Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Internațional

Lovitură de stat în Turcia! 60 de persoane au murit în incidente

Publicat

pe

Tentativa de lovitură de stat din Turcia pare să fi eşuat sâmbătă dimineaţă, în contextul în care mii de oameni au ieşit pe străzi pentru a susţine Administraţia Recep Tayyip Erdogan, care pretinde că deţine controlul „în mare parte”. Cel puţin 60 de persoane au murit noaptea trecută, în operaţiunile de preluare a puterii de către Armata turcă. De asemenea, 1.563 de militari pucişti au fost arestaţi.

 

Presa din Turcia relatează că 29 de colonei şi 5 generali au fost retraşi din funcţiile lor în cadrul armatei. Numărul militarilor reţinuţi ca fiind suspectaţi de implicare în lovitura de stat de vineri noaptea a crescut la 1.563, potrivit CNN. Un grup de rebeli continuă să lupte şi se estimează că aceştia deţin controlul asupra câtorva elicoptere militare.

 

Noile estimări arată că cel puţin 60 de persoane au murit noaptea trecută, în operaţiunile de preluare a puterii de către Armata turcă, informează The Guardian. Ministrul Justiţiei a anunţat şi că aproximativ 336 de persoane suspectate că s-ar fi implicat în complot au fost arestate.

 

Cel puţin 42 de persoane au fost ucise la Ankara în timpul nopţii, declară procurorul general al Turciei, citat de televiziunea turcă NTV. Dintre acestea, 17 erau poliţişti, restul civili.

 

Recep Tayyip Erdogan a sosit sâmbătă în zori la Istanbul şi a ameninţat că cei implicaţi în tentativa de lovitură de stat vor plăti „un preţ mare” pentru acest „act de trădare”, relatează Reuters.

 

Mii de persoane au răspuns apelului lansat de Erdogan şi au ieşit pe străzi. Circa 30 de militari implicaţi în lovitura de stat s-au redat în Piaţa Taksim din Istanbul după ce au fost înconjuraţi de Poliţie.

 

Nu este clar cine deţine controlul politic în Turcia, în contextul în care armata anunţa acum câteva ore că ţara este condusă de un „Consiliu pentru pace”.

 

Premierul Binali Yildirim susţine că situaţia este „în cea mai mare parte” sub control, conform BBC, precizând că a fost instituită o zonă de interdicţie aeriană în Ankara. Yildirim a declarat că 130 de persoane implicate în lovitura de stat militară ar fi fost arestate.

 

Multe zone din Turcia sunt sub controlul armatei, dar nu este clar dacă toate departamentele armatei recunosc atribuţiile Administraţiei Erdogan.

 

Sursa: capital.ro

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Internațional

Cristian Mungiu a câștigat, pentru a doua oară, trofeul „Palme d’Or“, la Cannes

Publicat

pe

Cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, cu ungmetrajul „Fjord“.

Filmul a mai cucerit patru distincții: Premiul François Chalais (François Chalais Prize), Prix de la Citoyenneté (Citizenship Award), Premiul Juriului Ecumenic (Ecumenical Jury Prize) şi Premiul FIPRESCI (International Critics’ Prize).

Filmul „Fjord“ este o dramă despre complexitatea moralității, cu acțiunea în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios româno-norvegian se stabilește împreună cu cei cinci copii ai săi și pare, la început, că se integrează fără probleme într-o societate care își proclamă toleranța și respectul față de minorități.

Însă totul se schimbă brusc atunci când apar suspiciuni de violență domestică împotriva copiilor. Autoritățile norvegiene încep să-i privească cu ochi critici pe cei doi soți, pun la îndoială educația lor strictă, care exclude utilizarea platformei video YouTube și a smartphone-urilor, și le critică credința religioasă.

Tensiunea crește până când se declanșează o procedură de plasament care îi vizează pe copii, inclusiv pe cel mai mic dintre frați, un nou-născut care era încă alăptat de mama sa.

Regizorul și scenaristul român Cristian Mungiu a devenit astfel cel de-al 10-lea cineast din istoria Festivalului de la Cannes care a câștigat de două ori mult râvnitul trofeu Palme d’Or – la 19 ani după victoria sa repurtată cu filmul ‘4 luni, 3 săptămâni și 2 zile’ în 2007.

Niciun cineast nu a câștigat de trei ori acest premiu.

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta la Zrenjanin. Se deschide, temporar, punctul de frontieră cu Serbia

Publicat

pe

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat și în acest an deschiderea temporară a unui punct de trecere a frontierei pietonal și naval, pe canalul Bega.

Ca urmare a interesului crescut din anii precedenți, Consiliul Județean Timiș a solicitat deschiderea punctului de frontieră în anumite perioade stabilite, pe traseul Timișoara – Zrenjanin.

Weekend-urile în care trecerea graniței va fi posibilă sunt următoarele:

  • 28–29 martie 2026, pietonal (biciclete);
  • 25–26 aprilie 2026 pietonal (biciclete);
  • 2–3 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 7–10 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 29–31 mai 2026 pietonal (biciclete) și naval/portuar pentru ambarcațiuni.

În toate aceste intervale, trecerea frontierei se va face între orele 08:00 și 20:00, în baza unui document de identitate valabil, cu respectarea reglementărilor în vigoare. În perioada 29–31 mai, traversarea va fi posibilă inclusiv pe apă.

Bicicliștii vor avea astfel posibilitatea de a parcurge traseul dintre Timișoara și Zrenjanin pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, amenajată pe digul canalului Bega. Traseul are o lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, dintre care 37 de kilometri pe teritoriul României.

Acest proiect contribuie la promovarea mobilității sustenabile și a cicloturismului în zona transfrontalieră, valorificând potențialul turistic al regiunii și încurajând un stil de viață activ.

În acest proiect, Consiliul Județean Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com .

Citeste mai mult

Internațional

8 Martie – Ziua Internațională a Femeii

Publicat

pe

Ziua Internaţională a Femeii, marcată în fiecare an la 8 martie, este, potrivit ONU, un prilej pentru a sărbători actele de curaj şi hotărâre ale femeilor obişnuite care au jucat un rol extraordinar în istoria ţărilor şi comunităţilor lor, de a reflecta asupra progreselor înregistrate şi de a cere schimbări.

În România, în 8 Martie este și Ziua Mamei, încă un prilej pentru a arăta recunoștință și dragoste femeilor care ne-au adus pe lume.

Ziua Mamei se serbează încă de pe vremea grecilor antici. În fiecare primăvară, aceștia o serbau pe Rhea, mama tuturor zeilor.

Mai târziu, în Anglia anilor 1800, a fost menționată „Dumincă mamei”, serbată în a patra duminică de la începerea Postului Paștelui.

În anul 1909, la 28 februarie, în Statele Unite, s-a serbat la nivel național femeia în urma unei inițiative a Partidului Socialist American, în amintirea grevei din 1908 a muncitorilor din industria textilă din New York, în care femeile au protestat împotriva condiţiilor de muncă.

Inițiativa a fost preluată în 1910 și în Europa, în cadrul Internaționalei Socialiste reunite la Copenhaga. Prima zi s-a ținut la 19 mai 1911 în Germania, Austria, Danemarca și în alte câteva țări europene. Data a fost aleasă de femeile germane pentru că, la aceeași dată, în 1848, regele Prusiei a trebuit să facă față unei revolte armate și a promis că va face o serie de reforme, inclusiv introducerea votului pentru femei.

Cu prilejul Anului Internaţional al Femeii, în 1975, Organizaţia Naţiunilor Unite a sărbătorită pentru prima dată Ziua internaţională a femeii la 8 martie.

În România, la 7 martie 2016, a intrat în vigoare Legea nr. 22/2016 pentru declararea zilei de 8 martie – Ziua Femeii şi 19 noiembrie – Ziua Bărbatului.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite