Ne găsiți și pe:

Locale

Festivalul „Bega Bulevard“, ediția a XIII-a, la Timișoara. Programul evenimentelor

Publicat

pe

Primăria  Municipiului Timişoara va organiza, în perioada 11 – 13 septembrie 2020, a XIII-a ediție a festivalului „Bega Bulevard”, între Podul Mihai Viteazul (Mitropolit Andrei Şaguna) şi Podul Maria (Traian).

„Bega Bulevard’’ va fi, cu siguranță, momentul oportun pentru a ne familizariza cu un cadru natural minunat oferit de parcul Alpinet, anunță organizatorii.

Concertele vor constitui, de asemenea, alte puncte de atracție pentru timișoreni, care se vor putea delecta cu recitaluri susținute de: Mihail, The Diffrent Class, AD Libitum Voice, Happy Flow, IST, ALLOVER, Zoli Vee, The Skywalkers, Peregrinii, Tango Simpfonic .

Nu vor lipsi nici demonstrațiile cu foc  realizate de Amaris Agni și Deep6Project.

Încă de la prima ediţie, Festivalul Bega Bulevard a dorit să atragă atenţia timişorenilor asupra importanţei canalului Bega pentru oraş şi asupra posibilităţilor de recreere, agrement, sport sau divertisment pe care acesta le oferă.

Festivalul a fost gândit astfel încât să pună în evidenţă Bega din toate punctele de vedere: estetic, urbanistic, ecologic şi va concentra, pe parcursul celor trei zile, activităţi culturale şi de divertisment.

Programul evenimentului:

Vineri, 11 septembrie 2020

18.00 Deschiderea oficială

18.10 Parada ambarcaţiunilor

Participă :  CSS Municipal, Club Nautic Banat, Club Sportiv Şcolar nr. 1, Formaţiunea SALVO, ISU Banat, Societatea de Transport  Public Timişoara.

– 18:45 – Happy Flow, The Different Class, Peregrinii & Deep6Project,  AD Libitum Voice

Sâmbătă, 12 septembrie 2020

– 19:00 – IST,  Allover, Amaris Agni, Mihail

 Duminică, 13 septembrie 2020

 – 19:00 – Zoli Vee, The Skywalkers, Tango Simfonic

Parc Alpinet :

Sâmbătă, 12 septembrie 2020

10.00 – 11.30 Piti Show- spectacol interactiv

11.30- 13.00 Livemuseart in recital

10.00 – 13.00 ateliere

 Duminică, 13 septembrie 2020

10.00 – 11.30 Piti Show- spectacol interactiv

11.30- 13.00 Incubatorul de Arta in recital

10.00 – 13.00 ateliere

Locale

Wi-Fi gratuit în mijloacele de transport în comun sin Timișoara

Publicat

pe

Utilizatorii mijloacelor de transport public local din Timișoara beneficiază de Internet Wi-Fi gratuit, începând cu data de 17 septembrie 2020.

Pentru început, au fost montate dispozitive Wireless pe 54 de tramvaie și 44 de troleibuze, restul echipamentelor pentru autobuze și vaporașe urmând să fie instalate după 30 septembrie.

Mijloacele de transport în comun în care Internetul este gratuit au stickere lipite pe ușile de acces, cu mesajul Wi-Fi GRATUIT.

Operațiunea de conectare la servicul de Internet gratuit în mijloacele de transport în comun nu este dificilă. Orice posesor de smartphone trebuie să aibă Wi-Fi-ul dispozitivului pornit, să caute rețeaua denumită STPT și să dea <accept>, pentru a beneficia de Internet Wi-Fi gratuit.

Internetul pentru călătorii din mijloacele de transport în comun ale Societății de Transport Public Timișoara face parte din planul Primăriei Timișoara de a transforma localitatea noastră într-un oraș smart.

Servicul de Internet a fost achiziționat de la RCS-RDS.

Citeste mai mult

Locale

Dezinsecție terestră și aeriană la Timișoara

Publicat

pe

În perioada 18 septembrie 2020 – 30 septembrie 2020  se vor executa servicii de dezinsecţie terestră combatere ţânţari adulţi şi larvicidare pe domeniul public al Municipiului Timişoara.

De asemenea in perioada 21 septembrie 2020 – 30 septembrie 2020 se vor efectua servicii de dezinsecţie aeriană pe domeniul public al Municipiului Timişoara.

Produsele folosite sunt:

  • Cymina Plus, având substanţa activă Cipermetrina, pentru combaterea ţânţarilor adulţi, pentru serviciul de dezinsecţie aeriană şi pentru serviciul de dezinsecţie terestră.
  • Vectobac WG având substanţa activă Bacillus thrugiensis subsp. israelensis, pentru combaterea larvelor, pentru serviciul de larvicidare.

Tratamentele  de dezinsecţie terestră se aplică intre orele 21:00- 5:00, pe timpul nopţii, atunci când circulaţia este redusă şi insectele sunt active.

Tratamentele de dezinsecţie aeriană se aplică intre orele 07:00 – 09:00 şi 17:00 – 20:00

Primăria va combate tigrul platanului (Corythucha ciliata) la nivelul municipiului Timișoara, cu produsul Faster 10 CE, produsul folosit fiind de uz fitosanitar.

„Crescătorii de albine sunt rugaţi ca în perioada menţionată să ia toate măsurile care se impun in vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine in afara ariei de stropire; in caz contrar Primăria Municipiului Timişoara şi S.C. Coral Impex sunt absolvite de orice responsabilitate. Menţionăm că substanţele utilizate sunt avizate de Ministerul Sănătăţii“, anunță reprezentanții Primăriei Timișoara.

Cetățenii sunt rugați  să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor şi larvele acestora pentru a evita eventualele incidente neplăcute.

Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate ( pesticide non-agricole), Tip 18 ( insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor) şi sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii .

Personalul implicat in execuţia serviciilor este calificat în funcţia de agent D.D.D., în  conformitate cu  legislaţia în vigoare şi este dotat cu echipament de protecţie corespunzator.

Ce obligații au cetățenii

Pentru ca tratamentele să aibă o eficienţă ridicată, reprezentanții primăriei fac un apel la toţi cetăţenii municipiului să ia măsuri urgente de efectuarea curăţeniei în gospodăriile proprii şi lucrări de combatere a muştelor, ţânţarilor şi a altor insecte producătoare de disconfort.

Conform prevederilor HCL nr. 371/2007 modificată şi completată, cap. VI, Reglementări privind combaterea vectorilor – rozătoare, insecte, dăunători – pe raza Municipiului Timişoara, art. 24, :

„constituie contravenţie şi se sancţionează contravenţional cu amendă de la  500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice următoarele fapte:

  1. neefectuarea, înainte de începerea lucrărilor de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie, a lucrărilor de salubrizare şi igienizare a spaţiilor proprii de depozitare a deşeurilor menajere, a spaţiilor interioare şi exterioare din jurul clădirilor;
  2. neefectuarea lucrărilor de deratizare şi dezinsecţie imediat ce se constată apariţia de rozătoare (şoareci, şobolani) şi/ sau insecte (ţânţari, muşte, gândaci), etc;
  3. neexecutarea lucrărilor de deratizare, dezinfecţie sau dezinsecţie,  odată cu acţiunile organizate şi coordonate de Primăria Municipiului Timişoara, prin operatori în domeniu;
  4. neluarea măsurilor de combatere a dăunătorilor din spaţiile verzi;
  5.  executarea unor lucrări  de dezinsecţie sau aplicarea de pesticide fără autorizare precum şi a substanţelor care afectează insectele polenizatoare”

In cazul în care condițiile meteorologice vor impiedica desfășurarea acestei acțiuni, perioada de efectuare a activității de dezinsecţie va fi prelungită.

Citeste mai mult

Locale

Trafic rutier închis pe strada Grigore Alexandrescu din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a hotãrât închiderea traficului rutier pe strada Grigore Alexandrescu, pe tronsonul cuprins între Calea Torontalului și str. Augustin Coman.

Măsura se va aplica timp de 30 de zile, începând cu data de 21 septembrie 2020, în vederea executării lucrărilor la obiectivul „Modernizare str. Grigore Alexandrescu, tronson Calea Torontalului – Calea Aradului”.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat conducătorilor auto și recomandãm pe cât posibil evitarea zonei de lucrări“, spun reprezentanții Primăriei Timișoara.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite