Ne găsiți și pe:

Locale

Femeia înjunghiată în parcul din Făget a murit

Publicat

pe

Femeia de 59 de ani care a fost înjunghiată într-un parc din Făget, judeţul Timiş, a murit la spital. Ea suferise mai multe traumatisme în urma atacului şi a fost operată, dar medicii nu au reuşit să-i salveze viaţa.

Ea se afla internată în Secţia Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Timişoara, unde fusese operată. În urma atacului, victima a suferit multiple traumatisme şi leziuni.

Soţul ei a murit pe loc în urma atacului.

Suspectul a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de omor şi tentativă de omor.

Mai multe amănunte aici:

ACTUALIZARE. Criminalul de la Făget consumase trei tipuri de droguri

Măcel la Făget. Un bărbat a înjunghiat 3 persoane, a bătut două și a lovit una cu mașina

 

Locale

Demersuri pentru modernizarea drumului Timișoara – Moșnița Nouă

Publicat

pe

Una dintre cele mai importante investiții ale Consiliului Județean pentru timișoreni și timișeni a intrat în linie dreaptă. Lărgirea la patru benzi a drumului județean Timișoara – Moșnița Nouă a fost publicată pe SICAP.

Lucrarea are o valoare estimată de 30.000.000 lei, fără TVA, fondurile necesare fiind asigurate din bugetul Consiliului Județean, cât și prin Programul Național de Dezvoltare Locală – PNDL.

„Suntem în linie dreaptă cu această investiție. Licitația este direct pentru execuția lucrării, întrucât am realizat deja proiectul tehnic. Ca estimare, în cazul în care nu vom avea parte de contestații, se va putea lucra chiar din această toamnă. Investiția a întârziat mult, pierdută prin contestații aberante, dar acum suntem la un singur pas important înainte de a vedea utilajele pe șantier”, spune președintele Consiliului Județean, Călin Dobra.

Vor fi realizate sensuri giratorii, trotuare, piste de biciclete și iluminat public pe întreg traseul. În plus, vor fi plantați peste 1000 de arbori și se vor amenaja accese către străzile laterale și rigole de scurgere a apelor pe ambele părți ale drumului. De asemenea, lucrarea prevede atât alveole pentru staționarea autovehiculelor, cât și stații pentru transportul în comun.

Drumul va fi modernizat și lărgit pe o lungime de 4.1 km. Conform documentației, termenul de execuție maxim acceptat este de nouă luni. Data limită pentru depunerea ofertelor este 12 august.

Citeste mai mult

Locale

Se închide circulația pe pasajul Michelangelo. Cât timp și de ce

Publicat

pe

Comisia de circulaţie a municipiului Timișoara a dat aviz favorabil închiderii traficului rutier duminică, 14 iulie 2019, între orele 13,30 – 23,00tras  pe traseul bd. Vasile Pârvan-Pasaj Michelangelo-bd. Corneliu Coposu.

Traficul se închide cu ocazia desfăşurării activităţilor culturale şi sportive “VpB Fest” (Verde pentru biciclete), ediţia a II-a.

Condiţia pusă organizatorilor este de a nu afecta traficul rutier în zona intersecţiei bd. Mihai Viteazul-bd. Vasile Pârvan, respectiv pe străzile Michelangelo – Cluj – FC Ripensia şi Spl. Nistrului – Pestalozzi – bd. Corneliu Coposu.

Citeste mai mult

Locale

Restricții de circulație în Timișoara pentru lucrări de modernizare a drumurilor

Publicat

pe

În perspectiva anului 2021, când Timişoara va fi Capitală Europeană a Culturii, municipalitatea realizează în oraş mai multe lucrări care au drept scop fluidizarea circulaţiei în zona centrală, prin  lărgirea unor artere.

Deoarece lucrările în execuţie vor impune o serie de restricţii de circulaţie, primăria face apel la înţelegerea cetăţenilor şi recomandă evitarea, pe cât posibil, a zonelor în care se lucrează.

Astfel, în perioada 15 iulie 2019 – 9 septembrie 2019, pentru execuţia lucrărilor de lărgire a carosabilului se vor institui restricţii de circulaţie: în Piaţa I.C. Brătianu, pe străzile Martin Luther, Hector, bd. I.C. Brătianu, Michelangelo, în Piaţa Iancu Huniade, pe strada 20 Decembrie 1989, bd. C. D.Loga, bd. Revoluţiei, bd. Regele Ferdinand, bd. Regele Carol I.

De asemenea, se va lucra şi în alte zone din oraş pentru reparaţii la drumurile municipale şi se va închide traficul rutier:

– În perioada 12 iulie – 17 iulie 2019, în intervalul orar 7 – 18, pentru executarea lucrărilor de asfaltare se va închide total circulaţia pe strada Bujorilor, pe sectorul cuprins între Calea Şagului şi strada Emil Zola.

– În perioada 12 – 16 iulie 2019, între orele 7 – 17,30 va fi închisă total circulaţia pe strada Hebe, pe sectorul cuprins între strada Mureş şi strada Liviu Rebreanu pentru finalizarea lucrărilor de asfaltare.

Restricţii de circulaţie vor fi:
– În perioada 15 iulie – 26 august 2019, în zona Pieţei Gheorghe Domăşneanu, Calea Stan Vidrighin, bd. Liviu Rebreanu, strada Venus şi Calea Buziaşului, pentru execuţia lucrărilor de întreţinere se vor impune restricţii de circulaţie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite