Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

ATENȚIE de unde faceți cumpărăturile pentru sărbători! Controale în piețele din Timișoara

Publicat

pe

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Poliția Piețelor au în atenție, în această perioadă, modul în care se comercializează produsele precum carne, ouă, lactate, ținând cont de faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă tot mai mulți cetățeni sunt tentați să cumpere, în special carne de porc, din locuri neautorizate și neamenajate corespunzător.

Astfel, potrivit Ordinului 111/2008 actualizat al ANSVSA, este interzisă vânzarea directă de produse de origine animală provenită de la producători care nu sunt înregistrați sanitar-veterinar de către direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene.

Referitor la modul în care se comercializează astfel de produse, HCL nr. 271/2023 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a pieţelor din Timișoara menționează clar că există anumite reguli care trebuie respectate.

În urma verificărilor efectuate pe această linie, s-a constatat că în unele piețe timișorene există în continuare comercianți care nu respectă prevederile legale. Astfel, spre exemplu, în Piața Badea Cârțan vânzătorii de carne și produse din carne, dar și cei de produse din categoria lactate, ouă, au fost într-o primă fază consiliați, avertizați și apoi s-a trecut la sancționarea acestora, fiind aplicate în ultimele două luni peste 30 de sancțiuni deoarece nu au respectat legislația privind obținerea avizelor necesare comercializării de astfel de produse. Alte patru au fost aplicate ieri și șase au fost aplicate astăzi, tot în această locație, după ce s-a constatat că în continuare comercianții vând produse în condiții improprii, fără documente.

De menționat că Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara a notificat prin adrese și SC Piețe SA și DSVSA cu privire la nerespectarea legislației în domeniu, aceasta din urmă fiind abilitată să constate, dar și să confiște marfa fără niciun fel de aviz, transportată și comercializată în condiții total necorespunzătoare.

Poliția Locală Timișoara va acționa în continuare și va lua măsurile legale cu intenția clară de a pune pe primul plan sănătatea cetățenilor, astfel de produse reprezentând un adevărat pericol,  dar și concurența neloială față de comercianții care își obțin toate documentele necesare unor astfel de activități.

Potrivit HCL 271/2023, constituie contravenţie și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei pentru producători agricoli și cu amendă de la  1.500 lei la 2.500 lei pentru persoanele fizice autorizate, asociații familiale, persoane juridice, fapte precum comercializarea produselor precum carne, lapte, ouă în locuri de vânzare altele decât cele special amenajate și autorizate, în condiții improprii, în afara vitrinelor frigorifice, precum și comercializarea fără drept a cărnii şi preparatelor din carne, care prin modul de obținere, de transport, depozitare şi expunere la vânzare pot pune în pericol sănătatea consumatorului.

Foto: Poliția Locală

Locale

Târgul de Paști din Timișoara, ediția 2025. Când începe evenimentul

Publicat

pe

27 martie – 14 aprilie 2026

Centrul Timișoarei: Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe, Piața Unirii

Între 27 martie și 14 aprilie, Târgul de Paști va transforma centrul orașului într-o experiență de descoperit pas cu pas. Timișoara vă invită într-o călătorie prin cele mai frumoase piețe istorice ale orașului – Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Unirii – fiecare cu propria poveste, dar unite într-un concept care aduce împreună natura, arta și comunitatea.

Primăvara începe în Piața Victoriei, punctul de plecare al unui traseu care leagă centrul orașului și îi invită pe vizitatori să se oprească, să se întâlnească și să redescopere spațiul public. În fața Operei, arta aduce împreună generații diferite, iar traseul continuă pe strada Alba Iulia, într-o atmosferă de lumină și culoare.

Piața Libertății devine locul întâlnirilor, al gastronomiei și al meșteșugurilor, unde vei găsi produse tradiționale, preparate gustoase și o atmosferă vibrantă.

Piața Sfântul Gheorghe este dedicată copiilor și familiilor, cu ateliere creative organizate de MIC – Muzeul Interactiv pentru Copii și activități sportive pregătite de Sport Club Municipal Timișoara.

Traseul se încheie în Piața Unirii, spațiu simbolic al orașului, unde atmosfera festivă a târgului aduce împreună comunitatea și spiritul sărbătorii.

Târgul de Paște Timișoara este organizat de Primăria Municipiului Timișoara prin Casa de Cultură, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Visit Timișoara – Organizația de Management al Destinației.

Programul complet al evenimentelor va fi anunțat pe 16 martie.

Citeste mai mult

Locale

Ziua Femeii la Colosseum Timișoara Ballroom — muzică, gastronomie și eleganță într-un cadru special

Publicat

pe

În zilele de 7 și 8 martie 2026, Colosseum Timisoara Ballroom din Giroc, va fi gazda unor evenimente spectaculoase dedicate Zilei Internaționale a Femeii, transformând sărbătoarea într-o experiență deosebită pentru toate doamnele și domnișoarele prezente. Evenimentele – combină muzică live, atmosferă elegantă și gastronomie rafinată, stabilind un standard înalt de petrecere în zona Timișoara.

Seara de 7 Martie – Warm-Up Festiv pentru Ziua Femeii

Sâmbăta, pe 7 martie, sala de evenimente Colosseum Timisoara Ballroom va fi animată de o atmosferă caldă și vibrantă, marcând anticipat Ziua Internațională a Femeii. O seară dedicată prieteniei și eleganței, unde participanții vor avea parte de momente artistice speciale, muzică plăcută și un meniu festiv gândit să încânte orice gust. Atmosfera va fi întreținută de Ramona Călean şi Sorin Dugălie, acompaniați de Formația Zeno Terbancea.

8 Martie – Sărbătoarea femeii într-un cadru de excepție

Duminică, pe 8 martie 2026, Colosseum Timisoara Ballroom va organiza o petrecere spectaculoasă cu ocazia Zilei Femeii, un eveniment ce îi va pune în valoare pe artiști precum Laura Liță, Dumitru Stoicănescu, Vlad Văcaru, axompaniați de Formația Cristi Geanu.

Gastronomie de top și experiențe culinare rafinate

Oaspeții vor fi răsfățați cu un meniu delicios și variat, gândit să completeze atmosfera festivă a weekendului: preparate principale suculente garnituri gătite cu atenție, deserturi spectaculoase şi selecții de băuturi fine incluse în pachetul de participare.

Fiecare detaliu culinar – de la servirea impecabilă până la prezentarea artistică a preparatelor – a reflectat angajamentul Colosseum Ballroom de a oferi o experiență gastronomică de excepție.

Colosseum – alegerea perfectă pentru evenimente

Colosseum Timisoara Ballroom este cunoscut nu doar pentru petrecerile tematice, ci și pentru sălile sale versatile și elegante, ideale pentru o gamă largă de evenimente private și corporate: nunți, botezuri, majorate, petreceri firmă sau aniversări.

Colosseum se remarca printr-o gastronomie gustoasă și meniuri personalizate – recunoscute pentru calitatea ingredientelor și preparare atentă. Personalul profesionist se asigură că fiecare detaliu este perfect, de la primirea invitaților până la ultima farfurie servită.

De asemenea, la Colosseum amabilitatea și dedicarea sunt acasă – ospitalitatea Colosseum este lăudată constant de clienți mulțumiți, care revin cu drag pentru orice tip de eveniment.

Situat strategic, la intrarea în Giroc, pe Calea Timișorii, Colosseum Timisoara Ballroom oferă acces facil pentru invitați, parcare privata mare, spații generoase și posibilitatea organizării unor evenimente elegante care rămân în amintirea tuturor.

Colosseum este una dintre cele mai apreciate pentru evenimente speciale în zona Timișoarei.

Citeste mai mult

Locale

Turism la Parța – patrimoniul și gastronomia locală, printre atracții

Publicat

pe

În cadrul proiectului „Parța, de la tradiție la turism“ derulat de Muzeul Național al Banatului, a fost organizat primul tur de ghidaj-test în comuna Parța din județul Timiș.

Conform organizatorilor, grupul a plecat dimineața din Timișoara și a urmat un traseu stabilit împreună cu localnicii. Au fost vizitate mai multe ferme din sat, unde participanții au discutat cu producătorii și au degustat produse locale.

S-a făcut o oprire la ferma de văcuțe, la ferma de măgăruși și la lăptăria „La Otilia”.

A urmat vizita la Biserica Ortodoxă din sat, apoi punctul central al zilei: Muzeul și Sanctuarul neolitic de la Parța. Vizita a fost ghidată de muzeograf dr. Dan Ciubotaru.

Sanctuarul este un sit arheologic vechi de aproximativ 6.000 de ani și reprezintă una dintre cele mai importante descoperiri preistorice din sud-estul Europei. Reconstituirea muzeală permite publicului să înțeleagă structura construcției și rolul său ritualic în comunitatea neolitică. Acest punct muzeal este elementul care diferențiază Parța și îi oferă relevanță culturală reală.

După vizita la muzeu, traseul a continuat în gospodării locale, unde participanții au servit un prânz ușor, au gustat produse tradiționale și au vizitat moara, brutăria și un atelier de meșteșuguri.

Evenimentul a făcut parte dintr-un demers mai amplu care urmărește implicarea comunității în dezvoltarea unui model de turism rural bazat pe patrimoniu și gastronomie locală.

Foto: Constantin Duma

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite