Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

CJ Timiș propune o strategie smart pentru combaterea ambroziei, țânțarilor și câinilor fără stăpân

Publicat

pe

Consiliul Județean dorește să catalizeze eforturile tuturor actorilor implicați în combaterea ambroziei, a țânțarilor și în rezolvarea situației câinilor fără stăpân, prin sprijinirea înființării unei asociații de dezvoltare intercomunitară cu activitate în domeniul protecției mediului și a sănătății, care să reunească toate unitățile administrativ-teritoriale din județul Timiș.

Propunerea aparține președintelui Alin Nica și a fost prezentată, prin intermediul unei videoconferințe, primarilor și reprezentanților instituțiilor implicate în gestionarea celor trei probleme, cât și ai mediului privat.

„Acțiunile individuale, sporadice, nu vor da niciodată rezultate. Este nevoie de coagularea și coordonarea tuturor eforturilor în cadrul unui organism care să aducă soluții la nivel de județ. Asociația de dezvoltare ne va permite să ne coordonăm mai bine, să intervenim prompt pe tot ceea ce înseamnă alarmare, tratare, dar și cercetare. Desigur, va fi și un mijloc prin care vom putea accesa finanțări europene. Avem deja propuneri concrete din partea partenerilor de la Universitatea de Științe Agricole, de la Institutul Oncogen, de la primari, dar și din mediul privat. Toate acestea vor fi analizate și vor intra în lucru în cadrul asociației”, a spus președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Printre propunerile lansate se numără aplicații digitale complexe din partea Universității de Științe Agricole și a companiei Nokia. Conform acestora, sistemele vor servi mai multor scopuri, dincolo de cel de informare și sesizare. De asemenea, primarii au solicitat modificarea legislației, mai ales în privința posibilității intervenției pe terenurile private. Pe lângă aceasta, edilii au subliniat și nevoia susținerii financiare în combaterea ambroziei și a celorlalte probleme abordate.

Conform studiilor prezentate în cadrul întâlnirii, mai bine de 100.000 de timișeni sunt alergici la ambrozie într-o mai mică sau mai mare măsură.

„Estimăm că sub umbrela acestei asociații, implementând proiectele discutate, dar și alte soluții, vom vedea rezultate încă din primul an de activitate. Desigur, eforturile noastre vor avea cele mai bune rezultate pe termen mediu și lung. Dacă ne vom implica cu toții pe măsura planurilor și așteptărilor, ambrozia, de exemplu, nu va mai reprezenta o problemă majoră în județul nostru peste 7, 8 ani”, a subliniat Alin Nica.

Întâlnirea a reunit peste 60 de persoane, primari, profesori universitari, medici și reprezentanți ai autorităților, dar și specialiști de la companiile Nokia și Frontier Conect.

Locale

ATENȚIE! Încep verificările în teren pentru depistarea ambroziei

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe verificările în teren pentru identificarea zonelor cu ambrozie, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, responsabilă pentru numeroase probleme respiratorii în perioada iunie – octombrie.

Pentru a limita răspândirea polenului, între 15 aprilie și 10 mai, municipalitatea, cu ajutorul Poliției Locale, efectuează verificarea și identificarea terenurilor infestate. Ulterior, până în data de 5 iunie, Primăria va transmite notificări oficiale către toți proprietarii sau administratorii de terenuri unde au fost identificate focare. Conform legislației, toți proprietarii, deținătorii sau administratorii de terenuri (inclusiv de drumuri, căi ferate sau șantiere) au obligația legală de a distruge ambrozia. Lucrările de combatere trebuie realizate de către aceștia până cel târziu la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei. Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni: amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice și între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

Ambrozia se adaptează extrem de ușor pe terenuri virane, șantiere, pe marginea drumurilor sau pe spații verzi neîngrijite. O singură plantă produce anual peste 3.000 de semințe, iar în condiții de secetă, cantitatea de polen eliberată se dublează. Mai mult, polenul poate fi purtat de vânt pe distanțe de până la 200 km.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Locale

În noaptea de Înviere programul mijloacelor de transport în comun va fi prelungit, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Societatea de Transport Public Timișoara, asigură transportul în comun cu program extins în noaptea zilei de 11.04.2026, cu ocazia oficierii slujbelor religioase de Paști.

Astfel, transportul public va fi prelungit până la ora 03:30, pentru a putea deservi numărul mare de credincioși, care vor participa la slujbele de Înviere. Singura pauză va fi pe perioada slujbei religioase, în intervalul orar 24:00-01:30.

Drept urmare, graficele de transport vor fi prelungite pentru liniile de tramvai Tv 1, Tv 2, Tv 4, Tv 5, Tv 6, pentru liniile de troleibuz Tb 11, Tb 14, Tb 16, Tb 18, pentru liniile de expres E3 și E7 și pentru linia de autobuz 33.

Citeste mai mult

Locale

Incendiu la biserica-paraclis din lemn de la Săcălaz

Publicat

pe

Biserica de lemn din localitatea Săcălaz cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ a ars, în totalitate marți dimineața, după izbucnirea unui incendiu.

„Marţi, 7 aprilie 2026, în jurul orei 07:25, am fost anunţaţi prin SNUAU 112 despre izbucnirea unui incendiu la o biserică din lemn  – paraclis  provizoriu – din comuna Săcălaz, str. Lacului.

Au fost alertate Detaşamentele 1 şi 2 de Pompieri Timişoara şi la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, un autocamion cu container de stingere, o autoscară mecanică, o autocisternă de 30.000 l si un echipaj SMURD, cu un efectiv de 28 pompieri”, a transmis ISU Timiş.

În sprijin a intervenit şi SVSU Săcălaz.

Focul a fost stins în aproximativ 30 de minute.

Pompierii urmează să stabilească exact cauza izbucnirii incendiului.

Comunitatea din Săcălaz a început mobilizarea pe rețelele de socializare pentru refacerea cât mai rapidă a lăcașului de cult.

Conturi parohie pentru donații:
RON: RO64BTRLRONCRT0616362501
EUR: RO14BTRLEURCRT0616362501
Titular Cont: Parohia Adormirea Maicii Domnului Săcălaz

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite