Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Restricții de circulație pe A1, între Timișoara și Lugoj

Publicat

pe

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara informează participanţii la trafic că, începând de miercuri, 1 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pe autostrada A1 Timișoara – Lugoj, Lotul 2, km 468+602 – km 494+222, pentru execuția lucrărilor de reparații și întreținere a părții carosabile.

Traficul va fi deviat de pe o cale pe alta, iar nodurile rutiere Topolovățu Mare, respectiv Remetea Mare, vor fi închise succesiv. Lucrările se vor executa doar pe timp de zi, inclusiv în week-end.

Pe sectoarele de drum pe care circulația se va desfășura în ambele sensuri va fi instituită restricție de viteză, la 80 km/h, iar depășirea va fi interzisă. Sensurile de circulație, pe calea de rulare deschisă circulației publice, vor fi delimitate prin balize direcționale.

În dreptul nodurilor rutiere Topolovățu Mare și Remetea Mare, precum și a benzilor de decelerare și accelerare eferente, unde circulația se va desfășura în ambele sensuri, va fi montat parapete despărțitor. Menționăm că lucrările efectuate la cele două noduri rutiere nu se vor executa în aceeași perioadă de timp.

Lucrările sunt executate de antreprenorul Tirrena Scavi S.p.A, în perioada de garanție.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale aflate în administrarea D.R.D.P. Timişoara pot fi obţinute de la Dispeceratul regional, la numărul de telefon 0256/246.620 sau accesând pagina de internet www.drdptm.ro

Locale

ALEGERI PREZIDENȚIALE. Simion – 39,15 la sută din voturi, în județul Timiș

Publicat

pe

După centralizarea a 93,38 la sută din procesele verbale, în județul Timiș, George Simion, candidatul susținut de AUR se află pe primul loc, cu un procent de 39.15 la sută.

Pe locul al doilea este Nicușor Dan cu un procent de 22,27 la sută, urmat de Crin Antonescu cu un procent de 16.30 la sută.

 

Citeste mai mult

Locale

ALEGERI PREZIDENȚIALE. 49,19 la sută, prezența la vot în județul Timiș

Publicat

pe

Județul Timiș a înregistrat o prezență la vot de 49,19 la sută, duminică, la Alegerile Prezidențiale, conform Autorității Electorale Permanente.

În județul Timiș au funcționat 619 secții de votare, cu 631.514 alegători înscriși pe listele permanente.

Dintre aceștia, 310.617 s-au prezentat la vot.

1.914 persoane au solicitat urna mobilă, iar 57.045 persoane au votat pe listele suplimentare.

Citeste mai mult

Locale

Președintele unei secții de votare din Timișoara, reținut pentru racolare de minori în scopuri sexuale

Publicat

pe

Președintele unei secții de votare din județul Timiș a fost reținut duminică după ce polițiștii au primit informații că acesta ar fi racolat un minor în scopuri sexuale.

Bărbatul este profesor și a fost reținut pentru 24 de ore pentru racolare de minori în scopuri sexuale.

„La data de 3 mai, în jurul orei 21:00, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au fost sesizaţi de către un cetăţean cu privire la faptul că un profesor, care era preşedinte la o secţie de votare din Timişoara, ar fi racolat un minor în scopuri sexuale. Cazul a fost preluat de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Timişoara, care au început de îndată verificările, în urma cărora stabilindu-se că, din februarie 2025 şi până în prezent, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, ar fi trimis mai multe mesaje text prin intermediul unei aplicaţii de socializare, prin care îi propunea unui minor, de 15 ani, să se întâlnească în scopul comiterii de acte sexuale”, a transmis IPJ Timiş.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite