Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Noi reguli pentru obținerea vizei de flotant

Publicat

pe

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat, luni, noi măsuri pentru acordarea vizei de flotant, care au intrat deja în vigoare.

* Solicitantul trebuie să locuiască mai mult de 15 zile la locuinţa secundară,

* Trebuie declarat motivul stabilirii reşedinţei

* Dacă sunt mai multe cereri la aceeaşi adresă, se fac verificări.

* Dacă în urma verificărilor se constată că persoana respectivă nu locuieşte efectiv la adresa declarată, solicitarea de reşedinţă se respinge.

„În toate situaţiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reşedinţei, solicitantul va declara pe propria răspundere că locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor”, a anunțat, luni, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Potrivit acesteia, solicitantul va declara pe propria răspundere scopul/motivul stabilirii reşedinţei.

De asemenea, declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor.

„La primirea cererilor pentru stabilirea reşedinţei, la nivelul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor se vor efectua următoarele activităţi:

1. Se va verifica în baza de date numărul menţiunilor de reşedinţă valabil înscrise la adresa respectivă

2. Dacă la adresa respectivă sunt înscrise cel puţin 2 menţiuni de reşedinţă valabile se va proceda la informarea structurii locale a poliţiei naţionale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată.

În situaţia în care, din verificările efectuate de către poliţişti rezultă faptul că persoanele respective nu locuiesc efectiv la adresa declarată, cererile lor vor fi respinse”, a mai anunţat Dajbog.

Aceste verificări vor fi dispuse şi în situaţia în care se înregistrează un număr mare de solicitări la aceeaşi adresă/adrese distincte.

Dajbog a precizat că aceste demersuri se circumscriu Planului General de Măsuri aprobat de ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, pentru buna desfăşurarea alegerilor locale din 27 septembrie.

Din țară

Mihai Leu, campion mondial la box și campion la raliuri, a murit la spital

Publicat

pe

Mihai Leu, campionul mondial la box şi campion la raliuri a murit, marţi seară, la Spitalul Fundeni, la vârsta de 56 de ani.

El era internat în stare gravă, la terapie intensivă, cu insuficiență pulmonară și metastaze.

„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune.

Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat.

Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic.

Nu te vom uita niciodată!“ – este mesajul transmis de familia lui Mihai Leu, marți seara, pe rețelele de socializare.

În 2014, Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer la colon.

Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.

De asemenea, Mihai Leu a cucerit titlul de campion mondial la box, versiunea WBO, în 1997.

ACTUALIZARE

Familia anunță: „Trupul lui Mihai va ajunge în această seară (miercuri) la Hunedoara, orașul pe care l-a iubit nespus, și va fi depus în Sala Teatrului din Piața Ferdinand. Astăzi și mâine vom fi alături de el la priveghi, iar înmormântarea va avea loc vineri la ora 12:00. Vă mulțumim tuturor care ne sunteți alături în această grea încercare!”

Citeste mai mult

Din țară

Plafonarea prețurilor la energia electrică, eliminată de la 1 iulie

Publicat

pe

Plafonarea preţurilor la energiei electrică se oprește de la 1 iulie, ceea ce înseamnă că preţul plătit pentru energia electrică va fi cel stabilit de consumator împreună cu furnizorul.

„Odată cu încheierea schemei de sprijin, începând cu 1 iulie 2025, veţi plăti preţul stabilit în contractul dumneavoastră cu furnizorul. Preţul nu mai este plafonat prin reglementare – el este cel agreat între părţi, la semnare sau prin actualizări contractuale”, explică ANRE.

Instituţia recomandă ca, pentru a afla exact ce tarif li se va aplica, consumatorii să: analizeze contractul semnat, să contacteze furnizorul pentru clarificări.

„Informaţia corectă vă permite să evaluaţi dacă actuala ofertă este în continuare avantajoasă sau dacă este cazul să căutaţi alternative”, precizează ANRE.

În POSF – https://posf.ro, după înregistrrea locului de consum, poate fi vizualizat contractul activ şi poate fi iniţiat, eventual, procesul de schimbare a furnizorului.

Persoanele vulnerabile vor primi vouchere de ajutor.

Voucherele se vor acorda pentru persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 de lei şi pentru familiile cu un venit net lunar/membru de familie de maximum 1.784 de lei. Tichetele se folosesc doar pentru plata facturilor la energia electrică.

Voucherele se vor acorda la cererea beneficiarului.

Solicitarea beneficiarului poate fi depusă:

– online, prin aplicaţia EPIDS, care va fi dezvoltată şi administrată tehnic de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS);

– prin intermediul reprezentanţilor oficiului poştal sau ai primăriilor corespunzătoare locului de consum declarat de beneficiar.

Mecanismul de sprijin se va aplică în perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026.

Citeste mai mult

Din țară

Guvernul României a fost investit

Publicat

pe

Membrii Guvernului condus de Ilie Bolojan au depus, luni seară, jurământul de învestitură, la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Nicușor Dan.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie a membrilor Guvernului României a început la ora 20.00.

Primul care a depus jurământul a fost premierul Ilie Bolojan, urmat de vicepremierii Marian Neacşu, Tanczos Barna, Dragoş Anastasiu, Cătălin Predoiu şi Ionuţ Moşteanu.

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni, 23 iunie 2025, decretul pentru numirea Guvernului României, în următoarea componenţă:

Ilie-Gavril Bolojan – prim-ministru;

Marian Neacşu – viceprim-ministru;

Tánczos Barna – viceprim-ministru;

Michael-Dragoş Anastasiu – viceprim-ministru;

Marian-Cătălin Predoiu – viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne;

Liviu-Ionuţ Moşteanu – viceprim-ministru, ministrul apărării naţionale;

Ciprian-Constantin Şerban – ministrul transporturilor şi infrastructurii;

Alexandru Nazare – ministrul finanţelor;

Radu Marinescu – ministrul justiţiei;

Florin-Ionuţ Barbu – ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;

Bogdan-Gruia Ivan – ministrul energiei;

Alexandru-Florin Rogobete – ministrul sănătăţii;

Dragoş-Nicolae Pîslaru – ministrul investiţiilor şi proiectelor europene;

Daniel-Ovidiu David – ministrul educaţiei şi cercetării;

Oana-Silvia Ţoiu – ministrul afacerilor externe;

Diana-Anda Buzoianu – ministrul mediului, apelor şi pădurilor;

Petre-Florin Manole – ministrul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale;

Radu-Dinel Miruţă – ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului;

Cseke Attila-Zoltán – ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei;

Demeter András István – ministrul culturii.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite