Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Biletele pentru transportul în comun pot fi cumpărate cu telefonul, la Timișoara

Publicat

pe

Plata biletelor pe mijloacele de transport din Timişoara se poate face, din această săptămână, şi cu telefonul mobil, prin SMS şi prin aplicaţia mobilPay Wallet. Călătorii mai au posibilitatea să îşi achiziţioneze bilete de la chioşcuri, prin aplicaţia 24 pay sau prin POS-uri.

Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat, marţi, că a intrat în vigoare plata cu SMS pentru călătoriile cu mijloacele de transport în comun din Timişoara.

Cei care vor să îşi achite călătoriile cu mijloacele de transport în comun prin SMS trebuie să trimită un mesaj către numărul scurt 7442. Apoi, în cazul în care doresc să cumpere un bilet valabil 60 de minute, trebuie să tasteze litera B, de la bilet.

În cazul în care doresc să cumpere o legitimaţie pentru o zi, trebuie ca mesajul să cuprindă cuvântul ZI. Cei care vor să călătorească cu vaporaşele trebuie să parcurgă acelaşi procedeu, iar litera pe care o scriu să fie V.

Lângă literele care indica tipul de bilet pe care doresc să îl cumpere, oamenii trebuie să noteze şi linia pe care se află. În funcţie de titlul de călătorie pe care îl doresc, oamenii vor trebui să achite tarife între 0,22 şi 2,5 euro.

În urma trimiterii SMS-ului, călătorii vor primi, la rândul lor, un mesaj de confirmare a plăţii, mesaj pe care trebuie să îl arate controlorilor, în locul biletelor tradiţionale.

Pentru a plăti cu cardul prin intermediul portofelului electronic mobilPay Wallet, clienţii pot descărca gratuit aplicaţia din Google Play sau App Store, pe orice dispozitiv cu sistem de operare Android sau iOS. Astfel, utilizatorul alege tipul biletului şi linia dorită, confirmă plata alegând unul din cardurile Visa sau Mastercard deja salvate în aplicaţie şi primeşte imediat pentru control, prin SMS şi în istoricul tranzacţiilor din aplicaţie, confirmarea plăţii însoţită de codul biletului şi durata de valabilitate a titlului de călătorie cumpărat. Prima plată realizată astfel va fi salvată automat în aplicaţie cu toate detaliile ei, pentru plăţi viitoare şi mai rapide, cu un singur click.

„Societatea de Transport Public Timişoara se adaptează cerinţelor şi tendinţelor în ceea ce priveşte achiziţionarea titlurilor de călătorie direct din mijloacele de transport în comun, prin intermediul SMS-ului şi a aplicaţiei mobilPay Wallet, două sisteme de plată facile şi eficiente pentru călători”, a declarat Nicolae Bitea, director general la Societatea de Transport Public Timişoara.

Călătorii care nu doresc să folosească aceste metode de plată mai au şi alte opţiuni: fie îşi vor cumpăra bilet, în mod tradiţional, de la chioşcurile din oraş, fie vor folosi aplicaţia 24 pay sau îşi vor achita biletul cu ajutorul POS-urilor montate în mijloacele de transport în comun.

Locale

Acțiune de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, la Timișoara. Recomandări pentru cetățeni

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara anunță o nouă acțiune de dezinsecție, dezinfecție și deratizare pe domeniul public al Municipiului Timișoara, în perioada 16 februarie 2026 – 2 marite 2026 . În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, operațiunile vor fi reprogramate și comunicate la o dată ulterioară.

Produsul folosit în combaterea rozătoarelor, Varat PASTĂ, cu substanța activă Brodifacoum este avizat de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsește în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate de către Ministerul Sănătăţii. Substanța face parte din Grupa III de toxicitate. Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat și autorizat în conformitate cu legislația în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecție corespunzător.

Staţiile de intoxicare sunt astfel concepute încât să permită doar accesul rozătoarelor, iar raticidul are adăugată o substanţă foarte amară pentru descuraja ingerarea de către restul mamiferelor. Sunt interzise golirea, deteriorarea sau sustragerea staţiilor destinate plasării momelilor, amplasate de către operatorul serviciilor de deratizare pe domeniul public. Cetățenii, în special copiii, bătrânii și deținătorii de animale de companie, sunt rugați să evite pe cât posibil contactul direct cu momeala raticidă. În cazul ingerării accidentale, antidotul recomandat de producător este vitamina K.

Pentru o eficiență sporită a acțiunii, municipalitatea apelează la colaborarea cetățenilor și recomandă igienizarea spațiilor proprii de depozitare a deșeurilor menajere, atât în interiorul, cât și în exteriorul clădirilor.

Citeste mai mult

Locale

BAROMETRUL calității vieții. Timișorenii, nemulțumiți de trafic, infrastructura rutieră și curățenie

Publicat

pe

Trei sferturi din timișoreni consideră că orașul se îndreaptă într-o direcție bună, arată datele Barometrului Calității Vieții 2025, realizat de municipalitate în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara (UVT).

Studiul indică îmbunătățiri ale percepției publice în mai multe domenii și, în premieră, măsoară nivelul de încredere în instituțiile locale, unde primele poziții sunt ocupate de companiile private, armată și primărie. Traficul, infrastructura rutieră și curățenia rămân domeniile mai frecvent reclamate, însă și la aceste capitole a existat o ușoară evoluție pozitivă a percepțiilor.

„Schimbările mari se văd în timp, iar datele confirmă că Timișoara merge într-o direcție bună. Vedem o ușoară creștere a încrederii și a nivelului de satisfacție față de serviciile publice. La transportul public se resimte efectul investițiilor în flota nouă, iar la curățenie, unde municipalitatea a înființat o companie proprie, percepția locuitorilor s-a îmbunătățit. Asta nu înseamnă că ne oprim. Traficul rămâne o problemă importantă, la fel ca salubrizarea, și continuăm să lucrăm consecvent la aceste capitole”, a declarat viceprimarul Paula Romocean.

Prof.univ.dr. Irina Elena Macsinga, prorector responsabil cu inovarea educațională, cariera academică și relația cu studenții în cadrul UVT, a transmis în deschiderea evenimentului: „Orașele moderne atrag în prezent cca 50% din locuitori și se estimează că până în 2050 procentul va crește până la 65%. Nu este de mirare, în acest context, că dezvoltarea urbană a atras atenția factorilor de decizie și a cercetătorilor, în egală măsură, și a canalizat efortul acestora de a surprinde starea de bine subiectivă a locuitorilor orașului. De cele mai multe ori privim calitatea vieții ca pe un rezultat, dar, dincolo de această obișnuință, este interesant să privim calitatea vieții ca pe o resursă strategică, pentru că, pe măsură ce calitatea vieții este mai ridicată, contribuie la atragerea de investiții și resurse umane înalt calificate, care duc din nou la ridicarea calității vieții, într-un efect de spirală pozitivă. Privind acest context, este remarcabilă importanța realizării acestui studiu recurent de tip barometru asupra calității vieții, care evaluează starea socială a comunității.”

Tinerii rămân cei mai optimiști în privința direcției în care se îndreaptă Timișoara: în medie, 9 din 10 consideră că orașul merge într-o direcție bună. Creșterea ușoară a nivelului de încredere se regăsește însă mai ales în rândul persoanelor de peste 54 de ani. Timișorenii au avut, totodată, mai multă încredere în direcția României și a Uniunii Europene: 52% (+20pp față de anul precedent) cred că direcția țării este una pozitivă, iar 54% (+12pp) cred același lucru despre direcția UE.

În premieră, barometrul a măsurat încrederea în instituțiile din Timișoara, pe o scară de la 1 la 10. Cele mai ridicate niveluri de încredere se înregistrează în cazul companiilor private, armatei, primăriei, bisericii și președinției (scoruri între 6 și 7), în timp ce partidele politice și parlamentul se află la finalul clasamentului (scoruri între 4 și 5).

La capitolul infrastructură, traficul și starea drumurilor rămân zonele cu un nivel mai redus de satisfacție, însă ambii indicatori sunt în ușoară creștere față de anul trecut: 60% dintre respondenți se declară mulțumiți de starea drumurilor și 30% de traficul auto. Percepția asupra transportului public și a trotuarelor este mai bună, 70% dintre timișoreni fiind mulțumiți de transportul public și 66% de starea trotuarelor.

Timișorenii sunt mai mulțumiți de spitale și de facilitățile sportive, fiind înregistrată o creștere semnificativă, de 10 puncte procentuale. Sunt apreciate, de asemenea, măsurile luate de municipalitate pentru curățenie și parcuri. Percepțiile privind siguranța noaptea și integrarea migranților sunt în ușoară creștere, iar încrederea în presa locală a crescut de la 42% la 52%.

Barometrul a fost realizat printr-un sondaj de opinie publică, desfășurat în perioada iunie – noiembrie 2025. Eșantionul cuprinde de 2.511 persoane cu vârsta de peste 18 ani din oraș și a fost stratificat în funcție de gen și vârstă. Marja de eroare este de ±2%. Datele au fost colectate atât față în față (1.319 respondenți), cât și online (1.192 respondenți).

Barometrul Calității Vieții 2025 este disponibil în integralitate la următorul link: https://assets.primariatm.ro/503c9019-4575-44ce-bf42-d2e10db50f49.pdf

Citeste mai mult

Locale

Elevii din ciclul primar care învață bine vor fi premiați de Primăria Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara premiază elevii din ciclul primar și profesorii care îi susțin încă de la primele clase, pentru rezultatele obținute la concursuri școlare naționale.

În total, 355 de elevi din 11 unități de învățământ din Timișoara, alături de 76 de profesori, vor fi premiați în cadrul programului de recompensare a performanței. Această inițiativă continuă și extinde demersurile demarate de municipalitate în 2024, odată cu organizarea primei ediții a Galei Performanței în Învățământul Preuniversitar.

„Continuăm să investim în performanță încă de la primele clase. Vrem ca fiecare copil care muncește, care are rezultate foarte bune și fiecare dascăl care îl susține să știe că munca lor contează și este apreciată. Până acum am avut două ediții în care am premiat performanțele elevilor din Timișoara și vrem să facem din asta o tradiție a orașului, în care performanță este recunoscută și răsplătită”, a declarat primarul Dominic Fritz

Un nou proiect de hotărâre privind acordarea de stimulente financiare pentru elevii timișoreni care au obținut premii (I, II, III) la concursurile școlare naționale (probe individuale) în anul școlar 2024–2025, precum și pentru cadrele didactice care i-au îndrumat, va fi supus aprobării Consiliului Local. Competițiile vizate sunt cele incluse în calendarul oficial al Ministerului Educației, precum „Comunicare.Ortografie.Ro” sau „Gazeta Matematică”.

Valoarea premiilor variază în funcție de rezultatul obținut:

600 lei pentru premiul I

400 lei pentru premiul II

300 lei pentru premiul III

Valoarea totală se ridică la peste 230.000 de lei, iar plata stimulentelor financiare se va realiza prin Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara.

Reamintim, la Gala Performanței din noiembrie 2025, peste 338 de elevi de gimnaziu și liceu și 134 profesori au fost recompensați pentru excelența dovedită în anul școlar anterior.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite