Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

RELAXARE. Se deschid piețele, liber la vot, trei zile se poate circula noaptea

Publicat

pe

Comitetul Național pentru Situații de Urgență s-a reunit, vineri, în sistem online pentru a relaxa mai multe restricții începând din acest sfârșit de săptămână.

Potrivit documentului, piețele pot fi deschise, iar alegătorii pot merge duminică la vot, indiferent dacă localitatea este în carantină, fără declarație.

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art.1 Se aprobă lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinării asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexă.

Art.2 (1) Se propune reluarea activității piețelor agroalimentare organizate în spații închise.

(2) În vederea limitării răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, organizarea și desfășurarea activității piețelor agroalimentare, inclusiv a celor volante, se realizează în condițiile stabilite prin ordin comun al Ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, al Ministrului Sănătății și al președintelui Autorității Naționale SanitarVeterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Art.3 Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 36/21.07.2020 privind constatarea pandemiei de COVID-19 și stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate pentru protecția populației, se completează la art. 3, cu două noi alineate (5) și (6) astfel:

„(5) De asemenea, sunt exceptate de la măsura instituită potrivit prevederilor art.2, persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente medicale sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la intrarea în țară”.

„(6) Sunt exceptate de la măsura carantinării instituită în conformitate cu prevederile legii 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, persoanele care au avut contact cu un caz confirmat pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, dacă se dovedește prin documente medicale sau prin verificarea bazei de date Corona-forms, că acestea au avut cel puțin un test pozitiv în ultimele 90 de zile anterioare producerii contactului și au trecut cel puțin 14 zile de la data primului test pozitiv și până la data contactului”.

Art.4 (1) Se propune permiterea circulației membrilor birourilor electorale, a personalului tehnic-auxiliar al acestora, a candidaților, a persoanelor acreditate și a oricăror altor persoane implicate în organizarea alegerilor, precum și a persoanelor care le asigură transportul înspre și dinspre sediile secțiilor de votare, birourile electorale de circumscripție și/sau ale oficiilor electorale, fără restricții, în toate localitățile, în perioada 06.12.2020 ora 23.00 – 07.12.2020 ora 05.00.

(2) La nivelul național, se propune ca circulația persoanelor să fie permisă în perioada 06.12.2020 ora 05.00 – 07.12.2020 ora 01.00, fără restricții și fără prezentarea documentelor doveditoare ale motivului deplasării.

Art.5 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Din țară

PERCHEZITII. Cinci persoane care vindeau heroină, duse la audieri

Publicat

pe

Nouă percheziţii au loc miercuri dimineaţă în Timiş şi în Bucureşti, într-un dosar de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de mare risc, în care sunt vizate cinci persoane care vindeau heroină către consumatori din Lugoj și din Bucureşti.

„La data de 17 aprilie 2024, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, pun în aplicare 9 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Timiş şi municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de mare risc”, transmite IGPR.

Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2022 şi până în prezent, 5 persoane, acţionând în cadrul unei structuri infracţionale organizată pe niveluri ierarhice, ar fi procurat, deţinut şi comercializat, în mod repetat, heroină (drog de mare risc), către consumatori din municipiile Lugoj şi Bucureşti, pe parcursul investigaţiilor fiind documentate 15 asemenea tranzacţii.

Audierile se vor desfăşura la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Acţiunea se realizează cu sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul Antidrog, Brigăzii Autostrăzi, Direcţiei de Poliţie Transporturi şi al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara şi Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Foto: Poliția Română

Citeste mai mult

Din țară

Festivalul „Suflet de România“, pe Domeniul Regal de la Săvârșin

Publicat

pe

Ultimul weekend al lunii aprilie aduce pe Domeniul Regal de la Săvârșin a doua ediție a festivalului Suflet de România.

Tot ce face bine și lucrurile care ne fac frumoși sunt concentrate în două zile de experiențe care încurajează artizanii României să se conecteze la comunitate și ne ajută să descoperim micii producători locali, tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.

Evenimentul inițiat de Profi aduce la un loc mici producători locali, meșteșugari iscusiți, un cinematograf în aer liber cu filme românești, dansuri populare și concerte susținute, între alții, de Narcisa Suciu, Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi și Florin Chilian.

Participanții la a doua ediție a festivalului Suflet de România vor avea parte sâmbătă, 27 aprilie, de o întâlnire de suflet cu Părintele Constantin Necula.

„Ne bucurăm că festivalul Suflet de România devine deja o tradiție pornită de Profi pentru a ne conecta cu tot ceea ce ne face bine și frumoși, într-un loc cu o încărcătură istorică aparte. Căutăm să transmitem mai departe generațiilor actuale și viitoare acele gusturi și obiceiuri care ne definesc ca români și care ne fac bine. În ultimul weekend al lunii aprilie aducem într-un singur loc organizații și oameni care au grijă de comunitate și învățăm unii de la ceilalți cum să punem suflet în România”, transmite Călin Costinaș, Director General adjunct Profi.

Pe 27 și 28 aprilie, între orele 12:00 – 19:00, festivalul Suflet de România oferă participanților ocazia să călătorească într-un sat atemporal, în vremea șezătorilor de altădată. În spațiul Domeniului Regal de la Săvârșin, în apropiere de Aleea Stejarilor Bătrâni, micii producători locali, susținuți de Profi, oferă spre vânzare produsele lor preparate tradițional, din ingrediente proaspete și sănătoase. Tot aici sunt deschise ateliere pentru toate vârstele, există experiențe pentru conectarea la satul românesc și valorile sale și sunt reunite mai multe organizații care, asemeni Profi, pun suflet în comunitate.

Intrarea este liberă și participarea la toate activitățile din festival este gratuită!

Evenimentul încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală.  Inițiativa Profi este parte a acordului tripartit “Creștem Comunități”, semnat de către Asociația Casa Majestății Sale, Universitatea de Științele Vieții “Mihai I” din Timișoara și lanțul de magazine Profi,  pentru susținerea producătorilor locali și conservarea artizanatului autentic și tradițional românesc.

La  deschiderea oficială a festivalului Suflet de România, pe 27 aprilie, de la ora 15:30, au confirmat prezența Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României,  Principele Radu, mai multe oficialități și autorități centrale și locale.

Programul complet al festivalului poate fi consultat pe site-ul Suflet de România și în evenimentul creat pe Facebook.

Tradiție pentru susținerea producătorilor locali

Pentru Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi dedică timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele selectate Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoarea gusturilor din România.

Cu 28.000 de angajați în mai bine de 1.713 de magazine proprii si Partener prezente în aproape 850 de localități urbane și rurale, Profi este cel mai mare angajator privat din România. PROFI SUPER, PROFI CITY, PROFI GO și PROFI LOCO, cele patru formate de magazin ale rețelei, desfac o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,2 milioane de clienți care își fac zilnic cumpărăturile în aceste magazine. Mai bine de 94% din aceste produse provin de la furnizori din România.

Citeste mai mult

Din țară

Tarifele la RCA, plafonate până la 30 iunie

Publicat

pe

Executivul a aprobat prelungirea cu trei luni, până la 30 iunie 2024, a plafonării tarifelor pentru poliţele de asigurare auto obligatorie (RCA), conform Ministerului Finanţelor.

Actul normativ, elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prevede încă trei luni de aplicare a tarifelor de primă maxime practicate de asigurători la data de 28 februarie 2023.

Tarifele de primă maxime sunt tarifele proprii practicate de fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023, cu posibilitatea ca acestea să fie ajustate cu maximum 6,8%. T

arifele se aplică în cazul contractelor RCA încheiate după data intrării în vigoare a hotărârii. Comisioanele se limitează la maximum 8% din prima netă de cheltuieli de distribuţie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite