Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Valeriu Lupu, demis din funcția de secretar de stat. A fost implicat într-un accident

Publicat

pe

Preşedintele PMP Timiş, Cornel Sămărtinean, a anunţat, vineri seara,  Valeriu Lupu, suspectat că a lovit o mașină în timp ce se afla sub inflernța alcoolului şi-a înaintat demisia din funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

„PMP Timiş se delimitează de orice acţiune/incident în care sunt implicaţi membrii/susţinătorii PMP şi asigură cetăţenii de integritatea şi onestitatea membrilor săi, indiferent de poziţii şi funcţii. Orice încălcare a legii şi a moralei creştine nu este tolerată. În urma evenimentului creat, domnul Lupu Valeriu şi-a înaintat demisia cu data prezentei din funcţia de secretar de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor. Pe această cale, ne exprimăm regretul faţă de cele întâmplate”, arată Cornel Sămărtinean într-un comunicat de presă.

Anterior, premierul Ludovic Orban a declarat  că îl va demite pe Valeriu Lupu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor pe numele căruia ar fi fost deschis dosar penal în urma unui accident rutier în care a fost implicat la Timişoara.

Conform IPJ Timiș, poliţiştii au întocmit, vineri, dosar penal pe numele unui bărbat care a lovit o maşină, într-o parcare din Timişoara, iar la venirea agenţilor de circulaţie, a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, dar şi să i se recolteze probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

„Un bărbat de 56 de ani a lovit o maşină aflată într-o parcare de pe strada Behelei, producând pagube materiale. La sosirea echipajelor de poliţie, bărbatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, totodată refuzând şi să i se recolteze probe de sânge. Astfel, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de prelevare de mostre biologice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Aurora Voicilă.

Locale

Primăria Timișoara preia cererile pentru comerțul cu produse de 1 noiembrie

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara preia de luni, 20 octombrie 2025, cererile pentru comerț stradal cu produse specifice zilei de 1 noiembrie, precum flori, coronițe, aranjamente florale și candele.

Activitatea de vânzare propriu-zisă este permisă în intervalul 31 octombrie – 1 noiembrie 2025, în proximitatea cimitirelor din municipiul Timișoara, în următoarele locații:

Cimitirul Calea Buziașului – pe trotuarul din față;

Cimitirul Stuparilor – pe trotuarul din față;

Cimitirul Calea Lipovei – pe trotuarul din față;

Cimitirul de pe strada Ovidiu Balea – pe trotuarul din față;

Cimitirul Fabric (strada Mătăsarilor) – pe trotuarul din față;

Cimitirul Ghiroda (strada Cometei) – pe trotuarul din față.

Pentru desfășurarea activității de comerț stradal, fiecare solicitant va beneficia de un singur amplasament, cu o suprafață de 2 mp, respectând normele sanitare în vigoare. Cererea se poate depune în perioada 20–24 octombrie 2025, online la https://servicii.primariatm.ro/categorii/afaceri sau fizic, la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, camera 12.

Documentele necesare sunt: cererea tip (disponibilă la ghișeu) și copie după actul de identitate (pentru persoane fizice) sau, în cazul persoanelor juridice, copie după Certificatul Unic de Înregistrare și certificat constatator de la ONRC care atestă desfășurarea de activități în afara sediului social.

Taxele obligatorii sunt de 92 lei pentru autorizare și 2 lei/mp/zi pentru ocuparea domeniului public (8 lei pentru întreaga perioadă), achitate integral la momentul înregistrării cererii. Taxele nu sunt returnabile, indiferent de numărul efectiv de zile solicitate.

Solicitanții avizați trebuie să dețină la locul de vânzare următoarele documente: avizul eliberat de Serviciul Autorizare Activități Comerciale și Publicitate, dovada achitării taxei de ocupare a domeniului public (în original), precum și un document de identitate care să corespundă cu persoana menționată în aviz.

Nerespectarea prevederilor legale în vigoare va atrage sancțiuni contravenționale aplicate de autoritățile competente și retragerea avizului emis. Totodată, cedarea amplasamentului către alte persoane este strict interzisă și sancționabilă prin retragerea imediată a autorizației.

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE șoferi! Restricții de trafic pe mai multe străzi din Timișoara, pentru lucrări diverse

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea, sau restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, în perioada 20 octombrie 2025 – 27 octombrie 2025, în vederea continuării lucrărilor de mentenanță la infrastructura rutieră sau la branșamentele de gaz.

Astfel, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Salcâmilor, în perioada 20 octombrie 2025 – 19 noiembrie 2025, în vederea înlocuirii conductelor și branșamentelor de gaze naturale cu presiune redusă, solicitată de către compania Del Gaz.

De asemenea, traficul rutier va fi restricționat pe Splaiul Tudor Vladimirescu, în perioada 22 octombrie 2025 – 26 octombrie 2025, în vederea refacerii carosabilului.

Totodată, în perioada 22 octombrie 2025 – 28 noiembrie 2025, circulația rutieră va fi restricționată pe străzile Baba Novac, Splaiul Sofocle, Maramureș și Posada, în vederea înlocuirii conductelor și branșamentelor de gaz, solicitată de compania Del Gaz.

Mai mult, strada Coriolan Brediceanu va avea traficul rutier închis, în perioada 25 octombrie 2025 – 1 noiembrie 2025, în intervalul orar 06:00 – 23:00, în vederea executării lucrarii „Modernizarea Liniei Feroviare Caransebeș-Timișoara- Arad, Lot 3, Timișoara Est – Etapa I”, solicitare transmisă de către Compania Națională CFR S.A.

Totodată, restricțiile de circulație rutieră pe strada Aluniș se vor prelungi până la data de 30 noiembrie 2025, pe tronsonul cuprins între strada Progresul și strada Cercului. Deopotrivă, strada Grădinii și parțial, strada Fructelor vor suporta restrictii de circulație rutieră în perioada 27 octombrie 2025 – 5 decembrie 2025. Solicitarea a fost transmisă de către compania Del Gaz.

De asemenea, traficul rutier va fi restricționat etapizat pe strada George Ardelean, în perioada 27 octombrie 2025 – 26 noiembrie 2025, în vederea realizării lucrărilor de extindere a rețelei de apă și canalizare menajeră. Solicitarea a fost transmisă de Societatea Aquatim S.A.

Autoritățile le recomandă șoferilor să folosească rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor.

Citeste mai mult

Locale

Încep lucrările la legătura rutieră între localitățile Parța și Petroman. Podul Turcului va fi reconstruit

Publicat

pe

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a semnat contractul de execuție pentru obiectivul de investiție – pod pe DJ 593B, km 5+000, Parța.

Contractul, în valoare totală de 1.637.938 lei, a fost atribuit societății SC PORR Construct SRL.

Termenul de execuție este de 6 luni de la emiterea ordinului de începere, iar garanția lucrărilor este de 5 ani de la recepția finală.

Proiectul prevede realizarea unui pod nou, cu patru deschideri, care va traversa Canalul Găvojdia și va asigura continuitatea tronsonului de drum.

„Investim constant în infrastructura rutieră a județului, pe de o parte pentru a conecta mai bine localitățile, dar și pentru a crește siguranța în trafic”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

În prezent, degradarea podului existent (Podul Turcului) nu permite traversarea în siguranță a acestuia, nici dinspre Parţa către terenurile agricole situate de partea cealaltă a Văii Găvojdia, și nici către Petroman. Chiar și o eventuală intervenţie a ambulanței, pompierilor sau poliţiei este imposibilă, fiind periclitată toată circulaţia rutieră în zonă.

Podul existent nu va fi demolat, podul nou urmând a fi construit în vecinătatea acestuia.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite