Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

În sfârşit, turiştii pot cumpăra online bilete pentru cea mai veche rută din ţară: Oravița – Anina

Publicat

pe

O veste bună vine de la CFR Călători, care anunţă că pentru călătoria de la Oravița la Anina și retur există de acum posibilitatea de a cumpăra și online biletele de tren.

Orice unitate de vânzare din țară, stație sau agenție de voiaj CFR, pune în vânzare bilete pentru această rută.

Secția de circulație Oravița – Anina este cea mai veche și cea mai spectaculoasă cale ferată montană din Sud-Estul Europei, cu peisaje fabuloase, pe acest traseu existând 14 tuneluri, 10 viaducte, tăieturi în munte în peste două treimi (21 de kilometri) din întregul traseu.

Trenurile au în componență două vagoane (trei în sezonul estival) și circulă în fiecare zi după următorul program:  

          ● tren Regio 9695: Oravița pleacă ora 11:15 – Anina sosește ora 13:05

          ● tren Regio 9694: Anina pleacă ora 13:30 – Oravița sosește ora 15:20

Se pot cumpăra bilete, inclusiv cu locuri rezervate, pentru călătoriile individuale sau grupuri mici, cu anticipație de 30 de zile, la care se aplică:

          ● ofertele comerciale și reducerile aferente (Bilet dus-întors, Minigrup 2-5, Cartea VSD, Biletul de weekend, reducerile la achiziționarea cu anticipație a legitimațiilor de călătorie, reduceri pentru grupuri organizate de cel puțin 20 de persoane etc.);

          ● reducerile și facilitățile acordate prin acte normative (elevi și studenți, pensionari, revoluționari, veterani de război, persoane persecutate din motive politice și etnice, persoane cu handicap etc.).

În plus, la cumpărarea online se acordă o reducere suplimentară de 5% care se cumulează cu orice alt discount (de exemplu, cu reducerea aferentă biletului dus-întors).

Pentru grupurile organizate de cel puțin 30 persoane, călătoria poate fi planificată până cu două luni înainte, iar reducerile pot ajunge și până la 35% (pentru grupuri mari de peste 45 de persoane) acest lucru fiind o bună oportunitate pentru agențiile de turism.                

Accesul până la stația Oravița se face cu mijloace de transport auto, din apropierea stațiilor CFR Reșița și Timișoara Nord. 

Mai multe detalii se pot obține de pe site-ul www.cfrcalatori.ro/12619 (despre Oravița – Anina) și www.cfrcalatori.ro/256 (despre reducerile de grup).   

Locale

A aruncat deșeuri pe spațiul public. A fost amendat și i-a fost confiscată autoutilitara

Publicat

pe

Un tânăr de 26 de ani a fost amendat cu 30.000 de lei și i-a fost confiscată autoutilitara pe care o conducea după ce a fost prins că a aruncat deșeuri pe spațiul public și le-a incendiat.

„Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deşeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparţine unei foste societăţi comerciale din localitatea Beregsău Mare. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat şoferul autoutilitarei, un bărbat în vârstă de 26 de ani, bănuit de comiterea faptei”, a transmis marţi IPJ Timiş.

Şoferul autoutilitarei, un bărbat de 26 de ani a fost amendat cu 30.000 lei conform OUG 92/2021 privind regimul deşeurilor, fiind luată măsura complementară a confiscării autoutilitarei.

Foto: Poliția Română

Citeste mai mult

Cultură

Spectacolul „Azi la noi cântă tot natul“, de Florii, la Filarmonica „Banatul“

Publicat

pe

Pe 28 aprilie, de la ora 18.00, Ansamblul „Timișul” sărbătorește Floriile, cu participarea instrumentiștilor, a dansatorilor și a invitaților săi speciali: Călin Bârcean (solist Pragu’ de Sus), preotul Vasile Bădescu, antrenorul de fotbal Alexandru Pelici, omul de radio Ioana Sapianu, arhitectul Nenad Luchin, actrița Alina Ilea, avocatul Doru Julean, tenorul Bogdan Zaharia, inginerul Octavian Zaica, DJ Sean Norvis și Mirela Castelli, director Casa Auto.

Soliști: Daniela Condurache și Andreea Voica.

Coregrafi: Maria Topciov și Ciprian David

Dirijor: Deian Galetin. Prezintă: Florin Mihoc

Partener: Filarmonica „Banatul”. Partener media: TVR Timișoara

Accesul se face pe bază de bilete, disponibile la Casa de Cultură (Str. Miron Costin nr.2). Prețul unui bilet este 30 lei.

Citeste mai mult

Locale

Cerșetori ridicați de polițiștii locali din mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică au desfășurat, în ultimele zile, o amplă acțiune cu scopul depistării persoanelor fără adăpost și a celor care apelează la mila publică pe raza municipiului Timișoara.

Astfel, s-a acționat în zonele Parcul Botanic, Gara de Nord, Bdul General Dragalina, Catedrala Mitropolitană – Parcul Civic, Zona Elba, Pictor Ioan Zaicu.

Au fost depistați un număr de 16 cerșetori și oameni ai străzii, aceștia fiind predați către centrul social de pe Strada Telegrafului.

Totodată, în cazul a două astfel de persoane s-a luat măsura sancționării contravenționale conform Legii 61/1991 republicată, deoarece au pătruns fără drept în clădirea fostei casierii a Retim de pe Strada Matei Corvin.

Astfel de acțiuni sunt organizate periodic, pe lângă verificările zilnice și măsurile luate ca urmare a sesizărilor de la cetățeni.

De la începutul acestui an în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii.

Polițiștii locali iau măsuri de preluare a acestora din stradă și predarea către serviciile sociale în vederea reintegrării lor, dar din păcate, din cauza legislației, dar și a faptului că aici primesc bani de la cetățeni, aceștia se întorc înapoi în stradă.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite