Internațional
Încep Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing. Fără arme și ostilități în întreaga lume
Publicat
acum 4 anipe
de
timispress
Ceremonia de deschidere a JO de iarnă are loc vineri, pe stadionul „Cuib de pasăre”, din Beijing, moment în care intră în vigoare armistiţiul olimpic, care prevede aruncarea armelor şi încetarea tuturor ostilităţilor din întreaga lume.
La ceremonia de deschidere, care începe la ora 14.00 (ora României), delegaţiile celor 91 de ţări participante vor defila în ordinea din alfabetul chinez.
Conform tradiţiiei olimpice, prima naţiune care va defila va fi Grecia, unde au fost create Jocurile Antice.
România va fi a 45-a delegaţie care va defila, drapelul tricolor urmând să fie purtat de Raluca Strămăturaru şi Paul Pepene.
Penultima naţiune care va defila va fi cea a Italiei, gazda ediţiei din 2026, de la Milano, iar ultima va fi China.
Regizorul chinez Zhang Yimou va conduce ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022, organizată în capitala Chinei. El a mai condus şi ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară din 2008.
În vârstă de 71 de ani, el a promis o ceremonie „total inovatoare”, recunoscând totodată că pandemia şi temperaturile scăzute vor împiedica să se ajungă la dimensiunea excepţională a spectacolului din 2008, când au fost 15.000 de participanţi.
Regizorul unor filme de arte marţiale precum The Secret of the Flying Daggers a promis aproape 3.000 de participanţi la ceremonie. Un alt indiciu: aprinderea flăcării olimpice va urma o „idee îndrăzneaţă” care integrează conceptele de „protecţie a mediului şi emisii scăzute de carbon”.
La ceremonia de deschidere sunt aşteptaţi, printre alţii, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, supranumit MBS, care conduce de facto Araba Saudită, sau preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sissi.
În schimb, nu vor fi oficiali din partea SUA şi a unora dintre aliaţii săi occidentali (Canada, Marea Britanie, Australia, Japonia), din cauza încălcării drepturilor omului în China.
Jocurile ar urma să fie deschise de Zi Jinping, preşedintele Chinei.
De asemenea, conform tradiţiei, începe şi armistiţiul olimpic, CIO a adoptat rezoluţia în decembrie, prin care în perioada Jocurilor Olimpice şi Paralimpice Beijing 2022, „se face apel la toate statele membre să coopereze cu Comitetul Internaţional Olimpic şi cu Comitetul Internaţional Paralimpic în eforturile lor de a folosi sportul ca instrument de promovare a păcii, dialogului şi reconcilierii în zonele de conflict în timpul şi după perioada Jocurilor Olimpice şi Paralimpice.”
Prin Armistiţiul Olimpic sau „Ekecheiria” se solicită ” aruncarea armelor şi încetarea tuturor ostilităţilor din întreaga lume, astfel încât oamenilor să li se ofere pacea şi şansa reconcilierii”.
Jocurile Olimpice se vor încheia la 20 februarie, iar Jocurile Paralimpice vor avea loc între 4-13 martie.
Poate te-ar interesa si:

Cine se va ocupa de construirea Stadionului „Dan Păltinișanu“. Când trebuie finalizat proiectul

SOLSTIȚIUL de iarnă. Începe iarna astronomică

ORA DE IARNĂ. În noaptea de 25 spre 26 octombrie, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră

Stadionul Eroii Timișoarei, realizat în proporție de 70 la sută

Sportivii Martin Sports Timișoara au obținut 21 de medalii la Campionatul Național de Culturism și Fitness 2025

Primele imagini cu șantierul noului stadion din Timișoara
Internațional
Program de training pentru tinerii jurnaliști din România. Cine poate să aplice
Publicat
acum 16 orepe
6 iulie 2026de
timispress
Biroul de Legătură al Parlamentului European în România lansează ediţia anului 2026 a programului de training în domeniul afacerilor europene pentru tineri jurnalişti.
„European Parliament Training Programme for Young Journalists“ se va desfășura la Constanța, în perioada 26 – 28 octombrie 2026. Activitățile includ un prim modul concentrat pe cunoștințele generale despre funcționarea Uniunii Europene, precum și pe activitatea mass-media pe teme legate de UE. Cei mai buni dintre jurnaliștii care finalizează prima parte a programului vor avea oportunitatea de a parcurge un al doilea modul, ce va avea loc la Bruxelles sau Strasbourg, la sediul Parlamentului European.
Costurile de transport și cazare în Constanța sunt acoperite de organizatori.
Condiții de eligibilitate
Pentru înscrierea la primul modul de training tinerii jurnaliști trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
– să fie absolvenți ai unui program de studii universitare de licență;
– să aibă o experiență de lucru în instituții de presă care să nu depășească în total trei ani;
– să manifeste un interes pentru temele europene.
Tinerii jurnaliști interesați pot transmite dosarul de candidatură la adresa de e-mail epbucarest@europarl.europa.eu, în intervalul 15 iulie 2026 – 31 august 2026.
Dosarul de candidatură este compus din:
– O scrisoare de intenție de cel mult o pagină, redactată în limba română, care va prezenta motivația participării, interesul pentru domeniul afacerilor europene și impactul preconizat al acestui program pentru viitorul profesional al candidatului;
– Curriculum Vitae, redactat în limba română;
– Copie după legitimația de presă sau scrisoare de recomandare de la instituția de presă cu care colaborează candidatul;
– O selecție de 2 link-uri cu materiale de presă publicate (articole, reportaje scrise, audio sau video).
Evaluarea candidaturilor se va face în baza criteriilor următoare: claritatea și coerenţa materialelor, veridicitatea informațiilor, abilitățile multimedia, sensibilitatea culturală, diversitate și incluziune.
Rezultatele selecției candidaturilor vor fi anunțate la finalul lunii septembrie.
Context
„European Parliament Training Programme for Young Journalists” este un exercițiu de consolidare a capacităților jurnalistice în domeniul Uniunii Europene ale tinerilor profesioniști din mass-media. Programul are scopul de a contribui la o mai bună înțelegere atât a modului în care funcționează Uniunea Europeană și Parlamentul European, cât și a democrației parlamentare și a valorilor pe care aceasta le reprezintă.Training-ul pentru tineri jurnaliști este un program al Parlamentului European, gestionat și implementat de un consorțiu format din Hikari Group si European Media Connections.
Contact
Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la: epbucarest@europarl.europa.eu sau la telefon +40 788 788 879.
Internațional
Cristian Mungiu a câștigat, pentru a doua oară, trofeul „Palme d’Or“, la Cannes
Publicat
acum o lunăpe
24 mai 2026de
timispress
Cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, cu ungmetrajul „Fjord“.
Filmul a mai cucerit patru distincții: Premiul François Chalais (François Chalais Prize), Prix de la Citoyenneté (Citizenship Award), Premiul Juriului Ecumenic (Ecumenical Jury Prize) şi Premiul FIPRESCI (International Critics’ Prize).
Filmul „Fjord“ este o dramă despre complexitatea moralității, cu acțiunea în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios româno-norvegian se stabilește împreună cu cei cinci copii ai săi și pare, la început, că se integrează fără probleme într-o societate care își proclamă toleranța și respectul față de minorități.
Însă totul se schimbă brusc atunci când apar suspiciuni de violență domestică împotriva copiilor. Autoritățile norvegiene încep să-i privească cu ochi critici pe cei doi soți, pun la îndoială educația lor strictă, care exclude utilizarea platformei video YouTube și a smartphone-urilor, și le critică credința religioasă.
Tensiunea crește până când se declanșează o procedură de plasament care îi vizează pe copii, inclusiv pe cel mai mic dintre frați, un nou-născut care era încă alăptat de mama sa.
Regizorul și scenaristul român Cristian Mungiu a devenit astfel cel de-al 10-lea cineast din istoria Festivalului de la Cannes care a câștigat de două ori mult râvnitul trofeu Palme d’Or – la 19 ani după victoria sa repurtată cu filmul ‘4 luni, 3 săptămâni și 2 zile’ în 2007.
Niciun cineast nu a câștigat de trei ori acest premiu.
Internațional
Cu bicicleta la Zrenjanin. Se deschide, temporar, punctul de frontieră cu Serbia
Publicat
acum 3 lunipe
28 martie 2026de
timispress
La inițiativa Consiliului Județean Timiș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat și în acest an deschiderea temporară a unui punct de trecere a frontierei pietonal și naval, pe canalul Bega.
Ca urmare a interesului crescut din anii precedenți, Consiliul Județean Timiș a solicitat deschiderea punctului de frontieră în anumite perioade stabilite, pe traseul Timișoara – Zrenjanin.
Weekend-urile în care trecerea graniței va fi posibilă sunt următoarele:
- 28–29 martie 2026, pietonal (biciclete);
- 25–26 aprilie 2026 pietonal (biciclete);
- 2–3 mai 2026 pietonal (biciclete);
- 7–10 mai 2026 pietonal (biciclete);
- 29–31 mai 2026 pietonal (biciclete) și naval/portuar pentru ambarcațiuni.
În toate aceste intervale, trecerea frontierei se va face între orele 08:00 și 20:00, în baza unui document de identitate valabil, cu respectarea reglementărilor în vigoare. În perioada 29–31 mai, traversarea va fi posibilă inclusiv pe apă.
Bicicliștii vor avea astfel posibilitatea de a parcurge traseul dintre Timișoara și Zrenjanin pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, amenajată pe digul canalului Bega. Traseul are o lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, dintre care 37 de kilometri pe teritoriul României.
Acest proiect contribuie la promovarea mobilității sustenabile și a cicloturismului în zona transfrontalieră, valorificând potențialul turistic al regiunii și încurajând un stil de viață activ.
În acest proiect, Consiliul Județean Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.
Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com .


Magistrala Verde pe Calea Șagului din Timișora. Cea mai aglomerară arteră din oraș, modernizată cu bani europeni

Tren urban la Timișoara. Ministerul Transporturilor a dat acordul de principiu

Program de training pentru tinerii jurnaliști din România. Cine poate să aplice

Containere permanente și puncte mobile pentru colectarea deșeurilor textile, la Timișoara

ACTUALIZARE. Radu Mărginean, unul dintre cei mai buni fotbaliști de la UTA, a murit după un accident stupid
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- Magistrala Verde pe Calea Șagului din Timișora. Cea mai aglomerară arteră din oraș, modernizată cu bani europeni 7 iulie 2026
- Tren urban la Timișoara. Ministerul Transporturilor a dat acordul de principiu 7 iulie 2026
- Program de training pentru tinerii jurnaliști din România. Cine poate să aplice 6 iulie 2026
- Containere permanente și puncte mobile pentru colectarea deșeurilor textile, la Timișoara 3 iulie 2026
- ACTUALIZARE. Radu Mărginean, unul dintre cei mai buni fotbaliști de la UTA, a murit după un accident stupid 1 iulie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară




