Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Echinocțiu. Primăvara astronomică se instalează, anul acesta, în plină iarnă

Publicat

pe

Echinocţiul de primăvară, momentul care marchează începutul primăverii astronomice, se va produce în acest an marţi, 20 martie, la ora 18.15 (ora României, n.r.), potrivit site-ului Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Echinocţiul este momentul când ziua şi noaptea sunt egale în orice loc de pe Pământ, datorită faptului că Soarele, în mişcarea sa aparentă pe cer, se află exact pe ecuatorul ceresc.

La momentul echinocţiului de primăvără, Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cereşti în cea boreală. Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mişcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopţilor, indiferent de latitudine. La latitudinile ţării noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă şi valoarea medie a înălţimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii. Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est şi apune în punctul cardinal vest.

Începând de la aceasta dată, durata zilei (faţă de cea a nopţii) va fi în continuă creştere, iar cea a nopţii (faţă de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstiţiului de vară.

Descrierea de mai sus este valabilă doar pentru latitudinile nordice ale Terrei. În emisfera sudică a Pământului, fenomenul trebuie interpretat invers, astfel că în regiunile respective acest moment marchează începutul toamnei astronomice. Totodată, în regiunile polare, în emisfera nordică începe lunga zi polară, iar in cea sudică începe noaptea polară, ce vor dura, fiecare, câte şase luni.
Echinocţiul are loc de două ori pe an. Prima dată este momentul când Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească sudică în cea nordică, în jurul datei de 20 martie, reprezentând echinocţiul de primăvară în emisfera nordică şi echinocţiul de toamnă în cea sudică.

Al doilea echinocţiu al anului este momentul când soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească nordică în cea sudică, în jurul datei de 23 septembrie, reprezentând echinocţiul de primăvară în emisfera sudică şi echinocţiul de toamnă în emisfera nordică.

Mişcarea aparentă a Soarelui pe sfera cerească, determinată de mişcarea reală a Pământului pe orbita sa, generează pentru latitudinile noastre inegalitatea duratei zilelor şi nopţilor la diferite epoci ale anului, datorită poziţiei aproximativ fixe în spaţiu a axei de rotaţie a Pământului, precum şi a înclinării sale faţă de planul orbitei acestuia. Astfel, pe sfera cerească, Soarele parcurge în decurs de un an un cerc mare numit ecliptica (ce marchează de fapt planul orbitei Pământului), care face cu ecuatorul ceresc un unghi de 23° 27′ .

foto: pixabay.com

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Internațional

Cristian Mungiu a câștigat, pentru a doua oară, trofeul „Palme d’Or“, la Cannes

Publicat

pe

Cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, cu ungmetrajul „Fjord“.

Filmul a mai cucerit patru distincții: Premiul François Chalais (François Chalais Prize), Prix de la Citoyenneté (Citizenship Award), Premiul Juriului Ecumenic (Ecumenical Jury Prize) şi Premiul FIPRESCI (International Critics’ Prize).

Filmul „Fjord“ este o dramă despre complexitatea moralității, cu acțiunea în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios româno-norvegian se stabilește împreună cu cei cinci copii ai săi și pare, la început, că se integrează fără probleme într-o societate care își proclamă toleranța și respectul față de minorități.

Însă totul se schimbă brusc atunci când apar suspiciuni de violență domestică împotriva copiilor. Autoritățile norvegiene încep să-i privească cu ochi critici pe cei doi soți, pun la îndoială educația lor strictă, care exclude utilizarea platformei video YouTube și a smartphone-urilor, și le critică credința religioasă.

Tensiunea crește până când se declanșează o procedură de plasament care îi vizează pe copii, inclusiv pe cel mai mic dintre frați, un nou-născut care era încă alăptat de mama sa.

Regizorul și scenaristul român Cristian Mungiu a devenit astfel cel de-al 10-lea cineast din istoria Festivalului de la Cannes care a câștigat de două ori mult râvnitul trofeu Palme d’Or – la 19 ani după victoria sa repurtată cu filmul ‘4 luni, 3 săptămâni și 2 zile’ în 2007.

Niciun cineast nu a câștigat de trei ori acest premiu.

Citeste mai mult

Administrație

Trei parcuri noi în Timișoara. Ele vor fi amenajate în Kuncz, Blașcovici și Dâmbovița

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a conturat, în faza de concept, primele propuneri pentru cele trei parcuri din Kuncz, Blașcovici și Dâmbovița. Terenurile, în prezent degradate, vor fi transformate în zone pentru toate vârstele, cu spații pentru fitness, zone dedicate copiilor și tinerilor, pergole pentru picnic și parcuri pentru câini. În plus, pe strada Taborului și pe strada Paul Constantinescu vor fi amenajate iazuri artificiale, care vor completa spațiile verzi și zonele de recreere.

Parcul din cartierul Kuncz, de pe strada Zefirului, va pune accent pe activitățile pentru copii și tineri, prin amenajarea unor zone moderne de joacă și mișcare. Proiectul include trambuline, trasee de echilibru, echipamente de cățărare, hamace, leagăne și zone cu tartan. În același timp, vor fi amenajate zone pentru fitness în aer liber și o canisită, completate de arbori și plante ornamentale.

În Blașcovici, pe strada Taborului, noul parc va deveni un spațiu gândit pentru toate categoriile de vârstă, cu un loc de joacă, zonă de fitness, parc pentru câini și spații dedicate socializării și relaxării. Proiectul municipalității include un iaz artificial, pergole pentru picnic, hamace, mobilier urban modern și o poiană urbană destinată activităților recreative.

Parcul din cartierul Dâmbovița, de pe strada Paul Constantinescu, va include un iaz artificial, dar și spații pentru relaxare și activități în aer liber. Investiția Primăriei Timișoara prevede amenajarea unui parc pentru câini cu echipamente tip agility din lemn, locuri de joacă moderne, zone cu hamace și șezlonguri, pergole pentru picnic și jocuri de societate, precum și o poiană urbană multifuncțională pentru relaxare și activități recreative. Tot aici vor fi amenajate zone pentru sport și fitness în aer liber.

Parcurile vor fi dotate cu mobilier urban, iluminat modern, cișmele cu apă potabilă, sisteme de irigații și toalete publice automate.

Investiția municipalității este realizată la inițiativa timișorenilor, în cadrul programului de bugetare participativă, și se află în etapa de proiectare.

Citeste mai mult

Administrație

Sterilizare gratuită a animalelor de companie, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara lansează, din 2 iunie, programul multianual de sterilizare gratuită a animalelor de companie, un demers prin care susține responsabilitatea față de animale și reduce riscul abandonului. Programul este extins în acest an prin includerea pisicilor și devine accesibil tuturor timișorenilor, după eliminarea criteriului privind venitul proprietarilor. Mai mult, pentru persoanele care nu pot transporta câinii sau pisicile la clinică, municipalitatea va asigura gratuit și transportul acestora.

Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și are un buget total de 720.000 de lei, fără TVA. Prin această inițiativă, municipalitatea susține sterilizarea gratuită a cel puțin 30 de animale de companie pe lună. Programul acoperă intervenția chirurgicală, inclusiv medicamentele și tratamentul post-operator efectuat în cabinet.

Totodată, în cazul câinilor nemicrocipați, se va face și identificarea prin microcip și înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS), care este obligatorie prin lege. Serviciile includ, de asemenea, eliberarea carnetului de sănătate și, acolo unde proprietarul nu are posibilitatea logistică de a asigura transportul, preluarea gratuită a animalului de la domiciliu și returnarea acestuia după intervenție. Contractul de prestări servicii a fost atribuit societății S.C. VETOPTION S.R.L.

Pentru a beneficia de acest program gratuit, proprietarii de animale se pot înscrie prin următoarele metode:

1. Online: https://servicii.primariatm.ro/sterilizare-gratuita

  1. Fizic: la Serviciul Informare și Consiliere Cetățeni (Bdul C.D. Loga nr. 1, camera 12, ghișeul 1 sau 2).

După aprobarea solicitării, aceștia vor primi un bon de sterilizare și se vor programa în funcție de capacitatea cabinetului veterinar.

Primăria Municipiului Timișoara îi încurajează pe proprietarii de animale de rasă comună să folosească acest program gratuit și reamintește că sterilizarea câinilor de rasă comună și a metișilor nu este doar un gest de responsabilitate, ci și o obligație prevăzută de lege.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite