Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Internațional

Încă trei persoane reţinute sâmbătă dimineaţa în cadrul investigaţiei asupra atacului din Nisa

Publicat

pe

Poliţia franceză a reţinut sâmbătă dimineaţa alte trei persoane în Nisa în cadrul investigaţiei deschise asupra atentatului din acest oraş din noaptea de joi, acţiune a unui cetăţean tunisian care nu era cunoscut ca având legături jihadiste, a informat Europe 1, citată de agenţia EFE.

 

Fosta soţie a autorului masacrului, identificat ca fiind Mohamed Lahouaiej Bouhlel, a fost reţinută vineri în jurul orei locale 11,00 (09.00 GMT) şi, potrivit procurorului Republicii, François Molins, rămâne sub arest.

 

Investigatorii francezi continuau sâmbătă ancheta pentru a încerca să determine motivaţiile acestui atac, care a provocat 84 de morţi, inclusiv 10 tineri şi adolescenţi, şi mai mult de 200 de răniţi, dintre care 52 în stare critică.

 

Autorul atentatului comis joi seara la Nisa este Mohamed Lahouaiej-Bouhlel, care era cunoscut de autorităţi pentru activităţi infracţionale, însă nu ca radicalizat, a confirmat vineri procurorul Parisului, François Molins, care conduce Parchetul antiterorist francez, transmit Reuters, AFP şi DPA.

 

Mohamed Lahouaiej-Bouhlel, de 31 de ani, care ‘era total necunoscut serviciilor de informaţii’, a fost identificat cu ajutorul amprentelor digitale, a precizat Molins. Atacatorul avea cetăţenie tunisiană, era divorţat şi avea copii.

 

Sursa: AGERPRES

 

 

 

 

+

Trimite pe email

Transforma in PDF

Printeaza

”DOVADA SUPREMĂ” a existenței EXTRATEREȘTRILOR a fost GĂSITĂ într-o fotografie postată recent de NASA. Detaliul care ARATĂ TOT face furori pe INTERNET | FOTO

Umple-te de bani la pacanele in acest cazino online! Click Aici!

Pariaza ACUM pe meciul asta si te poti umple de bani in cateva minute

EVZ

 

Analistul Iulian Chifu: Şansa Turciei va fi traversarea episodului fără victime

 

LOVITURA DE STAT A EŞUAT. Erdogan s-a ÎNTORS în Turcia şi a preluat controlul. Bilanţul LUPTELOR ARMATE: 754 de militari arestați în legătură cu tentativa de lovitură de stat militară, 60 de morți şi peste 1000 de răniţi | UPDATE

 

Nice, 14 Julliet, 2016: Bonjour Tristesse! Riviera Franceză, paradisul vacanţelor europene, a fost transformată în infern | CORESPONDENŢĂ SPECIALĂ DIN FRANŢA

Economica.net

 

BANI ÎN PLUS pentru MII DE ROMÂNI. Vezi dacă primeşti ŞI TU

 

SUTE DE MII de români, OBLIGAŢI să plătească fiecare 500 de euro. VEZI dacă eşti ŞI TU printre ei

 

VESTE ŞOC pentru TOŢI ŞOFERII! Fereşte-te de maşinile cu numerele astea! URGENT!

Ziare.com

 

Tesla, criticata dur din cauza pilotului automat: Isi foloseste clientii pe post de soareci de laborator

 

De ce a fost inchis 990.ro, unde puteai vedea gratuit filme si seriale – Precizarile Parchetului

 

Forte Asigurari intra in faliment UPDATE: Care e situatia contractelor cu statul si ce se intampla cu militarii romani

AutoBild

 

Știai ca s-a fabricat și Dacia 1310 cu volan pe dreapta?

 

Asa arata masina pe care a condus-o Elena Ceausescu. Imagini incredibile

 

El e romanul care si-a facut un tractor cu motor de Mercedes și bord de Audi! Vezi ce a ieșit! | VIDEO

Unica

 

Zodia feminină care merită tot ce-i mai bun

 

De ce l-am rugat pe soțul meu să iasă în oraș cu o altă femeie

 

Un soț care te respectă nu face aceste lucruri

Adevarul

 

Cum foloseşti eficient aparatul de aer condiţionat: care este temperatura optimă de funcţionare

 

Viaţa comunităţilor de căldărari, cea mai închisă castă a romilor. Ce reprezintă kris, autoritatea respectată cu sfinţenie

 

De ce fierbe România încă din luna iunie. Explicaţiile specialiştilor

Click

 

Uite cum se distrau românii la mare pe vremea lui Ceaușescu!

 

Cine moşteneşte averea lui Victor Atanasie Stănculescu

 

Miss România 1992 a defilat acum în sânii goi și i-a lăsat pe toți mască

DZ

 

Cu expertul la cumpărături. ”Alegeți produsele românești”

 

Expert în alimentație: ”Alimentele importate de la mare distanță sunt îmbibate în petrol”

 

Dr. Florin Bălănică: „Carnea nu se combină cu ouăle sau brânza!”

Animal Zoo

 

Grecia combate evaziunea fiscala cu ajutorul cainilor dresati sa depisteze bancnote

 

Chinook, de trei ori in Cartea Recordurilor, cu titlul de “cea mai rara rasa de caini din lume”

 

EVIDENTA: Fauna salbatica, afectata de construirea infrastructurilor de transport

EVZ Monden

 

Fiul lui Țiriac, reacție după MASACRUL de la Nisa! Cum vede Ion Ion rezolvarea nenorocirilor provocate de ISIS!

 

EXCLUSIV! Fata lui Jean de la Craiova a luat peste 9 la Bac! Bravo, Sabrina!

 

Imagini în premieră! Ea este BLONDA SEXI care l-a înfundat pe „Guru” Bivolaru! Cum arată acum tânăra care a declarat că a fost dezvirginată de „Grig” pe vremea când era MINORĂ!

Capital – Articole similare

Eveniment

16 iulie 2016

 

Cioloş: Singura cale înainte pentru Turcia este întoarcerea la ordinea …

Eveniment

16 iulie 2016

 

Atentat în Nisa: Alte trei persoane au fost reţinute sâmbătă dimineaţa în …

Eveniment

16 iulie 2016

 

Mesajul lui Klaus Iohannis pentru românii aflați în Turcia

Eveniment

16 iulie 2016

 

Al doilea mare aeroport din Istanbul va funcţiona în regim normal

Eveniment

16 iulie 2016

 

Toate zborurile către aeroportul Ataturk din Istanbul sunt în continuare anulate

Eveniment

16 iulie 2016

 

LOVITURA DE STAT ÎN TURCIA: Nn sunt cetăţeni români printre victime

Eveniment

15 iulie 2016

 

Omul de afacei Ioan Niculae, eliberat

Eveniment

15 iulie 2016

 

Ministru român la Londra: Urmărim îndeaproape apărarea intereselor românilor …

Eveniment

15 iulie 2016

 

Nisa, peste 5 milioane de vizitatori în fiecare an

SPUNE-TI PAREREA Capital – Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

LASA UN COMENTARIU

Nume *

Email *

Mesaj *

Caractere ramase: 1000

******   *******   *****   *     *  *******  *     * 

*     *  *        *     *   *   *   *        *   **  

*     *  *        *     *    * *    *        * **    

******   ****     *     *     *     ****     **      

*   *    *        *     *    * *    *        * **    

*    *   *        *     *   *   *   *        *   **  

*     *  *******   *****   *     *  *        *     * 

Click pentru a schimba

 

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Abonare Newsletter

Ultima ora

 

10:03

Cioloş: Singura cale înainte pentru Turcia este întoarcerea la ordinea constituţională şi la statul de drept

 

10:01

Atentat în Nisa: Alte trei persoane au fost reţinute sâmbătă dimineaţa în cadrul investigaţiei asupra atacului

 

09:37

LOVITURĂ DE STAT ÎN TURCIA Armata a preluat iniţial puterea, dar preşedintele Erdogan a revenit. Situatia este incerta. 60 de persoane au murit în incidente. Peste 750 de militari pucişti au fost arestaţi!

 

09:33

Mesajul lui Klaus Iohannis pentru românii aflați în Turcia

 

09:23

Al doilea mare aeroport din Istanbul va funcţiona în regim normal

 

09:20

Toate zborurile către aeroportul Ataturk din Istanbul sunt în continuare anulate

 

09:14

LOVITURA DE STAT ÎN TURCIA: Nn sunt cetăţeni români printre victime

 

03:08

Cele mai bune 10 oferte pentru Grecia

 

02:30

Tânărul care face bani din digitalizarea meniurilor din restaurante

 

02:19

LOVITURĂ DE STAT ÎN TURCIA – Soldaţii trag în mulţime! 17 poliţişti ucişi la Ankara. Avioane militare au doborât un elicopter al puciştilor

 

01:48

LOVITURĂ DE STAT ÎN TURCIA – Îngrijorare la nivel internaţional: „Se trage pe stradă. Nu stim ce va urma!” VIDEO

 

01:06

DW: E nevoie uneori de decizii radicale

 

00:44

Dezvoltatorii Euromall Piteşti testează piaţa cu un nou concept de malluri

 

00:41

Gadgeturi pentru o vacanță reușită

 

00:37

LOVITURĂ DE STAT ÎN TURCIA – Lira turceasca, în cădere liberă!

 

00:15

LOVITURĂ DE STAT ÎN TURCIA – Armata anunţă că a preluat puterea. Explozii şi focuri de armă la Ankara şi Istanbul! A fost decretată Legea Marţială VIDEO

 

00:13

Business-urile pe calea ferată, frânate de infrastructura deficitară

 

18:46

Ministrul de Finanțe Anca Dragu, la CAPITAL TV: Nu trebuie să ne risipim personalul pentru a controla firme foarte mici

 

18:21

Ministrul de Finanțe Anca Dragu, la CAPITAL TV: Nu se mai face control de dragul controlului

 

17:41

Ministrul de Finanțe Anca Dragu, la CAPITAL TV: În România, avem cel mai mic număr de camere de locuit pe persoană din Europa!

 

17:37

Ministrul de Finanțe Anca Dragu, la CAPITAL TV: Cererea pentru Prima Casă este foarte mare. Vom suplimenta fondurile

 

17:33

Anca Dragu: „Pregătim măsuri pentru a recupera decalajul în zona veniturilor din fonduri europene spre sfârșitul lui 2016”

 

17:26

Ministrul de Finanțe Anca Dragu, la CAPITAL TV: ANAF a verificat peste 70.000 de firme în primele șase luni ale anului

 

16:54

Anca Dragu la Capital TV: „După primele cinci luni bugetul arată chiar mai bine decât ne așteptam”

 

16:49

Ai sugestii sau reclamații legate de firmele de asigurări sau pensii. ASF a inaugurat un call-center

 

16:45

Omul de afacei Ioan Niculae, eliberat

 

16:24

Ministru român la Londra: Urmărim îndeaproape apărarea intereselor românilor din Marea Britanie

 

16:06

Evitarea catalogării drept „schemă piramidală” a costat Herbalife 200 mil. USD

 

15:51

VIDEO BBC a realizat un montaj de excepție după EURO 2016. Merită văzut! VIDEO

 

15:34

Airbus a obținut comenzi totale de aeronave în valoare de 35 mld. dolari la Farnborough Air Show 2016

 

15:18

Nisa, peste 5 milioane de vizitatori în fiecare an

 

15:10

Toţi românii care au acest telefon îl pot repara gratuit. Vezi care sunt condiţiile

 

15:05

Rușii răspund bazei de la Deveselu cu… o bază. Sisteme de apărare antiaeriană şi antirachetă ultramoderne în Crimeea

 

14:41

România, alături de Bulgaria, Cipru, Croația, Spania și Slovacia în clasamentul statelor cu cea mai scăzută rată a inflației

 

14:40

Euro scade din nou și ajunge la minimul ultimelor două luni

 

14:34

Ministrul Agriculturii: „Produsele noastre sunt de o calitate foarte bună şi trebuie să le facem cunoscute”

 

14:28

Un nou forum de afaceri între români și chinezi

 

14:07

ATENTAT TERORIST LA NISA: Autorul atacului a fost identificat drept Mohamed Lahouaiej Bouhlel

 

13:49

Neculai Onţanu va fi eliberat din arest preventiv

 

13:11

Tema serviciilor din spitalele din România, dezbătută pe data de 18 iulie

 

12:41

ATENTAT TERORIST LA NISA: Modul de operare al atacatorilor, cunoscut de serviciile de combatere a terorismului

 

12:38

Deținătorilor de IMM-uri le este teamă de bănci. Doar 22,63% apelează la credite

 

12:32

Swatch Group în corzi: Acțiunile au ajuns la cel mai redus nivel din ultimii şase ani

 

12:05

Finanțare de 360 mil. euro de la BEI pentru România

 

12:02

Noi camere video performante pentru utilizatorii de vehicule pe două roți

 

11:43

ATENTAT TERORIST LA NISA: Cine este şoferul ucigaş care a intrat cu camionul în mulţime

 

11:24

Associated Press: Bucureştiul era cunoscut drept „Micul Paris”, însă engleza şi nu franceza este cea mai vorbită limbă

 

11:19

Atentatul de la Nisa loveşte bursele!

 

11:10

Avertizare: Furtuni în Moldova până la ora 15.30

 

10:57

Tranzacţii imobiliare cu 80% mai valoroase decât în primul semestru din 2015

Curs valutar

USD4.0271 ron EUR4.4858 ron HUF1.4243 ron

BRL1.2394 ron BGN2.2936 ron AUD3.0788 ron

CONVERTOR VALUTAR

 

16 iulie 2016

Editoriale

 

COMENTARIUL ZILEI

Autor:

Ovidiu Anton

Un proiect de țară fără viitor

 

În sfârșit, un președinte și un guvern reușesc să demareze o campanie de PR închegată! Nu de alta, dar, deocamdată, proiectul de țară despre care se tot vorbește zilele acestea doar asta este: o modalitate de a spune românilor să doarmă liniștiți că cineva muncește pentru ei.

1 comentarii

Autor:

Ionuț Bălan

Cardurile dezechilibrează masa monetară în sens restrâns

 

Ultimele evoluții ale indicatorilor monetari arată că numerarul în afara băncilor continuă să crească, dar o face mai lent decât se majorează totalul masei bănești (M3), deci nu se pot relua discuția despre debancarizarea masei monetare.

0 comentarii

Autor:

Ion Cristoiu

Despre cum se întrec să ne laude oaspeții străini că suntem hoți!

 

Au trecut vremurile acelea, vremurile în care preşedintele României era plimbat în caleaşcă de Regina Angliei şi lăudat de Richard Nixon pentru că-l ajutase să rezolve tragedia Războiului din Vietnam.

1 comentarii

Autor:

Administrator

Ce urmează după Brexit? O perspectivă din punctul de vedere al negocierii

 

Sabin Gîlceavă, Fondator Leverage – boutique de consultanță în negociere.

0 comentarii

Autor:

Ciprian Mailat

Birocrația, bat-o vina

 

Gata! Am muncit destul pentru stat, de acum banii câștigați sunt doar ai noștri. Nu vă indignați, dar, conform statisticilor, ziua libertății fiscale a fost 23 iunie, adică până la această dată un salariat român a trebuit să muncească pentru a-și acoperi toate taxele și impozitele directe sau indirecte legate de salariul pe care îl primește.

0 comentarii

Autor:

Ionuț Bălan

A progresa înseamnă să devenim mai interbelici

 

Am scris de curând un articol în care remarcam faptul că exista viață și înainte de UE, mai ales în perioada interbelică.

0 comentarii

Doctorul zilei

 

Cu expertul la cumpărături. ”Alegeți produsele românești”

 

Expert în alimentație: ”Alimentele importate de la mare distanță sunt îmbibate în petrol”

Animal Zoo

 

Grecia combate evaziunea fiscala cu ajutorul cainilor dresati sa depisteze bancnote

 

Chinook, de trei ori in Cartea Recordurilor, cu titlul de “cea mai rara rasa de caini din lume”

EVZMonden

 

Fiul lui Țiriac, reacție după MASACRUL de la Nisa! Cum vede Ion Ion rezolvarea nenorocirilor provocate de ISIS!

 

EXCLUSIV! Fata lui Jean de la Craiova a luat peste 9 la Bac! Bravo, Sabrina!

Capital – Facebook

Capital – Twitter

Capital – Google+

Capital – Flux de stiri RSS

CATEGORII

Actualitate

Banii tai

Business

Special

Arhiva

Auto

Lifestyle

Top 300

IMM-uri

UTILE

Curs BNR

Mobil

Termeni si conditii

Regulament forum

CAPITAL.RO

Contact

Publicitate

Abonamente

DIVERSE

Newsletter

Despre noi

Lista Autori

RSS

PORTOFOLIU

Networkevents

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Internațional

Se deschide frontiera româno-sârbă de la Otelec pentru bicicliști și pasionații de navigație

Publicat

pe

În weekendul 26 – 28 iulie, frontiera româno-sârbă va fi redeschisă pentru pasionații de ciclism, la punctul de trecere de la Otelec.

Cicliștii vor putea traversa granița pe bicicletă pe un traseu de 37 de kilometri, care pornește din Timișoara și urmărește cursul râului Bega până la frontiera cu Serbia. Pista de biciclete va fi accesibilă între orele 8:00 și 20:00, iar pentru traversare este necesar doar un act de identitate.

Tot în această perioadă, frontiera va putea fi tranzitată și pe cale navigabilă.

Consiliul Județean Timiș a solicitat Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara să deschidă un punct de frontieră în fiecare ultim weekend al lunii, din martie până în octombrie 2024. Acesta va fi operabil atât pentru pista de biciclete amenajată de-a lungul canalului Bega, cât și pentru traficul cu ambarcațiuni între Timișoara și Zrenjanin, la frontiera româno-sârbă.

Datele privind tranzitarea frontierei arată că în martie au trecut 679 de persoane, în aprilie 647, în mai 524, iar în iunie 447 de persoane, însumând, până acum, un total de 2.297 de persoane.

Următoarele weekend-uri preconizate pentru posibila trecere a graniței sunt:

24-25 august: traversare pietonală (biciclete);

20-21-22 septembrie: traversare navală/portuară pentru ambarcațiuni și pietonală (biciclete);

28-29 septembrie: traversare pietonală (biciclete);

26-27 octombrie: traversare pietonală (biciclete).

„Inițiativa lansată de Consiliul Județean Timiș în colaborare cu Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș susține transportul sustenabil și promovează zona Canalului Bega ca o destinație verde, deschisă turiștilor și recunoscută internațional”, a spus Alin Nica, președintele CJ Timiș.

În cadrul acestui proiect, Consiliul Județean Timiș colaborează cu Administrația Bazinală de Apă Banat și cu Primăria Zrenjanin. Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locuri unde pot lua masa pe site-ul oficial: www.visitzrenjanin.com .

Citeste mai mult

Internațional

Seria Galaxy Tab S10 posibil cu doar două tablete

Publicat

pe

Se pare că Samsung va experimenta cu gama sa de tablete emblematice. Seria Galaxy Tab S10 va veni în doar două versiuni – Plus și Ultra. Gama se concentrează pe concurența cu iPad-urile. Potrivit unui raport recent lansat de firma de cercetare de piață Canalys, Samsung este al doilea cel mai mare producător de tablete din SUA .

Cu toate acestea, cota de piață a companiei este semnificativ mai mică în comparație cu cea a Apple din regiune. Decizia de a poziționa Galaxy Tab S10 Plus ca model de bază ar putea avea ca scop să ofere dispozitive mai capabile și să concureze eficient cu cele mai recente oferte ale Apple, fără a se concentra în primul rând pe prețuri.

Vestea vine de la platforma coreeană Naver. Sursa mai susține că seria Galaxy Tab S10 va fi un concurent direct al iPad-ului Apple, care a fost lansat recent cu un afișaj OLED. Raportul notează, de asemenea, că noile tablete emblematice de la Samsung ar putea fi lansate „încă din a doua jumătate a acestui an”.

Se așteaptă ca Samsung să înceapă producția în masă a Galaxy Tab S10 Plus și Ultra începând cu această lună.

Compania a lansat trei modele începând cu seria Galaxy Tab S8 , care a fost introdusă în 2022. Seria Tab S7 vine în principal în două modele diferite – Galaxy Tab S7 și Tab S7 Plus. Modelele de bază, plus și ultra ale seriei Tab S9 de anul trecut vin în trei dimensiuni diferite – 11 inchi, 12,4 inchi și 14,6 inchi. Se spune că Samsung poate opta pentru dimensiuni și mai mari cu seria Tab S10.

În luna mai trecută, Apple a lansat modelele de 11 și 13 inchi ale iPad Pro cu ecrane OLED. A fost prima dată când un iPad a fost echipat cu OLED. În schimb, Samsung folosește panouri OLED în tabletele sale de ultimă generație din 2014. Raportul susține că Samsung ar putea alege un panou AMOLED de 12+” pentru modelul Plus pentru a concura cu cele mai recente modele iPad Pro de 11” și 13”.

Foto: notebookcheck.net

Citeste mai mult

Internațional

SOLSTIȚIU DE VARĂ. Începe vara astronomică

Publicat

pe

Solstițiul de vară din acest an va avea loc pe 20 iunie, mai devreme decât de obicei, marcând cea mai timpurie dată de la acest fenomen din ultimii 228 de ani.

În mod tradițional, solstițiul de vară are loc pe 21 iunie, dar în 2024, fenomenul astronomic va fi observat pe 20 iunie.

Această schimbare se datorează alinierii specifice a calendarului cu ciclurile orbitale ale Pământului și va continua să fie mai devreme la fiecare patru ani până în 2096, când se așteaptă să se producă cel mai timpuriu solstițiu al secolului.

Solstițiul de vară este cel mai lungă zi a anului, moment în care Soarele atinge cel mai înalt punct pe cer, iar emisfera nordică primește cea mai mare cantitate de lumină solară. Fenomenul marchează începutul verii din punct de vedere astronomic și este un moment de tranziție spre zile mai scurte, care vor continua să scadă treptat până la solstițiul de iarnă.

Solstițiul de vară apare atunci când Pământul ajunge în punctul său de orbită unde axa sa înclinată de 23,5 grade permite emisferei nordice să primească maximul de lumină solară, în timp ce emisfera sudică primește cea mai mică proporție de lumină.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite