Ne găsiți și pe:

Locale

Loredana concertează la Ziua Județului Timiș, ediția a III-a. Programul evenimentelor

Publicat

pe

Tradiția, perseverența, multiculturalitatea și vocația occidentală a locuitorilor săi fac din Județul Timiș un important pol cultural și economic european. Toate acest virtuți, dobândite de-a lungul unei istorii bogate, sunt evidențiate public în fiecare an, în 28 iulie, de către Consiliul Județean, de Ziua Județului, marcată începând cu 2016.

În acest an, CJ Timiș a pregătit o serie întreagă de evenimente cultural-educative, desfășurate pe parcursul a patru zile, în perioada 25 – 28 iulie.

25 iulie e Ziua Porților Deschise la Consiliul Județean, eveniment dedicat copiilor. Aceștia vor putea vizita instituția și afla ce înseamnă administrarea județului. Programări se pot face sunând la numerele de telefon 0256.406.337 sau 0256.406.323.

Vineri, 26 iulie, va avea loc, la Filarmonica din Timișoara, un spectacol oferit de Ansamblul Profesionist Banatul și Ansamblul „Moștenitorii” din Republica Moldova. Spectacolul se va desfășura în intervalul orar 18:30-21:30, iar intrarea se face pe bază de invitații, care pot fi ridicate de la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului, str. E. Ungureanu nr. 1, Timișoara, începând cu data de 23 iulie, ora 10.00.

SÂMBĂTĂ, 27 IULIE

17:30-18:30 Tur al fanfarei din Boblingen, Germania (Catedrala Mitropolitană – Piața Victoriei – Piața Libertății – Piața Unirii – Bastionul Theresia);

18:30-19:00 Concert al fanfarei din Boblingen, Germania (Bastionul Theresia);

19:00-20:00 Spectacol de teatru pentru tineret – Merlin ,,Ursul păcălit de vulpe” (Bastionul Theresia);

20:00-21:00 Spectacol Gașca ZURLI (Bastionul Theresia).

 

DUMINICĂ, 28 IULIE

12.00-14.00 Ședință festivă a Consiliului Județean Timiș, expoziții (Sediul CJ Timiș);

16:30-17:30 Tur al fanfarei din Boblingen, Germania (Catedrala Mitropolitană – Piața Victoriei – Piața Libertății – Piața Unirii – Bastionul Theresia);

17:30-18:00 Concert al fanfarei din Boblingen, Germania (Bastionul Theresia);

18:00-19:00 „Reconstituire istorică 1919” (Bastionul Theresia);

19:00-20:00 Expoziție – „Timișul de altădată” (Centrul Multifuncțional Bastion);

20:00-21:00 Concert Alex Calancea Band (Bastionul Theresia);

21:00-22:00 Concert LOREDANA (Bastionul Theresia).

„Cinstirea istoriei și celebrarea prezentului sunt importante pentru noi, cei de la Consiliul Județean. Evenimentele pregătite se adresează tuturor timișenilor, de la cei mai mici, la cei mai mari. Avem, printre altele, acțiuni pentru copii, spectacole de muzică populară, dar și un concert cu unul dintre cele mai mari nume din lumea muzicii românești, Loredana. Reconstituirea istorică de duminică va aduce și mai multă culoare sărbătorii. Am pornit pe acest drum în 2016 și vom continua să lucrăm pentru a ne întări identitatea și a arăta tuturor unitatea și puterea comunității noastre”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

28 iulie a fost aleasă, în 2016, Ziua Județului Timiș, pentru a marca instaurarea administrației românești în județ, în anul 1919, după retragerea trupelor de ocupație de pe teritoriul comitatului Timiș.

Locale

Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara

Publicat

pe

În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.

În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.

Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.

Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.

Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:

După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.

Citeste mai mult

Locale

După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.

Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.

În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.

„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.

Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

Citeste mai mult

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite