Ne găsiți și pe:

Actualitate

Începe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara

Publicat

pe

În municipiul Timișoara, prin operatorul public de salubrizare Retim Ecologic Service S.A., se va organiza și desfășura acţiunea ecologică „Curăţenie generală de primăvară“, în perioada 16 aprilie 2018 – 13 mai 2018.

În cadrul acţiunii se colectează numai obiecte de uz casnic şi gospodăresc şi deşeuri vegetale rezultate din curăţirea arborilor plantaţi pe aliniamentele stradale şi a spaţiilor verzi din jurul imobilelor.

În conformitate cu prevederile art. 94 din Hotărârea Consiliului Local nr. 143/05.04.2016 privind aprobarea Regulamentului Serviciului de Salubrizare al Municipiului Timişoara şi a indicatorilor de performanţă ai Serviciului de Salubrizare:

(1) Se interzice proprietarilor de imobile (case individuale), asociaţiilor de proprietari/locatari, instituţiilor publice, agenţilor economici scoaterea şi depozitarea pe domeniul public în cadrul acţiunilor ecologice (Curăţenia generală de primăvară), de deşeuri din amenajări interioare (moloz) şi deşeuri din curăţirea pivniţelor şi podurilor (praf de cărbune, ţigle, cărămizi, faianţă şi gresie sparte).

(2) Este interzisă scoaterea şi depozitarea pe domeniul public a obiectelor de uz casnic/gospodăresc, a deşeurilor vegetale rezultate din curăţirea arborilor plantaţi pe aliniamentele stradale şi a spaţiilor verzi din jurul imobilelor ce se colectează în cadrul acţiunilor ecologice (Curăţenia generală de primăvară) mai devreme de o zi faţă de cea în care este programată colectarea, precum şi după ziua în care este programată colectarea în zonele şi cartierele din municipiul Timişoara.

(3) Proprietarilor de imobile (case individuale), asociaţiilor de proprietari/locatari, instituţiilor publice, agenţilor economici le revine obligaţia să depună în ordine, la bordura carosabilului, fără a împiedica circulaţia, resturile provenite din tăieri de corecţie (ramuri) tăiate la dimensiuni de maxim 1 metru şi legate în snopi, deşeurile şi obiectele ce se colectează în cadrul acţiunilor ecologice.

Pe această cale, facem apel către toți cetățenii municipiului să respecte prevederile legislației specifice în vigoare. În caz contrar, se vor aplica sancțiuni contravenționale conform prevederilor art. 115, alin. 3 din HCL 143/2016, cuprinse între 500 lei și 2000 lei.

Totodată, atenționăm cetățenii posesori de autoturisme, ca în ziua programată pentru ridicarea deșeurilor, să permită accesul utilajelor Retim Ecologic Service S.A. la depozitele formate, în vederea colectării eficiente a acestora.
Deşeurile vegetale mărunte şi/sau frunze vor fi colectate în saci de plastic şi vor fi depozitate la bordura carosabilului, în ziua planificată pentru acţiunea de curăţenie de primăvară.

Menţionăm că aruncarea sau abandonarea oricăror tipuri de deşeuri pe domeniul public în afara perioadei curăţenie de primăvară va fi sancţionată în conformitate cu prevederile HCL nr. 371/2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe raza municipiului Timişoara, modificată şi completată, art. 3, alin. 1, litera a), cu amendă cuprinsă între 500 – 1000 lei pentru persoane fizice şi 1000 – 2500 lei pentru persoane juridice.

Pentru informaţii suplimentare, cetăţenii pot consulta pagina de internet a operatorului www.retim.ro și pagina de internet a Primăriei www.primariatm.ro.

Cultură

Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, vaq organiza celebrarea județului Timiș printr-o horă timișeană și un spectacolul de gală al Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre” în 28 iulie 2026 în centrul Timișoarei.

Programul începe cu o horă timișeană în Piața Victoriei la ora 18:30, la care vor participa localitățile câștigătoare ale Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre”, ediția a XIX-a, 2026. 11 localități din județul Timiș: Sânnicolu Mare, Deta, Checea, Voiteg, Victor Vlad Delamarina, Remetea Mare, Făget, Parța, Comloșu Mare, Ghilad, Ghiroda și Ansamblul Profesionist Banatul vor aduce la Timișoara cei mai de seamă reprezentanți într-un spectacol folcloric desfășurat în Piața Sf. Gheorghe la ora 19:00.

Spectacolul va fi prezentat de Maria Borțun Popescu. Accesul este liber.

Sărbătorită anual pe 28 iulie, Ziua Județuluji Timiș marchează un moment de reflecție și recunoștință față de trecutul istoric al regiunii și față de contribuția sa la construcția identității naționale, dar și o panoramă culturală a momentului actual. Data se referă la anul 1919, când administrația românească a fost instaurată oficial în Banat, reprezentând un pas esențial în unificarea teritorială a României.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Administrație

ATENȚIE șoferi! Restricții de circulație pe Bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara

Publicat

pe

La solicitarea Societății Drumuri Municipale (SDM), comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea etapizată a traficului rutier pe bulevardul Revoluției  1989, începând din 23 iulie 2026, pe sensul de mers Pod Decebal – strada Hector.

Restricțiile sunt necesare pentru lucrările de înlocuire a covorului asfaltic și de aducere la cotă a capacelor de cămine, intervenții care urmăresc îmbunătățirea condițiilor de circulație și creșterea durabilității infrastructurii rutiere.

Astfel,  într-o primă etapă, în perioada 23 iulie 2026 – 27 iulie 2026, atât parcările, cât și circulația rutieră de pe banda 1, vor fi închise pe bulevardul Revoluției 1989, pe tronsonul cuprins între strada Andrei Mocioni și strada Hector.

De asemenea, în perioada 25 iulie 2026 – 26 iulie 2026 se va închide traficul rutier și la intersecția dintre bulevardul Revoluției 1989 și strada Nicolae Filipescu.

În etapa a doua, în perioada 28 iulie 2026 – 1 august 2026, se va închide circulația rutieră pe banda 2 de pe bulevardul Revoluției 1989, pe tronsonul cuprins între strada Andrei Mocioni și strada Hector, fără închiderea intersecției cu strada Nicolae Filipescu.

Citeste mai mult

Administrație

Piste de biciclete între Timișoara și localitatea Ghiroda

Publicat

pe

Municipiul Timișoara amenajează o nouă conexiune velo între Podul Andrei Șaguna și localitatea Ghiroda. Municipalitatea a lansat licitația pentru serviciile de proiectare, faza DALI, necesare continuării rețelei de pe malul Begăi.

Proiectul facilitează deplasarea locuitorilor din Timișoara până în zona naturală a râului și oferă locuitorilor din Ghiroda o rută sigură și directă pentru a ajunge în oraș cu bicicleta, fie pentru serviciu, fie pentru recreere. Investiția include și măsuri de creștere a siguranței în intersecția cu Strada Colonia Slavic, precum și amenajarea trotuarelor pe Strada Canalul Bega.

„Extindem rețeaua de piste sigure pentru bicicliști în oraș și creăm noi conexiuni metropolitane. În Timișoara, toate noile investiții majore – de la Inelul II și Magistrala Verde până la Podul Muncii sau Pasajul Polonă – au prevăzute piste velo. Pe malul Begăi construim o rută sigură și directă spre Ghiroda atât pentru timișorenii care vor să ajungă ușor spre zona naturală a râului, cât și pentru locuitorii din Ghiroda care vin în oraș cu bicicleta”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Primăria Municipiului Timișoara va amenaja pista pe digul de pe malul stâng al Begăi, între Podul Andrei Șaguna și Ghiroda. Traseul va avea aproape 3 km lungime, sens dublu, și va trece pe lângă hidrocentrală. În paralel, municipalitatea va introduce trotuare și va moderniza carosabilul, rețelele edilitare și iluminatul public de pe întreaga Stradă Canalul Bega, pentru a oferi locuitorilor condiții moderne și sigure de deplasare.

Investiția va reconfigura intersecția Canalul Bega – Colonia Slavic – Vânătorilor, pentru a elimina conflictele de trafic și a asigura siguranță pentru pietoni, bicicliști și șoferi. Prin aceste intervenții, municipalitatea îmbunătățește accesul între Timișoara și Ghiroda și face legătura mai sigură și mai fluentă pentru toți participanții la trafic.

Valoarea estimată a contractului pentru serviciile DALI este de 248.000 lei (fără TVA). Anunțul de licitație este disponibil la următorul link: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/simplified-notice/v2/view/100242535

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite