Ne găsiți și pe:

Din țară

APIA anunță: Cererile unice de plată se vor depune între 1 martie și 15 mai 2021

Publicat

pe

Campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor Unice de Plată în anul 2021 a demarat luni, iar data de la care se pot depune solicitări este 1 martie, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat de presă.

„Deoarece siguranţa în contextul pandemiei Covid 19 este extrem de importantă pentru instituţia noastră, fermierii vor putea să-şi înregistreze Cererile unice de plată în anul 2021 fără a se prezenta la centrele judeţene/locale APIA şi/sau la Centrul Municipiului Bucureşti, în perioada 01 martie – 15 mai 2021. Se va completa o singură cerere unică de plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.

Fermierii îşi vor actualiza parcelele agricole, elementele ZIE (zone de interes ecologic) şi toate informaţiile din cerere, prin accesarea aplicaţiei IPA Online din versiunea internet, conform Manualului de utilizare IPA-Online (accesibil în aplicaţie).

De asemenea, fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia deţin terenul, situaţia înscrierii în Registrul agricol a terenului şi să permită primăriei să transmită la APIA adeverinţa. Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii unice de plată şi să fie valabile la data depunerii cererii. Astfel, toate documente care dovedesc că terenul utilizat se află la dispoziţia fermierului se transmit electronic pe adresele de e-mail ale centrelor APIA ce se regăsesc la link-ul: http://www.apia.org.ro/ro/centre-judetene-apia)”, se arată în comunicat.

În cazul în care fermierii deţin animale în exploataţie, au obligaţia să se asigure că datele acestora sunt actualizate în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE) – medic veterinar concesionar/asociaţie/propriile evidenţe, dacă sunteţi utilizator SNIIA – şi să se adreseze Centrului judeţean/local al APIA şi/sau al Centrul Municipiului Bucureşti în vederea completării declaraţiei sector zootehnic în aplicaţia dedicată sectorului zootehnic, înainte de accesarea IPA Online.

Funcţionarii APIA vor contacta fermierii în vederea închiderii electronice a cererii şi pentru programarea acestora în vederea semnării Cererii şi declaraţiilor ataşate acesteia.

Din țară

Biserica – pe primul loc în topul încrederii românilor

Publicat

pe

Biserica rămâne pe primul loc în topul încrederii românilor, reiese dintr-un sondaj realizat în perioada 22 – 26 februarie de Centrul de Sociologie Urbană și Regională CURS. În plus, gradul de încredere a crescut ușor față de luna trecută: cu 1%.

Potrivit cercetării sociologice, 63% dintre români declară că au încredere în Biserică, în creştere cu 1% faţă de sondajul din luna ianuarie. Pe locul doi se află primăria, cu 57% încredere multă şi foarte multă, în scădere cu 3% faţă de luna trecută.

Cele două sunt singurele instituţii care beneficiază de peste 50% încredere. Pe locul trei se află BNR, cu 45%, iar pe locul patru Preşedinţia (36%).

Sondajul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de populație adultă din România: 1.100 de respondenţi cu vârsta de minimum 18 ani.

Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion este +/-3%, la un nivel de încredere de 95%.

Citeste mai mult

Din țară

APIA anunță. Rentierii agricoli pot depune declarațiile de vizare a cererilor

Publicat

pe

Rentierii agricoli pot depune, începând de luni, declaraţiile de vizare a cererilor şi a documentelor justificative prin mijloace electronice, poştă sau curier pentru obţinerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2020, informează luni Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

În contextul actual privind epidemia de Coronavirus pe teritoriul României, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 1 martie – 31 august 2021, pentru obţinerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2020, Centrele judeţene APIA şi al Municipiului Bucureşti, vor proceda la primirea declaraţiilor de vizare/a cererilor şi a documentelor justificative prin mijloace electronice de comunicaţii sau poştă/curier. Doar în cazuri excepţionale, rentierii care nu au posibilitatea de a transmite electronic documentele se pot prezenta fizic pentru a le depune la Centrele APIA, cu respectarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Vizarea electronică presupune ca funcţionarii Agenţiei să contacteze telefonic rentierii care au domiciliul în judeţul corespunzător fiecărui Centru APIA.

Documentele pe care rentierii agricoli trebuie să le prezinte la depunerea declaraţiilor de vizare (copie CI/BI/paşaport/contractele de arendare/deciziile de la comisiile de expertiză medicală grad I sau II, decizia pentru limită de vârstă (dacă e cazul), dovadă cont bancar activ, procura notarială, ş.a.m.d.) vor fi puse la dispoziţia APIA de către rentier/ împuternicit/ mandatar/ curator prin mijloace electronice, poştă/curier.

Funcţionarul de la nivelul Centrului Judeţean/al Municipiului Bucureşti certifică conformitatea datelor din documentele transmise către rentier împuternicit/mandatar/ curator prin mijloace electronice, poştă/curier cu datele din copiile existente la dosarul din Centrul APIA, menţionând pe Anexă modalitatea de primire a documentelor/ informaţiilor.

Cererile de reanalizare ale dosarelor de rentă viageră agricolă, cererile moştenitorilor, cererile de modificare date vor fi puse la dispoziţia Centrelor APIA prin mijloace electronice sau prin poştă/curier, completând formatul tip conform Anexelor sau printr-o cerere scrisă care va conţine informaţiile din formatul tip.

În cazul în care se constată că datele declarate de solicitanţi nu corespund realităţii, dreptul de a primi rentă viageră agricolă se suspendă până la data completării dosarului conform prevederilor legale în vigoare.

Plata rentei viagere agricole se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie 2021, prin raportarea la cursul mediu de schimb valutar calculat de Banca Naţională a României din anul pentru care aceasta se datorează, prin mandat poştal sau virament bancar.

Renta viageră agricolă încetează la data decesului rentierului.

În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia pentru anul 2020 poate fi încasată de moştenitorii săi, cu condiţia respectării prevederilor art.8 din Legea 247/2005 Titlu XI, şi a depunerii/transmiterii la oricare Centru judeţean al APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, până la data limită 15 octombrie 2021, a cererii de moştenitor însoţită de următoarele documente justificative: carnetul de rentier al defunctului (obligatoriu în original), copie a certificatului de deces, copie a actului de succesiune (certificat de moştenitor sau certificat de calitate de moştenitor, certificat de legatar, hotărâre judecătorească de succesiune investită cu formula „definitivă”), copie C.I./paşaport al moştenitorului, împuternicire/declaraţie notarială din care să reiasă acordul celorlalţi moştenitori privind solicitarea şi încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului (original), extras de cont pe numele moştenitorului.

APIA precizează că pentru persoanele pentru care s-a efectuat plata până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată, dar care nu au intrat în posesia rentei, procedura de plată se poate relua şi după acest termen până la 3 ani de la data-limită anuală de plată, inclusiv în caz de deces, către moştenitorii acestora.

Potrivit datelor APIA, suma plătită către cei 37.532 de rentieri aferentă anului 2019 se ridică la 46,75 milioane de lei.

Citeste mai mult

Din țară

În luna martie persoanele fizice pot investi în titluri de stat TEZAUR și FIDELIS

Publicat

pe

Începând cu 1 martie 2021, Ministerul Finanțelor lansează noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației prin intermediul celor două programe, TEZAUR și FIDELIS.
Programul TEZAUR
În perioada 01-29 martie 2021, persoanele fizice rezidente pot subscrie pentru titluri de stat TEZAUR prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului și prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A..
Dobânzile anuale oferite sunt: 2,85% pentru scadența de 1 an, 3,10% pentru scadența de 3 ani și 3,25% pentru scadența de 5 ani. Titlurile de stat sunt emise în forma dematerializată, au valoare nominală de 1 leu, iar dobânda anuală este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.
Programul FIDELIS

În perioada 01-19 martie 2021, băncile partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română și B.R.D. – Groupe Société Générale vor pune în vânzare titluri de stat FIDELIS denominate în lei, dar și titluri de stat denominate în euro, care vor fi listate automat la Bursa de Valori București. În emisiunea de titluri de stat FIDELIS pot investi persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani până la data de 19 martie 2021, inclusiv.
Titlurile de stat FIDELIS vor fi oferite atât în lei, cât și euro.
Dobânzile anuale pentru titlurile în lei sunt de 2,85% pentru scadența de 1 an, 3,10% pentru scadența de 3 ani și de 1,55% pentru titlurile de stat în euro cu o scadență de 5 ani.
Titlurile de stat FIDELIS vor fi listate la Bursa de Valori București.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de Euro pentru emisiunea în Euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de Euro.
Pentru subscrierea inițială a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital, sunt neimpozabile.
Deținătorii de titluri de stat TEZAUR sau FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare și care au ajuns la maturitate pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență aferente acestor emisiuni anterioare prin subscrierea în cadrul emisiunilor de titluri de stat lansate în luna martie în cadrul Programelor de titluri de stat pentru populație FIDELIS și TEZAUR.
Dobânzile anuale oferite pentru titlurile de stat destinate populației sunt stabilite peste nivelul randamentelor titlurilor de stat care sunt în prezent cotate pe piața secundară interbancară, iar veniturile provenind din dobânzi sunt neimpozabile.
Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunilor din luna martie 2021 în cadrul Programului TEZAUR și FIDELIS pot fi consultate pe pagina : www.mfinante.gov.ro și al instituțiilor partenere: www.posta-romana.ro; www.comunicatii.gov.ro (Programul TEZAUR), www.btcapitalpartners.ro; www.bcr.ro; www.brd.ro/mfp; www.bvb.ro (Programul FIDELIS).

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite