Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

CONTROALE „ȘOC“ în zonele unde se comercializează carne de porc

Publicat

pe

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va începe din această săptămână controale „şoc” specifice sărbătorilor de Crăciun, în toate zonele din ţară unde se comercializează carne de porc.

„În această perioadă, unii români pot cădea în capcană cumpărând carne de porc care nu este controlată sanitar-veterinar, pe motiv că achiziţionează carne cu gust, carne românească, dar care poate fi contaminată cu parazitul trichinella spiralis şi este o îngrijorare. Vom face informări cu riscurile consumului de carne din zonele neautorizate, vom da instrucţiuni cu ceea ce înseamnă trichineloza şi unde se recoltează probe. O să facem afişe pentru informarea consumatorilor”, a declarat vicepreşedintele Autorităţii, Mihai Ponea.

Medicii veterinari vor asigura permanenţa începând cu 1 decembrie, astfel încât oamenii să poată efectua examenul trichineloscopic al cărnii provenite din porcii sacrificaţi în gospodăriile proprii.

„Vom colinda din judeţ în judeţ ca să ne asigurăm că românii au unde merge cu carnea şi sâmbăta şi duminica pentru a face probele după ce îşi taie porcul şi astfel să avem toate locurile din România acoperite. Ştim că sacrificările sunt la sfârşit de săptămână şi dacă oamenii nu găsesc unde să îşi facă analiza nu aşteaptă şi consumă carnea fără să fi efectuat examenul trichineloscopic. În ultimii ani au apărut cazuri de trichinella la om, iar aceasta boală este o povară pentru un adult pe o perioadă îndelungată, iar la un copil sau un bătrân poate duce chiar şi la moarte. De aceea am venit în întâmpinare şi punem la dispoziţie locuri unde se vor putea efectua aceste analize la numai 25 de lei, o sumă modică, care practic nu acoperă costul analizei. Vom veni şi cu informări către consumatori ca să prevenim consumul de carne din locuri neautorizate şi să stârpim traficul ilegal“, a adăugat Ponea.

Din țară

COD PORTOCALIU de caniculă în județul Timiș

Publicat

pe

Meteorologii au emis Cod portocaliu de căldură, caniculă, disconfort termic accentuat, miercuri, în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Dolt, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu, Teleorman şi în municipiul Bucureşti.

„Valul de căldură se va intensifica în Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum şi în sudul Crişanei şi sud-vestul Transilvaniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa, în general, între 33 şi 37 de grade, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade”, au transmis meteorologii.

Potrivit ANM, în zilele viitoare valul de căldură va persista în cea mai mare parte a ţării, iar disconfortul termic se va menţine accentuat.

Citeste mai mult

Din țară

REZULTATE PARȚIALE. Alianța PSD-PNL trimite 19 europarlamentari la Bruxelles

Publicat

pe

Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat marți dimineață rezultatele provizorii la europarlamentare, după centralizarea a 19.761 secţii de votare din totalul de 19.870.

Astfel Alianţa PSD-PNL a obţinut­ 48,67%­ din voturile la europarlamentare, AUR – 14,95%, Alianţa Dreapta ­U­nită (ADU) – 8,63%, UDMR – 6,53%, Partidul SOS – 5,04%, REPER –  3,69% (sub pragul electoral de 5% necesar partidelor) şi independentul Nicolae Ştefănuţă – 3,05% (peste pragul de 3% necesar candidaților independenți).

Conform calculelor preliminare, Alianţa PSD-PNL ar urma să obțină 19 mandate în Parlamentul European, care ar reveni primilor 19 candidați de pe lista sa (Mihai Tudose, Rareș Bogdan, Gabriela Firea, Dan Motreanu, Claudiu Man­da, Adina Vălean, Victor Negrescu, Vasile Dîncu, Daniel Buda, Maria Grapini, Gheorghe Cârciu, Ziegfried Mureșan, Dragoș Benea, Mircea Hava, Dan Nica, Gheorghe Falcă, Ștefan Mușoiu, Roxana Mânzatu, Virgil Popescu),

AUR – 6 mandate (Cristian Terheș, Claudiu Târziu, Gheorghe Piperea, Georgiana Teodorescu, Adrian George Axinia, Șerban Dimitrie Sturdza), ADU – 3 mandate (Dan Barna, Vlad Voiculescu, Eugen Tomac),

UDMR – 2 mandate (Iuliu Winkler, Lorant Vincze),

SOS – 2 mandate (Diana Șoșoacă, Luis Lazarus), plus independentul Nicu Ștefănuță.

Citeste mai mult

Din țară

Granița deschisă către Serbia pe pista de biciclete și pe apă. Când se pot organiza excursii

Publicat

pe

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române, a aprobat trecerea graniței către Republica Serbia, atât pe pista de biciclete, cât și pe apă pentru traficul cu ambarcațiuni.

Weekend-urile preconizate în care trecerea graniței va fi posibilă sunt următoarele:

  • 24 – 25 – 26 mai, naval/portuar pentru ambarcațiuni și pietonal (biciclete);
  • 1 – 2 iunie, pietonal (biciclete);
  • 29 – 30 iunie, pietonal (biciclete);
  • 26 – 27 – 28 iulie, naval/portuar pentru ambarcațiuni și pietonal (biciclete),
  • 24 – 25 august, pietonal (biciclete);
  • 20 – 21 – 22 septembrie, naval/portuar pentru ambarcațiuni și pietonal (biciclete);
  • 28 – 29 septembrie, pietonal (biciclete); 26 – 27 octombrie, pietonal (biciclete).

Trecerea frontierei de stat se va face între orele 8:00 – 20:00 pe baza cărții de identitate, cu respectarea reglementărilor în vigoare la condițiile de călătorie a cetățenilor.

În acest proiect, CJ Timiș a fost partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite