Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

TimPark – regulament nou de funcționare. Când și unde se va extinde

Publicat

pe

Regulamentul de funcţionare a sistemului de parcare TimPark este primul pas pe care Primăria Municipiului Timișoara îl face în reformarea sistemului de parcare și introducerea lui în sistemul de mobilitate al orașului. În elaborarea Regulamentului, aufost luate în considerare principalele probleme cu care orașul se confruntă: pe de-o parte, foarte mult spațiu public este folosit ca parcare, chiar dacă nu este amenajat în acest scop și ar putea fi utilizat ca spațiu verde, trotuare sau piste pentru biciclete, iar pe de altă parte, presiunea că nu sunt suficiente locuri de parcare.

În prezent, în Timișoara sunt amenajate peste 80.000 de locuri publice de parcare și staționare (47.445 locuri de parcare şi 32.805 locuri de staționare), pentru care ne propunem un mai bun management. La acestea se adaugă, locurile de parcare în regim privat, care rezolvă parcarea de domiciliu pentru foarte multe mașini (circa 2.600 de locuri de parcare în bateriile de garaje, la care se adaugă cele din curțile private). Studiile arată că în medie, mașinile personale sunt parcate 80% din timp la domiciliul proprietarului, 16% în altă parte și se deplasează doar aproximativ 4% din timp – și, desigur, pentru fiecare destinație este nevoie de loc de parcare.

„Ne-am concentrat, în primul rând pe reglementarea parcării în zona centrală, pentru că aici timișorenii au cele mai multe opțiuni de deplasare, toate mijloacele de transport public ajungând în centru și cu toate acestea, presiunea găsirii unui loc de parcare este cea mai mare. Este prima zonă în care ne propunem să descurajăm folosirea mașinii personale și să încurajăm utilizarea transportului public și deplasarea cu bicicleta“, anunță reprezentanții Primăriei Timișoara, într-un comunicat de presă.

Astfel, în zona centrală – zona 0 – nu se vor mai emite abonamente, pentru a descuraja staționarea pe perioade foarte lungi de timp, permițând astfel, cât mai multor șoferi să folosească același loc de parcare. În această zonă, se va parca doar la oră și costul parcării va crește de la o ora la alta. De asemenea, pentru aceste locuri de parcare/staționare, perioada de taxare este cea mai lungă: luni – duminică între orele 08,00 – 20,00 – cu taxă; orele 20,00 – 8,00 – fără taxă.

Sistemul TimPark se va extinde doar pe străzi pe care sunt amenajate sau marcate locuri de parcare, ceea ce înseamnă că în urma extinderii, TimPark va fi funcțional pe circa 15% din străzile Municipiului Timișoara, în restul orașului parcarea va fi gratuită. Gradual, în următorii ani, sistemul TimPark se va extinde și pe alte străzi.

Prin actualul Regulament, se oferă 10 tipuri de abonamente, pentru a acoperi nevoile de parcare a cât mai multor timișoreni și pentru a descuraja ocuparea locurilor de parcare/staționare de pe domeniul public fără a plăti. Cel mai scump tip de abonament este cel ”Combinat pentru Zonele I + II + III”, care oferă posibilitatea de a parca în întreg orașul cu excepția zonei centrale și are un preț de 2,59 lei/zi (respectiv, 72 lei/lună sau 777 lei/an).

În ceea ce privește opțiunea de a parca în zonele rezidențiale care fac parte din sistemul TimPark, cei care fac dovada că locuiesc în interiorul perimetrului de aplicare a sistemului de taxare, au la dispoziție ABONAMENTUL REZIDENT, pentru un singur autovehicul/persoană, pentru a permite cât mai multor persoane accesul la locurile de parcare/staționare disponibile în cartiere. Pentru ca cei care cumpără abonamentul ”REZIDENT” să să găsească un loc de parcare/staționare cât mai aproape de domiciliu, am împărțit zonele tarifare roșie (I), galbenă (II), și albastră (III) în subzone tarifare (litera de început a subzonei definind zona tarifară, spre exemplu litera R din denumirea subzonei semnifică că acea subzonă se regăsește în zona roșie), luând în considerare mai multe criterii, spre exemplu numărul de locuri de parcare, gradul de aglomerare (dacă în acea subzonă sunt mai multe blocuri decât case individuale) etc.

O altă noutate pe care noul Regulament o aduce este diferențierea locurilor de parcare/staționare aflate în interiorul sistemului TimPark, după cum urmează:

a. locuri de parcare/staționare destinate uzului general (LOCURILE DE PARCARE ALBE), aici pot parca/staționa autovehiculele care dețin abonamente de parcare compatibile cu zona parcării/staționării sau au achitat tariful de parcare prin voucher sau SMS. Ele vor fi evidențiate printr-un marcaj longitudinal alb, paralel cu bordura și pe aceste locuri se poate staționa/parca după următorul program:

– pe cele aflate în  zonele roșie (I), galbenă (II) și albastră (III): luni – sâmbătă între orele 08,00 – 20,00 – cu taxă; orele 20,00 – 8,00 – fără taxă; duminica și sărbătorile legale – fără taxă;

– pe cele aflate în zona verde (0): luni – duminică între orele 08,00 – 20,00 – cu taxă; orele 20,00 – 8,00 – fără taxă.

b.  locuri de parcare mixte (LOCURILE DE PARCARE VERZI), evidențiate printr-un marcaj verde, longitudinal paralel cu bordura și cu tăblițe de informare. Aici, se poate staționa/parca după următorul program:

  • în intervalul orar 08,00 – 17,00 pot parca/staționa autovehiculele care dețin abonamente de parcare compatibile cu zona/subzona staționării, respectiv au achitat tariful de parcare prin una dintre modalitățile prevăzute de Regulament;
  • în intervalul orar 17,00 – 08,00 pot parca/staționa doar autovehiculele care dețin abonamente de tip „REZIDENT” compatibile cu subzona în care se regăsesc aceste locuri de parcare/staționare.

Persoanele cu dizabilități au la dispoziție ABONAMENTUL PERSOANĂ CU DIZABILITĂȚI, care este gratuit şi le oferă drept de staţionare, în toate zonele de tarifare, inclusive în zona centrală (Zona 0), pentru a le facilita accesul la servicii medicale, culturale și la o mai bună integrare socială. De acest tip de abonament vor beneficia și părinții copiilor minori încadrați într-un grad de handicap, respectiv persoanele angajate ca asistenți personali ai persoanelor încadrate într-un grad de handicap grav cu asistent personal.

Locale

Regenerare urbană în zona Fabric din Timișoara. Unde vor avea loc intervenții

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara dă startul lucrărilor de regenerare urbană în zona Traian, cu intervenții simultane în Piața Traian, Piața Romanilor, strada Dacilor și strada Gheorghe Marinescu. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis, iar echipele constructorului PORR au început organizarea de șantier în Piața Aurel Vlaicu. Etapele lucrărilor pe aproximativ 57.000 mp de spațiu public au fost prezentate locuitorilor și antreprenorilor din cartier de către viceprimarii Ruben Lațcău și Paula Romocean și de către echipa tehnică a Primăriei și reprezentanții constructorului.

„Avem 3 priorități clare: să garantăm accesul pentru situații de urgență, să asigurăm accesul riveranilor și să permitem antreprenorilor să își continue activitatea fără blocaje majore. Am cerut constructorului un ritm susținut și zone ample de lucru pentru că experiența ne-a arătat că restricțiile pe tronsoane mici prelungesc disconfortul tuturor și graficul de finalizare al investiției. Vom începe pe 4 fronturi, vom monitoriza șantierul și vom ajusta organizarea lucrărilor unde este nevoie, astfel încât să menținem ritmul și calitatea”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

„Am văzut cu toții ce s-a întâmplat în centrul istoric după reabilitare – afacerile din zonă au crescut, iar spațiul public a revenit la viață. Înțelegem că lucrările înseamnă un disconfort pentru toți cei care locuiesc sau își desfășoară activitatea în zona Traian, dar obiectivul este clar – o zonă revitalizată, cu mai multe oportunități pentru comunitate și pentru mediul de afaceri”, a declarat viceprimarul Paula Romocean.

Investiția are o durată de 24 de luni, iar municipalitatea va anunța din timp restricțiile de circulație și modificările pentru transportul public, după ce acestea au fost avizate. Caracterul istoric al zonei și lucrările de înlocuire a rețelelor edilitare pot genera întârzieri punctuale, în cazul descoperirii unor vestigii arheologice. Lucrările sunt organizate în șase etape, fiecare cu o durată estimată de aproximativ patru luni.

În prima etapă, încep lucrările pe străzile Dacilor și Ștefan cel Mare, în Piața Traian și Piața Romanilor, precum și în zona Sinagogii Fabric (Episcop Joseph Nischbach și Episcop Joseph Lonovici).

Etapa a doua extinde intervențiile pe strada Zăvoi, în Piața Petru Rareș și Piața Corneliu Micloși.

În etapa a treia, investiția continuă în Piața Traian și Piața Corneliu Micloși și încep lucrările pe bulevardul 3 August 1919 și strada Ion Mihalache.

În a patra etapă sunt programate lucrări în Piața Traian, Piața Corneliu Micloși, pe bulevardul 3 August 1919, strada Ion Mihalache și în zona din spatele Bisericii Ortodoxe Sârbe (str. Costache Negruzzi, Ecaterina Teodoroiu și Petre Ispirescu).

În a cincea etapă sunt programate lucrări în Piața Traian, pe bulevardul 3 August 1919, strada Ion Mihalache și în zona Bisericii Ortodoxe Sârbe. Totodată, lucrările se extind și pe străzile Anton Pann și Constantin Titel Petrescu.

În a șasea etapă sunt programate lucrări pe străzile Costache Negruzzi, Ecaterina Teodoroiu, Petre Ispirescu, Anton Pann și Constantin Titel Petrescu.

Regenerare urbană în zona Piața Traian din Timișoara

Citeste mai mult

Locale

Încasarea taxelor și impozitelor locale, suspendată pentru actualizare, la Timișoara

Publicat

pe

Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara suspendă încasarea taxelor și impozitelor locale în intervalul 13 martie 2026, ora 16:00 – 16 martie 2026, ora 08:00. Măsura este necesară pentru actualizarea dărilor, ca urmare a unei noi Ordonanțe de Urgență a Guvernului privind aplicarea unitară a unor facilități fiscale prevăzute recent în legislație.

Aceasta stabilește acordarea retroactivă, pentru lunile ianuarie și februarie 2026, a reducerilor pentru persoanele cu handicap, precum și pentru contribuabilii care dețin o locuință veche.

Pentru recalcularea taxelor și impozitelor, vor fi suspendate atât încasările la ghișeele instituției, cât și depunerea declarațiilor prin intermediul platformei online Atlas, precum și plățile efectuate prin ghișeul.ro sau prin alte modalități.

Reamintim, prevederile se aplică la nivel național și stabilesc reducerea valorii impozabile a clădirilor în funcție de anul construcției, spre exemplu cu 15% pentru clădirile cu o vechime între 50 și 100 de ani și cu 25% pentru cele cu o vechime de peste 100 de ani. De asemenea, impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport se reduce cu 50% pentru persoanele cu handicap grav și cu 25% pentru persoanele cu handicap accentuat, în baza documentelor justificative valabile la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

Persoanele care beneficiază de aceste reduceri și care au achitat deja impozitele pot opta pentru menținerea sumelor plătite în plus ca plată în avans pentru anul fiscal următor sau pot solicita restituirea acestora.

Citeste mai mult

Locale

„O lume într-o picătură”. Ziua Mondială a Poeziei și Ziua Mondială a Apei, la Muzeul Apei din Timișoara

Publicat

pe

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul „O lume într-o picătură”, o întâlnire dedicată relației dintre comunitate, mediu și creativitate, care marchează Ziua Mondială a Poeziei (21 martie) și Ziua Mondială a Apei (22 martie).

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 martie 2026, între orele 12:00 și 13:30, la Muzeul Apei din Timișoara, și propune participanților o experiență care îmbină educația pentru protejarea mediului cu expresia artistică.

Programul începe la 12:15 cu un atelier despre reciclarea uleiului alimentar uzat, în cadrul căruia participanții vor descoperi cum poate fi valorificat acest tip de deșeu și ce impact are aruncarea uleiului în sistemul de canalizare asupra apei și mediului. În cadrul atelierului, participanții vor învăța cum să transforme uleiul alimentar uzat în lumânări parfumate, un exemplu creativ de reutilizare responsabilă a resurselor. Organizatorii îi încurajează pe participanți să colecteze și să aducă ulei alimentar uzat, care va putea fi folosit în activitatea din atelier.

În continuare, între 13:00 și 13:30, va avea loc un moment poetic susținut de Alexandru Murgoi, poet și student la asistență socială. Evenimentul include lectură de poezie, discuții cu participanții și un moment informal de networking și gustare.

Prin această întâlnire, organizatorii își propun să creeze un spațiu de dialog despre grija față de apă și responsabilitatea comunității față de resursele naturale, aducând împreună educația pentru mediu și expresia artistică.

Participarea este gratuită, iar cei interesați se pot înscrie prin formularul disponibil online: https://forms.gle/6VjmjQ2LaD8E7thu9

Evenimentul este organizat de Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, în parteneriat cu OilRight și Aquatim, cu sprijinul Fundației United Way România, Raiffeisen Comunități și Fundației ACCESS.

Pentru informații suplimentare: Ildiko Sperlea, ildiko@unloc.eu, +40 728 874 248.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite