Ne găsiți și pe:

Actualitate

Festivalul Baroc Timișoara, la a șasea ediție. Programul evenimentelor

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timişoara şi Asociaţia Festivalul Baroc Timişoara organizează, în parteneriat cu Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și Episcopia Romano-Catolică Timișoara, în perioada 18-24 octombrie 2017, cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Baroc Timișoara. Sub motto-ul „În octombrie, barocul înfloreşte!”, festivalul îşi propune să aducă în această toamnă, în faţa scenelor, iubitorii spiritului baroc atât de prezent în Timişoara.
 
Evenimentul s-a bucurat pe parcursul ediţiilor trecute, de prezenţa unor artişti de renume atât din România, cât şi din mediul internaţional: Jordi Savall & Ansamblul Hesperion XXI, Ansamblul L`Arpeggiata, Răzvan Mazilu, Ilie Stepan, Violoncellissimo, AD-HOC, Ansamblul Anton Pann, Caius Hera, Vincent Segal. De asemenea, Festivalul Baroc Timişoara a fost înscris pe lista celor mai importante evenimente de gen la nivel internaţional de către renumitul Centru Muzică Barocă de la Versailles.
 
În cadrul festivalului, o serie de evenimente, vor serba valorile culturale baroce locale şi internaţionale în urbea de pe Bega.
 
Program:
18 octombrie / ora 20.00 / Domul Romano-Catolic– Concert in memoriam Maria Theresia
Concertul se va desfășura sub conducerea muzicală a maestrului Walter Kindl,    avându-i ca soliști pe: Alina Todea (soprană), Maria Virginia Oniță (alto), Daniel Zah (tenor), Lucian Oniță (bariton). Participă: Corul de cameră al Filarmonicii “Banatul” şi Capella Academica Timisiensis. La orgă: Silviana Ana Cîrdu. În program: Sonata in C KV 278, Waisenhausmesse KV 139, Te Deum KV 141.
 
19 octombrie/ ora 20.00 / Biserica Sfânta Ecaterina –  Concert susținut de ansamblul Radio Antiqua – „A master unveiled: G.B. Platti & his contemporaries”
 
Radio Antiqua a apărut în anul 2012, la Haga, pornind de la premisa unui repertoriu mai puţin cunoscut având în vedere instrumentaţia unică a ansamblului. Aşa cum îi spune şi numele, Radio Antiqua caută mereu noi moduri de a comunica şi de a interacţiona cu publicul său, combinând melodiile preferate cu descoperiri obscure, dezvăluind publicului sunetul său distinctiv. În 2014, Radio Antiquacâștigă concursul internaţional Händel – Festspiele Göttingen, fiind prezent constant la festivaluri de renume, precum: Innsbrucker Festwochen Der Alten Musick, Händel Festspiele Göttingen, Festivald’ Ambronay, Pavia Barocca and Opus Amadeus Festival.
 
20 octombrie/ ora 20.00 / Domul Romano-Catolic – Concert susținut de ansamblul L`estro d`Orfeo – „Altri canti d`amor”
 
Întemeiat de Leonor de Lera în 2015, L’Estro d’Orfeo a fost etichetat de critici drept „un ansamblu de o calitate excepţională”. Ansamblul s-a specializat în muzica instrumentală a secolului al XVII-lea, utilizând instrumente muzicale de epocă şi informându-se în permanenţă asupra istoriei acelor vremuri pentru a fi cât mai aproape de estetica perioadei. L`estro d`Orfeo devine în scurt timp unul dintre cele mai promițătoare ansambluri de gen din Europa. În 2017 a debutat cu CD-ulAltri Canti d’Amor, care a primit aprecierile criticilor din Europa și SUA. Anul acesta, aduc și în România spectacolul cu același nume.
 
 
21 octombrie / ora 19.00 / Librăria La două Bufnițe –Concert susținut de elevii Școlii Chromatik Voice – „Textures of Baroques music”
 
Belean Petronia și Dragoș Darius vor încânta publicul cu un recital de muzică veche, fiind acompaniați la orgă de Robert Bajkai-Fabian. Cei doi artiști în devenire sunt elevi ai școlii „Chromatik Voice Timișoara”, coordonată de Valentina Cotinschi, având la activ numeroase premii la concursurile de canto.
 
22 octombrie/ ora 20.00 / Domul Romano-Catolic – Concert susținut de ansamblul Soqquadro Italiano – „Who`s afraid of baroque?”
 
Ansamblul a fost fondat în anul 2011, în Bologna, de către Claudio Borgianni şi Vincenzo Capezzuto. Ideea din spatele acestui proiect a fost interesul comun al celor doi pentru producţiile teatrale, muzicale şi artistice italiene din secolele XVI şi XVII. Socotiţi drept un ansamblu unic şi inovativ pe scena muzicii europene, de genul Classical Crossover, Soqquadro Italiano este deschis către toate formele de manifestare artistică: cântec, muzică, dans şi arte vizuale.
Cu un repertoriu ce cuprinde muzică veche, jazz, pop şi muzică electronică, Soqquadro Italiano este deschis mereu spre noi surse de inspiraţie, spre o pendulare permanentă între trecut şi prezent, pentru a redescoperi unicitatea şi sentimentul de dezordine organizată ce caracterizează cuvântul italian.
 
24 octombrie/ ora 20.00 / Biserica Sfânta Ecaterina- Concert suținut de Duo Iancu – Lobonț (archlute): Olivia Iancu&Claudiu Lobonț – „Meraviglia: lucrări din Renaștere și Baroc”
 
Duo Iancu-Lobonț, format dinOlivia IancușiClaudiu Lobonțși-a început activitatea în anul 2007, an în care cei doi au absolvit cursurile Universității Naționale de Muzică din București. Cu o activitate bogată, invitat să concerteze în cadrul celor mai importante festivaluri de profil din țară, duo-ul a avut colaborări cu diverse ansambluri camerale sau orchestre în numeroase proiecte legate de muzica veche, pe cele mai importante scene din țară: Ateneul Român, Sala Radio, Filarmonica Brașov, Filarmonica “Banatul” Timișoara, Filarmonica Pitești, Opera Națională București, Opera Națională Iași etc.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației

Publicat

pe

Domnule Călin Pop, sărbătoriți în aceste zile 45 de activitate muzicală neîntreruptă. Vă felicităm și vă dorim succes în continuare. Este o cifră impresionantă. Cum ați reușit să să păstrați numele și, de ce nu, renumele în muzica românească. Pentru că trebuie să recunoaștem este un domeniu care a evoluat dar a și involuat…

Involuția, dacă se poate numi așa, ține de fiecare în parte dar și de noile vremuri în care trăim, dezvoltarea foarte rapidă a tehnologiei digitale, explozia informațională și tot ce presupun acestea ca și efecte. Pasiunea pentru muzică, respectul și bucuria de a cânta ne-au ținut împreună purtând mai departe prin timp tot ce e frumos și din suflet păstrat alături de fanii și publicul nostru care are o caracteristică specială- calitate, rafinament neidentificându-se cu criteriul cantitativ…

Sunteți una dintre cele mai longevive și respectate trupe din rock-ul românesc. Cum vedeți evoluția acestui stil muzical în viitor și cum vă pregătiți să rămâneți în preferințele publicului.

Mereu am obișnuit publicul și fanii să vină ei după noi și să le oferim cu drag ce avem. Titulatura trupei in sine, muzica și versurile prin mesajele transmise au dus la formarea in timp a unui public care urmeaza necondiționat trupa în termenii respectului și afecțiunii reciproce. Așa că în concluzie câtă vreme există public și fani tot atâta vreme este și muzică rock. Muzica rock nu dispare, doar poate îmbraca diverse straie mai actuale eventual, mai noi, mai tehnice dar sufletul rămâne acelasi. Depinde de fiecare în parte cum dorește să păstreze si sa ducă mai departe valorile dobândite sau nu. Muzica rock după mine și orice gen muzical cult au menirea de a înfrumuseța viața spirituală a oamenilor, a celor ce sunt dispuși să le primească în casa sufletului. Nu mulți sunt cei care se pot considera câștigători din acest punct de vedere în aceste vremuri orientate spre consum și entertainment .

Una dintre marile provocări ale zilelor noastre putem spune că este apariția și promovarea inteligenței artificiale. Am dori și știm care este părere dumneavoastră privind această nouă modă și cum credeți că ar influența domeniile muzicale în viitor.

Inteligența artificială nu este o modă, este o realitate. Ea după părerea mea nu va putea înlocui emoția umană, dacă vorbim chiar și despre muzică. Poate sa reproducă, să inventeze, poate sa sune bine dar nu poate cânta live, in public. Este bună,  poate rezolva lucruri repede și bine ducând la economisire de timp, poate ajuta omul, indiscutabil dar nu-l va putea întru totul sa-l înlocuiască. Sa nu uităm că această inteligență artificială tot de om este creată și funcționează pe baza cunoștințelor umane acumulate, nu a apărut singură.

Vă rugăm să ne spuneți o amintire frumoasă din timpul turneelor prin țară…

O frumoasă amintire a fost cea din studenție când l-am cunoscut pe actorul Florian Pittiș zis și „Moțu” la festivalul Tim Rock numărul 3 din 1984 ținut în Parcul Rozelor din Timișoara. Atunci el a vazut după cum spunea și la TV „ceva ce nu mai văzuse de pe vremea formației Phoenix-o grădină-ntreagă, șase mii de oameni ținându-se de mâini, legându-se și cântând-Iarbă prin păr, pe obrajii ei și pe ochii căprui ce plângeau la zei…”

Vă mulțumim și vă dorim mult succes în continuare. Vă așteptăm la Arad, la Festivalul Rock Maris, ediția 2026, unde cu siguranță fanii vă vor aplauda călduros.

Aradul rămâne un oraș aparte cu multe amintiri frumoase. Vă mulțumesc și eu în numele întregii trupe și nu uitați: întotdeauna un sfârșit e un început!

***

Înființată în 1981, trupa „Celelalte Cuvinte“ este una dintre cele mai longevive și respectate trupe din rockul românesc. Trupa este în al 45-lea an de activitate neîntreruptă.
De-a lungul timpului, „Celelalte Cuvinte“ s-a remarcat printr-un stil distinct, aflat la confluența dintre rock progresiv, metal-alternativ și influențe clasice, dar mai ales prin profunzimea și forța mesajului artistic. Cu o discografie relevantă și considerabile prezențe live, „Celelalte Cuvinte“ a devenit un reper pentru mai multe generații de public.
Albume precum „Celelalte Cuvinte I“, „Se lasă rău“, „Ispita“ sau „Armaghedon“ au devenit referințe pentru fanii rockului românesc, iar piese ca „Dacă vrei”, „Iarbă prin păr” sau „Un sfârșit e un început” continuă să emoționeze publicul și astăzi.
Cei 45 de ani reprezintă nu doar o bornă aniversară, ci confirmarea unei identități artistice solide și a unei relații autentice cu publicul.

Citeste mai mult

Administrație

DEZINSECȚIE terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna august acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 4-12 august 2026.

Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 05:30, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Precizăm că personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Administrație

IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice

Publicat

pe

Cu ocazia Zilei Timișoarei, primarul Dominic Fritz va înainta Consiliului Local propunerea ca șase personalități care au avut o contribuție importantă la viața comunității să primească titlul de Cetățean de Onoare. Cei propuși sunt Înaltpreasfinția Sa Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, profesorul Vladimir Tismăneanu, jurnalista Brîndușa Armanca, Laila Onu, fondatoarea Fundației „Pentru Voi”, omul de televiziune Virgil Ianțu și Elisabeta Moldovan, reprezentantă a drepturilor persoanelor cu dizabilități.

„Ca în fiecare an de ziua orașului îi onorăm pe cei care sunt modele pentru comunitatea noastră și care și-au legat numele de destinul Timișoarei. Și anul acesta avem personalități active în domenii diverse: social, cultură, educație, implicare civică. Le mulțumesc pentru dedicarea față de Timișoara și timișoreni. Decernarea titlurilor va avea loc chiar în 3 August, într-o gală festivă ce va avea loc la Filarmonica Banatul, de la ora 17:30. În cazul profesorului Vladimir Tismăneanu, îi vom decerna acest titlu la o dată pe care o vom stabili de comun acord pentru o vizită la Timișoara”, spune primarul Dominic Fritz.

Prin această distincție, municipalitatea aduce recunoaștere unor oameni care, prin munca și dedicarea lor, au avut un impact în comunitate și au dus mai departe numele Timișoarei.

Înaltpreasfinția Sa Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, slujește de peste un deceniu în Banat, timp în care a devenit o prezență importantă în viața spirituală și socială a Timișoarei. De-a lungul anilor, a susținut educația, cultura și dialogul dintre oameni, fiind implicat în numeroase proiecte dedicate comunității și binelui comun.

De peste trei decenii, Laila Onu este una dintre vocile care au schimbat în bine viața persoanelor cu dizabilități, prin promovarea dreptului acestora la o viață independentă și demnă. A pus bazele unora dintre primele servicii comunitare pentru copii și adulți cu dizabilități intelectuale din România și conduce Fundația „Pentru Voi”, care oferă sprijin pentru aproximativ 200 de beneficiari. Prin activitatea sa, a contribuit la dezvoltarea unor servicii care au devenit modele la nivel național și a promovat drepturile persoanelor cu dizabilități.

Brîndușa Armanca este una dintre vocile importante ale jurnalismului și culturii timișorene, cu o carieră dedicată promovării libertății de exprimare, valorilor democratice și dialogului. A contribuit la dezvoltarea presei regionale, la formarea unor generații de jurnaliști și la promovarea imaginii orașului prin proiectele sale jurnalistice și culturale. Prin activitatea sa, inclusiv prin documentarele dedicate Timișoarei și Banatului, a contribuit la păstrarea memoriei și identității culturale a orașului.

Elisabeta Moldovan este un exemplu de curaj și implicare, transformând propria experiență de viață într-un demers dedicat promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități și susținerii vieții independente în comunitate. Prin activitatea sa în cadrul Asociației „Ceva de Spus” și prin proiectele dezvoltate la Timișoara, precum UnLoc și OilRight, a contribuit la crearea unor oportunități prin care persoanele cu dizabilități să poată trăi mai independent, să fie ascultate și să facă parte activ din comunitate.

Virgil Ianțu este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și promotori ai educației prin cultură din România. S-a născut la Timișoara și și-a început formarea profesională pe băncile Colegiului Național de Artă „Ion Vidu”, unde a studiat vioara. Prin emisiuni precum „Vrei să fii milionar?” sau „Copiii spun lucruri trăsnite”, dar și prin proiectele dedicate copiilor și familiilor, a promovat educația, dialogul între generații și valorile autentice. A rămas mereu apropiat de orașul natal, pe care l-a reprezentat cu profesionalism și mândrie în spațiul public.

Vladimir Tismăneanu este unul dintre cei mai cunoscuți cercetători ai comunismului și ai istoriei recente a României, profesor de științe politice la University of Maryland din Statele Unite ale Americii și autor al unor lucrări apreciate la nivel internațional. Prin cărțile și studiile sale, a contribuit la înțelegerea perioadei comuniste și la păstrarea memoriei celor care au suferit în timpul regimului totalitar. A susținut libertatea, democrația și respectul pentru adevărul istoric – valori care se regăsesc în spiritul Timișoarei, oraș simbol al Revoluției din 1989. Decernarea titlului va avea loc la o dată ulterioară.

Titlul de „Cetățean de Onoare” reprezintă cea mai înaltă distincție de Consiliul Local personalităţilor care, prin merite deosebite, au contribuit la promovarea valorilor şi imaginii oraşului la nivel naţional şi internaţional.

Proiectele de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare pot fi consultate la următoarea adresă: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite