Ne găsiți și pe:

Internațional

Chinezii se pregătesc pentru intrarea în Anul Nou – Anul Porcului de Pământ

Publicat

pe

2019, Anul Porcului de Pământ, este considerat de astrologii chinezi o perioadă bună pentru a face bani şi pentru a investi. De asemenea, noul an chinezesc va fi unul al bucuriei, al prieteniei şi iubirii pentru toate semnele zodiacului, pentru că porcul atrage succesul în toate aspectele vieţii.

În 4 februarie se va încheia Anul Câinelui de Pământ, iar, după Anul Porcului de Pământ, va urma cel al Şobolanului de Metal.

Obiceiuri și tradiții

Există o serie de obiceiuri şi superstiţii asociate primei zile a Noului An chinezesc. Astfel, oamenii trebuie, printre altele, să evite să spele rufe, podele, să nu stea în preajma copiilor care plâng, altfel vor avea ghinion tot anul. De asemenea, evită să îşi spele părul, obiectele ascuţite, să aibă datorii şi este de preferat ca femeile să nu iasă din casă.

Cine trebuie să fie atent?

Potrivit astrologiei, persoanele născute sub semnul noului an, respectiv al Porcului (în 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019), vor avea parte de o perioadă marcată de ghinion.

Numerele norocoase

Numerele norocoase pentru cei născuţi sub semnul Porcului sunt 4, 6 şi 8, culorile norocoase sunt galben, gri, auriu, florile norocoase sunt margaretele şi hortensiile.

Personalitatea porcului

Persoanele născute sub semnul Porcului sunt motivate, cinstite şi pline de entuziasm, se concentrează asupra scopurilor lor şi îşi dedică toată energia pentru a le atinge. Sunt generoase cu ceilalţi şi caută poziţii cheie în ceea ce priveşte cariera. Nu risipesc banii, dar nici nu îşi refuză plăceri şi pot părea materialiste.

De ce apreciază chinezii Porcul?

Simbolizează norocul, cinstea, prosperitatea, creatura fiind permanent bine hrănită şi îngrijită.

Porcul este şi un semn al virilităţii, motiv pentru care imaginea acestuia este de obicei regăsită în dormitoarele celor care încearcă să aibă copii.

Calendarul chinezesc

Chinezii sărbătoresc Anul Nou conform unui calendar care ţine seama de ciclurile Lunii, iar fiecare an este asociat unuia dintre cele 12 semne ale Zodiacului lor, căruia i se alătură unul dintre elementele metal, apă, lemn, foc, pământ.

Cele 12 semne ale Zodiacului chinezesc sunt: şobolanul, boul, tigrul, iepurele, dragonul, şarpele, calul, oaia (capra), maimuţa, cocoşul, câinele şi porcul. Apartenenţa la o anumită zodie se stabileşte, în Zodiacul chinezesc, în funcţie de anul naşterii, iar nu în funcţie de data naşterii. Astfel, o anumită zodie se repetă o dată la 12 ani.

Calendarul chinezesc ţine seama de ciclurile Lunii, iar Anul Nou chinezesc nu are o data fixă: acesta cade însă întotdeauna în intervalul 21 ianuarie – 19 februarie, la a doua Lună nouă după solstiţiul de iarnă.

Conform tradiţiei, sărbătorirea Anului Nou chinezesc are loc 15 zile la rând, atât cât durează un ciclu lunar, de la Luna nouă la Luna plină. Fiecare dintre cele 15 zile de sărbătoare este dedicată unor anume activităţi sociale şi familiale.

Internațional

Program de training pentru tinerii jurnaliști din România. Cine poate să aplice

Publicat

pe

Biroul de Legătură al Parlamentului European în România lansează ediţia anului 2026 a programului de training în domeniul afacerilor europene pentru tineri jurnalişti.

„European Parliament Training Programme for Young Journalists“ se va desfășura la Constanța, în perioada 26 – 28 octombrie 2026. Activitățile includ un prim modul concentrat pe cunoștințele generale despre funcționarea Uniunii Europene, precum și pe activitatea mass-media pe teme legate de UE. Cei mai buni dintre jurnaliștii care finalizează prima parte a programului vor avea oportunitatea de a parcurge un al doilea modul, ce va avea loc la Bruxelles sau Strasbourg, la sediul Parlamentului European.

Costurile de transport și cazare în Constanța sunt acoperite de organizatori.

Condiții de eligibilitate

Pentru înscrierea la primul modul de training tinerii jurnaliști trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

– să fie absolvenți ai unui program de studii universitare de licență;

– să aibă o experiență de lucru în instituții de presă care să nu depășească în total trei ani;

– să manifeste un interes pentru temele europene.

Tinerii jurnaliști interesați pot transmite dosarul de candidatură la adresa de e-mail epbucarest@europarl.europa.eu, în intervalul 15 iulie 2026 – 31 august 2026.

Dosarul de candidatură este compus din:

– O scrisoare de intenție de cel mult o pagină, redactată în limba română, care va prezenta motivația participării, interesul pentru domeniul afacerilor europene și impactul preconizat al acestui program pentru viitorul profesional al candidatului;

– Curriculum Vitae, redactat în limba română;

– Copie după legitimația de presă sau scrisoare de recomandare de la instituția de presă cu care colaborează candidatul;

– O selecție de 2 link-uri cu materiale de presă publicate (articole, reportaje scrise, audio sau video).

Evaluarea candidaturilor se va face în baza criteriilor următoare: claritatea și coerenţa materialelor, veridicitatea informațiilor, abilitățile multimedia, sensibilitatea culturală, diversitate și incluziune.

Rezultatele selecției candidaturilor vor fi anunțate la finalul lunii septembrie.

Context

„European Parliament Training Programme for Young Journalists” este un exercițiu de consolidare a capacităților jurnalistice în domeniul Uniunii Europene ale tinerilor profesioniști din mass-media. Programul are scopul de a contribui la o mai bună înțelegere atât a modului în care funcționează Uniunea Europeană și Parlamentul European, cât și a democrației parlamentare și a valorilor pe care aceasta le reprezintă.Training-ul pentru tineri jurnaliști este un program al Parlamentului European, gestionat și implementat de un consorțiu format din Hikari Group si European Media Connections.

Contact

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la: epbucarest@europarl.europa.eu sau la telefon +40 788 788 879.

Citeste mai mult

Internațional

Cristian Mungiu a câștigat, pentru a doua oară, trofeul „Palme d’Or“, la Cannes

Publicat

pe

Cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, cu ungmetrajul „Fjord“.

Filmul a mai cucerit patru distincții: Premiul François Chalais (François Chalais Prize), Prix de la Citoyenneté (Citizenship Award), Premiul Juriului Ecumenic (Ecumenical Jury Prize) şi Premiul FIPRESCI (International Critics’ Prize).

Filmul „Fjord“ este o dramă despre complexitatea moralității, cu acțiunea în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios româno-norvegian se stabilește împreună cu cei cinci copii ai săi și pare, la început, că se integrează fără probleme într-o societate care își proclamă toleranța și respectul față de minorități.

Însă totul se schimbă brusc atunci când apar suspiciuni de violență domestică împotriva copiilor. Autoritățile norvegiene încep să-i privească cu ochi critici pe cei doi soți, pun la îndoială educația lor strictă, care exclude utilizarea platformei video YouTube și a smartphone-urilor, și le critică credința religioasă.

Tensiunea crește până când se declanșează o procedură de plasament care îi vizează pe copii, inclusiv pe cel mai mic dintre frați, un nou-născut care era încă alăptat de mama sa.

Regizorul și scenaristul român Cristian Mungiu a devenit astfel cel de-al 10-lea cineast din istoria Festivalului de la Cannes care a câștigat de două ori mult râvnitul trofeu Palme d’Or – la 19 ani după victoria sa repurtată cu filmul ‘4 luni, 3 săptămâni și 2 zile’ în 2007.

Niciun cineast nu a câștigat de trei ori acest premiu.

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta la Zrenjanin. Se deschide, temporar, punctul de frontieră cu Serbia

Publicat

pe

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat și în acest an deschiderea temporară a unui punct de trecere a frontierei pietonal și naval, pe canalul Bega.

Ca urmare a interesului crescut din anii precedenți, Consiliul Județean Timiș a solicitat deschiderea punctului de frontieră în anumite perioade stabilite, pe traseul Timișoara – Zrenjanin.

Weekend-urile în care trecerea graniței va fi posibilă sunt următoarele:

  • 28–29 martie 2026, pietonal (biciclete);
  • 25–26 aprilie 2026 pietonal (biciclete);
  • 2–3 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 7–10 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 29–31 mai 2026 pietonal (biciclete) și naval/portuar pentru ambarcațiuni.

În toate aceste intervale, trecerea frontierei se va face între orele 08:00 și 20:00, în baza unui document de identitate valabil, cu respectarea reglementărilor în vigoare. În perioada 29–31 mai, traversarea va fi posibilă inclusiv pe apă.

Bicicliștii vor avea astfel posibilitatea de a parcurge traseul dintre Timișoara și Zrenjanin pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, amenajată pe digul canalului Bega. Traseul are o lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, dintre care 37 de kilometri pe teritoriul României.

Acest proiect contribuie la promovarea mobilității sustenabile și a cicloturismului în zona transfrontalieră, valorificând potențialul turistic al regiunii și încurajând un stil de viață activ.

În acest proiect, Consiliul Județean Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com .

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite