Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Romsilva va asigura 60.000 de brazi pentru Crăciun

Publicat

pe

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva pune în vânzare în acest an aproximativ 60.000 de pomi de Crăciun, din speciile brad şi molid, o cantitate similară cu cea a anului trecut, iar preţurile rămân neschimbate, respectiv între 10 şi 30 de lei, potrivit informaţiilor furnizate de conducerea regiei.

„Cantitatea pe care o punem în vânzare în 2017 este undeva la 60.000 de pomi de Crăciun, din speciile brad şi molid, dar vom avea şi brazi la ghiveci care provin din pepiniere. Preţurile nu le-am schimbat, vor fi similare cu cele de anul trecut, între 10 şi 30 de lei. Cu siguranţă, nu asigurăm întregul necesar de pomi de Crăciun din piaţă, dar noi suntem foarte bucuroşi că de câţiva ani de zile, de când avem aceste importuri de pomi de Crăciun din ţări specializate, cum este Danemarca, de unde importă toată Europa, nu numai România, presiunea asupra pădurii a scăzut fantastic, şi anume tăierile ilegale din această perioadă”, a declarat directorul general al Regiei, Ciprian Pahonţu.

Preţurile de vânzare a pomilor de Crăciun din producţia Romsilva sunt aceleaşi ca şi în ultimii ani, respectiv: pentru pomii de Crăciun recoltaţi din regenerări naturale, între 10 şi 30 de lei, în funcţie de specie şi înălţime, iar pentru pomii cu înălţimea de peste 3 metri, consideraţi comenzi speciale, preţurile sunt stabilite de direcţiile silvice, pornind de la 20 de lei pentru fiecare metru înălţime. Pentu puieţii ornamentali, preţurile variază între 30 şi 150 de lei.

Vânzarea pomilor de Crăciun se va face de către fiecare direcţie silvică în parte, în funcţie de comenzile primite de la agenţii comerciali, sau direct către persoanele fizice.

Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare păduri de stat, aproximativ 48% din totalul fondului forestier naţional.

AGERPRES

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din țară

RABLA 2025. Bugetul pentru autovehicule termice și hibride, suplimentat

Publicat

pe

Bugetul pentru autovehiculele termice şi hibride din programul Rabla 2025, destinat persoanelor fizice, a fost suplimentat cu 45 de milioane de lei, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Conform AFM, persoanele interesate se vor putea înscrie în aplicaţia informatică începând de joi, 6 noiembrie, ora 10:00, până la 15 decembrie, ora 23:59, sau până la epuizarea fondurilor disponibile.

„Dorim să oferim o nouă şansă celor care nu au reuşit să se înscrie în prima etapă”, a declarat preşedintele AFM, Florin Bănică.

La lansarea programului, în 30 septembrie, bugetul de 200 de milioane de lei s-a epuizat în doar 13 minute.

Citeste mai mult

Din țară

City Index: Timișoara, în topul municipiilor prospere

Publicat

pe

O cercetare care analizează cele 41 de municipii reședință de județ pe baza unor indicatori privind calitatea, nivelul de trai, recreerea etc. arată că primele trei cele mai performante orașe sunt Cluj-Napoca, Bucureşti şi Sibiu, urmate în clasamentul general de Braşov, Timişoara, Oradea, Iaşi, Alba Iulia, Constanţa şi Târgu Mureş. Față de anul trecut, oraşele medii au înregistrat progrese, mai ales în educaţie, cultură, sport, conform celei de-a doua ediţii a City Index.

Radiografia municipiilor reședință de județ s-a făcut pe baza a 51 indicatori care reflectă diverse aspecte ale performanței urbane, grupate în trei componente principale: calitate, prosperitate și vibrație, arată Institutul pentru Oraşe Vizionare (IOV), inițiator al studiului City Index.

Componenta „calitate” vizează atractivitatea unui oraș legată de mediu (aer curat, parcuri și trafic), servicii esențiale (școli și spitale performante, bună conectivitate). Componenta „prosperitate” se referă la bunăstare și oportunități economice, iar „vibra­ția” încorporează experi­ențe re­creaționale și de divertisment (restaurante, muzee, cluburi sportive etc.).

La capitolul „calitatea locului”, primele cinci orașe sunt Cluj-Napoca, Sibiu, Bucureşti, Braşov şi Iaşi. Oraşele medii care performează foarte bine şi se situează în top 10 la „calitate” sunt Alba Iulia, Târgu Jiu, Râmnicu-Vâlcea. Reşiţa (locul 11 la „calitate”) rămâne şi anul acesta oraşul cu cel mai curat aer şi cea mai mare amprentă verde, Sibiul a punctat la patrimoniul istoric şi turistic, Râmnicu Vâlcea este oraşul cu cea mai mare speranţă de viaţă, iar Târgu Mureş se situează pe primul loc la indicatorul Spitale&Medici, se menţionează în document.

Pe de altă parte, pe componenta „prosperitate”, care indică putere economică şi dinamică socială, Bucureştiul ocupă prima poziţie, urmat de Cluj-Napoca şi Timişoara. Capitala domină la Cifra de afaceri şi Indicele de inovare, dar are scorul cel mai slab la Infracţionalitate. Cluj-Napoca este lider la Densitate antreprenorială şi Competitivitate urbană, dar ocupă ultimul loc la Accesibilitatea locuinţei.

„Remarcăm în această componentă creşterile în Top 10 ale oraşelor medii şi mici – Alba Iulia (locul 6 per total la componenta Prosperitate, locul 2 la indicatorul Migraţie Internă şi 6 la Efortul de investiţii publice), Bistriţa (locul 8 la Prosperitate, cu puncte forte: locul 2 la Dinamica populaţiei şi locul 3 la Fonduri Europene atrase). La indicatorul Fonduri Europene atrase, anul acesta lider este Focşaniul (vs. Reşiţa în ediţia precedentă), urmat de Zalău şi Bistriţa”, notează realizatorii City Index 2025.

În 2025, pe componenta „vibraţie”, Cluj-Napoca trece în poziţie de lider (ocupată anul trecut de Sibiu), urmat de Bucureşti și Sibiu. Topul orașelor „vibrante” este completat de Brașov, Constanța, Târgu Mureș, Timișoara, Iași, Oradea și Suceava.

Citeste mai mult

Din țară

ORA DE IARNĂ. În noaptea de 25 spre 26 octombrie, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră

Publicat

pe

România va trece la ora de iarnă, revenind la timpul legal standard (Eastern European Time EET, UTC+2).

Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 25/26 octombrie, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, iar ora 4:00 va deveni ora 3:00, ceea ce înseamnă că vom avea o oră în plus de somn.

În Uniunea Europeană, practica schimbării orei este reglementată de o directivă din 2001. Conform acesteia, toate statele membre trec la ora de vară în ultima duminică din martie și revin la ora standard („ora de iarnă”) în ultima duminică din octombrie. În 2018, după o consultare publică cu aproape 4 milioane de participanți, Comisia Europeană a propus renunțarea la schimbarea orei.

În 2019, Parlamentul European a sprijinit reforma, care a fost însă dată uitării din cauza opoziției câtorva state, dar și ca urmare a pandemiei de coronavirus, care a schimbat agenda europeană.

Conform medicilor, tranziția poate produce perturbări de bioritm organismului, schimbarea orei fiind resimţită mai ales de persoanele mai fragile, precum copiii şi bătrânii.

Pot apărea tulburări ale somnului, poftei de mâncare, capacității de muncă, concentrării şi stărilor de dispoziţie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite