Ne găsiți și pe:

Din țară

Taxa pe zahăr, în discuții. Cu cât se vor scumpi băuturile răcoritoare

Publicat

pe

Guvernul va lua în discuţie în şedinţa de luni o Ordonanţă de Urgenţă cu o serie de măsuri fiscal-bugetare, una dintre acestea vizând introducerea unei taxe pentru băuturile răcoritoare cu conţinut ridicat de zahăr, potrivit unei surse oficiale.

Astfel, la propunerea Ministerului Sănătăţii se are în vedere introducerea sub formă de acciza nearmonizată a unei taxe pentru băuturile răcoritoare cu conţinut ridicat de zahăr de cel puţin 5 grame la 100 de mililitri (ml) pe produs.

„Măsura are ca scop descurajarea consumului de produse nesănătoase (…). O astfel de măsură există în mai multe state europene, ca de exemplu în Marea Britanie (model pe care la avut şi România în vedere), Danemarca, Franţa, Ungaria şi Finlanda”, au precizat sursele citate.

Potrivit acestora, acciza nearmonizată va fi de 0,8 lei/litru pentru 5-8 grame/100 de ml şi de un leu pe litru pentru mai mult de 8 grame pe 100 ml şi va fi datorată de producători, de importatori sau de cei ce vor achiziţiona intracomunitar.

„Impactul este semnificativ, de 320 milioane lei în patru luni de aplicare. În principiu se are în vedere aplicarea din luna septembrie”, au mai spus sursele citate, care au subliniat că în România consumul de băuturi răcoritoare este 80 de litri/persoană/an.

Din țară

EUROBAROMETRU. Cum îi afectează folosirea excesivă a telefoanelor mobile pe adolescenți

Publicat

pe

Datele unui Eurobarometru privind impactul ecranelor şi reţelelor sociale asupra sănătăţii mintale a tinerilor arată că 44% dintre adolescenţii din România consideră că petrec prea multe ore în faţa ecranelor, iar 38% susţin că utilizarea reţelelor sociale este excesivă.

La nivelul UE, 41% dintre adolescenţi declară că petrec prea mult timp în faţa ecranelor, iar 39% pe reţelele sociale.

Totodată, 28% dintre respondenţi consideră că impactul reţelelor sociale asupra vieţii lor este pozitiv, 34% negativ, iar 37% neutru.

În privinţa stării de bine, 41% afirmă că reţelele sociale au un impact pozitiv asupra sănătăţii lor mintale, iar 21% unul negativ.

Sondajul relevă şi o serie de probleme cu care s-au confruntat adolescenţii în ultima lună: 33% au acuzat oboseala ochilor, 33% că au avut o alimentaţie mai puţin sănătoasă, 31% s-au simţit obosiţi sau copleşiţi, 31% au avut probleme cu somnul, 28% au întâmpinat dificultăţi de concentrare, 27% au avut dureri de cap, iar 25% nu au avut suficient timp pentru hobby-uri şi alte activităţi recreative.

Întrebaţi care ar fi cele mai eficiente măsuri pentru îmbunătăţirea sănătăţii mintale a tinerilor în mediul digital, 51% au indicat mai multă educaţie în şcoli, 47% o aplicare mai bună a regulilor de către platformele de socializare, 46% introducerea unor limite sau restricţii suplimentare.

Citeste mai mult

Din țară

ANUNȚ. Elaborare PUZ centrală electrică fotovoltaică 11 MW pe sol Timișoara Nord

Publicat

pe

S.C MARTIN ELECTRICITYS.R.L, cu sediul social în judetul Timiș, Municipiul Timișoara, strada Salcâmilor, nr. 8, parter, camera 2, anunţă elaborarea primei versiuni a „P.U.Z – REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD“, amplasat în extravilanul Municipiului Timișoara, nr. Cad. 419911, nr. Cad. 403717, jud. Timis și declanşarea etapei de încadrare pentru obţinerea avizului de mediu.

Consultarea primei versiuni a planului urbanistic – PUZ, se poate realiza la adresa: localitatea Timișoara, str. Piata Mocioni, nr.2 jud. Timiș, în zilele de luni – joi, între orele 10:30 – 17.30; tel:0737508899

Comentariile şi sugestiile se vor transmite în scris la sediul ANMAP-DJM Timiş, str. B-dul Liviu Rebreanu, nr. 18-18A, jud. Timis, în termen de 15 zile calendaristice de la data prezentului anunţ.

Citeste mai mult

Din țară

Solstițiul de vară. Când începe vara astronomică

Publicat

pe

Solstițiul de vară din 2026 va avea loc, în acest an, în 21 iunie, la ora 11:24, ora României, conform datelor publicate de reprezentanții Observatoului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“, pe site-ul astro-urseanu.ro.

Acest moment marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică și aduce cea mai lungă zi din întregul an.

În această zi, Soarele urcă cel mai sus pe cer la amiază, iar lumina naturală durează mai mult decât în orice altă perioadă a anului. În România, ziua depășește 15 ore de lumină, iar noaptea devine cea mai scurtă din an.

După solstițiu, zilele încep încet să se scurteze, chiar dacă temperaturile de vară continuă să crească în următoarele luni. Fenomenul are loc în același moment peste tot în lume, însă ora diferă de la o țară la alta, în funcție de fusul orar. De-a lungul timpului, solstițiul de vară a fost legat de multe tradiții și obiceiuri populare. În mai multe culturi europene, această perioadă era văzută ca un simbol al luminii, al fertilității și al naturii aflate la apogeu.

Solstițiul de vară este fenomenul astronomic care marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică. El are loc în fiecare an în jurul datei de 20 sau 21 iunie și reprezintă momentul în care partea de nord a Pământului primește cea mai multă lumină de la Soare.

Totul se întâmplă din cauza felului în care este înclinat Pământul. Planeta noastră nu se rotește perfect drept în jurul Soarelui, ci este ușor înclinată, cu aproximativ 23,5 grade. Această înclinare este motivul pentru care există anotimpurile. În perioada solstițiului de vară, emisfera nordică este orientată cel mai mult spre Soare. Din această cauză, razele soarelui ajung mai direct pe această parte a planetei, iar ziua devine foarte lungă.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite