Din țară
Hai relaxare, hai! Se elimină purtarea măștii în aer liber, se deschid stadioanele și evenimentele private
Publicat
acum 5 anipe
de
timispress
Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat joi, după şedinţa de lucru cu premierul şi cu mai mulţi miniştri pe tema relaxărilor după pandemie, că din 15 mai se elimină purtarea măştii în exterior, cu unele excepţii şi se elimină restricţiile de circulaţie de noapte, precum şi restricţiile referitoare la programul magazinelor.
”Vom avea o relaxare pas cu pas. Am elaborat calendarul, care cuprinde aceşti paşi până pe 1 septembrie, urmând ca la sfârşitul verii să avem o reevaluare, pentru a stabili măsurile pentru toamnă. Aceste relaxări sunt condiţionate de doi factori extremi de importanţi – pe de-o parte, de evoluţia pandemiei şi, evident, de măsurat prin rata de incidenţă, pe cealaltă parte, gradul de vaccinare. Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie să respectăm măsurile care rămân în vigoare şi trebuie să ne vaccinăm. Aşa de simplu este”, a precizat preşedintele.
Conform preşedintelui, prima etapă de relaxare va avea loc în 15 mai.
Astfel, din 15 mai se elimină portul măştii în exterior, cu câteva excepţii. Rămân excepţiile din exterior unde trebuie să purtăm în continuare masca, cum ar fi pieţele, târgurile sau staţiile de transport public, fiindcă în mijloacele de transport public masca va rămâne obligatorie, cum va rămâne masca obligatorie în spaţiile din interior.
A doua măsuri care intră imediat în vigoare este eliminarea restricţiilor de circulaţie noaptea şi simultan se elimină orice restricţii asupra programului agenţilor comerciali. Deci, magazinele vor reveni la programul normal pe care l-au avut
Activităţile sportive în aer liber vor fi posibile cu spectatori, cu 25 % din locuri ocupate.
A doua etapă de relaxare- 1 iunie
În interior vom avea, de asemenea, câteva relaxări care încep majoritatea din 1 iunie, când va creşte capacitatea de cazare, va creşte capacitatea de servire în restaurante.
Bunăoară: nunţi, botezuri, mese festive unde pot participa în exterior, deci în aer liber, începând cu 1 iunie maximum 70 de persoane; nunţi, botezuri, mese festive în interior maximum 50 de persoane de la 1 iunie.
Alte măsuri de relaxare de 1 iulie și 1 august
Dacă organizatorul garantează că toate persoanele care participă sunt vaccinate se renunţă la restricţionarea numărului de participanţi. Deci, mai concret, dacă, pe 15 iulie, cineva doreşte să organizeze o nuntă într-un spaţiu închis, în interior, şi garantează că toţi participanţii sunt vaccinaţi nu se mai aplică restricţionarea la un număr de – ar fi atunci – 70 de persoane. Similar, la exemplul sălile de sport, numărul de participanţi este restricţionat, însă dacă organizatorul, managerul sălii de sport, garantează că toate persoanele care intră sunt vaccinate, numărul de participanţi poate să crească. Aceste măsuri sunt gândite, pe de o parte, să ne protejeze, pe de altă parte, să ne reluăm cât de mult viaţa normală şi, evident, încurajează vaccinarea.
Șeful statului a vorbit şi despre obiectivele de vaccinare.
„Dacă vrem să ieşim din pandemie, trebuie să ne vaccinăm! Nu este altă cale de a finaliza această pandemie cu succes. Pentru asta, în şedinţa de astăzi am stabilit nişte ţinte de vaccinare. Aş spicui dintr-un tabel. Ne propunem ca la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iulie 6 milioane, la 1 august 7 milioane de persoane vaccinate”, a anunţat Iohannis.
Imagine de SplitShire de la Pixabay
Poate te-ar interesa si:

RESTRICȚII în circulația tramvaielor din cauza caniculei, la Timișoara

ATENȚIE! Restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală mai mare de 7,5 tone, pe drumurile naționale, din cauza caniculei

Restricții de circulație pe Autostrada A1 Deva – Nădlac

Primele autobuze electrice scurte intră în circulație, la Timișoara

Restricții de circulația în comuna Ghiroda. Se lucrează la trecerea la nivel cu calea ferată

Trei parcuri noi în Timișoara. Ele vor fi amenajate în Kuncz, Blașcovici și Dâmbovița
Din țară
Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut
Publicat
acum o săptămânăpe
8 iulie 2026de
timispress
Programul Rabla 2026 pentru persoane fizice va fi lansat la 20 iulie într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.
Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.
Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.
Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.
Ministerul Mediului a mai precizat că a renunțat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.
Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.
Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.
Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei
În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).
Din țară
DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei
Publicat
acum 2 săptămânipe
29 iunie 2026de
timispress
Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.
Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.
Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.


Actorul Ion Rizea este noul manager al Teatrului Național din Timișoara

Regenerare urbană în Piața Traian din Timișoara. Circulația tramvaielor va fi modificată

Spania – prima finalistă la Cupa Mondială 2026

Echipa de fotbal Politehnica Timișoara, în cantonament în Austria

Continuă modernizarea Pasajului Solventul. Trafic închis pentru mașini, pietoni și bicicliști
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- Actorul Ion Rizea este noul manager al Teatrului Național din Timișoara 15 iulie 2026
- Regenerare urbană în Piața Traian din Timișoara. Circulația tramvaielor va fi modificată 15 iulie 2026
- Spania – prima finalistă la Cupa Mondială 2026 15 iulie 2026
- Echipa de fotbal Politehnica Timișoara, în cantonament în Austria 13 iulie 2026
- Continuă modernizarea Pasajului Solventul. Trafic închis pentru mașini, pietoni și bicicliști 12 iulie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară



