Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Echinocțiu de toamnă 2022. Începe toamna astronomică iar soarele trece din emisfera nordică în cea sudică

Publicat

pe

În 2022, echinocțiul de toamnă are loc pe 23 septembrie, la ora 4:04 (ora României).

De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeaşi dată, deoarece anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când a fost introdus calendarul gregorian (1582), echinocţiul de toamnă s-a produs în zilele de 21, 22, 23 sau 24 septembrie. Cel mai des, însă, a căzut pe 22 și 23 septembrie.

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” explică, într-o postare pe Facebook, că echinocțiul de toamnă nu este, așa cum se crede în mod eronat, momentul în care ziua este egală cu noaptea. „De abia pe 26 septembrie ziua va fi egală cu noaptea, iar începând cu 27 septembrie, noaptea va fi mai lungă decât decât ziua. Punctul echinocțiului de toamnă, numit și punct autumnal, se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică.

Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților”, explică reprezentantii observatorului astronomic.

După echinocțiul de toamnă se va trece și la ora de iarnă. Acest lucru se va întâmpla în ultimul weekend din octombrie, mai exact în noaptea de 29 spre 30 octombrie.

Din țară

Traficanți de substanțe toxice, reținuți la Timișoara

Publicat

pe

Cinci persoane bănuite de trafic de substanţe toxice sunt cercetate penal, un bărbat fiind arestat, după ce au fost depistate în flagrant delict pe o stradă din Timişoara, în timp ce încercau să vândă peste 4.400 de flacoane de insecticid.

Produsele ar fi fost furate din Italia în luna martie, valoarea lor de piaţă fiind de peste un milion de euro.

„La data de 6 iunie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Timiş, în cadrul unei acţiuni comune transfrontaliere şi în urma informaţilor obţinute cu sprijinul Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), au desfăşurat activităţi specifice în vederea prinderii în flagrant delict a mai multor persoane, care ar fi încercat să comercializeze 4.420 de flacoane de substanţe toxice (insecticid).

Un bărbat, în vârstă de 51 de ani, a fost reţinut. În fapt, la data de 6 iunie 2023, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Timiş au depistat în trafic, în flagrant delict, pe strada Gelu din municipiul Timişoara, un autoturism şi o autoutilitară, în care se aflau 5 barbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 51 de ani, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de tăinuire la furt şi trafic de produse sau substanţe toxice”, a anunţat, joi, IGPR.

În urma controlului autovehiculelor, în habitaclul autoutilitarei, au fost descoperite 221 de cutii cu insecticid, fiecare cutie conţinând 20 de flacoane, a câte 200 de ml de substanţe toxice, produsele fiind  oferite spre vânzare la preţul de 18 euro/flacon, existând suspiciunea că acestea ar fi fost sustrase la data de 28 martie 2023 din Italia, valoarea de piaţă a produselor sustrase fiind de peste 1.000.000 de euro.

Cele 5 persoane au fost duse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, pentru audieri.

Cele 4.420 de flacoane care conţineau insecticid au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, autoutilitara a fost indisponibilizată, până la finalizarea cercetărilor.

Un mandat de percheziţie domiciliară a fost pus în executare la data de 6 iunie, în municipiul Arad.

„În urma probatoriului administrat în cauză, un bărbat, în vârstă de 51 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire la furt şi trafic de produse sau substanţe toxice, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin”, precizează IGPR.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale.

La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Citeste mai mult

Din țară

Litoralul pentru toți. Prețuri cu până la 70 la sută mai mici, în stațiunile de la malul mării

Publicat

pe

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a lansat, luni, o nouă ediţie a programului „Litoralul pentru toţi”, cu preţuri cu până la 70% mai mici faţă de cele din vârful sezonului.

Astfel, potrivit tarifelor de pe site-urile operatorilor de turism, până pe data de 18 iunie, românii pot petrece un sejur la mare cu tarife pornind de la 52 de lei pe noapte de persoană, preţ ce include doar cazare, fără mic dejun, la un hotel de 3 stele din staţiunea Venus.

În staţiunea Mamaia, preţurile pornesc de la 101 lei/noapte/persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în staţiunile din sudul litoralului, tarifele încep de la 57 lei/noapte/persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. Pentru cei care vor pachete all inclusive, acestea sunt disponibile la preţuri ce pornesc de la 200 de lei/noapte/persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din staţiunea Jupiter.

Potrivit FPTR, în program s-au înscris până vineri 25 de unităţi de cazare din toate staţiunile de pe litoralul românesc, care pun la dispoziţia turiştilor, cumulat, un număr de aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte, iar până la începerea programului aşteaptă să se înscrie aproximativ 50 de hoteluri care vor pune la dispoziţia turiştilor aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte.

Programul „Litoralul pentru Toţi” se află la ediţia cu numărul 42 şi este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

Citeste mai mult

Din țară

GREVĂ GENERALĂ în învățământ. Profesorii recomandă părinților să nu trimită copiii la școală

Publicat

pe

Luni este prima zi de grevă generală în sistemul de educaţie din România. Sindicatele au anunţat declanşarea grevei săptămâna trecută şi au avut două runde de negocieri cu reprezentanţii Guvernului, care nu s-au încheiat cu un acord.

În total, potrivit sindicatelor, vor protesta peste 150.000 de cadre didactice, cărora li se va alătura şi personalul nedidactic din şcoli.

De la ora 11.00 la 13.00 va fi organizată grevă de avertisment şi în învăţământul superior.

Este cea de-a treia grevă de mare amploare din învăţământul românesc, dn ultimii 30 de ani, celelalte desfăşurându-se pe parcursul a 5 săptămâni şi 3 săptămâni, potrivit sindicatelor din educaţie.

Reprezentanţii sindicatelor au anunţat, duminică, după negocierile de la Palatul Victoria cu premierul Nicolae Ciucă, cu liderul PSD Marcel Ciolacu şi mai mulţi miniştri, că greva din învăţământ va continua şi va avea loc luni, iar durata ei va depinde strict de răspunsul pe care îl va da Guvernul şi, bineînţeles de dorinţa colegilor”.

„Oferta Guvernului este cea pe care am mai avut-o în urmă cu câteva zile, altceva în plus, nimic, a spus Simion Hăncescu, liderul FSLI.

„Greva durează până când cei care au semnat pentru declanşarea ei, tot în scris, vor renunţa la această formă de protest, a arătat şi Marius Nistor, la Palatul Victoria. Premierul Nicolae Ciucă a transmis, după negocierile cu sindicatele din educaţie, că reiterează disponibilitatea sa şi a miniştrilor de resort de a sta faţă în faţă cu sindicatele oricând, oriunde, oricât.

Anton Hadăr, lider al Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater” din România, a anunţat duminică, după negocierile de la Palatul Victoria că învăţământul superior românesc de stat intră şi el în grevă, de luni: De la ora 11.00 la 13.00 va fi organizată grevă de avertisment, vor fi aproape 10.000 de salariaţi în grevă, a spus sindicalistul.

Premierul a afirmat că în opinia sa, o grevă generală se declanşează în lipsa dialogului şi a rezolvării problemelor şi singurii care au de pierdut dacă greva va avea loc sunt părinţii şi elevii, care de luni se vor afla într-o situaţie extrem de dificilă.

Guvernul a anunţat într-un comunicat oficial că a propus sindicatelor stimulente financiare pentru debutanţi si cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ aflate in zone defavorizate. Totodată, Guvernul si-a menţinut angajamentul de a majora salariile pana la maximul grilei personalului nedidactic inclus Anexa 8, in completarea aplicării Legii salarizării nr. 153. Aceasta măsura, care vizează cresterea veniturilor, va fi extinsă si pentru celelalte categorii de salariaţi din Anexa 8”, a anunţat Executivul într-un comunicat oficial.

„Guvernul isi asumă ca Educaţia să continue a fi prioritatea numărul unu în îndeplinirea obiectivelor prin programul de guvernare si in eliminarea inechităţilor din legea salarizării. In acest sens, va fi asumat un calendar astfel încât pana la data de 15 iulie la nivelul Ministerului Muncii sa fie finalizat proiectul noii legi a salarizarii, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali, astfel încât, la 1 Septembrie a.c. sa poata fi înaintat Parlamentului Romaniei pentru aprobare”, a spus Executivul în comunicat.

Guvernul va continua dialogul cu reprezentantii sindicatelor din educatie, pentru definitivarea pachetului legislativ, care va oferi garanţiile ca Educatia rămâne prioritate pentru actuala coaliţie de guvernare, mai anunţă Executivul.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite