Campania de bugetare participativă organizată de Primăria Municipiului Timișoara, aflată la cea de-a doua ediție, încurajează timișorenii să se implice în bunul mers al orașului și...
Ateliere gastronomice care tratează „Gustul ca patrimoniu”, profesori și sute de copii și tineri angrenați în „Educație pentru schimbare” – activități pentru promovarea consumului responsabil, reducerea...
Municipiul Timișoara a finalizat documentația necesară pentru înscrierea în programul privind casarea autovehiculelor uzate, derulat în cofinanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu, așa-numitul program ”Rabla local”....
Consiliul Local Timișoara urmează să aprobe Programul de investiții al furnizorului de servicii de alimentare cu apă și canalizare Aquatim SA pe anul acesta. Peste 22...
Joi, 20 aprilie, primele două autobuze 100% electrice intră în circuitul transportului în comun din Timișoara. Cele două vehicule vor circula pe linia 33, între Calea...
Sărbătorile Pascale au fost celebrate prin trei evenimente educaționale desfășurate în data de 10, 13 și 17 aprilie 2023 în cadrul proiectului „Marea vânătoare de ouă”,...
Ministerul Afacerilor Interne anunţă, miecuri, că aproape 2.900 de locuri au fost scoase la concurs în instituţiile de formare a agenţilor de poliţie şi subofiţerilor ale...
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara organizează în data de 23 aprilie 2023, Ruga cartierului Blașcovici. Comisia de circulație de la nivelul municipiului Timișoara a aprobat...
Termenul pentru depunerea Declaraţiei Unice (DU) privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212) este 25 mai 2023. Recomandăm ca Declaraţia...
Instituțiile de cultură din subordinea Primăriei Timișoara și proiectele înscrise în Programul „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” vă invită să participați la evenimentele dedicate...