Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Social

Asistaţii social trebuie să-şi caute loc de muncă dacă mai vor ajutoare

Publicat

pe

Guvernul a adoptat un nou mecanism de acordare a ajutoarelor sociale persoanelor fără venituri, care se va aplica de la 1 aprilie 2018. Noile reglementări încurajează încadrarea în câmpul muncii, beneficiarii urmând să îndeplinească anumite condiţii: să facă dovada că se află în căutarea unui loc de muncă şi să-şi trimită copiii la şcoală.

Guvernul a adoptat un nou mecanism de acordare a ajutoarelor sociale persoanelor fără venituri, fiind introdusă noţiunea de „venit minim de incluziune”, care integrează venitul minim garantat, alocaţiile pentru susţinerea familiilor sărace şi ajutoarele pentru încălzire.

Noile reglementări au scopul „de a focaliza sprijinul financiar către persoanele cele mai sărace şi de a încuraja părinţii să-şi trimită copiii la şcoală”.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a precizat că venitul minim garantat va fi condiţionat de confirmarea că persoana respectivă e în căutarea unui loc de muncă şi că participă la cursuri de calificare profesională.

„Copiii persoanei care solicită ajutorul trebuie să meargă la şcoală, e o condiţie esenţială. De asemenea, participă, dacă este solicitată, la activităţi în beneficiul comunităţii. În urma acestei cumulări de venituri vom avea creşteri a ceea ce înseamnă ajutoarele sociale cumulate”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Primul tip de sprijin, denumit ajutor de incluziune, presupune un sprijin financiar variabil, în funcție de venitul familiei, şi se va acorda persoanelor sau familiilor care au un venit ajustat pe membru de familie de până la 260 de lei. În acest caz se va plăti, sub formă de ajutor de incluziune, diferenţa dintre suma de 260 de lei pe membru de familie şi venitul realizat de familia respectivă, în fiecare lună.

Ajutorul de incluziune se acordă acestora condiționat și de înscrierea la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă ca persoane în căutarea unui loc de muncă și care nu au refuzat un loc de muncă ori de participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de aceste agenții”, explică reprezentanţii Guvernului, care arată că vor exista excepţii de la această regulă în cazul persoanelor care au în grijă copii mici sau persoane vârstnice ori care urmează o formă de învățământ.

Nu se iau în calcul la stabilirea veniturilor lunare ale familiei 50% din sumele obţinute în baza unui contract individual de muncă sau activități independente ori agricole, însă nu mai mult de 400 lei/familie.

Al doilea tip de ajutor va fi acordat familiilor cu copii. Astfel, pentru familiile cu venit net lunar ajustat de până la 260 de lei, pentru fiecare copil se vor acorda câte 107 lei (maximum 428 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii), în cazul familiei biparentale, și câte 120 de lei (maximum 480 de lei pentru familiile cu 4 sau mai mulți copii), în cazul familiilor monoparentale. Pentru venituri cuprinse între 260 şi 600 de lei, ajutorul va fi de 85 de lei pentru fiecare copil, în cazul familiilor biparentale, și câte 100 de lei pentru fiecare copil, în cazul familiilor monoparentale. Acordarea acestui tip de sprijin va fi condiționată de frecventarea cursurilor, ajutorul diminuându-se proporţional cu numărul de absenţe.

Al treilea tip de ajutor care face parte din venitul minim de incluziune este suplimentul pentru locuire – ajutorul pentru încălzirea locuinţei. Vor primi acest sprijin familiile care au un venit net ajustat de până la 600 de lei pe lună, sumele fiind diferenţiate, în funcţie de tipul de combustibil utilizat.

Noul program al venitului minim de incluziune va fi aplicat începând cu 1 aprilie 2018. Pentru acordarea venitului minim de incluziune, cererile, declarațiile şi celelalte documente justificative se vor depune la primăria în a cărei rază teritorială își au domiciliul titularii acestui drept.

Social

Familiile nevoiașe din cartierul Dacia au primit o masă caldă de Florii cu ajutorul studenților ortodocși

Publicat

pe

Campania departamentului filantropic „Zâmbet pentru inimă” din cadrul A.S.C.O.R. Timișoara, intitulată „Împreună de Paști”, s-a încheiat cu participarea copiilor înscriși în program și a organizatorilor la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din Duminica Floriilor, săvârșită la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Dacia al orașului.

„Mulțumită donațiilor primite de la oameni cu suflet mare, mai multe familii din medii defavorizate din județul Timiș au primit alimente pentru masa festivă de Paști. Copiii și părinții acestor familii au avut parte și de Taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii, în cadrul Liturghiei, sub îndrumarea preoților slujitori din parohie”, a spus părintele Zaharia Pereș.

La finalul evenimentului, familiile au servit o masă caldă alături de organizatori și voluntarii asociației, iar în parcul alăturat s-au desfășurat activități recreative.

Asociația Studenților Creștin Ortodocși, filiala Timișoara, le-a mulțumit tuturor donatorilor și celor implicați în organizarea campaniei, aducând mulțumiri speciale părintelui protopop Zaharia Pereș, care a supravegheat îndeaproape buna desfășurare a acțiunii caritabile.

Citeste mai mult

Social

„Cea mai frumoasă poveste din junglă” – 300 de elevi din Timișoara, față în față cu Alexandru Stermin

Publicat

pe

Asociația „Inițiativă în Educație”, în parteneriat cu Editura Humanitas Junior și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, a organizat în data de 20 martie 2026, la sediul Consiliului Județean Timiș, activitatea educațională „Cea mai frumoasă poveste din junglă. De vorbă cu scriitorul Alexandru Stermin”.

Evenimentul, dedicat elevilor din învățământul primar, a reunit peste 300 de copii, oferindu-le oportunitatea de a intra în dialog direct cu autorul și de a descoperi, dintr-o perspectivă autentică, fascinația pentru natură, explorare și cunoaștere.

Invitatul special, Alexandru Stermin, este biolog, explorator și autor cunoscut pentru modul său captivant de a aduce mai aproape de cititori lumea animalelor și a ecosistemelor îndepărtate. Prin cărțile sale, el reușește să îmbine aventura cu informația științifică, transformând lectura într-o experiență de descoperire și reflecție asupra relației dintre om și natură.

Un punct central al întâlnirii l-a reprezentat prezentarea noii sale cărți, „Cea mai frumoasă poveste din junglă”, apărută în 2025 la Editura Humanitas Junior. Volumul, ilustrat de Oana Gîrneț, spune o poveste plină de aventuri și învățăminte despre oameni trăitori în armonie cu natura și despre curajul a patru copii care pornesc într-o călătorie plină de peripeții pentru a-și salva comunitatea. Pe parcursul narațiunii, cititorii sunt invitați să reflecteze asupra legăturii dintre om și mediu, învățând cât de importantă este grija pentru natură. Cartea este potrivită pentru copiii de peste 8 ani și combină elemente de ficțiune ilustrată cu teme educative despre biodiversitate și responsabilitate față de natură.

„Ne bucurăm că volumul ,,Cea mai frumoasă poveste din junglă” a ajuns și la juniorii timișoreni. Întâlnirea cu autorul a fost mai mult decât un simplu dialog, a fost o invitație la descoperire, la visare și la o conexiune mai profundă cu frumusețea mediului înconjurător. Credem că astfel de experiențe aprind în copii nu doar dragostea pentru lectură, ci și respectul sincer pentru natură.

De asemenea, colaborarea cu Asociația Inițiativă în educație reprezintă un exemplu de bune practici și implicare în educația tinerelor generații.” Otilia Solomon, PR Coordonator Humanitas Junior

Întâlnirea a reprezentat o premieră pentru elevii participanți, care au avut ocazia să asculte o prezentare susținută de autor, să descopere povești din expedițiile sale și să adreseze întrebări, într-un dialog deschis și interactiv. Activitatea a creat un cadru autentic de învățare, în care lectura s-a îmbinat cu experiența directă și cu explorarea lumii dincolo de paginile cărților.

Evenimentul a avut ca scop stimularea interesului pentru lectură și dezvoltarea curiozității față de diversitatea culturală și științifică, prin întâlnirea directă cu un autor contemporan.

„Dialogul direct cu Alexandru Stermin a fost o oportunitate valoroasă de a conecta lectura cu realitatea, cu știința și cu dorința de a descoperi. Ne-am dorit să oferim copiilor nu doar o întâlnire cu un scriitor, ci o experiență care să le deschidă curiozitatea față de lume. Entuziasmul copiilor ne arată că astfel de întâlniri au un impact real și pot transforma lectura într-o aventură personală. Suntem recunoscători și de sprijinul oferit de Gaz Vest, reușind să le oferim copiilor din mediul rural această carte cadou” Andrada Mazilu, coordonator proiecte Asociația inEDU

Asociația Inițiativă în Educație contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural din județul Timiș prin crearea de contexte de învățare pentru elevi, profesori și părinți.

Citeste mai mult

Social

Fundația de Abilitare Speranța – 34 de ani de intervenție în sprijinul copiilor, familiilor și adulților cu dizabilități

Publicat

pe

De 34 de ani, Fundația de Abilitare Speranța construiește, pas cu pas, servicii și relații în jurul copiilor, familiilor și persoanelor vulnerabile, într-un sistem care încă învață ce înseamnă, cu adevărat, incluziunea socială.

Pornită din inițiativa unui grup de părinți ai copiilor cu dizabilități, care nu aveau acces la servicii specializate, fundația a crescut într-o organizație care astăzi oferă intervenții integrate și contribuie activ la dezvoltarea serviciilor comunitare.

VOCEA DIN INTERIOR

„Vorbim despre incluziune socială de 34 de ani și, totuși, în practică, încă suntem la început. Avem legislație, avem resurse, avem viziune. Dar incluziunea nu se face doar din ceea ce este scris, ci din felul în care alegem să vedem omul. Prea des, sistemul social este redus la dosare de caz și numere de înregistrare. Noi credem că el trebuie să însemne prezență, relație, intervenție reală și rezultate care se văd în viața oamenilor. Incluziunea înseamnă să fii lângă om și să-l auzi. Înseamnă să construiești voce acolo unde ea încă nu se poate face auzită – pentru copii, pentru părinți, pentru persoanele cu dizabilități.

Copiii cu dizabilități muncesc enorm, zi de zi, în terapie, pentru a fi acceptați. Dar o comunitate sănătoasă nu așteaptă ca ei să devină „ca ceilalți”, ci creează spațiu pentru ca fiecare copil să fie acceptat așa cum este și susținut să crească.

Iar părinții nu ar trebui să fie nevoiți să lupte singuri. În fiecare zi aleg să meargă mai departe, cu o forță care vine din iubire. Rolul nostru, ca societate, este să fim acolo – cu empatie, cu sprijin real, cu responsabilitate.”  — Anca Menina Danci, Director executiv, Fundația de Abilitare Speranța

SPRIJIN PENTRU COPII ȘI FAMILII

Astăzi, Fundația de Abilitare „Speranța” sprijină 150 de familii cu copii aflați în risc de separare, familii care se confruntă cu situații complexe: dizabilitate, sărăcie, marginalizare, lipsa accesului la servicii sau măsuri de protecție specială. Intervenția nu este punctuală, ci construită în jurul întregii familii. Echipele oferă sprijin psihologic, psihoterapeutic, psihopedagogic, kinetoterapie, consiliere parentală, juridică și socială, dar și însoțire reală în parcursul fiecărei familii.

„La Fundația Speranța nu am găsit doar terapie in acesti 10 ani. Am găsit oameni care ne-au învățat, ca familie, cum să ne adaptăm, cum să avem răbdare și cum să construim, pas cu pas, un echilibru al nostru. Poate cel mai important este că schimbarea nu s-a oprit la noi. Am învățat cum să ne facem înțeleși, cum să cerem sprijin și cum să fim parte din comunitate.

Nu am mai încercat să ne potrivim unui sistem. Am învățat să ne construim viața în jurul copilului meu, așa cum are el nevoie.”- mama unui copil cu dizabilitati

Prin proiectul „Acasă în comunitate” (cod 326908), fundația dezvoltă un model care leagă prevenirea separării de reintegrarea copiilor aflați în sistemul de protecție specială. În același timp, proiectul introduce o etapă esențială: sprijinul acordat familiei în perioada de tranzit, înainte de întoarcerea copilului acasă.

SPRIJIN PENTRU ADULȚI CU DIZABILITĂȚI – PROGRAMUL UNLOC

Fundația dezvoltă, din 2019, și programul UnLoc, dedicat adulților cu dizabilități, cu focus pe viață independentă și incluziune în comunitate. Început ca o inițiativă de dezinstituționalizare – adică sprijin în tranziția de la viața segregată, în centre rezidențiale mari la cea în comunitate, în apartamente obișnuite și cu sprijin centrat pe persoană – pentru șase adulți cu dizabilități, de-a lungul timpului a oferit servicii sociale unui număr de peste 80 de persoane. În prezent, 50 de adulți cu diferite dizabilități (intelectuale, psiho-sociale, fizice, senzoriale, boli cronice și degenerative) sunt sprijiniți constant, cu peste peste 20.000 de ore / an de consiliere socială, psihologică, vocațională, kinetoterapie și acompaniament. Acestea au scopul de a preveni (re)instituționalizarea lor, și sunto ferite pe lângă sprijin în ce privește locuirea în comunitate, accesul la servicii medicale, investigații și tratamente, mediere și plasare pe piața muncii, educație și formare, campanii de conștientizare.

Parteneriatele strategice cu companii, autorități locale și județene, instituții de învățământ, întreprinderi sociale, alte ONG-uri, fac posibil impactul pe care echipa fundației îl are în viața celor cu dizabilități. Impact relatat chiar de ei: ”Mi se pare un serviciu foarte bun, mai ales că suntem mai vizibili în societatea asta în care trăim. Cel mai important este că facem un lucru minunat: faptul că ieșim în societate”; ”Echipa este prietenoasă, merită să vină cât mai mulți oameni aici, ei deschiși la nevoile noastre”.

După 34 de ani, fundația continuă să construiască în jurul aceleiași idei: locul copilului este în familie, iar locul adultului cu dizabilități este în comunitate.

Incluziunea nu este un rezultat final, ci un proces care se construiește zilnic –împreună.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite