de dincolo de simbol. Iar de dincolo de Poet, își face drum Omul. În această întâlnire fundamentală dintre spirit și emoție se conturează harta unui destin: destinul unui om care, prin arta sa, ne-a călăuzit pe drumul propriei noastre culturi și al propriei noastre limbi. Astfel, în 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, scena Teatrului Național devine, în rostirea verbului eminescian, un punct de incandescență culturală și un epicentru spiritual de mare forță.

Distribuția spectacolului îi reunește pe trei dintre cei mai apreciați actori ai Teatrului Național din Timișoara – Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu și Cristian Szekeres. Scenariul și regia artistică sunt semnate de Mihaela Lichiardopol, spațiul scenografic aparține Gabrielei Strugaru-Popa, iar video și sound designul sunt create de Sebastian Hamburger.
Biletele pot fi achiziționate on-line pe www.tntm.ro sau fizic, de la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, orar: marți – duminică, între orele 11 – 19, tel. 0256 201 117.

Cultură

1 iunie la Timișoara: spectacole, jocuri , film și teatru în aer liber. PROGRAMUL COMPLET

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, oferă o mulțime de activități educative și amuzante, pentru micii sărbătoriți, dar și pentru părinți și bunici. Toate activitățile se desfășoară în aer liber, iar Parcul Copiilor se va transforma într-un loc de poveste.

La Timișoara, sărbătoarea copilăriei din acest an începe încă din după-amiaza zilei de 31 mai. Grupul de suflători al Liceului de Artă „Ion Vidu” va da startul activităților, printr-un recital extraordinar. Va urma un „Carnaval al bucuriei și speranței”, spectacole de teatru pentru diferite categorii de vârstă și petreceri cu muzică și dans. Ansamblul „Timișul” Tineret va urca pe scenă și ne va încânta cu suite de dansuri populare, iar spre sfârșitul zilei, avem cinema în aer liber, cu filmul „Pinocchio”.

Ziua de 1 iunie oferă o mulțime de activități recreative și educative pentru toți copiii din oraș.

Parcul Copiilor din Timișoara se transformă într-un tărâm de basm. Sărbătoarea începe prin parada costumelor populare purtate chiar de cei mici. Grupuri de copii vor aduce pe scenă dansuri populare românești, ungurești, sârbești, germane, rome, bulgărești și ucrainene, dar și dansuri moderne. Trupa ORT-IKI din Ungaria vine pe picioroange, pentru a paradă la înălțime.  Programul zilei include concursuri cu premii, petreceri tematice pentru copii, spectacole de teatru, cinematograf  în aer liber și chiar o petrecere cu spumă.

Evenimentele sunt organizate pe tematici. Avem jocurile tradiționale ale copilăriei unde cei mici se distrează participând la Campionatul de elastic, unde va fi prezentă și campioana olimpică Simona Amânar. „Rațele și vânătorii” șotronul, cursele cu obstacole, peretele de escaladă, toate le vor oferi sărbătoriților zilei bucuria de a se juca împreună în aer liber. Nu vor lipsi jocurile de creativitate, cu ateliere de pictură și lut, ateliere cu activități ecologice, împletituri din nuiele, ateliere de meșterit din lemn, aranjamente florale, confecționat păpuși din linguri de lemn, troc cu jucării.

Mai multe instituții au colaborat în pregătirea activităților pentru copii. Cei mici vor putea urmări prezentări ale echipamentelor și tehnicilor de intervenție utilizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș, Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Brigada 18 Cercetare – Supraveghere „Decebal”, Agenția Națională Antidrog, Serviciul de Ambulanță Timiș, Societatea de Transport Public Timișoara, Poliția Locală Timișoara, Direcția de Asistență Socială.

Copiii vor putea participa la exerciții cu câini și demonstrații cu Formațiunea de intervenție rapidă pe bază de voluntariat „Salvo”, din cadrul Biroului Situații de Urgență.  Societatea de Transport Public Timișoara organizează plimbări cu trotinetele și bicicletele.

Programul cuprinde și tradiționala Cursă a Rățuștelor pe Bega, ajunsă deja la ediția a XIV–a, la ora 17,00, între Podul Mihai Viteazu și Podul Maria.

La Timișoara, această sărbătoare a copilăriei aduce împreună comunitatea în spiritul bucuriei și înțelegerii. Copiii își pot exprima creativitatea, jucându-se în aer liber și distrându-se alături de prieteni și familie.

Programul complet al activităților:

Miercuri , 31 mai:

Amfiteatru

15:30  – Recital grupul de suflători al Liceului de Artă„Ion Vidu”

16:00–„Carnavalul bucuriei și speranței”, Centrul de Resurse și asistență educațională „Speranța”

18:00 – „Doctorii fantastici”, Teatru pentru Tine (7+)

19:00 – „Huo” , Teatrul Auăleu (12+) – o altfel de oră de limba română

20:00 – „Banchetu’  mic”(DJ)

Scena 2

16:00 – Școala de Muzică „Perfect Music”

17:00 – Spectacolul Ansamblul „Timișul” Tineret și câștigătorii concursului „Grai, cântec și joc străbun”, ediția 2022

20:00 – Cinema în aer liber – „Pinocchio”, cu Tom Hanks

Barca Piraților

17:00 – „Cei trei purceluși”, Teatru pentru Tine

18:00 – „Oskar chef prepară o supă de poveste”, Școala Phantasia & Piti Show

Joi, 1 iunie:

10:00 – Cireșar Popular, Parada costumelor populare purtate de copii

18:00 – Parada Picioroangelor, trupa ORT-IKI (Debrecen, Ungaria)

Amfiteatru

11:00 – Spectacolul de dans Ansamblul„Timișul” Tineret și ansambluri folclorice partenere: Ansamblul sârbesc „Kruna”din Sânmartinu Sârbesc, Ansamblul bulgăresc „Balgarce” din Vinga, Ansamblul German din Iecea Mare, Ansamblul minorității rrome „Lulughi Shukar” Ansamblul maghiar „Eszterlanc”, Ansamblul ucrainean „Zolotii Druzii” din Știuca.

13:30 – Școli de dans și muzică („Dynamic Dance”, „Extrem”, „Tip Top Club”, „Emotion”).

17:00  Recital de muzică ușoară Liceul de Artă „Ion Vidu”

18:00 – Cireșar Clasic „Petrică și lupul” de Serghei Prokofiev și Medalion Disney

19:00 – Parada Picioroangelor, trupa ORT-IKI (Debrecen, Ungaria)

20:00 – „Banchetu’ mic”(DJ)

Scena 2

11:00 – Școli de dans și muzică (mini Mini Reflex; Dancing Stars Team, Școala Rock Art, Incubatorul de Artă).

13:00 – Spuma Light Party

15:00 – Kineto Fun

16:00 – Școli de dans și muzică („Denise” și  „Active Dance Studio”)

17:00 – „Căsuța Prietenilor”, Teatrul Magic Oz

18:00 – Battle Street Dance (concurs cu premii)

20:00 – Cinema în aer liber – Ice Age Adventures of Buck Wild

ATELIERE ȘI ACTIVITĂȚI TEMATICE:

JOCURILE COPILĂRIEI: (11:00 -15:00 și 17:00 – 20:00)

Campionat cu premii „Rațele și vânătorii”

Campionat de elastic, cu participarea extraordinară a multiplei campioane olimpice Simona Amânar

Perete escaladă

Alte jocuri: „Obstacolele voinicilor”, „Pânza de paianjen”, „Plasa de pește”, jocuri cu mingea, tir cu arbaleta, șotron

LUT ȘI JOC

11:00 – 13:00 – Atelier de pictură pe ceramică

JOC ȘI POVEȘTI

10:00 – Atelier de ilustrație de carte cu Attila Bajko

11:00 – Ateliere de lectură

JOC ȘI NATURĂ (11:00 – 18:00)

Ateliere de semințe de decorațiuni din material reciclabile, împletituri din nuiele, ateliere de meșterit din lemn, împletituri de coronițe și aranjamente florale,  confecționat păpuși din linguri de lemn

Prezentare proiect MESHter

Jocuri și ateliere

JOC ȘI CREATIVITATE (11:00 – 18:00)

Jucării de lemn, pictură  pe forme de lut, pictură pe tricouri, ateliere zmeie colorate, pictură cu ață

SPORT ȘI JOC (11:00 – 18:00)

Prezentări cluburi sportive SCM Handbal și SCM Rugby SCM Baschet

JOC ȘI COMUNITATE (10:00 – 14:00  )

Prezentarea echipamentelor și tehnicilor de intervenție de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș, Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Brigada 18 Cercetare – Supraveghere „Decebal”, Agenția Națională Antidrog, Serviciul de Ambulanță Timiș, Societatea de Transport Public Timișoara, Poliția Locală Timișoara, Direcția de Asistență Socială

Exerciții demonstrative cu câini și expuneri de tehnică de intervenție, cu Formațiunea de intervenție rapidă pe bază de voluntariat „Salvo”, din cadrul Biroului Situații de Urgență

Plimbări cu trotinetele și bicicletele, Societatea de Transport Public Timișoara

JOC ȘI TROC (10:00 – 11:00)

Iarmaroc – joi și troc cu jucării. Negociator: actorul Ionuț Pîrvulescu

JOC PE APĂ

Curse cultural tematice pentru copii: cursă ghidată (11:00 – 13:00), cursă muzicală  (15:00)

Plimbăride agreement (plecări din oră în oră, stația Vasile Pârvan)

Cursa Rățuștelor pe Bega, ediția a XIV – a, ora 17:00, Podul Mihai Viteazul – Podul Maria. Organizator Rotaract Club Timișoara. Încasările din cadrul evenimentului vor fi direcționate către renovarea Școlii Gimnaziale Brestovăț, Jud. Timiș, realizată în parteneriat cu Asociația „Bookland”, Romania.

Citeste mai mult

Cultură

Activități educaționale pentru copii și programe de formare pentru cadre didactice în cadrul proiectului cultural „Public Art”

Publicat

pe

Asociația „Sfera Timișoarei” anunță cu bucurie lansarea proiectului cultural „Public Art” care va fi implementat în perioada aprilie 2023 – iunie 2024 în mediul rural și urban mic din județul Timiș.

„Public Art” va crea contexte educaționale artistice și creative pentru comunitățile cu un mare deficit în acest domeniu, unde aproape 15% din populație este defavorizată, cu resurse materiale, educaționale și culturale limitate.

Programul „Public Art” cuprinde trei componente principale:

„Școala Public Art”  –  o serie de ateliere pentru elevi, structurate sub forma unor ore remediale și o școală de vară în care studiul se îmbină cu activitățile cultural-artistice. Beneficiarii sunt copiii cu abilități înalte, rezultate școlare bune, dar și copiii care provin din familii dezavantajate sau mediu socio-economic scăzut.
Cele 64 de atelierele vor fi facilitate în comuna Biled în locații diferite: parc, școală, căminul cultural, bibliotecă, centrul pentru tineret, în funcție de specificul activității, în perioada aprilie – iulie 2023.

„Caravana Public Art” este un concept prin care arta ajunge în viața copiilor, trecând pragul localității într-o caravană.  Vor fi organizate 100 de activități precum: întâlniri cu artiști, muzicieni, ilustratori, scriitori, ateliere de teatru, dans, muzică, activități dedicate cunoașterii și promovării patrimoniului cultural etc. Caravana va ajunge în localitățile rurale: Biled, Pesac, Satchinez, Izvin, Fibiș, Șandra, Cenad, Comloșul Mare, Comloșul Mic, Bencecu de Jos, Bencecu de Sus, Sânandrei, Crai Nou ș.a, dar și în mediul urban mic: Gătaia, Jimbolia, Sânnicolau Mare.

„Public Art pentru profesori” – patru programe de formare dedicate cadrelor didactice vor fi implementate în Gătaia, Pesac, Comloșul Mare și Biled.
Activitățile de formare se vor axa pe dezvoltarea următoarelor competențe cheie  ale copiilor, folosind arta, știința și lectura ca traseu de parcurs pentru atingerea obiectivelor.

„Prin seria de activități pentru elevi și cadre didactice urmărim facilitarea accesului la educație de calitate copiilor din mediul rural, defavorizat sau vulnerabil și oferirea unor soluții concrete elevilor și cadrelor didactice pentru realizarea acestui scop la nivelul județului Timiș. De asemenea, ne propunem ca prin impactul acestui proiect să crească motivația pentru învățare în rândul elevilor și să sprijinim instituțiile pentru a preveni abandonul școlar prin crearea unor experiențe educaționale pozitive”,  a declarat Oana Grimacovschi, coordonator al proiectului.

Proiectul „Public Art” este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Apel PNRR/2022/C11/I5 – 1 și cofinanțat de Primăria Comunei Biled.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția finanțatorului. Finanțatorul nu este responsabil de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Mai multe detalii puteţi găsi pe site-ul https://www.sferatm.org/  și pe pagina de Facebook a asociației https://www.facebook.com/sferatimisoarei.asociatia

Persoană de contact:

Oana Grimacovschi,

Coordonator proiect „Public Art”

0732100800

sferatm@gmail.com

Despre Sfera Timișoarei:

Asociația Sfera Timișoarei își propune să dezvolte spiritul civic al cetățenilor de toate varstele prin implicarea lor în cadrul programelor și evenimentelor sociale, culturale și educaționale.  De asemenea, urmărim conștientizarea și participarea lor activă în viața comunității prin voluntariat, schimb de experiență, donarea și reciclarea bunurilor.

Citeste mai mult

Cultură

Timișoara Capitala Europeană a Culturii. Spectacolul „Comedie Infernală“, la Teatrul Național

Publicat

pe

Teatrul Național din Timișoara continuă Anotimpurile FEST-FDR cu un eveniment unic, o premieră absolută pentru Timișoara și un moment de vârf al Capitalei Europene a Culturii.

Joi, 20 iulie și vineri, 21 iulie 2023, de la ora 19.00, Teatrul Național prezintă spectacolul THE INFERNAL COMEDY/COMEDIE INFERNALĂ, avându-l ca protagonist pe celebrul actor american JOHN MALKOVICH.

Dublu nominalizat la Oscar, la Globul de Aur și pentru premiile BAFTA, actorul vedetă a jucat în numeroase filme cu impact la nivel mondial.

Amintim celebrul Dangerous Liaisons/Legături primejdioase sau Being John Malkovich, unde își interpretează propriul personaj. Actorul american își construiește cariera și prin alte filme celebre: The Iron Mask/Omul cu masca de fier, Empire of the Sun/Imperiul soarelui, The Sheltering Sky/Ceai în Sahara, Death of a Salesman/ Moartea unui comis voiajor sau Of Mice and Men/Despre oameni și șoareci. Personajul său din Con Air/Avionul condamnaților, Cyrus „The Virus”, este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai impresionante personaje negative ale cinematografiei celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea.

The Infernal Comedy este un spectacol pe care autorul său, Michael Sturminger, care semnează și regia artistică, l-a scris special pentru celebrul actor, construind un dialog între limbajul vorbit și cel cântat, universul sonor – punctat de muzica lui Vivialdi, Mozart, Beethoven, Haydn, Weber, Gluck și Boccherini – fiind susținut de sopranele Susanne Langbein și Chen Reiss și de renumita orchestră Wiener Akademie Orchester, dirijată de Martin Haselbock, creator al conceptului muzical al spectacolului. Într-un solilocviu de pe linia invizibilă dintre cei vii și cei plecați, John Malkovich construiește autobiografia fictivă a criminalului în serie, acela care, în anii ’90, a provocat o dezbatere aprinsă privind carisma și psihopatia. The Infernal Comedy s-a jucat în peste 150 de săli de spectacol din întreaga lume, în țări de pe trei continente.

Contribuția financiară a sponsorilor Profi, Linde Gaz, Hamilton, Atos, Mewi și Bioclinica care, cu implicarea Asociației Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, au asigurat fondurile necesare prezentării acestui spectacol la Teatrul Național din Timișoara, reprezintă o treaptă de evoluție pentru dezvoltarea societății antreprenoriale moderne prin cultură, educație și civilizație.

Spectacolul este prezentat în cadrul Anotimpurilor FEST-FDR, parte din traseul Vocile orașului / Atelierul Identitate din cadrul Programului Cultural „Timișoara– Capitală Europeană a Culturii 2023” și este finanțat din fonduri private.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite