Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Începe distribuirea cererilor pentru ajutorul de încălzire

Publicat

pe

Începând cu data de 16 septembrie 2019, la sediul S.C. Colterm SA din str. Episcop Joseph Lonovici se distribuie formularele reprezentând cererile și declarațiile pe propria răspundere, pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței în sistem centralizat, conform OUG nr.70/2011, pentru sezonul rece 2019-2020.

Acestea, însoțite de actele doveditoare pot fi depuse în cele două puncte operative ale S.C. Colterm S.A. ( str. Pomiculturii nr. 24/A, str. Frunzei nr.1) şi la sediul din str. Episcop Joseph Lonovici nr.4 începând cu data de 01.10.2019.

Pot beneficia de ajutor de încălzire a locuinței în sistem centralizat, familiile care realizează venituri lunare nete pe membru de familie de până la 786 lei,  respectiv persoanele singure care realizează venituri nete lunare până la 1082 lei  și care nu dețin bunurile cuprinse în lista bunurilor care conduc la excluderea ajutorului pentru încălzirea locuinței, anexată prezentului comunicat și prevăzută în anexa nr.4 la normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.50/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Acte necesare:

1. cerere și declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței – formulat tip;

2. copii după actele de identitate ale membrilor de familie cu domiciliul sau reședința la adresa pentru care se solicită ajutorul (carte de identitate/buletin de identitate/pașaport/carte de identitate provizorie, certificat de naștere pentru copiii minori sub 14 ani,  pentru cetățenii străini sau apatrizi: permis de ședere temporară sau permanentă, document de identitate, permis de ședere pe termen lung,  iar pentru cetățenii UE sau Confed. Elvețiană: certificat înregistrare, carte de rezidență;

3. acte din care rezultă calitatea titularului cererii față de imobilul pentru care solicită ajutorul;
•    proprietar (copie după contractul de vânzare-cumpărare, extras de carte funciară)
•    chiriaș (contract de închiriere)
•    împuternicit (contract de comodat sau împuternicire de la proprietar/titularul contractului de închiriere);

4. acte privind veniturile nete lunare realizate de familie în luna anterioară depunerii cererii:
o adeverință privind venitul net (inclusiv valoarea bonurilor de masă, prime, ore suplimentare etc)
o cupoane pensii;
o cupoane indemnizații pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 sau 3 ani;
o cupoane indemnizații cu caracter permanent;
o cupoane alocații pentru minorii dați în plasament familial sau încredințați spre creștere și educare;
o acte doveditoare ale veniturilor din închirieri, dobânzi, dividende sau părți sociale;
o declarație privind alte venituri realizate;
o persoanele care nu realizează venituri vor depune o declarație în acest sens.

Neîndeplinirea obligației titularului de a menționa corect componența familiei, veniturile membrilor acesteia, precum și bunurile mobile și imobile deținute, așa cum sunt acestea trecute în formularele tip constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2000 lei.
Lista cu punctele în care S.C. Colterm SA distribuie și colectează formularele de cereri și declarații pe propria răspundere însoțite de actele doveditoare este anexată comunicatului.

Lista bunurilor ce conduc la excluderea ajutorului pentru încălzire a locuinței, respectiv anexa nr.4 la normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.50/2001, cu modificările și completările ulterioare poate fi consultata AICI.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Locale

Amendă și oprirea temporară a activității la restaurantul Taverna Racilor. Ce nereguli au găsit comisarii de la Protecția Consumatorului

Publicat

pe

Comisarii de la Protecţia Consumatorului au amendat restaurantul Taverna Racilor din Timişoara cu 15.000 de lei şi au dispus oprirea temporară a activităţii, după ce au găsit peşte şi fructe de mare ţinute în condiţii neigienice sau păstrate la decongelat în cutii în care se afla lichid scurs din decongelare.

În urma controlului, a rezultat că restaurantul funcţiona fără autorizaţie de la Primăria Timişoara.

„SC Nedsea SRL – Restaurant Taverna Racilor punct de lucru Iulius Mall Timisoara, control operativ. Abateri: operatorul economic funcţionează autorizat ONRC si DSVSA pentru obiectul de activitate Restaurant, fără a avea autorizaţie din partea Primăriei Municipiului Timişoara, fiind prezentat un document înregistrat de solicitare obţinere acord pentru desfăşurarea exerciţiilor comerciale”, au transmis reprezentanţi de la Protecţia Consumatorului Timişoara.

În urma controlului au fost găsite mai multe nereguli.

„Materiile prime (peşte, fructe de mare) 271 kg depistate in spaţiile de depozitare, păstrare – spaţii frigorifice şi congelator lipsite de elemente de identificare-caracterizare, unele în afara datei limită de consum respectiv 13.09.2023, 15.09.2023. Parte din acestea erau păstrate la decongelat în cutii din plastic cu capac, in lichid scurs rezultat din decongelare. Pentru mijlocul de transport al materiei prime s-a prezentat Autorizatia sanitar-veterinara şi pentru siguranta alimentelor in condiţiile de temperatură de refrigerare(toate produsele fiind congelate). Nu se respectă vecinătăţile în spaţiile de depozitare, ouăle nu erau curăţate şi dezinfectare corespunzător, prezentand urme biologice. Întreg spaţiul de preparare, servire si depozitare era igienizat necorespunzător(insalubru). Tavanul depozitului prezenta infiltraţii de umezeală şi porţiuni lipsă. Nu se respecta condiţiile de păstrare-depozitare recomandate de producător.  Au fost identificate preparate cu modificări organoleptice şi impurităţi în conţinut”, arată comisarii de la Protecția Consumatorului.

În urma controlului a fost dată o amendă de 15.000 de lei şi un avertisment.

De asemenea, a fost dispusă măsura opririi temporare a serviciilor, până la remediere şi oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea de la consumul uman al produselor neconforme.

 

Citeste mai mult

Locale

Ovidiu Hațegan, pasagerul cu numărul un million pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

Arbitrul international Ovidiu Haţegan a fost desemnat pasagerul cu numărul un milion din anul 2023, de reprezentanții Aeroportului Internațional din Timișoara.

Ovidiu Hațegan a fost în camera VAR la meciul de la Barcelona din Liga Campionilor și s-a întors acasă cu la bordul unei aeronave Lufthansa, care făcea o cursă München – Timişoara.

Ovidiu Haţegan a a declarat că zboară de 20 de ani de la Timişoara spre destinaţii din întreaga lume.

„Felicitări şi mult succes în activitate, Ovidiu Haţegan!”, i-au transmis reprezentanţii Aeroportului Timişoara.

Ovidiu Haţegan a fost în camera VAR la meciul de la Barcelona, la care la centru s-a aflat Radu Petrescu. Partida s-a încheiat 5-0 pentru catalani.

Citeste mai mult

Locale

Târg de adopții canine, la Timișoara

Publicat

pe

Sâmbătă, 𝟐𝟑 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, Primăria Municipiului Timișoara organizează 𝐓â𝐫𝐠𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐝𝐨𝐩ț𝐢𝐢 „Și mie îmi stă bine în lesă! Ia-mă acasă!“

În 𝐏𝐚𝐫𝐜𝐮𝐥 𝐀𝐥𝐩𝐢𝐧𝐞𝐭 (𝐥â𝐧𝐠ă 𝐭𝐞𝐫𝐚𝐬𝐚 𝐅𝐥𝐨𝐫𝐚), între 𝐨𝐫𝐞𝐥𝐞 𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟒:𝟎𝟎, vă puteți extinde familia cu un patruped mereu pus pe joacă.

Vor fi pregătiți pentru adopție 10 câini, care au fost deparazitați, vaccinați, sterilizați și microcipați, pentru a ne asigura că fiecare patruped este pregătit pentru a intra într-o familie iubitoare.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Asociația de protecție a animalelor 𝐀𝐧𝐢𝐦𝐚𝐥 𝐂𝐚𝐫𝐞 𝐓𝐞𝐚𝐦.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite