Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Internațional

Locuri de muncă în Europa. Unde vă puteți angaja prin Eures

Publicat

pe

Aproape o mie de locuri de muncă sunt vacante în Spaţiul Economic European, cele mai multe dintre acestea fiind disponibile în Spania, Portugalia şi Marea Britanie. Angajatorii caută în special muncitori în agricultură.

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei Eures România, 974 de locuri de muncă vacante, anunţă Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Dintre acestea, cele mai multe sunt în Spania – 204 locuri de muncă (200 agricultor, 4 tehnician – turbine eoliene), Portugalia – 200 de locuri de muncă (200 muncitor necalificat în agricultură) şi Marea Britanie – 160 de locuri de muncă (100 lucrător agricultură, 50 îngrijitor persoane la domiciliu, 10 infirmier).

De asemenea, sunt disponibile locuri de muncă în Olanda – 141 (85 lucrător în sere, 25 lucrător în fabrica de alimente, 20 lucrător sezonier la flori, 10 muncitor în grădinărit, 1 asistent manager), Germania – 71 (10 sudor MIG/MAG, 8 ajutor la procesarea produselor alimentare, 6 lucrător în construcţii din beton şi beton armat, 4 personal servire, 4 mecanic instalaţii sanitare, de încălzire şi climatizare, 3 manipulant marfă, 2 electrician, 2 faianţar, 2 măcelar, 2 personal gastronomia de sistem, 2 specialist restaurant, 2 stivuitorist, 2 tâmplar, 1 bucătar, 1 camerista/roomboy, 1 constructor componente din beton, 1 constructor de acoperişuri, 1 constructor structuri din beton armat, 1 constructor structuri din metal, 1 croitor decoraţiuni, 1 fierar – betonist, 1 instalator, 1 lucrător finisaje în construcţii, 1 mecatronist vehicule, 1 operator maşini şi utilaje pentru construcţii, 1 recepţioner, 1 şofer camion pe distanţe lungi, 1 şofer de autobuz, 1 specialist CNC, 1 tehnician aparate şi sisteme electronice,1 tehnician electronică – sisteme de construcţii şi infrastructură, 1 tehnician electronică – sisteme de comutaţie şi control,1 tehnician sondaje topografice,1 tencuitor, 1 zidar).

În Irlanda sunt 55 de locuri de muncă (55 ciontolitor tranşator carne), în Danemarca – 50 de locuri de muncă (50 lucrători în agricultură – cules mazăre), în Norvegia – 24 de locuri de muncă (10 măcelar, 5 vopsitor auto/tehnician de reparaţii, 4 programator jocuri video, 2 tester asigurarea calităţii, 1 ghid caiac, 1 ghid antrenor caiac, 1 producător extern jocuri video), în Suedia – 24 de locuri de muncă (8 mecanic maşini şi utilaje grele, 8 operator CNC; 5 vopsitor auto, 3 mecanic auto), în Finlanda – 16 locuri de muncă (10 muncitor constructor, 6 pavator), în Malta -12 locuri de muncă (4 electrician, 4 instalator, 4 tehnician aer condiţionat), în Slovacia – 12 locuri de muncă (12 sticlar), iar în Ungaria – 5 locuri de muncă (2 electrician, 1 grădinar, 1 măcelar, 1 mecanic auto).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.eures.anofm.ro sau se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau reşedinţă, unde consilierul Eurea le poate îndruma.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Internațional

TOP. Ce au căutat românii pe Google, în anul 2025

Publicat

pe

Păpuşa Labubu, kendama, idei de afaceri, dar şi plecarea dintre noi a unor persoane publice s-au aflat în topul căutărilor pe Google în România, în 2025, conform unei statistici publicate de companie.

Alegerile prezidenţiale din primăvară au avut un impact major asupra căutărilor românilor anul acesta.

Nicuşor Dan, preşedintele ales, dar şi contracandidatul său din finala prezidenţială, George Simion, precum şi prezenţa la vot sunt în topul 10 al căutărilor românilor pe Google, informează compania.

De asemenea, decesul lui Ion Iliescu, cel al fostului papă, Francisc, sau asasinarea lui Charlie Kirk, personalitate media din Statele Unite, au dus la un interes ridicat în căutările pe Google în ţara noastră, potrivit aceleiaşi surse.

Topul celor mai populare căutări ale românilor în 2025 este completat de momente precum meciul dintre FSCB şi PAOK Salonic sau lansarea noului iPhone.

Pe lista târgurilor de Crăciun cu cele mai importante creşteri în căutări, anul acesta, se află cele din străinătate (Viena şi Budapesta), care le depăşesc pe cele mai populare din România (Bucureşti şi Craiova).

Totodată, între reţetele cele mai căutate pe google.com se remarcă cele tradiţionale legate de sărbătoarea Paştelui, respectiv: drob, friptură de miel şi pască.

Printre întrebările adresate de către români pe motorul de căutare s-au aflat, în acest an, „Cum se alege Papa” sau „Cum a votat diaspora”, în ton cu evenimentele anului 2025.

Citeste mai mult

Internațional

Se vor sfârși vreodată războaiele și violența?

Publicat

pe

Martorii lui Iehova desfășoară o campanie mondială de informare cu privire la eliminarea violenței de pe tot globul

În septembrie 2025, peste 9 milioane de persoane de pe tot globul vor lua parte la o campanie de informare a publicului larg despre soluția Bibliei la înlăturarea definitivă a războaielor și a conflictelor violente.

Pe măsură ce teroarea și vărsarea de sânge continuă să facă ravagii pe glob, în special în conflicte la scară largă, cum ar fi războiul dintre Rusia și Ucraina, conflictul israeliano-palestinian și războiul civil din Sudan, Martorii lui Iehova din întreaga lume vor distribui ediția nr. 1 din 2025 a revistei Turnul de veghe, care dezvoltă tema „Sfârșitul războaielor – Cum?”.

„Trăim într-o perioadă în care numărul conflictelor violente, chiar și al războaielor la scară largă, este în creștere. Această revistă le va aduce speranță nu numai milioanelor de oameni care suferă din cauza traumatismelor și a rănilor emoționale profunde pe care războiul le provoacă, ci și tuturor celor care caută pacea în viața lor”, spune Ionuț Moraru, purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova din România.

Revista concisă, dar cuprinzătoare, acoperă subiecte precum:

De ce continuă să aibă loc războaie și conflicte violente

Cum se vor sfârși războaiele și conflictele violente

Cum poți găsi pacea într-o lume a războaielor și a conflictelor violente

Poate că cel mai incitant subiect abordat în revistă este răspunsul încurajator la întrebarea: Vom trăi vreodată într-o lume fără războaie?

„Soluția, care face referire la o declarație simplă a lui Isus Cristos în Rugăciunea Tatăl Nostru, îi va sensibiliza în special pe cei care încă așteaptă ca guvernele actuale să instaureze pacea pe tot globul”, spune Dl. Moraru.

În timpul campaniei din septembrie, Martorii lui Iehova își vor invita semenii la un discurs biblic special, cu aceeași temă ca a revistei: „Sfârșitul războaielor – Cum?”. Acesta va dura 30 de minute și va fi prezentat în întreaga lume în bine-cunoscutele lor lăcașuri de cult, numite săli ale Regatului. Intrarea este liberă și nu se face colectă.

Dl. Moraru conchide: „Îi invităm să asiste pe toți cei care sunt interesați de acest subiect. Ideile biblice pe care le vor auzi vor fi pentru mulți nu doar o sursă de mângâiere, ci și un punct de cotitură în viața lor.”

Pentru a găsi cea mai apropiată sală a Regatului la care se va prezenta discursul special intitulat „Sfârșitul războaielor –Cum?”, accesați jw.org > Despre noi > Întruniri.

Turnul de veghe nr. 1 din 2025, „Sfârșitul războaielor –Cum?”, va fi disponibil în luna septembrie pe jw.org pentru descărcare în format electronic.

Tot conținutul de pe jw.org este gratuit și poate fi accesat fără autentificare.

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta până la Zrenjanin. Cum se face trecerea graniței

Publicat

pe

Pasionații de ciclism sunt invitați să petreacă un nou weekend pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, care leagă Timișoara de Zrenjanin.

Trecerea frontierei va fi posibilă în zilele de 28 și 29 iunie, între orele 8:00 și 20:00.

Traversarea graniței se face pe baza cărții de identitate.

Următorul weekend în care va fi permisă trecerea frontierei este 5–6 iulie, la solicitarea autorităților sârbe, cu ocazia evenimentului „Pile Fest 2025”, desfășurat la Žitište.

Acest proiect este derulat în parteneriat de Consiliul Județean Timiș, Administrația Bazinală de Apă Banat și Primăria Zrenjanin, promovând mobilitatea verde și colaborarea între comunitățile de pe cele două maluri ale frontierei.

Cei care aleg să-și petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi informații despre cazare, restaurante și obiective turistice pe site-ul oficial: www.visitzrenjanin.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite